ICCJ. Decizia nr. 2452/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2452/2013
Dosar nr. 5477/1/2012
Şedinţa publică de Ia 19 iunie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 octombrie 2008, sub număr de Dosar 1333/102/2008, şi precizată ulterior (ultima precizare fiind depusă în rejudecare), reclamantul N.G. a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA Târgu Mureş la plata de daune morale în sumă de 500.000 RON, pentru îmbolnăvirea sa profesională, nerecuperabilă la locurile de muncă avute în combinat, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 398 din 20 martie 2008 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, au fost respinse excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive şi a prematurîtăţii acţiunii, invocate de pârâta SC A. SA.
A fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, invocată de chemata în garanţie Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale.
A fost admisă, în parte, acţiunea reclamantului N.G., în contradictoriu cu pârâta SC A. SA şi a fost obligată pârâta Ia plata de daune morale în favoarea reclamantului, în sumă de 100.000 RON.
S-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC A. SA, faţă de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi de Casa Judeţeană de Pensii Mureş.
Prin decizia civilă nr. 27/A din 19 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, a fost admis apelul declarat de pârâta SC A. SA împotriva sentinţei civile anterior menţionate, s-a desfiinţat hotărârea atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Ia prima instanţă, Tribunalul Mureş, motivat de faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei prescripţiei invocată de pârâtă în concluziile scrise, excepţie care nici nu a fost pusă în discuţia părţilor.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 1359 din 18 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1933.1/102/2008, Tribunalul Mureş a respins excepţiile prematurităţii cererii, a inadmisibilităţii cererii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A. SA, invocate de aceasta, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N.G., în contradictoriu cu pârâta SC A. SA, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale, a respins în rest pretenţiile formulate şi a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta SC A. SA. faţă de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi, pe cale de consecinţă, a respins această cerere de chemare în garanţie.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mureş a reţinut, în esenţă, că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei cereri în pretenţii-daune morale, în sumă de 500.000 RON, pentru îmbolnăvire profesională cauzată de condiţiile de Ia locul de muncă.
În condiţiile în care, instanţa de control a indicat clar motivele de desfiinţare (pentru ca instanţa de fond să analizeze şi excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material Ia acţiune), tribunalul a avut în vedere ca temei în drept al cererii, elementele răspunderii civile delictuale.
S-a reţinut că prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 17 decembrie 2009, instanţa a respins excepţia anulării cererii ca netimbratâ şi excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune.
Cu privire la excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune al reclamantului, instanţa s-a raportat Ia prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora „prescripţia dreptului Ia acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea”.
În consecinţă, s-a apreciat că termenul de prescripţie extinctivă a dreptului material la acţiune începe să curgă de Ia momentul la care reclamantul a cunoscut că are o boală care îl face inapt de muncă, nu de la momentul constatării îmbolnăvirii profesionale (cum susţine pârâta). S-a reţinut că şi după constatarea îmbolnăvirii profesionale (anul 2003), reclamantul a continuat să lucreze Ia societatea pârâtă. Din cuprinsul actelor dosarului a rezultat faptul că, chiar dacă Ia un moment dat pârâta a schimbat locul de muncă al reclamantului, această măsură nu a fost suficientă pentru prevenirea îmbolnăvirii profesionale, iar aşa cum a precizat reprezentantul reclamantului Ia termenul de judecată din data de 17 decembrie 2009, acesta a fost declarat inapt Ia data de 13 iunie 2006.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei, prematuritatea şi inadmisibilitatea, invocate şi puse în discuţia contradictorie a părţilor la termenul de judecată din data de 17 decembrie 2009, instanţa de control judiciar a apreciat şi aceste excepţii ca fiind nefondate.
S-a apreciat că în prezenta cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 45 din Legea nr. 346/2002 invocate de pârâtă în susţinerea celor trei excepţii amintite. Aceste dispoziţii legale, coroborate cu prevederile art. 43 şi ale art. 44 din aceeaşi lege, reglementează condiţiile de acordare către asiguraţi, a compensaţiei pentru atingerea integrităţii, în cazul în care aceştia, în urma accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale, rămân cu leziuni permanente care produc deficienţe şi reduc capacitatea de muncă între 20-50%. De asemenea, textul legal invocat de pârâtă (art. 45) plafonează compensaţia, la 12 salarii medii.
