ICCJ. Decizia nr. 3229/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3229/2013
Dosar nr. 29337/3/2009
Şedinţa publică din 11 iunie 2013
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 9 iulie 2009 sub nr. 29337/3/2009, reclamanţii M.M. şi M.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, anularea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor emisă la 10 mai 2009 de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local S.J., respectiv a art. 2 din hotărâre, prin care a fost stabilit cuantumul despăgubirilor ce urmează să le fie acordate şi obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 220.920 RON.
În motivarea contestației au arătat că sunt proprietarii terenului ce face obiectul exproprierii, în temeiul Legii nr. 198/2004 astfel cum a fost modificată, calitate ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 7 februarie 2006 de Biroul Notarului Public G.I.
Având în vedere că s-a dispus exproprierea terenului în suprafaţa de 1315 m.p. ce face parte integrantă din suprafaţa totală deţinută de reclamanţi în extravilanul comunei S.J., judeţul Ilfov, aceştia consideră că trebuiau, conform dispoziţiilor Legii nr. 198/2004 modificată, să fie convocaţi în faţa Comisiei constituită în vederea analizării condiţiilor în care se va realiza exproprierea, pentru a-şi exprima în mod nemijlocit poziţia în legătură cu cuantumul despăgubirii, ce urmează să le fie plătită ca urmare a realizării exproprierii, consecinţă a deposedării de terenul expropriat.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii acordate, contestatorii au susţinut că nu s-a avut în vedere preţul real de circulaţie al terenului expropriat, fiindu-le afectată întreaga suprafaţa de teren pe care o au în proprietate, valoarea intrinsecă a terenului rămas în urma exproprierii scăzând în mod considerabil şi, arată că nu li s-a adus la cunoştinţă, nici raportul de expertiză efectuat în cauză, pentru a putea aprecia asupra justeţei datelor avute în vedere de expertul desemnat de către pârâtă, să întocmească acest raport.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul statul reprezentat prin C.N.A.D.N. SA din România a solicitat, în esenţă, respingerea contestaţiei reclamanţilor, cu motivarea că despăgubirile s-au stabilit în cadrul procedurii de expropriere prin raportul de evaluare, pentru terenul de 1315 m.p. stabilindu-se valoarea de 59.882 RON. Pârâtul a reţinut că aceste despăgubiri reprezintă valoarea reală a imobilului, apreciată în funcţie de prejudiciul cauzat proprietarilor şi de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de aceeaşi categorie aflate pe teritoriul comunei S.J.
La stabilirea despăgubirilor, expertul a ajuns la concluzia că restul terenului rămas neexpropriat pentru care se solicită, de asemenea, despăgubiri, nu suferă un prejudiciu, ci, dimpotrivă, realizează un spor de valoare ca urmare a lucrării de utilitate publică ce se execută în zonă, respectiv construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, care traversează această localitate.
Prin sentinţa nr. 37 din 14 ianuarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis contestaţia.
A anulat în parte hotărârea din 10 mai 2009 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul Consiliului Local al comisiei S.J., jud. Ilfov, respectiv art. 2 din hotărâre.
A stabilit despăgubirea pentru suprafaţă de 1315m.p., teren arabil extravilan, la suma de 26.300 euro (20 euro/mp) şi a acordat suma de 2.130 RON, reprezentând lipsa de folosinţă a terenului.
A obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA să plătească reclamanţilor despăgubiri în valoare de 26.300 euro, echivalentul în RON la data plăţii efective şi la suma de 2.130 RON, pentru lipsa de folosinţă a terenului, precum şi la suma de 2.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii nr. 201/2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, sesizată cu contestaţia, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, a administrat proba cu expertiză tehnică de evaluare şi stabilire a despăgubirilor printr-o comisie formată din trei experţi (L.A., C.N. şi V.M.), această comisie stabilind valoarea despăgubirilor la suma de 53.000 euro, echivalent 221.000 RON pentru terenul de 1315 m.p. situat în extravilanul localităţii S.J., prin utilizarea metodei comparaţiei directe şi a unui preţ mediu de circulaţie în zonă de 39,9 euro/m.p., înregistrat la data afişării publicaţiilor de expropriere, respectiv în perioada mai-iulie 2009.
La data efectuării expertizei, comisa de experţi a stabilit o valoare a terenului supus exproprierii la suma de 26.300 euro, având în vedere un preţ mediu de 30 euro/m.p., iar pentru lipsa de folosinţă a terenului, a calculat o despăgubire de 2.130 RON, în raport cu destinaţia agricolă a terenului expropriat, reprezentând valoarea recoltei pierdute de reclamanţi.
