ICCJ. Decizia nr. 3227/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3227/2013
Dosar nr. 8946/121/2010
Şedinţa publică din 11 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Galaţi sub nr. 14321/233/2008, reclamantele A.A.C. şi A.A.E. cu chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Galaţi prin Primar şi P.T. solicitând obligarea acestora de a le lăsa în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul situat în Galaţi, Str. G.V. (fostă Str. V.P.), compus din suprafaţa de teren de 40,15 m.p. şi construcţiile aferente.
În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 480-483 C. civ., Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Constituţia României, reclamantele au arătat că sunt singurele moştenitoare ale defuncţilor H.E. şi O.S., cetăţeni germani, proprietarii imobilului menţionat, de la care acesta a fost preluat, fiind trecut iniţial în administrarea statului conform Legii nr. 91/1945 pentru înfiinţarea Casei de administrare şi supraveghere a bunurilor inamice, după ce fusese rechiziţionat, ca urmare a Convenţiei de Armistiţiu, semnate de România la 12 septembrie 1944.
S-a precizat că, ulterior, imobilul a fost trecut în folosinţa şi administrarea Primăriei, aceasta închiriindu-l succesiv diferitor persoane şi, în final, înstrăinându-l către pârâţii persoane fizice.
S-a învederat caracterul abuziv al preluării şi faptul că titlul autorilor reclamanţilor a rămas în fiinţă, astfel că moştenitorii sunt îndreptăţiţi să solicite pârâtului să le lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul.
Prin sentinţa civilă nr. 7155 din 18 iunie 2010, Judecătoria Galaţi a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, raportat la dispoziţiile art. 1 şi 2 C. proc. civ. şi având în vedere valoarea imobilului revendicat, de peste 500.000 RON.
La Tribunalul Galaţi, la termenul din 29 noiembrie 2010, a fost pusă în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât în dosarul Judecătoriei Galaţi, motivat de faptul că reclamantele aveau la îndemână procedura stabilită de legea specială privind retrocedarea imobilelor trecute cu sau fără titlu în proprietatea statului, respectiv Legea nr. 10/2001.
Prin încheierea din 3 decembrie 2010, instanţa a respins ca nefondată excepţia invocată de pârât, reţinând că dreptul de acces al reclamantelor la un proces echitabil soluţionat de către o instanţă constituită potrivit legii le este garantat prin dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, amendată de Protocolul nr. 1, cât şi de art. 21 din Constituţia României.
La termenul de judecată din 19 ianuarie 2011, pârâtul P.T., prin apărător, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, având în vedere că titlul de proprietate care stă la baza acţiunii este testamentul olograf depus la dosar, înscris ce nu constituie titlu de proprietate.
Prin încheierea din 27 aprilie 2011, instanţa a respins ca nefondată această excepţie, reţinând că, în baza testamentului olograf transcris din 30 august 1937 la Tribunalul Judeţean Covurlui, reclamantele se legitimează ca unice succesoare ale defuncţilor H.E. şi O.S., justificându-şi astfel dreptul la acţiune şi, implicit, calitatea procesuală activă.
Tribunalul Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 1643 din 15 septembrie 2011, a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că reclamantele au făcut doar dovada calităţii de succesoare ale defuncţilor foşti proprietari şi nu şi a calităţii de moştenitoare a acestora, având în vedere că testamentul olograf invocat în cauză nu le conferă decât vocaţie succesorală.
S-a apreciat că, în situaţia în care această vocaţie succesorală ar fi fost valorificată în termenul prevăzut de lege, reclamantele, ca beneficiare ale testamentului, ar fi dobândit calitatea de moştenitoare legale.
S-a constatat, totodată, că, deşi imobilul menţionat a fost preluat de Statul Român cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data respectivă, reclamantele nu şi-au valorificat drepturile succesorale în baza legilor speciale, adoptate după anul 1990, pentru a beneficia de dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 112/1995, potrivit cărora moştenitorii sunt socotiţi de drept acceptanţii succesiunii de la data depunerii cererii de restituire a imobilului.
S-a reţinut, pe de altă parte, că prin contractul de vânzare-cumpărare din 18 decembrie 2007, SC L. SA Galaţi a vândut imobilul în litigiu pârâtului P.T., în calitate de chiriaş, acesta fiind potrivit art. 1898 C. civ., cumpărător de bună credinţă.
S-a constatat că, prin urmare, titlul de proprietate al pârâtului P.T. este protejat de dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră garantarea dreptului de proprietate.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii, criticând-o pentru greşita respingere pe fond a acţiunii pentru nedovedirea calităţii de moştenitoare legale, în condiţiile în care au, pe lângă testament olograf, şi certificat de moştenitor.
