ICCJ. Decizia nr. 3310/2013. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3310/2013

Dosar nr. 1313/103/2012

Şedinţa publică din 13 iunie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1660 din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă a fost admis recursul declarat de pârâta Casa judeţeană de pensii Neamţ împotriva sentinţei civile nr. 266/C din 23 februarie 2011 a Tribunalului Neamţ, în contradictoriu cu reclamanta M.I.E. şi a fost modificată în tot sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta, recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1313/103/2012.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, faţă de împrejurarea că acesta a fost declarat împotriva unei hotărâri irevocabile.

Înalta Curte, la termenul din 13 iunie 2013, a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile,

Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefîind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

În speţă, decizia atacată este o hotărâre pronunţată în soluţionarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 299 C. proc. civ.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Întrucât hotărârea ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunţată de o instanţă de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta M.I.E. împotriva deciziei civile nr. 1660 din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3310/2013. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs