ICCJ. Decizia nr. 3062/2013. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3062/2013
Dosar nr. 4527/109/2011
Şedinţa publică din 31 mai 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 septembrie 2011 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, contestatorul V.A.M. a chemat în judecată pe intimata Casa Naţională de Pensii Publice-Comisia Centrală de Contestaţii, prin Casa Judeţeană de Pensii Argeş, solicitând obligarea acesteia la recalcularea drepturilor sale de pensie anticipată parţială la care să se adauge şi perioada cuprinsă între anii 1969-1978, neluată în calcul la stabilirea cuantumului pensiei anticipate.
Prin sentinţa nr. 1502 din 3 iulie 2012, Tribunalul Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei sus-menţionate contestatorul a declarat recurs.
Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 2379 din 6 noiembrie 2012, a admis recursul, a modificat sentinţa apelată, în sensul că a admis contestaţia, a anulat hotărârea din 09 septembrie 2011 a Comisiei Centrale de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice şi decizia de pensie din 05 aprilie 2011 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Argeş, pe care a obligat-o să emită o nouă decizie prin care, la stabilirea pensiei anticipate parţiale a contestatorului, să aplice procentul de diminuare corespunzător vârstei standard de pensionare de 64 de ani, începând cu data de 27 ianuarie 2011.
Împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat un nou recurs.
La termenul din 31 mai 2013, din oficiu, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii recursului pe care o va admite pentru următoarele considerente.
Decizia recurată este o decizie irevocabilă pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în soluţionarea recursului promovat de contestator împotriva sentinţei nr. 1502 din 3 iulie 2011 a Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
Prin urmare, faţă de dispoziţiile anterior citate, contestatorul nu are deschisă calea recursului la recurs, soluţie la care conduce şi principiul unicităţii căii de atac, astfel că, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul promovat în aceste condiţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul V.A.M. împotriva deciziei nr. 2379 din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 mai 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3049/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3065/2013. Civil. Asigurări sociale.... → |
---|