Comisia de experţi a mai constatat că terenul supus exproprierii se află la distanţa de 2.400 m faţă de calea publică şi de utilităţi.
Tribunalul a mai reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 198/2004 şi în vederea construirii autostrăzii Bucureşti-Braşov, comisia special constituită la nivelul Primăriei comunei S.J., prin hotărârea din 10 mai 2009 a dispus exproprierea suprafeţei de 1315 mp, ce le aparţine reclamanţilor M.M. şi M.D., stabilind despăgubirile, conform art. 6 din Legea nr. 198/2004, în cuantum de 59.882 RON.
Făcând aplicarea în cauză a dispoziţiilor de drept comun din materia exproprierii, prevăzute de art. 25 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a dispus evaluarea terenului expropriat şi a prejudiciului suferit prin lipsirea de recoltele agricole şi, aşa cum s-a reţinut mai sus, comisia formată din cei trei experţi, a ajuns la concluzia că valoarea terenului este de 26.300 euro, echivalent 110.000 RON la data efectuării expertizei, iar valoarea recoltelor pierdute se ridică la 2.130 RON.
Conform dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, primind rezultatul expertizei, instanţa l-a comparat cu oferta şi cu pretenţiile formulate de persoanele expropriate.
Astfel, despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de către expropriat, sau de altă persoană interesată.
În consecinţă, la stabilirea valorii despăgubirilor pentru măsura exproprierii pentru utilitate publică, instanţa a luat în considerare că această despăgubire trebuie să fie cuprinsă între limitele solicitate de către expropriaţi, ca limită maximă şi limitele despăgubirii oferite de către expropriator, ca limită minimă.
Între aceste repere şi ţinând cont de preţurile de circulaţie în zonă la data efectuării expertizei, tribunalul a constatat că este întemeiată propunerea comisiei de experţi care a stabilit valoarea terenului la un preţ de 26.300 euro, respectiv la 20 euro/m.p.
Totodată, aceeaşi expertiză a stabilit în mod întemeiat valoarea despăgubirilor la suma de 2.130 RON, pentru lipsirea de recoltele agricole.
Această valoare este apropiată valorilor de referinţă expuse în ghidul orientativ pus la dispoziţia Camerei Notarilor Publici.
Faţă de valoarea despăgubirilor stabilită de Comisia de experţi, tribunalul a apreciat că prin hotărârea din 10 mai 2009 s-a propus în mod nejustificat o valoare mult mai mică a despăgubirilor, respectiv 59.822 RON.
Mai apropiată de valoarea de circulaţie este valoarea propusă de comisia formată din cei trei experţi, astfel că a admis contestaţia, a anulat art. 2 din hotărârea comisiei şi a stabilit valoarea terenului arabil expropriat la suma de 26.300 euro, iar pentru despăgubirile privind lipsa de folosinţă a terenului arabil, a stabilit suma de 2.130 RON, menţinând în rest, hotărârea din 10 mai 2009.
Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, raportat la art. 38 din Legea nr. 33/1994, care constituie dreptul comun în materie de expropriere, tribunalul a constatat că „toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere, inclusiv înaintea instanţelor judecătoreşti, se suportă de expropriator”, astfel că expropriatorul a fost obligat la suma de 2.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanţi, reprezentând onorariu pentru expert.
Împotriva sentinţei nr. 37 din 14 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, şi a solicitat admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinţei şi, pe fondul cauzei, respingerea cererii reclamanţilor, ca neîntemeiată.
În motivarea apelului, după un scurt istoric al cauzei, apelantul-pârât a arătat că, prin propunerea realizată de către experţi şi însuşirea de către instanţă a valorii terenului de 20 euro/m.p. s-au încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, în sensul că, la stabilirea despăgubirilor, nici experţii şi nici instanţa, nu s-au raportat la preţurile obişnuite de tranzacţionare a altor imobile de acelaşi fel cu cel supus exproprierii.
Apelantul-pârât a susţinut că este necesară raportarea la prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care stipulează că „la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, la data întocmirii raportului de expertiză, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în consideraţie şi dovezile prezentate de aceştia.”
Din conţinutul raportului de expertiză, valoarea terenului expropriat pe care au stabilit-o experţii şi a însuşit-o instanţa, are la bază oferte de vânzare publicate pe diferite site-uri sau în presa de specialitate, care se referă la terenuri cu suprafeţe mult mai mari decât cel supus exproprierii şi care, totodată, au utilităţi sau terenuri situate în intravilanul aceleiaşi localităţi, aşadar terenuri care au o altă categorie de folosinţă, faţă de cel expropriat.
