ICCJ. Decizia nr. 2669/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2669/2013
Dosar nr. 55241/3/2011
Şedinţa publică de la 18 septembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de fată, retine următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, la data de 24 septembrie 2010, sub nr. 30308/211/2010 şi apoi ca efect al decimatorului de competentă pronunţat prin sentinţa civilă nr. 8909 din 24 mai 2011 a Judecătoriei Cluj - Napoca, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, (reorganizată ca secţie civilă începînd cu data de 1 octombrie 2011, în baza art. 225 din Legea nr. 71/2011), reclamanta SC O.V.I.G. SA a chemat în judecată pârâta SC G.A. SA şi intervenientul forţat C.L., solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 89.717,47 lei, reprezentând valoarea indemnizaţiei de asigurare C.A.S.C.O. achitată asiguratului său la data de 22 ianuarie 2009 şi a unor despăgubiri, în cotă de 0,1% pe zi pentru întârzierea pârâtei la efectuarea plăţii, calculată începând cu a 16- a zi de la data depunerii la societatea pârâtă a actelor necesare finalizării dosarului de daună, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 17888/14 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 55241/3/2011 a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC O.V.I.G. SA în contradictoriu cu pârâta SC G.A. SA şi intervenientul forţat C.L.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 89.714,47 lei cu titlu de despăgubiri, precum şi penalităţi de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate prin raportare la suma de 89.714,47 lei, începând cu data de 27 septembrie 2010 până la plata efectivă a despăgubirilor; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6.159,21 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut din cuprinsul procesului-verbal de contravenţie din 21 noiembrie 2008, încheiat de I.P.J. Galaţi, că la data de 21 noiembrie 2008 a avut loc în municipiul Galaţi, un accident rutier produs din culpa intervenientului forţat C.L., în care autoturismul, aparţinând d-lui I.B. a fost avariat. Acest autoturism era asigurat pentru avarii şi furt la societatea reclamantă potrivit poliţei din 8 decembrie 2007, valabilă în perioada 30 decembrie 2007 - 29 decembrie 2008 (fila 16 - verso, dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca), în temeiul acesteia reclamanta achitând proprietarului autoturismului despăgubirile pentru avariile suferite în urma accidentului, stabilite conform actelor de constatare, în cuantum de 89.714,47 lei, astfel cum rezultă din extrasul de cont depus de reclamantă.
Instanţa a reţinut raporturile juridice existente între pârâtă şi SC C. SRL, proprietarul autoturismului condus de intervenientul forţat, conform poliţei din 18 august 2008, aflată la fila 16 din dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru autoturism.
Ca urmare a achitării despăgubirilor menţionate, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, reclamanta se subrogă în drepturile asiguratului, în speţă persoana fizică I.B., pentru recuperarea sumei achitate de la persoana responsabilă de producerea accidentului său, de la asigurătorul acesteia pentru răspundere civilă delictuală, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995.
Câtă vreme procesul contravenţional s-a finalizat prin respingerea irevocabilă a plângerii formulate de intervenientul forţat, apărările pârâtei bazate pe lipsa de veridicitate a declaraţiilor conducătorilor celor două autoturisme implicate în accident, avute în vedere la întocmirea procesului-verbal de contravenţie nu au fost reţinute.
Declaraţia de renunţare la plata despăgubirilor dată de intervenientul forţat nu priveşte prejudiciul produs celuilalt conducător auto implicat în accident, în ale cărui drepturi s-a subrogat reclamanta, ci doar eventualele prejudicii produse intervenientului forţat, acestea fiind singurele asupra căruia intervenientul forţat poate să dispună.
Contrar susţinerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată, litigiului nu îi sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 20/2008 al C.S.A., ci cele ale Ordinului nr. 8/2008 al C.S.A., intrat în vigoare la data de 3 iulie 2008, având în vedere că poliţa R.C.A. încheiată de pârâtă a fost emisă la data de 18 august 2008.
La suma ce este datorată şi care se ridică la cuantumul despăgubirilor plătite de asigurător se adaugă în speţă penalităţile de întârziere, stabilite potrivit art. 64 alin. (4) din Ordinul nr. 8/2008 al C.S.A. pentru aprobarea Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule şi autorizarea asigurătorilor care vor practica această asigurare în anul 2008, emis de C.S.A., care prevede în alin. (4) că: "Dacă asigurătorul R.C.A. nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la alin. (2) şi (3) sau şi le îndeplineşte defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului R.C.A. se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere".
Termenul la care se face referire în textul legal menţionat este cel prevăzut de alin. (1) al art. 64, respectiv de cel mult 15 de zile de la depunerea ultimului document necesar finalizării dosarului de daune, în care asigurătorul R.C.A. este obligat să plătească suma ce reprezintă despăgubirea pentru paguba produsă.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta SC G.A. SA.
