ICCJ. Decizia nr. 3447/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3447/2013
Dosar nr. 42015/3/2009
Şedinţa din camera de consiliu de la 19 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 septembrie 2007 pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 5921/94/2007 astfel cum a fost completată şi precizată, reclamanta M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C.H., M.I.T., SC U.Y. SRL, I.A., M.A., SC M.I. SRL, să se constate nulitatea absolută a procurilor emise de O. Advocates and Notary Public pe numele S.C.H., şi traduse sub semnătură legalizată prin încheierile din 16 aprilie 1998 ale Biroul Notarului Public Ş.I.; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 31 august 1998 de către Biroul Notarului Public P.C.; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 04 februarie 2005 de către Biroul Notarului Public Ş.D.; să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară întocmirii actelor juridice menţionate; să fie obligaţi pârâţii să îi lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în intravilanul comunei A., judeţul Ilfov, în suprafaţă de 12.500 m.p. - (având nr. cadastral şi fiind înscris în C.F., judeţul Ilfov).
La data de 21 decembrie 2007, pârâta SC M.I. SRL a formulat întâmpinare, ulterior precizată, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. La aceeaşi dată, a depus cerere de chemare în garanţie a pârâtei SC U.Y. SRL, precizată ulterior, solicitând ca, în cazul în care va fi evinsă în prezentul proces, chemata în garanţie să fie obligată să îi restituie integral preţul primit in schimbul terenului, respectiv, 738.266,48 euro, inclusiv T.V.A., la cursul actual; să-i plătească valoarea fructelor pe care va fi obligată să le înapoieze terţului evingător, în măsura în care acesta le va pretinde, să suporte cheltuielile de judecată ale pârâtei, ocazionate de acest proces; să fie obligată la daune-interese, reprezentând sporul de valoare dobândit de imobil între momentul încheierii contractului şi data producerii evicţiunii, în sumă de 2.761.733.52 euro (diferenţa dintre preţul plătit şi valoarea actuală a terenului, de circa 3.500.000 euro), cheltuielile necesare şi utile pe care pârâta le-a efectuat în vederea obţinerii, bunei administrări şi conservării bunului, în cuantum total de 14.964 RON, taxa de timbru aferentă tranzacţiei imobiliare la momentul achiziţiei, taxa de publicitate, onorariul notarului public, impozite pe imobil, achitate către stat conform sistemului de taxe şi impozite stabilit prin lege.
Tot la 21 decembrie 2007 au depus întâmpinare şi pârâţii I.A. şi M.A., precizată ulterior, invocând excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive şi solicitând respingerea acţiunii.
La rândul său, pârâta chemată în garanţie SC U.Y. SRL a formulat, la termenul de judecată din 25 ianuarie 2008, întâmpinare la cererea de chemare în garanţie depusă de pârâta SC M.I. SRL, şi cerere de chemare în garanţie a pârâtului S.C.H., solicitând obligarea acestuia la repararea prejudiciului cauzat, respectiv, atât pierderea efectiv suferită (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), sumă la care se adaugă dobânda legală de la devenirea certă a prejudiciului până la achitarea lui integrală. A arătat pârâta că prejudiciul este constituit de preţul din contract, de 96.008 RON actualizat şi diferenţa dintre acest preţ şi suma la care va fi obligată prin hotărâre către SC M.I. SRL, dacă aceasta cade în pretenţii.
Prin sentinţa civilă nr. 6095 din 5 decembrie 2008, Judecătoria Buftea a admis excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, unde aceasta a fost înregistrată sub nr. 49885/3/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 1161 din 19 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosar nr. 49885/3/2008, s-a admis excepţia netimbrării cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta SC U.Y. SRL şi s-a anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în garanţie formulată de această pârâtă în contradictoriu cu pârâtul - chemat în garanţie S.C.H.; s-a admis excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta SC M.I. SRL şi s-a anulat, ca insuficient timbrată, cererea de chemare în garanţie formulată de această pârâtă în contradictoriu cu pârâta - chemată în garanţie SC U.Y. SRL.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC U.Y. SRL, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare invocată de pârâţi prin întâmpinările depuse la dosar, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.I.T., M.A. şi I.A. şi a respins acţiunea completată şi precizată formulată de reclamantă în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuala pasiva.