A mai susţinut apelantul-pârât că, în lipsa unor documente ce trebuiau anexate raportului (pe baza cărora să fie stabilită valoarea de piaţă) este evident că s-au încălcat dispoziţiile legale în materie, experţii neprezentând niciun preţ real de tranzacţionare a terenurilor similare (cele declarate în faţa notarului public).
Practic, experţii au avut în vedere doar oferta de vânzare, au ignorat în totalitate cererea de cumpărare, fără a avea în vedere că preţul real de tranzacţionare este rezultatul întâlnirii cererii cu oferta, preţ consemnat în contractele de vânzare-cumpărare autentice.
De altfel, interpretarea de mai sus se regăseşte şi în practica instanţei supreme, care a stabilit că sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele” utilizată de legiuitor în conţinutul art. 26 din Legea nr. 33/1994 are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, neputând reprezenta oferte de preţ ale agenţiilor imobiliare, ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mică publicitate, aşa cum rezultă şi din decizia nr. 865 din 12 februarie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 5546/105/2007 şi decizia nr. 6680 din 5 noiembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 5781/42/2006, decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Arată apelantul-pârât că, în această situaţie, concret, dacă s-ar compara preţurile de tranzacţionare efective, cu despăgubirea oferită de către stat de 12,9 euro/m.p. este evident că despăgubirea este reală, în acord cu normele legale în materie, în contextul determinat de criza economică, în care piaţa imobiliară a scăzut dramatic, influenţând direct preţurile de vânzare ale imobilelor, preţuri care în raport cu sfârşitul anului 2008, s-au înjumătăţit sau sunt chiar mai mici.
În ceea ce priveşte prejudiciul stabilit de către experţi şi însuşit de instanţă, în cuantum de 2.130 RON pentru lipsa de folosinţă a terenului, apelantul-pârât consideră că acesta este un prejudiciu incert, eventual şi nu un prejudiciu dovedit, astfel că nu trebuia acordat.
Mai mult decât atât, restul de teren în suprafaţă de 9285 m.p. rămas în proprietatea reclamanţilor, respectiv o parcelă de 1539 m.p. şi una de 7746 m.p., nu numai că ar fi inutilizabil, dar prezintă în continuare interes pentru proprietari, aceştia nefiind împiedicaţi printr-o împrejurare mai presus de voinţa lor, să cultive această suprafaţă de teren.
Apelantul-pârât consideră că, în cauză, nu au fost respectate criteriile conţinute în art. 26 din Legea nr. 33/1994, criterii de care trebuie să ţină seama, atât experţii desemnaţi, cât şi instanţa de judecată.
Prin decizia nr. 377/A din 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.
A schimbat în parte sentinţa nr. 37 din 14 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, la suma de 22.749,5 euro, în echivalentul în RON la data plăţii.
A dispus obligarea pârâtului la această sumă, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat.
A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de apelantul-pârât.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Apelantul a criticat în esenţă modalitatea stabilirii despăgubirilor pentru terenul expropriat aparţinând reclamanţilor, având la bază oferte de vânzare publicate pe diferite site-uri sau în presa de specialitate, care se referă la terenuri cu suprafeţe mult mai mari decât cel supus exproprierii şi care au utilităţi sau terenuri situate în intravilanul aceleiaşi localităţi, aşadar terenuri care au o altă categorie de folosinţă, faţă de cel expropriat.
Potrivit art. 26, alin. (2) din Legea nr. 33/1994 „la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, la data întocmirii raportului de expertiză, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în consideraţie şi dovezile prezentate de aceştia.”
Analizând sentinţa instanţei de fond prin prisma dispoziţiilor legale sus menţionate, curtea de apel a constatat că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-au încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, preţul stabilit având la bază oferte de vânzare publicate pe diferite site-uri sau în presa de specialitate.
Instanţa supremă a stabilit că această sintagmă, utilizată de legiuitor în art. 26 din Legea nr. 33/1994 are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat, ca atare, în contractele autentice de vânzare-cumpărare.
Faţă de cele reţinute, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că despăgubirile acordate de către instanţa de fond s-au bazat pe o expertiză întocmită cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Aşa fiind, graţie caracterului devolutiv al apelului, în această fază procesuală s-a dispus suplimentarea probatoriului, iar în cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenuri similare celor expropriate.