S-a criticat, totodată, sentinţa primei instanţe pentru greşita reţinere a preluării cu titlu a imobilului, având în vedere că imobilul a fost rechiziţionat în anul 1944 de către armata sovietică şi trebuia restituit după încheierea războiului.
S-a susţinut că imobilul a fost vândut nelegal lui P.T., întrucât nu era preluat în perioada 6 martie 1945-21 decembrie 1989.
Prin decizia civilă nr. 24 A din 19 martie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins apelul reclamantelor ca nefondat, apreciind că, deşi soluţia instanţei de fond este corectă, se impune schimbarea motivării pentru care acţiunea nu a fost primită, fără agravarea situaţiei apelantelor în propria cale de atac.
Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantelor, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că nu s-a făcut dovada că A.S. ar fi dispus prin testament cu privire la imobilul în litigiu, în favoarea surorilor sale, iar acestea au transmis moştenirea fratelui lor, O.S., care a fost moştenit de autoarea reclamantelor A.R.
Prin decizia menţionată s-a reţinut, totodată, că lipsa titlurilor de proprietate ale reclamantelor cu privire la imobilul din Str. G.V. este evidentă, acestea prevalându-se de un testament olograf, transcris la Tribunalul Judeţean din 30 august 1973, care în prezent nu mai există.
S-a considerat că, în aceste condiţii, simplele menţiuni din alte acte probează doar că a existat un testament olograf transmis din 30 august 1937 prin care A.S. a dispus în favoarea surorilor sale, E.S. şi S.E., fără să se cunoască dacă era legat universal, cu titlu universal sau particular şi ce bunuri au făcut obiectul lui.
S-a avut în vedere că nu sunt aplicabile dispoziţiile obligatorii prevăzute de art. 23, 23.1, 23.2, 23.3. 23.4 şi 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care instituie un regim probator al dreptului de proprietate mult mai permisiv, întrucât acţiunea reclamantelor a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
S-a concluzionat că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, reţinându-se, totodată, că bunul a intrat în Patrimoniul Provizoriu al Comunei Urbane Galaţi, în baza ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 26130 din 29 martie 1950, după retragerea armatei sovietice, la 18 mai 1950, aceasta fiind data preluării imobilului de Statul Român.
Cu privire la compararea titlurilor de proprietate, raportat la situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a apreciat că nu există motive pentru a se analiza titlul pârâtului, de vreme ce s-a reţinut că reclamantele nu şi-au dovedit titlul.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamantele A.A.C. şi A.A.E., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamantele au criticat decizia atacată pentru reţinerea eronată a nedovedirii calităţii lor de moştenitoare legale ale foştilor proprietari ai imobilului, ca efect al caducităţii testamentului A.C.S., în condiţiile în care, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, aceasta a decedat la 21 decembrie 1973, anterior lui A.V., decedată la 16 iulie 1991 şi R.O.A., decedat la 9 august 1989.
S-a susţinut, totodată, că „prezentarea averii”, act autentic întocmit în baza testamentului olograf, face dovada dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului, chiar în lipsa altor acte.
O altă critică formulată prin motivele de recurs a vizat reţinerea eronată de către instanţa de apel a momentului preluării imobilului, în opinia recurentelor, dat fiind faptul că întreaga avere a autorilor lor a fost rechiziţionată în baza Convenţiei de armistiţiu din 19 septembrie 1944, deposedarea fiind făcută fără titlu, cu efectul menţinerii dreptului lor de proprietate.
Ultimul motiv de recurs s-a referit la preferabilitatea titlului reclamantelor, raportat la titlul pârâtei Primăria Galaţi, care culege în prezent fructele civile pentru suprafaţa de 380 m.p. şi la cel al pârâtului P.T., care a cumpărat cu rea credinţă în anul 2007, când exista dosar pe rol, nefiind garantat pentru evicţiune.
În faza procesuală a recursului, s-a încuviinţat reclamantelor recurente proba cu înscrisuri, conform dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ., depunându-se în acest sens, actul de vânzare autentificat de Tribunalul Judeţului Covurlui, secţia I-a, prin procesul-verbal din 25 martie 1920 şi actul de împrumut asigurat cu ipotecă, autentificat de Tribunalul Judeţului Covurlui, secţia I-a, prin procesul-verbal din 30 mai 1928.
De asemenea, s-a depus la dosar extrasul legalizat din Jurnalul Grefei Tribunalului Judeţului Covurlui secţia I-a privind ordonanţa de adjudecare nr. 3170/1931, prin care i s-a adjudecat lui A.S. imobilul situat în Galaţi, Str. G.V., colţ cu Str. V.P.