S-a mai constatat că acţiunea principală completată şi precizată formulată de reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâţii S.C.H., SC U.Y. SRL şi SC M.I. SRL, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a procurilor şi a contractelor de vânzare-cumpărare, repunerea părţilor
În situaţia anterioară şi revendicarea imobilului teren, nu este în stare de judecată, nefiind administrate probele necesare, astfel încât în baza art. 165 C. proc. civ. s-a dispus disjungerea acesteia, cu formarea unui dosar distinct, respectiv, Dosarul nr. 42015/3/2009, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a procurilor şi a contractelor de vânzare-cumpărare, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi revendicarea imobilului teren.
Prin sentinţa civilă nr. 300 din 11 februarie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC U.Y. SRL în raport de capătul de cerere constatare nulitate absolută procuri legalizate; a respins cererea privind constatare nulitate absolută procuri legalizate, formulată de reclamanta M.S. în contradictoriu cu SC U.Y. SRL, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de M.S. în contradictoriu cu pârâţii S.C.H., SC M.I. SRL, având ca obiect constatare nulitate absolută procuri legalizate şi a actelor subsecvente formulate de reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâţii S.C.H. şi SC M.I. SRL; a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect constatare nulitate absolută acte subsecvente procurilor legalizate formulate de reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâta SC U.Y. SRL; a disjuns capătul de cerere având ca obiect revendicare imobil situat în comuna A., judeţ Ilfov, în suprafaţă de 12.500 m.p., de capetele de cerere având ca obiect constatare nulitate absolută procuri legalizate şi a actelor subsecvente formulate de reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâţii S.C.H., SC M.I. SRL şi SC U.Y. SRL, sens în care se va forma un nou dosar având ca obiect revendicare imobiliară, părţi reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâţii S.C.H., SC M.I. SRL şi SC U.Y. SRL; a unit excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocate pe capătul de cerere privind revendicarea cu fondul cauzei din dosarul nou format având ca obiect revendicare; în baza dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a suspendat judecarea cauzei având ca obiect revendicare (dosar nou format disjuns) până la soluţionarea irevocabilă a cauzei având ca obiect constatare nulitate absolută procuri legalizate şi a actelor subsecvente înregistrată.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că reclamanta a împuternicit pe pârâtul S.C.H. să înstrăineze, în numele său, imobilul situat în intravilanul comunei A., judeţul Ilfov, în suprafaţă de 12.500 m.p., bun ce intrase în proprietatea acesteia prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 01 septembrie 1994 şi transcris în registrul de transcripţiuni imobiliare din 01 septembrie 1994 încheiat cu vânzătorii A.E. şi M.N.
Ca efect al nulităţii procurilor indicate, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobilul sus-menţionat, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 31 august 1998 de către Biroul Notarului Public P.C. încheiat în numele său de pârâtul S.C.H. cu pârâta SC Y.P.C.S.E. SRL (actuala SC U.Y. SRL) şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 04 februarie 2005 de către Biroul Notarului Public Ş.D., încheiat de pârâta SC Y.P.C.S.E. SRL (actuala SC U.Y. SRL) cu pârâta SC M.I. SRL. Totodată reclamanta a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară şi revendicarea imobilului în litigiu.
S-a reţinut că reclamanta a indicat, ca motive de nulitate privind înscrisurile contestate, lipsa totală a consimţământului, cauza ilicită, frauda la lege, lipsa apostilei pentru procuri, lipsa calităţii de reprezentant.
Tribunalul a apreciat, în raport de probele administrate în cauză, că nu poate reţine susţinerea reclamantei în sensul că procura este falsă sau că lipseşte consimţământul mandantului, în condiţiile în care aceasta nu a făcut dovada finalizării unor cercetări penale şi a rezultatului stabilit de autorităţile competente cu privire la fals, iar din corespondenţa purtată cu firma O. Advocates a rezultat că în cadrul acestei firme existau în 1997 - 1998 (perioadă în care s-au întocmit procurile), notari publici. Această firmă nici nu a confirmat procurile în litigiu dar nici nu a negat existenţa acestora.
În ceea ce priveşte cauza ilicită şi fraudarea legii, reclamanta nu a arătat şi nici nu a dovedit că actele contestate s-ar fi încheiat cu un scop imoral sau care să contravină normelor imperative. Mai mult, reclamanta nu a arătat ce dispoziţii legale au fost fraudate.
De altfel, reclamanta, deşi a solicitat a fi constatată intenţia de fraudare, nu numai în persoana mandatarului S.C.H. ci şi a cocontractantului, respectiv, pârâtele SC Y.P.C.S.E. SRL (actuala SC U.Y. SRL) şi SC M.I. SRL, nu a dovedit sub nici o forma intenţia de fraudare a acestora din urmă la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 31 august 1998 de către Biroul Notarului Public P.C. şi din 04 februarie 2005 de către Biroul Notarului Public Ş.D.
