ICCJ. Decizia nr. 3231/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3231/2013
Dosar nr. 528/46/2012
Şedinţa publică din 11 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin hotărârile consiliului local din 31 iulie 2009 şi din 26 august 2009, emise de Consiliul Local al Municipiului R.V., s-a aprobat declanşarea procedurii de expropriere a unor imobile în modernizare pe străzile A.S. şi P.I.M.
Prin prima hotărâre s-a stabilit valoarea terenurilor expropriate la 50 euro/m.p., iar prin cea de-a doua s-a dispus rectificarea primei hotărâri, stabilindu-se o valoare pe m.p. de 27 euro.
Împotriva hotărârilor menţionate, dar şi a hotărârii din 19 august 2010, prin care, după negocierea cu proprietarii, s-a revenit la valoarea de 50 euro/m.p., au formulat plângere, la data de 1 octombrie 2010, reclamanţii T.O.S. şi T.L.M., alături de alţi proprietari de pe Str. A.S., contestând suma de 50 euro/m.p., stabilită ca preţ al exproprierii.
Prin încheierea din 3 decembrie 2010, dosarul menţionat, înregistrat sub nr. 3567/90/2010 la Tribunalul Vâlcea, a fost conexat la Dosarul nr. 200/90/2010, având ca obiect contestaţiile formulate de alţi proprietari împotriva hotărârilor Consiliului Local din 31 iulie 2009 şi din 26 august 2009, emise de Consiliul Local al Municipiului R.V.
Prima instanţă, prin sentinţa civilă nr. 1339 din 25 noiembrie 2011, a admis contestaţiile, a anulat cele două hotărâri ale Consiliului Local R.V., emise în anul 2009 şi i-a obligat pe pârâţii Municipiul R.V., primarul acestuia şi Consiliul Local la plata către contestatori a unor sume stabilite conform expertizei întocmite în cauză, pentru proprietatea T.O.S. şi T.L.M., stabilindu-se valoarea de 36.264 euro, respectiv 156.203 RON despăgubiri pentru terenul de 160 m.p. A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Deşi prin cererea de chemare în judecată, precum şi pe parcursul judecăţii, la data de 4 martie 2011, s-a indicat drept obiect al contestaţiei şi decizia emisă individual după consemnarea poziţiei fiecăruia dintre proprietari, prin ultima precizare, reclamantul T.O.S. a solicitat să se dispună calculul valorii pavajului curţii, ce urma să fie distrus, prima instanţă nefacând vorbire despre o asemenea eventuală despăgubire.
Hotărârea menţionată a fost atacată de către persoanele expropriate, cât şi de către Municipiul R.V. prin primar, prin încheierea din 8 mai 2012, Curtea de Apel Piteşti disjungând cauza în ceea ce priveşte proprietatea T.O.S. şi T.L.M. şi formând Dosarul nr. 528/46/2012.
Prin încheierea din 25 mai 2012, la cererea apelantului Municipiul R.V., s-a dispus îndreptarea conceptului de citare, în sensul înscrierii între participanţi, ca organ al aceluiaşi municipiu, şi a Consiliului Local R.V., în calitate de emitent al deciziilor atacate şi a Primarului, organ executiv al persoanei juridice, reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale.
În acest dosar, prin decizia civilă nr. 62 din 26 iunie 2012, Curtea de Apel Piteşti a admis ambele apeluri şi a constatat nulitatea sentinţei în partea privind pe cei doi apelanţi, ca urmare a nesemnării minutei de către magistrat.
În condiţiile art. 297 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, pricina a fost reţinută spre rejudecare în fond, fixându-se termen pentru administrarea probatoriului solicitat de persoana expropriată, respectiv înscrisuri în dovedirea categoriei de folosinţă actuale şi a zonei de situare a terenului expropriat şi expertiză tehnică judiciară pentru stabilirea valorii reale a terenului expropriat.
Conform înscrisului nou depus de către reprezentantul expropriatorului la data de 19 august 2010, reclamanţii T.O.S. şi T.L.M., prezenţi în şedinţa comună a Comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate şi-au exprimat acordul asupra cuantumului despăgubirii propuse, singura obiecţiune formulată de aceştia vizând întinderea suprafeţei expropriate, în sensul că au solicitat să le fie preluată întreaga proprietate.
În aceste condiţii, a fost emisă hotărârea din 19 august 2010 pentru suma de 8.000 euro, reprezentând despăgubire pentru teren.
Plata, de altfel, a şi fost efectuată în contul deschis pe numele T.O.S., la cursul la zi, respectiv la data de 15 septembrie 2010, când contul a fost creditat cu suma de 33.982,40 RON.
Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 94 din 13 noiembrie 2012, a respins ca nefondată contestaţia formulată de T.O.S. şi T.L.M.
