ICCJ. Decizia nr. 3407/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3407/2013
Dosar nr. 1642/189/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 14 iunie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Bârlad sub nr. 4630/189 din 13 septembrie 2012 petenta SC A. SRL a contestat procesul verbal de contravenţie din 20 august 2012 emis de intimata C.N.A.D.N.R. SA-C. prin care a fost amendată cu suma de 250 RON pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002.
Judecătoria Bârlad, prin sentinţa civilă nr. 3250 din 06 noiembrie 2012, a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o Judecătoriei Buzău, considerând că nu este competentă teritorial să soluţioneze , raportat la dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la art. 101 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, la data de 04 decembrie 2012 şi, prin încheierea din 15 februarie 2013, Judecătoria Buzău a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o Judecătoriei Bârlad, reţinând ca fiind incidente dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la art. 101 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013.
Judecătoria Bârlad, prin sentinţa civilă nr. 1184 din 09 mai 2013, a trimis cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Buzău, considerând că nu este competentă teritorial să soluţioneze cauza şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a hotărî asupra acestuia, reţinând că, în prezenta cauză se pune problema interpretării dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 şi implicit, a aplicării în timp a legii.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul cauzei este plângerea contravenţională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 20 august 2012, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. – SA.
Prin procesul verbal încheiat la data de 20 august 2012, la sediul agentului constatator, s-a reţinut că la data de 20 august 2012, pe DN 2, comuna M., jud. Buzău, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXX, aparţinând lui SC A. SRL a circulat fără a deţine rovinietă valabilă, proba făcându-se cu imaginea foto.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 101: „prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (….) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.”
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând aşadar, distincţia între cele două materii.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziţii tranzitorii şi finale: „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.”
De asemenea, alin. (2) şi (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2)„Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel” şi (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.”
Drept urmare, din interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.
Aşadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor constituie dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reţinute, dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 13 septembrie 2012. Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentei a fost DN2, km.115+80m, comuna M., jud. Buzău, localitate situată în circumscripţia Judecătoriei Buzău, aşa încât această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională.
Faţă de cele ce preced, soluţionarea pricinii este de competenţa Judecătoriei Buzău, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3406/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3408/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