Mai mult, Tribunalul a reţinut, urmare a susţinerilor reclamantei referitoare la obligaţia unui cumpărător diligent de a verifica mandatul reprezentantului vânzătorului cu care contractează, pentru a se asigura că se transmite valabil dreptul de proprietate, prin referire la obligaţia celor două pârâte de a verifica procura prezentată de S.C.H., că apărările acesteia privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare se circumscriu mai mult motivului privind lipsa calităţii de reprezentant a vânzătorului (decât cauza ilicită şi fraudarea legii).
Aceste susţineri, însă nu pot atrage nulitatea contractului de vânzare-cumparare întrucât procura prezentată la data perfectării vânzării putea face dovada raportului juridic de mandat între reclamanta ca vânzător şi aparentul împuternicit.
Susţinerile reclamantei potrivit cărora procura dată lui S.C.H. pentru vânzarea imobilului nu putea fi luată în considerare de autorităţi întrucât nu era apostilată nu au fost reţinute, dat fiind că la data încheierii primului act de vânzare-cumpărare, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 31 august 1998 de către Biroul Notarului Public P.C., Convenţia de la Haga nu fusese ratificată de România.
În ceea ce priveşte, anularea actelor subsecvente, respectiv, contractele de înstrăinare a imobilului în litigiu, atât pentru cele sus arătate dar şi reţinând buna credinţă a pârâtelor la cumpărarea imobilului, acestea făcând toate demersurile impuse de Legea nr. 36/1995 şi Legea nr. 7/1996 privind publicitatea imobiliară, instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, şi această cerere.
Cu privire la capătul de cerere privind revendicarea imobilului, prima instanţă a constatat că în cadrul aceleaşi acţiuni reclamanta a solicitat să se constate nulitatea titlului pârâţilor şi a formulat şi un capăt de cerere prin care a solicitat revendicarea bunului în litigiu.
Reţinând că în analiza acţiunii în constatarea nulităţii titlurilor de proprietate se pune în discuţie şi se analizează valabilitatea titlului pârâtelor, respectiv, contractele de vânzare-cumpărare autentificate din 31 august 1998 de către Biroul Notarului Public P.C. şi din 04 februarie 2005 de către Biroul Notarului Public Ş.D., iar în cadrul acţiunii în revendicare au fost comparate titlul de proprietate invocat de reclamantă cu cel al pârâţilor, tribunalul a apreciat necesar disjungerea cererii de revendicare şi suspendarea acestei acţiuni în baza dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii privind nulitatea titlului.
Dat fiind că prin sentinţa civilă nr. 1161 din 19 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosar nr. 49885/3/2008, dosar din care a fost disjunsă cauza, instanţa a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, soluţia suspendării s-a justificat şi prin aceea că modul în care instanţele judecătoreşti se vor pronunţa irevocabil asupra valabilităţii titlului pârâţilor ar avea efecte hotărâtoare atât asupra soluţionării excepţiilor invocate în raport de acţiunea în revendicare cât şi asupra fondului acestei cereri.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta M.S., arătând, în esenţă, că greşit s-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a procurilor emise de „O. Advocates And Notary Public" cât şi faptul că nu s-au admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a SC U.Y. SRL în raport de cererea privind nulitatea absolută a procurilor. în acest sens, aduce ca argument decizia din 06 noiembrie 2007 care a reţinut cu putere de lucru judecat ..."că s-a făcut o greşită aplicare a legii şi că Tribunalul nu a avut rol activ, îngrădind acesteia accesul la justiţie şi opunându-se verificării actelor contestate..." (art. 21 Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului); că procurile emise de O. şi traduse sunt procuri false, iar semnătura de pe procuri nu-i aparţine; totodată şi supralegalizarea nu a fost făcută referitor la înscrisuri şi există rea credinţă a pârâtei SC U.Y. SRL, arătând în ce constau elementele acesteia.
Prin decizia nr. 319/A din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta susţine constatarea nulităţii procurilor emise de O. Advocates And Notary Public", argumentând lipsa calităţii procesuale pasive a SC U.Y. SRL, falsitatea semnăturilor de pe procuri, puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1830 din 06 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti şi lipsa rolului activ al judecătorului precum şi reaua credinţă a SC U.Y. SRL.