Prin aceeaşi decizie s-a respins cererea experţilor K.S., H.D. şi M.M. de eliberare a onorariilor provizorii, dispunându-se restituirea sumelor plătite cu acest titlu, aşa cum au fost înaintate.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aplicabile şi în cazul exproprierilor pentru edificarea de drumuri publice, conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data exproprierii şi, respectiv, a plăţii, despăgubirea acordată de instanţă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Cum oferta făcută de expropriator a fost acceptată de reclamanţi, s-a reţinut că aceştia nu justifică pretenţia de a primi o despăgubire mai mare.
S-a apreciat că, în condiţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, nu se poate contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator, ci doar cuantumul despăgubirii consemnate conform art. 5 alin. (4)-(8) şi art. 6 alin. (2), astfel încât reclamanţii nu puteau condiţiona acordul faţă de preţul propus de preluarea întregului teren.
Cât priveşte completarea formulată la 4 martie 2011, în sensul solicitării, cu titlu de despăgubire, şi a valorii unui pavaj, s-a constatat că aceasta a fost adresată instanţei cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 din legea aplicabilă la data formulării cererii de chemare în judecată, 1 octombrie 2010, câtă vreme prin aceasta s-a arătat în mod expres de către contestatori că au cunoştinţă de existenţa şi cuprinsul hotărârii din 19 august 2010.
Prin urmare, s-a reţinut că este nefondată contestaţia împotriva hotărârii din 31 iulie 2009 şi din 26 august 2009, emise de Consiliul Local al Municipiului R.V., de altfel acestea fiind considerate ca rămase fără obiect, cât şi contestaţia împotriva hotărârii din 19 august 2010, prin care preţul exproprierii a fost stabilit potrivit acordului expropriat.
În ceea ce priveşte cererea formulată de experţi, de a se mări onorariul propus provizoriu, Curtea de Apel Piteşti a apreciată această pretenţie ca nejustificată, în condiţiile în care aceştia nu au răspuns obiectivelor fixate de instanţă şi având în vedere dispoziţiile art. 22 din OG nr. 2/2000, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 208/2010.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii T.O.S. şi T.L.M., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanţii au susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că ar fi acceptat preţul oferit de intimată, în realitate, conform procesului-verbal din 19 august 2010, acordul lor fiind condiţionat de exproprierea întregului teren.
Astfel, recurenţii au arătat că, în lipsa acordului lor expres privind acceptarea preţului oferit pentru suprafaţa expropriată, nu pot fi privaţi de dreptul oferit de lege, de a contesta preţul.
Cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat greşita respingere a cererii de daune pentru distrugerea pavajului, dovedite cu factura depusă la dosar şi la acordarea cărora nimeni nu s-a opus.
Examinând criticile invocate de recurenţii reclamanţi, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Soluţionând în fond contestaţia reclamanţilor, instanţa de apel a reţinut corect că, în procedura administrativă desfăşurată potrivit dispoziţiilor Legii nr. 198/2004, coroborate cu cele ale Legii nr, 33/1994, reclamanţii au acceptat despăgubirile în cuantumul propus, plata acestora fiind efectuată la cursul la zi al euro, la data de 15 septembrie 2010.
Curtea va reţine că sesizarea instanţei de judecată de către expropriat poate fi făcută exclusiv în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 9 din Lege, acţiunea formulată soluţionându-se potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Prin urmare, nicio dispoziţie a legii nu permite instanţei de judecată ca la cererea unei persoane ce pretinde că întregul teren ce îi aparţine ar trebui expropriat, să se substituie autorităţii executive şi să efectueze ori să înlocuiască prin hotărâre judecătorească, procedura exproprierii, astfel cum este reglementată de normele legale citate.
În această materie, competenţa instanţei de judecată se limitează la cenzurarea cuantumului despăgubirilor stabilite de expropriator.
Trimiterea pe care art. 9 o face la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 vizează exclusiv stabilirea despăgubirilor.
De altfel, legea specială prevede, prin art. 18, că dispoziţiile sale se completează în mod corespunzător cu cele ale legii generale în materie, Legea nr. 33/1994, numai „în măsura în care nu prevăd altfel”.
În consecinţă, se va constata că acordul faţă de preţul propus de expropriator nu a fost şi nici nu putea fi condiţionat de preluarea întregului teren.
Nici cea de-a doua critică vizând neacordarea daunelor pentru pavajul distrus nu poate fi primită.
Într-adevăr, despăgubirea în cazul exproprierii este formată din valoarea bunului expropriat la care se adaugă prejudiciul suferit prin expropriere.
Curtea va reţine însă că pretenţia reclamanţilor în sensul menţionat a fost formulată pe parcursul judecăţii, abia la data de 4 martie 2011, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 din legea aplicabilă la data formulării cererii de chemare în judecată, 1 octombrie 2010.
Prin urmare, s-a constatat corect că această solicitare, formulată în afara termenului prevăzut de lege, nu se mai impune a fi examinată în fond.
Pentru toate aceste considerente, se va constata că recursul reclamanţilor este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de T.O.S. şi T.L.M. împotriva deciziei nr. 94 din 13 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3234/2013. Civil. Uzucapiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3229/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
