ICCJ. Decizia nr. 1941/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASATIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1941/2013
Dosar nr. 17209/3/2011
Şedinţa publică din 16 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3005 din 8 martie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia netimbrării acţiunii şi a anulat acţiunea formulată de reclamanţii S.N., S.S.A., T.E., T.C., T.R., T.N., T.I. în contradictoriu cu pârâta B.V.I.G. din Bulgaria prin corespondent SC A. R.-A.V.I.G. SA, ca netimbrată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiţiei. Art. 20 din aceeaşi lege prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii.
Obligaţia de plată în sarcina reclamanţilor s-a stabilit în cuantumul indicat pentru fiecare reclamant, obligaţie menţinută irevocabil în sarcina acestora, urmare a respingerii cererii de reexaminare.
S-a reţinut că reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii, solicitând angajarea răspunderii pârâtei în temeiul art. 49 şi 50 din Legea nr. 136/1995.
Cum ipoteza prevăzută de art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 conform căreia sunt scutite de taxe judiciare de timbru cererile referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daune materiale şi morale decurgând din acestea s-a constatat că nu este aplicabilă în speţă, Tribunalul a admis excepţia netimbrării acţiunii cu consecinţa anulării acţiunii ca netimbrată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii S.N., S.S.A., T.E., T.C., T.R., T.N., T.I., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cazului spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Prin decizia civilă nr. 285 din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins ca nefondat apelul.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanţii-apelanţi au chemat în judecată pe pârâta B.V.I.G. din Bulgaria prin corespondent SC A.R.-A.V.I.G. SA, respectiv societatea de asigurare a autoturismului marca V.W., înmatriculat în Bulgaria şi care era condus la data producerii accidentului L.G.R.
Pentru a se reţine în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, apelanţii ar fi trebuit să facă dovada existenţei unei cauze penale cu privire la conducătorul autovehicului asigurat la societatea de asigurare chemată în judecată, respectivă că acesta a avut calitatea de învinuit într-o cauză penală, dovadă ce nu a fost făcută în speţă.
Împrejurarea că acest conducător auto a decedat, este o cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale împotriva acestuia, justificând formularea acţiunii în faţa instanţei civile, cu incidenţa corespunzătoare a dispoziţiilor art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, însă această situaţie trebuie stabilită şi constatată ca atare printr-o soluţie pronunţată într-o cauză penală, de organele de cercetare penală abilitate.
Apelanţii nu au făcut dovada, în privinţa conducătorului L.G.R., că acesta ar fi avut măcar calitatea de „învinuit”, în cuprinsul ordonanţei din 20 octombrie 2011 referirea la acesta făcându-se sub noţiunea de „victimă”.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii S.N, S.S.A., T.E., T.C., T.R., T.N., T.I., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
În mod greşit s-a considerat că acţiunea nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Instanţa de fond a considerat că odată respinsă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru nu poate reveni asupra acestei încheieri.
Instanţa de apel a constatat în plus că persoana vinovată de producerea accidentului, L.G.R., nu a avut calitatea de învinuit în cauza penală privitoare la acest eveniment, nefiind aplicabile prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997.
Este adevărat că ordonanţa procurorului este doar de scoatere de sub urmărire penală a celor doi şoferi nevinovaţi L.C. şi C.N. şi nu de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui L.G.R.
Din tot cuprinsul ordonanţei rezultă fără putinţă de tăgadă vinovăţia acestuia:
„Accidentul rutier putea fi evitat de conducătorul autoturismului marca V.W., numitul L.G.R., dacă acesta îl conducea pe partea dreaptă a sensului său de deplasare” sau
„(...) cauza determinată a accidentului (...) fiind generată de conducătorul autoturismului V.W., numitul L.G.R.”
Simplul fapt de a nu se fi început urmărirea penală chiar nescrisă pe hârtie de către procuror, în condiţiile descrise exacte a faptelor, lasă instanţei civile libertatea în aprecierea aplicabilităţii dispoziţiilor art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997.
Sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cauză, intimată B.V.I.G. din Bulgaria prin corespondent SC A.R.-A.V.I.G. SA a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul din prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale şi morale decurgând din acestea.
Obiectul acţiunii introductive îl constituie obligarea pârâtei la plata de daune materiale şi morale urmare a decesului numitelor S.N şi S.I.R. în accidentul de circulaţie produs de L.G.R., care de asemenea a decedat în acest eveniment.
Temeiul juridic al cererii este reprezentat de dispoziţiile art. 49, 50 şi 54 din Legea nr. 136/1995.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 întrucât cererea nu decurge dintr-o cauză penală.
Aceasta deoarece potrivit ordonanţei din 20 octombrie 2011 conducătorul L.G.R. nu a avut calitatea de „învinuit”, referirea la acesta făcându-se sub noţiunea de „victimă”.
Aşa fiind, nu se poate aprecia faptul că acţiunea reclamanţilor vizează despăgubiri civile decurgând dintr-o cauză penală, cât timp nu s-a reţinut printr-o soluţie pronunţată de parchet sau de instanţa e judecată faptul că L.G.R. se face vinovat de uciderea din culpă a numitelor S.N. şi S.I.R.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a legii, astfel că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii S.N., S.S.A.,T.E., T.C., T.R., T.N. şi T.I. împotriva deciziei civile nr. 285/2012 din 20 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1002/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1174/2013. Civil → |
|---|