Or, referitor la problema lucrului (autorităţii) judecat a hotărârii invocate, trebuie îndeplinite condiţiile identităţii de părţi, obiect şi cauză, situaţie care nu se regăseşte în speţă, iar nulitatea (constatarea acesteia) s-a cerut pentru lipsa de consimţământ, cauză ilicită, fraudă la lege şi apostilă precum şi lipsa calităţii de reprezentant, aspecte pe care prima instanţă în mod corect le-a soluţionat, cu argumentaţie şi motivaţie corespunzătoare.
Se mai face confuzie între noţiunea de motive de nulitatea (absolută sau relativă) şi fals, care este cu totul o altă instituţie şi care nu a fost invocată expres pe parcursul fondului.
Referitor la rolul activ, judecătorului îi revine numai obligaţia să „atragă atenţia părţilor" asupra drepturilor sau obligaţiilor lor, dar nu se substituie acestora în administrarea probelor şi numai din motive obiective poate dispune, din oficiu, administrarea unor probatorii, şi anume, când este imperios necesar pentru aflarea adevărului. Rolul activ, trebuie exercitat de aşa manieră încât să nu prejudicieze niciuna din părţi şi nu excesiv.
Referitor la reaua credinţă, numitul S.C.H., nu s-a prezentat la notariat cu procurile traduse şi legalizate în „original", cu toate actele de proprietate ale terenului în „original", cu planurile terenului în „original", cu avizele de scoatere din circuitul agricol „în original", cu certificat fiscal tot în „original" cu ridicarea topografică „în original" şi actele de identitate şi documente în acest sens din România „în original".
Or, asupra unor copii depuse la dosar nu se poate ajunge la o concluzie, alta, decât cea la care a ajuns şi instanţa de fond.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost corect soluţionată, deoarece reclamanta este terţ în raport de voinţa părţilor exprimată în copiile celor două procuri aflate la dosar.
Nici frauda la lege nu subzistă, deoarece nu s-a indicat ce text de lege a fost încălcat la momentul încheierii procurilor.
Totodată nu se pune în discuţie nici vânzarea bunului altuia (trebuia să se pretindă proprietar şi să vândă un bun, ca fiind al său). De asemenea nici cauza ilicită prin contractul de vânzare-cumpărare.
În ce priveşte consimţământul nu există dovezi referitor la cumpărător, că acesta nu ar fi fost de bună credinţă (care de altfel este şi prezumată).
Or, sintetizând motivele de apel şi analizându-l în raport de motivarea fondului se concluzionează că acestea au fost avute în vedere de prima instanţă, care le-a analizat şi le-a dat o soluţie argumentată, sentinţa fiind legală şi temeinică.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., reclamanta M.S., formulând următoarele critici:
I. în mod greşit instanţa de apel nu a reţinut puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1830 din 06 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, prin care s-a reţinut, în mod irevocabil, că „instanţa...a făcut o greşită aplicare a legii condiţionând cercetarea valabilităţii unui act juridic de constatarea existenţei unei infracţiuni de fals, ceea ce duce la încălcarea prevederilor art. 3 C. civ. şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului" şi că „...Tribunalul nu a avut un rol activ, nestăruind prin mijloace legale, să afle adevărul în limitele obiectului cererii cu a cărui judecată a fost investit.
Apreciind că în cauză nu este îndeplinită tripla identitate care să conducă la incidenţa autorităţii de lucru judecat, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, întrucât obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile nu este condiţionată de tripla identitate anterior menţionată, ci de probarea identităţii între problema de drept soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecăţii, instanţa fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, în caz contrar ajungându-se la încălcarea componentei res judicata a puterii de lucru judecat.
Cum problemele de drept ce fac obiectul prezentului litigiu sunt identice cu cele dezlegate prin decizia nr. 1830 din 06 noiembrie 2007, irevocabilă, rezultă că ele se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.
II. în mod greşit instanţa de apel a respins, ca neîntemeiată, cererea recurentei-reclamante de constatare a nulităţii absolute a procurilor emise de „O. Advocates And Notary Public" pe numele lui G.H., cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada sesizării organelor de urmărire penală, în condiţiile în care reclamanta a arătat ce dispoziţii legale au fost fraudate, a arătat că nu îl cunoaşte pe S.G.H., nu l-a întâlnit niciodată, nu l-a împuternicit să vândă în numele şi pe seama sa terenul în suprafaţă de 12.500 m.p. şi nu a discutat vreodată cu vreun reprezentant al SC U.Y. SRL.