Prin Decizia civilă nr. 109 din 2 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta SC G.A. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 17888 din 4 octombrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 64 alin. (2) din Ordinul nr. 8 din 16 iunie 2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aplicabil în cauză, în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, asigurătorul R.C.A. efectuează plata despăgubirilor, textul evocat instituind două ipoteze în funcţie de împrejurarea dacă nu există obiecţii asupra sumelor solicitate, ori dacă există obiecţii întemeiate asupra sumelor solicitate.
Conform alin. (3) „în cazul neformulării obiecţiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul R.C.A. nu mai poate emite obiecţiuni, datoria devenind scadentă."
Instanţa de apel a constatat, din analiza înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată coroborat cu susţinerilor părţilor, că anterior invitaţiei la conciliere din data de 10 martie 2009, reprezentată de adresa din 10 martie 2009 nu a mai fost adresată pârâtei o altă solicitare de plată a sumei de 89.717,47 lei, reprezentând valoarea indemnizaţiei de asigurare C.A.S.C.O. achitată asiguratului său la data de 22 ianuarie 2009.
Deşi potrivit art. 64 alin. (2) lit. b) în situaţia în care avea obiecţiuni urma să le adreseze în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, prin adresa din 23 martie 2009 a comunicat reclamantei că societatea face cercetări cu privire la dinamica producerii accidentului, urmând să revină cu o adresă după finalizarea cercetărilor. (fila 45 dosar Cluj Napoca).
S-a reţinut că această adresă nu echivalează cu obiecţiunile la care era obligată conform art. 64 alin. (2) lit. b). De altfel, nici ulterior datei de 17 februarie 2010, dată la care a fost notificată în sensul achitării sumei nu a formulat obiecţiuni. (fila 8 dosar Cluj Napoca).
S-a constatat că este neîntemeiată susţinerea apelantei în sensul că în cauză a existat o înţelegere frauduloasă între terţul intervenient şi cealaltă persoană implicată în accident, în lipsa unor dovezi certe în acest sens. Existenţa unui alt dosar de daună în care a fost implicat acelaşi autoturism, cinci luni ulterior datei de 21 noiembrie 2008 nu este de natură să conducă la o altă concluzie.
În finalul considere "iţelor, instanţa de apel a reţinut că, faptul că persoana vinovată de producerea accidentului din data de 28 noiembrie 2011 a declarat că renunţă la orice despăgubire în cadrul dosarului deschis la B.T.A. Galaţi nu poate fi reţinută ca fiind exoneratoare în privinţa plăţii despăgubirii pentru prejudiciile aduse autoturismului asigurat la societatea reclamantă.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta SC G.A. SA, la data de 12 martie 2012.
Motivele de recurs au fost depuse prin memoriu separat, la data de 06 februarie 2013 (conform plicului aflat la fila 18).
Recurenta susţine că, în mod greşit, instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut situaţia de fapt şi au aplicat normele legale.
Consideră recurenta că a fost îndreptăţită să refuze plata despăgubirilor conform condiţiilor generale privind asigurarea de avarii a autovehiculelor, conform art. 6.14 potrivit căruia, asigurătorul nu datorează despăgubiri dacă cererea de despăgubire este frauduloasă, precum şi art. 11.4, reaua - credinţă dovedită sau evidentă a asiguratului absolvă asigurătorul de plata despăgubirilor, condiţii care au fost acceptate de asigurat la încheierea contractului.
Recurenta arată faptul că se impunea efectuarea unei expertize tehnice auto, întrucât s-a încercat fraudarea societăţii de asigurare prin recuperarea prejudiciului de la două societăţi de asigurare şi datorită faptului că dinamica producerii evenimentului nu se potrivea cu declaraţiile participanţilor la eveniment.
Recurenta a indicat motivul de nelegalitate în care se încadrează criticile formulate, respectiv cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În şedinţa publică de la termenul din 18 septembrie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) cu referire la art. 301 C. proc. civ., faţă de nemotivarea căii de atac în termenul legal.
Excepţia este întemeiată şi va fi admisă, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.
Art. 303 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care este de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, conform art. 301 C. proc. civ.
Corelativ, art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care se invocă un motiv de ordine publică, în condiţiile legii.
În speţă, recurentei-pârâte i s-a comunicat decizia atacată la data de 09 aprilie 2012, aşa cum rezultă din dovada de comunicare de la fila 64 din dosarul de apel, care îndeplineşte toate condiţiile de validitate prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.
Prin rapctare la această dată, aplicând modul de calcul pe zile libere, prevăzut de art. 101 alin. (1) C. proc. civ. pentru termenele procedurale pe zile, urmează a se reţine că termenul de motivare a recursului s-a împlinit la data de 25 aprilie 2012.
Recurenta-pârâtă a trimis prin poştă motivele de recurs cu mult după această dată, respectiv la 06 februarie 2013 (conform plicului aflat la fila 18), iar printre ele nu se regăsesc motive de ordine publică.
În concluzie, reţinând că recurenta-pârâtă nu a motivat recursul în termenul legal şi că motivele din memoriul de recurs depus peste termen nu sunt de ordine publică, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâta SC G. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 109 din 2 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2666/2013. Civil. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 2670/2013. Civil → |
|---|
