ICCJ. Decizia nr. 3085/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3085/2013
Dosar nr. 58678/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 31 mai 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 10 februarie 2011, sub nr. 653/110/2011, reclamanţii G.E., M.I., C.V., D.I., M.A., B.A.V., T.I., A.S., A.C., A.P., V.C., A.V., T.I.A., M.P., M.A.A., H.L., T.G., M.M., C.C., F.V., P.M., B.G., B.I., H.A.I., M.D. au chemat în judecată pe pârâţii Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale, solicitând anularea deciziilor de pensie emise în baza Legii nr. 119/2010, menţinerea pensiilor stabilite anterior şi obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensiile stabilite iniţial şi cele recalculate prin deciziile contestate, cu dobânda legală aferentă.
Prin sentinţa nr. 1101 din 20 iunie 2011, Tribunalul Bacău, secţia civilă, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că în stabilirea competenţei sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, care instituie o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului pentru contestaţiile împotriva deciziilor emise de casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speţă.
Învestit prin declinare, Tribunalului Bucureşti, secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 2213 din 06 martie 2013 şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Tribunalul Bacău şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată, începând cu data de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speţă determinarea instanţei competente se face în raport de dispoziţiile în materie ale legii noi, şi anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Prin legea nouă, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că în raportat de norma de competenţă instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de la domiciliul reclamantului, în speţă Tribunalul Bacău.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În stabilirea instanţei competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispoziţiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcţie de succesiunea acestora.
Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Textul menţionat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin dispoziţiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competenţa de soluţionare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispoziţiile alin. (2) al textului de lege menţionat, conform cărora „celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanţă al persoanelor îndreptăţite.
Trebuie precizat totodată că faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) şi S.R.I., structuri care au fost desfiinţate şi ale căror atribuţii, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acţiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care priveşte o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reţine că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ.), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., să stabilească competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Bacău în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 mai 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3084/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 3086/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
---|