Pentru a da eficienţă şi a răspunde criteriilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a terenurilor expropriate, care să se bazeze pe preţurile consemnate în contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar.
În ceea ce priveşte prejudiciul solicitat de către reclamanţi, constând în valoarea terenului rămas neexpropriat, instanţa de control judiciar a reţinut concluziile raportului de expertiză, în sensul că nu s-a diminuat posibilitatea de utilizare a acestuia, dat fiind şi suprafaţa mare a acestuia, de 9285 m.p., compus din două parcele considerabile, respectiv 1539 m.p. şi 7746 m.p., valoarea terenului, nemodificându-se, putând păstra în continuare destinaţia de teren extravilan arabil.
Prin urmare, considerându-se că despăgubirile privind lipsa de folosinţă a terenului arabil, stabilite la suma de 2.130 RON, nu se cuvin a fi acordate, fiind vorba de un prejudiciu incert şi nedovedit, acestea au fost înlăturate de la plată, nefiind legală obligaţia de stabilire a acestor cheltuieli, în sarcina pârâtului.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de apelantul-pârât, instanţa de apel a constatat că, în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. privind culpa procesuală în stabilirea persoanei obligate la plata cheltuielilor de judecată, ci dispoziţiile speciale ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, raportat la art. 38 din Legea nr. 33/1994, care constituie dreptul comun în materie de expropriere, potrivit cărora „toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere, inclusiv înaintea instanţelor judecătoreşti, se suportă de expropriator”.
Împotriva deciziei nr. 377/A din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, criticând-o pentru nelegalitate, în conţinutul motivelor ce au fost încadrate în drept, în conţinutul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, o primă critică, vizează încălcarea de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză”.
Se susţine că instanţa de apel nu a avut în vedere toate înscrisurile depuse de pârât şi de către instituţiile publice, cărora instanţa le-a trimis adrese, în vederea comunicării de tranzacţii, având ca obiect terenuri similare cu cel expropriat, iar comisia de experţi nu s-a raportat la contactul de vânzare-cumpărare din 25 mai 2011 autentificat de Biroul Notarial Public G.S., contract ce are ca obiect un teren situat în comuna S.J., jud. Ilfov, al cărui preț de vânzare este de 5,50 euro/m.p. și că, experții s-au raportat la contracte de vânzare-cumpărare, care au ca obiect terenuri ce nu sunt similare cu cele expropriate, respectiv sunt situate în tarlale mult mai îndepărtate decât aceea în care se află terenul expropriat.
Având în vedere că, atât instanța de judecată, cât și experții, la stabilirea valorii despăgubirilor trebuie să țină seama de prețurile efective de tranzacționare ale terenurilor similare cu cel expropriat, se solicită, ca judecând pe fondul cauzei și ținând seama de toate probele existente la dosar, să se compare despăgubirea efectiv oferită de stat cu valoarea maximă pe care o puteau obține proprietarii printr-o vânzare liberă și, în consecință, să se admită recursul și să se modifice în tot decizi atacată, să se desființeze sentința și, să se respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca neîntemeiată, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ.
Cea de-a doua critică expusă de recurentul-pârât se referă la greșita respingere de către instanța de apel a cererii acestuia privind acordarea cheltuielilor de judecată și se arată că, aplicarea și interpretarea greșită a legii, constă în aceea că, instanța de apel a considerat ca fiind aplicabile dispozițiile speciale ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, raportat la art. 38 din Legea nr. 33/1994, fiind ignorate în realitate, dispozițiile art. 274 C. proc. civ., acestea din urmă fiind, de fapt, cele incidente în cauză.
Primul motiv de recurs, privitor la încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este nefondat, astfel că va fi respins pentru considerentele ce succed:
În accepțiunea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din actul normativ sus evocat, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
În primul rând, este de reţinut că, în expunerea primului motiv de recurs, pârâta a formulat şi susţineri privind greşita apreciere de către instanţa de apel a probelor şi a raportului de expertiză efectuat în apel.
Or, asemenea critici nu se încadrează în niciunul din cazurile de modificare sau casare prevăzute, expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată, şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăreşte în realitate pârâta, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
Ca urmare, vor fi analizate criticile recurentului-pârât privind greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte respectarea criteriilor pentru stabilirea despăgubirilor.
