ICCJ. Decizia nr. 308/2013. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 308/2013
Dosar nr. 5497/30/2010
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 5 iulie 2010 reclamanţii C.D., C.V., C.G., C.C.A. au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş la plata sumei de 500.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând daune morale pentru suferinţele îndurate de întreaga familie, pe perioada deportării în Bărăgan, în baza Deciziei nr. 200/1951 a MAI, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1530 din 15 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş a fost respinsă acţiunea precizată formulată de reclamanţii C.D., C.V., C.G., C.C.A., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Timiş.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pentru daunele morale, temeiul de drept iniţial indicat de reclamanţi reprezentat de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358 a Curţii Constituţionale publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010.
În acest context, acţiunea vizând daune morale a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, întrucât nu mai există temei legal pentru soluţionarea acesteia, în sensul solicitat de reclamanţi.
În ceea ce priveşte temeiul reprezentat de dispoziţiile art. 998-999 C. civ., prima instanţă a constatat că acţiunea cu o astfel de cauză este prescrisă, întrucât conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958 termenul general de trei ani a început să curgă de la data când reclamanţii au cunoscut sau trebuiau să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. Astfel, momentul de început a fost reprezentat de data 1 ianuarie 1990, când a fost răsturnat regimul comunist în România, astfel că termenul s-a împlinit cu mult înainte de introducerea acţiunii.
S-a apreciat că dispoziţiile art. 2 şi 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, nu pot sta la baza admiterii acţiunii precizate, întrucât Convenţia este aplicabilă şi poate fi invocată doar pentru faptele produse după data ratificării Convenţiei de către România, care a avut loc la data de 20 iunie 1994, iar faptele descrise în acţiune s-au petrecut anterior momentului arătat, prin urmare, ele sunt incompatibile ratione temporis cu dispoziţiile Convenţiei.
În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 504 C. proc. civ. şi următoarele C. proc. civ., prima instanţă a avut în vedere faptul că temeiul menţionat nu este aplicabil în speţă, întrucât el priveşte, chiar şi după adoptarea Deciziei nr. 45/1998 de către Curtea Constituţională, situaţia unor erori judiciare săvârşite în procesele penale.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii C.C.A., C.D., C.G. şi C.V. au declarat apel, solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii pretenţiilor formulate.
La termenul de judecată din 8 noiembrie 2011, având în vedere prevederile art. XIII din Legea nr. 202/2010 de modificare a art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009 şi ţinând cont de petitul principal al cererii, plata unor despăgubiri morale, întemeiat pe Legea nr. 221/2009, temei la care nu s-a renunţat, raportat şi la data pronunţării sentinţei atacate, instanţa a recalificat cale de atac din apel în recurs.
Prin Decizia civilă nr. 1438/R din 8 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, recursul a fost respins. Această decizie este irevocabilă.
Examinând sentinţa atacată, sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea de Apel Timişoara a constatat că recursul promovat nu este întemeiat, reţinând, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, în raport de considerentele expuse, care au fost însuşite în întregime de către instanţa de recurs.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii C.C.A., C.D., C.G. şi C.V. au declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, solicitând, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 4 şi art. 6 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate prin art. XIII şi art. XXVI din Legea nr. 202/2010, văzând şi art. 299 C. proc. civ., constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., „sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, precum şi cele date în apel".
Prin urmare, potrivit legii, nu există posibilitatea de a declara recurs împotriva unei hotărâri date în recurs şi aceasta, deoarece conform dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, deci nesusceptibile de recurs.
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea în limitele competenţei atribuite prin lege fiind de ordine publică.
Recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (6) şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate prin art. XIII din Legea nr. 202/2010, hotărârea pronunţată de tribunal este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.
Totodată, conform dispoziţiilor art. XXVI din Legea nr. 202/2010, prevederile art. 4 alin. (6) şi art. 5 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 221/2009 se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare.
Astfel, hotărârea atacată, respectiv Decizia civilă nr. 1438/R din 8 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, nu este o hotărâre susceptibilă de recurs, pentru că ar însemna să se exercite recurs la recurs ceea ce nu este permis, în raport de dispoziţiile art. 299 şi art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. care reglementează condiţiile exercitării acestei căi de atac.
În consecinţă, în raport de toate considerentele anterior evocate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de C.C.A., C.D., C.G. şi C.V. împotriva Deciziei civile nr. 1438/R din 8 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, va fi respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii C.C.A., C.D., C.G. şi C.V. împotriva Deciziei civile nr. 1438/R din 8 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2452/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 310/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
