ICCJ. Decizia nr. 3366/2013. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3366/2013
Dosar nr. 1667/1748/2012
Şedinţa publică din 13 iunie 2013
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 8 februarie 2013 petentul J.I.P. a contestat procesul verbal din 17 ianuarie 2012 emis de C.N.A.D.N.R. SA.
Prin încheierea din data de 13 martie 2013 Judecătoria Cornetu a trimis administrativ cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Curtea de Argeş.
În motivare, instanţa a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care modifică O.G. nr. 2/2001, în sensul că competenţa de soluţionare a cauzei revine judecătoriei în circumscripţia căreia se află sediul petentei, respectiv Judecătoria Curtea de Argeş.
Investită prin declinare, Judecătoria Curtea de Argeş a pronunţat sentinţa nr. 517 din 14 mai 2013, prin care a declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la data sesizării instanţei de judecată erau în vigoare dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, care prevăd că plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie este de competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită fapta respectivă.
Faţă de împrejurarea că respectiva contravenţie a fost constatată în localitatea G., judeţul Ilfov, competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţine Judecătoriei Cornetu.
Analizând conflictul de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie plângerea contravenţională împotriva procesului verbal din 17 ianuarie 2012 emis de C.N.A.D.N.R. SA, act din care rezultă că fapta a fost săvârşită în localitatea G., aflată pe raza judeţului Ilfov.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aşa cum a fost modificată, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
În speţă, contravenţia a fost săvârşită pe raza unei localităţi din judeţul Ilfov, aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Cornetu, aşa încât competenţa de soluţionare a cauzei aparţine acestei instanţe, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3365/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3366/2013. Civil → |
---|