Ca atare, în înlăturarea criticii privind greșita aplicare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este de observat că, în ceea ce privește modul de calcul și criteriile folosite pentru stabilirea despăgubirii aferente imobilului expropriat în cauză, acestea au fost determinate de către experți, în apel, prin raportare la valorile din contractele de vânzare-cumpărare puse la dispoziție de către Primărie și părți, fiind selectate contractele privind terenuri cu poziționare în localitate și suprafețe asemănătoare cu cel în cauză.
În interpretarea sintagmei „prețuri cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel”, prin terenuri „de același fel” se înțeleg, spre exemplu, teren arabil intravilan sau extravilan, construibil sau neconstruibil, iar nu cel supus exproprierii, scopul legii fiind determinarea valorii reale a imobilului, valoare care să nu fie afectată, nici în plus, nici în minus, de circumstanța exproprierii.
Legea nu cere să fie avute în vedere terenuri asemănătoare din aceeași parcelă, ci din aceeași unitate administrativ-teritorială și, ca atare, sub acest aspect, raportarea experților la terenuri din aceeași unitate administrative-teritorială, dar din altă parcelă, chiar neafectată de expropriere, nu reprezintă o încălcare a legii, atâta timp cât art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33 din 1994 mai prevede o condiție, și anume, ca stabilirea cuantumului despăgubirilor să se facă prin raportare la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele la data întocmirii raportului de expertiză.
Or, din această perspectivă a respectării criteriilor de evaluare stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, critica recurentului-pârât, potrivit căreia, comisia de experţi nu s-a raportat la contractul de vânzare-cumpărare din 25 mai 2011 autentificat de Biroul Notarului Public G.S., contract ce are ca obiect un teren situat în comuna S.J., judeţul Ilfov, al cărui preț de vânzare este de 5,50 euro/m.p. este nefondată, întrucât, în raport cu obiectivele stabilite prin raportul de expertiză dispus în apel, experții trebuiau să stabilească valoarea imobilului, în raport de prețul stabilit prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate la data întocmirii raportului de expertiză, anume 31 mai 2012, or, contractul invocat a fost perfectat în urmă cu un an, la data de 25 mai 2011.
Așa fiind, instanța de apel s-a raportat în mod legal la valoarea determinată conform contractelor depuse la dosar, care respectau ambele criterii ale legii, adică raportarea la terenuri din aceeași unitate administrativ teritorială, dar și la contractele încheiate cât mai aproape de data efectuării raportului de expertiză.
Sunt fondate însă, criticile din motivele de recurs ale pârâtului privitoare la aplicarea greşită a legii, cât priveşte interpretarea dată de instanţa de apel dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 38 din Legea nr. 33/1994.
Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în mod eronat, că nu sunt incidente prevederile art. 274 C. proc. civ., stabilind că dreptul comun în materie de expropriere este reprezentat de dispoziţiile speciale ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 38 din Legea nr. 33/1994, astfel că, va admite, în parte, cererea apelantului cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.
Legea nr. 198/2004 a fost modificată prin O.U.G. nr. 228/2008, act normativ care prevede, la art. IV pct. 5 urm.: „după alin. (2) al art. 10 se introduce un nou alin. (3), cu următorul cuprins: cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun”.
Mai mult decât atât, Legea nr. 198/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 255/2010 (în vigoare la 23 decembrie 2010) privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, act normativ care stipulează, la art. 23 alin. (3): „cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun”.
În accepţiunea art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, legiuitorul statuează că în „cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea în contradictoriu cu statul român sau cu unităţile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia” se aplică procedura de drept comun privind cheltuielile.
Prin urmare, întrucât legea specială face trimitere directă şi expresă la procedura avansării cheltuielilor de judecată necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) al art. 23 din Legea nr. 255/2010, în sensul că aceasta se realizează în conformitate cu dreptul comun, este evidentă aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în materia exproprierii, cu privire la litigiile sus menţionate.
Or, în cazul concret dedus judecăţii, urmare admiterii apelului declarat de pârât, poziţia juridică de parte câştigătoare în proces este determinată de raportul dintre conţinutul obiectului acţiunii şi rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului, astfel că, partea care cade în pretenţii, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Aşa fiind, în ceea ce priveşte critica privind cheltuielile de judecată, constatând că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va modifica în parte decizia atacată şi, va admite în parte cererea apelantului, dispunând obligarea intimaţilor-reclamanţi la 1.000 RON, cu acest titlu, către pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 377/ A din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că admite în parte cererea apelantului cu privire la cheltuielile de judecată şi obligă pe intimaţii-reclamanţi la 1.000 RON, cheltuieli de judecată cu acest titlu, către apelantul-pârât.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3231/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3227/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