Examinând criticile invocate de recurentele reclamante raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct 9 C. proc. civ., astfel cum s-a precizat în concluziile orale ale apărătorului acestora, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica reclamantelor recurente referitoare la greşita reţinere a lipsei calităţii lor de moştenitoare legale ale foştilor proprietari ai imobilului revendicat şi, pe cale de consecinţă, a nedovedirii dreptului de proprietate nu poate fi primită.
Reclamantele au pretins că sunt moştenitoarele autorilor O.S., O.H. şi O.E., care ar fi fost proprietarii iniţiali ai imobilului în baza testamentului din 30 august 1937, lăsat de fratele lor A.S.
Este de necontestat că acest act nu mai există nefiind depus nici în recurs, în cadrul probei cu înscrisuri, reclamantele recurente încercând să suplinească lipsa lui cu referinţele din alte acte, respectiv procesul-verbal şi actul de cesiune, depuse la prima instanţă, precum şi cu ansamblul înscrisurilor invocate în faza procesuală a recursului, pentru a indica modul în care imobilul în litigiu a trecut de la proprietarul iniţial până la autorii reclamantelor.
Niciunul dintre aceste înscrisuri nu poate complini lipsa testamentului prin care A.S. ar fi dispus în favoarea surorilor lui, cu privire la imobilul din Str. G.V., Galaţi.
Simplele menţiuni din actele invocate probează doar că a existat un testament olograf, transcris din 30 august 1937, prin care A.S. a dispus în favoarea surorilor sale, E.S. şi S.E., fără să se cunoască însă, dacă legatul a fost universal, cu titlu universal sau particular şi ce bunuri au făcut obiectul lui.
În consecinţă, este corectă aprecierea instanţei de apel, în sensul că nu s-a probat că, prin testamentul invocat, autorul a dispus pentru cauză de moarte în favoarea surorilor lui, cu privire la imobilul din Str. G.V.
În aceste condiţii, nu s-a făcut dovada că autorul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în una din modalităţile prevăzute de art. 644 şi 645 C. civ.
Nici procesul-verbal şi nici celelalte înscrisuri depuse în recurs nu conţin menţiuni relevante sub aspectul analizat.
De asemenea, nu pot avea valoare de titlu de proprietate planul de situaţie al imobilului din Str. G.V., în care sunt indicaţi drept proprietari E.S. şi S.E. şi adresa din 18 mai 1950 a Secţiunii Gospodăriei Locative prin care se transmite Grefei Tribunalului Covurlui procesul-verbal de inventariere şi preluare a imobilului, fostă proprietate a S.E.
În lipsa actelor în baza cărora s-a dobândit dreptul de proprietate conform modurilor prevăzute de art. 644, 645 C. civ., nici „prezentarea averii” nu are valoarea juridică a unui titlu de proprietate.
Tot astfel, împrejurarea că din actele de preluare ar rezulta că imobilul figura în anul 1941 ca având proprietar pe E.S. este lipsită de relevanţă în lipsa dovezilor menţionate cu privire la titlul de proprietate.
Având în vedere că prima instanţă a fost investită cu o acţiune în revendicare de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., nu se poate da eficienţă dispoziţiilor derogatorii cuprinse în art. 24 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în lipsa unor probe contrare, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea din actul normativ de preluare.
Aceste dispoziţii derogatorii cuprinse în legea specială, care instituie un regim probatoriu mult mai permisiv, nu sunt aplicabile prezentei acţiuni, ce presupune compararea titlurilor de proprietate ale părţilor.
Faţă de reţinerea nedovedirii dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului, Curtea va constata că nu se mai impune examinarea criticilor referitoare la modul de preluare a acesteia şi nici a celor referitoare la refuzul comparării titlurilor părţilor şi constatării preferabilităţii titlului lor (al recurentelor reclamante).
Nici criticile referitoare la greşita reţinere a caducităţii testamentului A.C.S. nu se impun a fi examinate, aceasta reprezentând doar un argument expus cu ocazia examinării situaţiei de fapt, în justificarea concluziei la care a ajuns instanţa de apel în sensul că nu s-a probat că A.R. l-a moştenit pe soţul său, O.S.
Pentru toate aceste considerente şi reţinând că reclamantele recurente nu au valorificat testamentul invocat nici înainte de decembrie 1989 şi nici ulterior, nefăcând demersuri în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului, Curtea va constata că recursul este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele A.A.C. şi A.A.E. împotriva deciziei nr. 24/A din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3229/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3225/2013. Civil → |
|---|