Referitor Ia fondul cauzei, prima instanţă a constatat că reclamantul a lucrat ca electrician la societatea pârâtă, de la data de 21 aprilie 1999 până Ia data de 5 octombrie 2008, când contractul individual de munca a încetat cu acordul părţilor.
S-a reţinut că potrivit Fişei de declarare a bolilor profesionale BP2, medicul specialist de medicina muncii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Mureş a constatat că data depistării bolii este 1 august 2003, ocupaţia care a generat boala este cea de electrician, iar diagnosticul precizat este „gaze şi vapori iritanţi (...)”. Unitatea care a confirmat diagnosticul clinic este Clinica de Boli Profesionale Târgu Mureş.
Totodată, în procesul-verbal din 27 august 2003 de cercetare a cazului de boală profesională se precizează că îmbolnăvirea se datorează „expunerii la gaze şi vapori iritanţi: acid azotic, oxizi de azot şi amoniac, în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu ca electrician la Secţia Electro-Hîdro-NPK”, acelaşi diagnostic fiind constatat şi la data de 2 iunie 2008.
S-a reţinut că reclamantul a fost internat de mai multe ori, iar biletul de externare consemnează boala profesională cauzată prin expunerea la „gaze, vapori, acizi”, iar gravitatea bolii rezultă din examenul medical de specialitate.
Spitalul Clinic Colentina, clinica de medicina muncii, în Fişa de semnalare BP1 din 2 august 2006 a precizat diagnosticul de „astm bronşic profesional prin expunere la iritanţi respiratorii” (acid azotic, acizi, azot, amoniac), iar în decizia asupra capacităţii de muncă din 28 aprilie 2008 se constată „boala profesională” care a fost contactată la data de 27 august 2003, una dintre consecinţe fiind „scăderea rezistenţei imuno-biologice a căilor respiratorii cu 40%”.
În consecinţă, s-a apreciat că probele administrate în cauză dovedesc cauzarea unui prejudiciu reclamantului, decurgând din faptul că i-a fost grav afectată sănătatea în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu la angajator, respectiv la societatea pârâtă.
Din împrejurările reţinute s-a apreciat că rezultă şi raportul de cauzalitate direct, dintre această îmbolnăvire profesională şi condiţiile concrete, de la locul de muncă, iar apărările pârâtei referitoare la o lipsă a raportului de cauzalitate şi o lipsă a culpei angajatorului, nu au putut fi primite.
S-a considerat că invocarea prevederilor Legii nr. 346/2002 de către pârâtă nu este de natură să atragă o lipsă a elementelor răspunderii pentru daune, cu atât mai mult cu cât, în speţă fiind vorba de daune morale, acestea pot fi acordate numai de către angajator.
În motivarea hotărârii, s-au avut în vedere şi prevederile art. 39 alin. (1) lit. f) C. muncii, potrivit cărora salariatul are „dreptul la securitate şi sănătate în muncă”, iar corelativ acestei reglementări, art. 40 alin. (2) lit. b) care stabileşte obligaţia angajatorului „să asigure permanent”, între altele şi „condiţii corespunzătoare de muncă”.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că daunele morale sunt întemeiate în parte, pentru atingerea adusă unui drept nepatrimonîal (dreptul la sănătate şi integritate fizică), iar starea de sănătate a pârâtului, cu consecinţa scăderii rezistenţei imuno-biologice a căilor respiratorii cu 40%, precum şi încetarea raporturilor de muncă sunt criterii care justifică acordarea sumei de 50.000 RON.
În raport de toate considerentele reţinute, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie invocată de reclamant, întrucât obligaţia de plată a daunelor morale acordate reclamantului revine pârâtei SC A. SA şi nu pot atrage răspunderea asigurătorului în temeiul Legii nr. 346/2002.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâta, iar prin decizia nr, 85 A din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a fost respinsă excepţia metimbrârii cererii de chemare în judecată invocată de pârâta SC A. SA, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul N.G. şi a fost admis apelul declarat de pârâta SC A. SA. A fost schimbată în parte sentinţa atacată şi, în consecinţă, a fost admisă excepţia prematurităţii formulării cererii de chemare în judecată şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Constatând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale incidente speţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia nr. 7847 din 4 noiembrie 2011, a admis recursul declarat de reclamantul N.G. împotriva deciziei nr, 85A din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, a casat decizia recurată şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, având în vedere că soluţionând cauza pe excepţie, nu s-a mai intrat în cercetarea fondului.
