ICCJ. Decizia nr. 3028/2013. Civil. Fond funciar. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3028/2013
Dosar nr. 11396/109/2012
Şedinţa publică din 30 mai 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 2676 din 23 octombrie 2012 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat şi respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenţii M.R.C. şi L.M. împotriva deciziei civile nr. 611/2012 pronunţată de Tribunalul Argeş.
În motivare, tribunalul a constatat că prin cererea înregistrată sub nr. 1832/109/2012, revizuientul a formulat o cerere de revizuire întemeiată pe disp.art. 322 pct. 2 C. proc. civ., solicitând revizuirea deciziei civile nr. 611/2012 pronunţată în Dosarul nr. 5346/109/2011 şi a deciziei nr. 2976/2011 pronunţată în dyosarul nr. 746/214/2010, cerere soluţionată irevocabil prin decizia nr. 1916/2012 a Tribunalului Argeş.
Tribunalul a arătat că este îndeplinită condiţia triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză, respectiv aceleaşi părţi, acelaşi obiect -revizuirea şi aceeaşi cauză - desfiinţarea deciziei civile nr. 611/2012 pronunţată în Dosarul nr. 5346/109/2011 şi a deciziei nr. 2976/2011 pronunţată în Dosarul nr. 746/214/2010, condiţia admisibilităţii excepţiei autorităţii de lucru judecat.
împotriva acestei decizii revizuenţii M.R.C. şi L.M. au formulat recurs, aducându-i critici generale, în sensul că i-au fost încălcate drepturile de către instanţele care au judecat pricina în fond, apel, recurs şi revizuire.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte urmează a-l respinge ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
În cauză, cererea de revizuire a fost exercitată împotriva deciziei civile nr. 611/2012 pronunţată de Tribunalul Argeş, decizie cu caracter irevocabil.
Prin aplicarea art. 328 alin. (1) C. proc. civ. şi hotărârea pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire este irevocabilă.
Prin urmare, recursul exercitat împotriva unei hotărâri irevocabile este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuenţii M.R.C. şi L.M. împotriva deciziei civile nr. 2676 din 23 octombrie 2012 a Tribunalului Argeş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3026/2013. Civil. Uzucapiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3045/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|