ICCJ. Decizia nr. 3318/2013. Civil. Recuzare. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECTIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3318/2013

Dosar nr. 25384/325/2011

Şedinţa publică de ia 16 octombrie 2013

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţa din 17 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în Dosarul nr. 25384/325/2011 s-a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător C.R., M.L. şi D.C. formulată de petentul recurent S.C.

În motivare, instanţa a reţinut că din examinarea conţinutului dosarului nu rezultă că acelaşi complet s-ar mai fi pronunţat în aceeaşi pricină pentru ca dispoziţiile art. 24, 27 alin. (7) să devină incidente.

Încheierea astfel pronunţată este irevocabilă.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petentul C.S.

La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2013 lnalta Curte, a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului având următoarele considerente:

Potrivit art. 34 alin. (2) C. proc. civ. încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul pricinii.

În speţă, având în vedere că încheierea recurată a fost dată în dosarul de recurs, în timpul judecării recursului şi că decizia pronunţată este irevocabilă nefiind supusă nici unei căi de atac conform art. 299 şi 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că şi încheierea de respingea cererii de recuzare are acelaşi caracter irevocabil, nefiind supusă recursului.

Mai mult, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca o soluţie inadmisibilă.

Normele procedurale privind sesizarea organelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (1) din Constituţia României

Prin urmare, faţă de considerentele mai sus, Înalta Curte in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul C.S. impotriva încheierii din 17 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Revocabilă.

Pronunţata in şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3318/2013. Civil. Recuzare. Recurs