În rejudecarea apelului, instanţa a examinat cauza pe fond, astfel cum s-a dispus prin decizia instanţei de recurs, obligatorie pentru instanţa de apel, fără a mai analiza excepţiile invocate de pârâtă prin memoriul de apel, acestea neintrând în limitele fixate pentru rejudecarea apelului.
Procedând Ia analizarea întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 998 C. civ. pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei (prejudiciu, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia făptuitorului), instanţa de apel a apreciat că aceste condiţii nu se circumscriu cauzei deduse judecăţii.
În raport de întregul material probator şi de starea de fapt rezultată, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prima condiţie, aceea a existenţei unui prejudiciu, nu este îndeplinită, pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtei. S-a apreciat că reclamantul suferea de afecţiunile de care se prevalează, anterior angajării în cadrul societăţii pârâte, acesta neputându-se prevala de faptul că ar fi dobândit o boală profesională exclusiv la locul de muncă, pe de o parte, iar pe de altă parte nu şi-a pierdut capacitatea de muncă, pierdere faţă de care s-ar putea constata un eventual prejudiciu de natură materiala sau morală.
S-a reţinut că lipsa uneia dintre condiţiile impuse pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, duce la imposibilitatea reţinerii răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei.
De asemenea, instanţa de apel a mai reţinut că, în cauză, nu a fost probată nici existenţa faptei ilicite săvârşite de către societatea pârâtă, deoarece reclamantul nu a probat cele invocate în cererea de chemare în judecată, respectiv că pârâta nu a luat măsuri de limitare a noxelor profesionale la locul de muncă şi că ar exista o legătură de cauzalitate între producerea acestor noxe şi boala profesională invocată.
S-a mai reţinut că toate locurile de muncă din cadrul societăţii pârâte sunt încadrate în condiţii deosebite de muncă, conform avizului ITM din 23 decembrie 2002, astfel cum apare menţionat şi în contractul individual de muncă al reclamantului, actul adiţional la contract din 17 octombrie 2003. Din acelaşi aviz rezultă faptul că locul de muncă avut de reclamant atât la secţia hidroenergetică, cât şi la secţia termoenergetică, nu se încadrează în condiţii deosebite de muncă în ceea ce priveşte noxele constând în agenţii chimici, deoarece valorile agenţilor chimici nu depăşesc limitele legale admise.
Instanţa a constatat că în fişa de expunere Ia risc a reclamantului, se arată că reclamantul a lucrat într-un loc de muncă în care nu există noxe profesionale.
Apreciind că nici prejudiciul şi nici fapta ilicită nu există, instanţa de apel a reţinut că nu există nici raportul de cauzalitate dintre acestea şi nici vinovăţia pârâtei.
Astfel, întrucât niciuna dintre condiţiile de atragere a răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită, prin decizia nr. 12/A din 27 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia l civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul N.G. împotriva sentinţei civile nr. 1359 din 18 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Mureş şi a fost admis apelul declarat de pârâta SC A. SA. A fost schimbată în parte hotărârea atacată în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N.G. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul N.G. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate şi, în urma rejudecării pricinii, admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei apelate, în sensul obligării pârâtei la plata daunelor morale în cuantum, de 500.000 RON.
În motivare, recurentul-reclamant critică, în esenţă, decizia atacată pentru nelegalitate, sub aspectul reţinerii greşite de către instanţa de apel ca nefiind întrunite în cauză condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale.
În ceea ce priveşte prejudiciul consideră că prima instanţa a reţinut corect că dreptul nepatrimonial fundamental afectat prin încălcarea, de către angajator, a obligaţiilor sale legale, a fost dreptul la ocrotirea sănătăţii, prevăzut şi garantat de art 34 din Constituţia României, de art. 39 alin. (1) Iit. f) şi 40 alin. (2) lit. b) C. muncii. Împrejurarea că, în urma încălcării dreptului la sănătate, a apărut şi un prejudiciu suplimentar, constând în pierderea capacităţii de muncă, reprezintă doar o consecinţă a încălcării dreptului fundamental la ocrotirea sănătăţii.
Apreciază că a dovedit atât faptul că sănătatea, cât şi capacitatea de muncă i-au fost grav şi ireversibil afectate, astfel încât existenţa şi întinderea prejudiciului au fost dovedite.
În opinia sa, instanţa de apel nu a făcut niciun fel de analiză a acestui aspect important, limitându-se să reţină în mod greşit aspecte care s-ar fi constituit în factori de iniţiere a unei îmbolnăviri voluntare.
În cauză, condiţiile cerute pentru a cere şi pentru a obţine repararea prejudiciului sunt întrunite: prejudiciul este cert, atât în privinţa existenţei sale cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare, şi totodată, arată recurentul, prejudiciul nu a fost încă reparat.
Referitor Ia fapta ilicită susţine, în esenţă, că avizul ITM din 23 decembrie 2002, contractul individual de muncă ori fişa de expunere Ia risc a reclamantului nu pot reprezenta argumente care să justifice imposibilitatea ca noxele emanate de societatea pârâtă (chiar daca s-ar încadra în normele legal admise) să nu fi avut efectele nocive care în final au condus la apariţia bolii profesionale.
Deşi medicul din dispensarul SC A. SA au pus diagnosticul de boală profesională încă din anul 2003, împrejurare adusă Ia cunoştinţa angajatorului, acesta din urmă şi-a asumat răspunderea şi l-a transferat într-un loc de muncă afectat de noxe. Consideră că răspunderea civilă delictuală a pârâtei este agravată de acest aspect, pârâta continuând să îşi încalce obligaţiile legale care îi impuneau să reducă noxele la locui de muncă, chiar şi după ce a aflat ca unul din salariaţii săi suferă de o boala profesionala.
Recurentul apreciază ca fiind îndeplinită şi cerinţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, având în vedere că boala profesională respiratorie de care suferă a apărut exclusiv şi ca urmare a inhalării noxelor de Ia locui de muncă, noxe cu privire Ia care angajatorul nu a făcut nimic pentru a le înlătura, deşi acesta ştia că reclamantul s-a îmbolnăvit lucrând în acel mediu toxic.
Totodată, susţine că pârâta a acţionat cu vinovăţie, întrucât cunoştea că reclamantul era afectat de o boala profesională, ştia că toate locurile de muncă sunt grav afectate de noxele pe care continuă să le elimine în atmosferă, şi cu toate acestea, consideră recurentul, pârâta a ales să nu facă nimic pentru a-şi îndeplini obligaţiile şi de a asigura un mediu sănătos pentru salariaţii săi.
Intimatele SC A. SA Târgu-Mureş şi Casa Naţională de Pensii Publice au formulat întâmpinări prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.
În întâmpinarea pârâtei SC A. SA Târgu Mureş se susţine, în esenţă, că în cauză nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei privind existenţa prejudiciului produs reclamantului, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a sa, deoarece potrivit concluziilor raportului de expertiză medicală reclamantul are capacitatea de muncă păstrată şi nu se încadrează în niciun grad de invaliditate.
La rândul său, intimata Casa Naţională de Pensii Publice susţine, în esenţă, în motivarea întâmpinării, că potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, răspunderea civilă pentru prestaţiile prevăzute în această lege şi pentru care s-a plătit contribuţia de asigurare este preluată de asigurător, iar pentru prejudiciile care nu sunt acoperite de prevederile legii, este atrasă răspunderea civilă a angajatorului, în condiţiile dreptului comun.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs şi susţinerile din întâmpinarea pârâtei SC A. SA şi chematei în garanţie Casa Naţională de Pensii Publice constată următoarele:
Deşi reclamantul nu a invocat un temei de drept al recursului, din analiza motivelor de recurs rezultă că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi anume hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Obiectul acţiunii reclamantului, îl constituie obligarea pârâtei la plata daunelor morale, în temeiul art. 55 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, care prevede că răspunderea pentru asigurarea condiţiilor de securitate şi sănătate la locurile de muncă revine angajatorilor, sau, după caz, persoanelor asigurate conform art. 6 din lege.
Fapta imputată de reclamant pârâtei, o constituie neasigurarea condiţiilor de securitate şi sănătate la locurile de muncă, datorită căreia reclamantul pretinde că suferă de boli catalogate drept profesionale şi că şi-a pierdut în mod nerecuperabil capacitatea de muncă la locurile de muncă avute în cadrul SC A. SA.
Rejudecând cauza în fond după casare, în raport de dispoziţiile deciziei nr. 7847 din 04 noiembrie 2011, pronunţată de secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel a reţinut că reclamantul a fost angajat în cadrul societăţii pârâte în perioada 4 august 1972-20 ianuarie 1983 şi respectiv 21 aprilie 1993-5 octombrie 2008, dată la care a încetat contractul individual de muncă al reclamantului prin acordul părţilor, în conformitate cu prevederile art. 55 lit. b) C. muncii.
La data de 15 aprilie 1991 reclamantul a fost pensionat, fiind încadrat în gradul II de invaliditate iar ulterior s-a reangajat la societatea pârâtă, la data menţionată mai sus, la cererea expresă a reclamantului, dată la care a fost depistat ca suferind de astmă bronşic, astfel cum rezultă din „Fişa de control medical Ia încadrarea în muncă”.
Din „fişa de declarare a bolilor profesionale BP2” rezultă că la data de 1 august 2003 reclamantul a fost înregistrat cu boală profesională, constând în inflamaţia căilor aeriene superioare şi din acest motiv pârâta a procedat Ia schimbarea locului de muncă al reclamantului, fiind trecut la locul de muncă „reparaţii electrice secţia termoenergetică”, conform actului adiţional la contractul individual de muncă şi informării din 3 octombrie 2003, din care rezultă acceptul reclamantului în ceea ce priveşte noul loc de muncă.
În anul 2008 reclamantul a fost înregistrat din nou cu boala astm bronşic, însă a refuzat să se înregistreze la Casa Judeţeană de Pensii Mureş, introducând prezenta cerere de chemare în judecată.
Pentru antrenarea răspunderii delictuale a pârâtei reclamantul trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă a celor patru condiţii şi anume fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi vinovăţia făptuitorului.
Referitor la prejudiciu, în mod legal curtea de apel a constatat că această condiţie nu a fost îndeplinită deoarece susţinerea reclamantului în sensul pierderii irecuperabile a capacităţii de muncă nu numai că nu a fost constatată ştiinţific, dimpotrivă potrivit deciziei asupra capacităţii de muncă din 28 aprilie 2008, emisă de Comisia de Expertiză Medicală de pe lângă Casa Naţională de Pensii Publuce Mureş, rezultă că reclamantul are capacitatea de muncă păstrată, iar deficienţa funcţională a fost evaluată ca fiind uşoară şi de asemenea, rezultă că valorile analizelor medicale au fost normale.
În acelaşi sens sunt şi concluziile raportului de expertiză medicală din 20 iulie 2008, emis de Institutul Naţional de Expertiză şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, care atestă că reclamantul are capacitatea de muncă păstrată, nu se încadrează în niciun grad de invaliditate şi poate lucra ca electrician.
Astfel fiind, în raport de data încheierii raportului de expertiză medicală 20 iulie 2008, de declaraţia reclamantului care a învederat în faţa comisiei de expertizare că nu este bolnav pentru a se pensiona pe caz de boală, este evident că înscrisurile invocate de reclamant prin acţiune, anterioare deciziei asupra capacităţii de muncă şi raportului de expertiza sunt irelevante şi mai mult nici acestea nu prevăd expres pierderea irecuperabilă a capacităţii de muncă invocată de reclamant.
De asemenea, trebuie precizat că la data de 5 octombrie 2006, adică Ia aproximativ 3 luni şi jumătate de Ia întocmirea raportului de expertiză, contractul individual de muncă al reclamantului a încetat, prin acordul părţilor, în temeiul art. 55 lit. b) C. muncii, şi în aceeaşi zi reclamantul a introdus acţiunea pe rolul Tribunalului Mureş.
În concluzie, condiţia existenţei prejudiciului nu este îndeplinită şi în consecinţă răspunderea delictuală a pârâtei nu poate fi antrenată, cum în mod legal a reţinut şi curtea de apel şi a respins acţiunea.
În raport de considerentele expuse, potrivit cărora reclamantul nu a dovedit existenţa prejudiciului, care constituie una dintre cele patru condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, celelalte motive de recurs referitoare la fapta ilicită, raportul de cauzalitate şi vinovăţie, nu mai necesită a fi analizate.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să dispună respingerea recursului.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamantul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în suma de 8.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGlI
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul N.G. împotriva deciziei nr. 12/A din 27 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant N.G. la plata sumei de 6.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC A. SA Târgu Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 239/2013. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 308/2013. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