În acest sens, recurenta-reclamantă precizează că prin motivele de apel a arătat că în răspunsul O. din 07 martie 2008 aceştia nu au confirmat autenticitatea documentelor (procurilor) în discuţie; semnătura din procura limitată pretins a fi emisă de O. în 10 aprilie 1998 nu-i aparţine, fapt ce se poate observa prin simpla comparare a acesteia cu semnătura de pe răspunsul la interogatoriu propus de pârâta SC U.Y. SRL şi de pe împuternicirea avocaţială; traducerea în limba română a procurii limitate pretins a fi emisă de O. nu este completă, respectiv, nu a fost traduc pct. A şi menţiunea că procura a fost emisă şi semnată în data de 10 aprilie 1998.
III. în mod greşit instanţa de apel nu a reţinut motivele de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente procurilor pretins a fi emise de O., respectiv, lipsa consimţământului reclamantei, cauza ilicită şi fraudarea legii.
Contrar concluziei instanţei de apel conform căreia frauda la lege nu subzistă deoarece nu s-a indicat ce text de lege a fost încălcat la momentul încheierii procurilor, recurenta-reclamantă a expus elementele ce demonstrează reaua-credinţă a pârâtei SC U.Y. SRL atât la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 31 august 1998, cât şi la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 04 februarie 2005, şi anume: lipsa supralegalizării procurilor pretins a fi emise de O., traduse de traducătorul autorizat V.C., a cărui semnătură a fost legalizată din 16 aprilie 1998 de N.P. Ş.I.; diferenţa de nume al reclamantei între contractul de vânzare-cumpărare din 01 septembrie 1994-M.S. (numele corect) şi între procurile pretins a fi emise de O.M.S.; diferenţa de nume al pârâtului S.C.H. între procurile pretins a fi emise de O.-G.H. şi între contractul de vânzare-cumpărare din 31 august 1998-S.C.H. (numele corect); lipsa menţiunii notarului relativ la limba în care a fost luat pretinsul consimţământ al pârâtului S.C.H., în condiţiile în care acesta este cetăţean turc şi nu s-a făcut dovada că este cunoscător al limbii române.
Reţinerea instanţei de apel că nu se pune în discuţie vânzarea lucrului altuia şi nici cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare este, de asemenea, lipsită de temei legal, reprezentând o simplă apreciere, neargumentată în vreun fel.
Susţinerea conform căreia în cauză „...nu există dovezi că referitor la cumpărător, acesta nu ar fi fost de bună-credinţă" este contrazisă de elementele descrise anterior în cadrul motivelor de nulitate absolută, situaţie faţă de care pârâta SC M.I. SRL nu se încadrează în situaţia de excepţie de la principiul nulităţii actului subsecvent ca urmare a nulităţii actului iniţial, având în vedere că prin minime diligente putea să cunoască nevalabilitatea titlului de proprietate al pârâtei SC U.Y. SRL.
IV. În mod greşit instanţa de apel a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei SC U.Y. SRL, care, raportat la obiectul cererii, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 31 august 1998 şi a contractului de vânzare-cumpărare din 04 februarie 2005, are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte nulitatea procurilor, pentru opozabilitatea hotărârii judecătoreşti relativ la capătul de cerere menţionat.
V. Hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind, practic, insuficient motivată, în sensul că trimiterile pe care instanţa de apel le face la considerentele instanţei de fond echivalează cu o motivare sumară, confuză şi superficială, ce nu poate înlocui motivarea proprie, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea trebuie să conţină „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, întrucât, pe de o parte, este indispensabil necesară pentru controlul exercitat de jurisdicţia ierarhic superioară, iar pe de altă parte, constituie, pentru părţile litigante, o garanţie împotriva arbitrariului, furnizându-le dovada că cererile şi mijloacele lor de apărare au fost riguros analizate.
Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparenţă a justiţiei inerent oricărui act jurisdicţional, iar hotărârea judecătorească este rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a pretenţiilor deduse judecăţii, dispoziţiilor legale incidente şi probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, urmare a unui raţionament logico-juridic care se reflectă în motivarea acesteia.
În principiu, în sistemul nostru procedural, este permis ca a doua instanţă, cercetând cauza şi constatând că toate chestiunile de fapt şi toate problemele de drept care i-au fost supuse analizei sunt aceleaşi ca şi cele discutate în primă instanţă, să se refere la motivele acesteia din urmă, adoptându-le în mod explicit.
Adoptarea motivelor hotărârii primei instanţe presupune însă arătarea, într-o manieră clară şi explicită a acestui fapt, nefiind suficient, pentru a satisface cerinţa referitoare la motivarea unei hotărâri, prevăzută de dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., aprecierea în sensul că „...Or, sintetizând motivele de apel şi analizându-le în raport de motivarea fondului s concluzionează că acestea au fost avute în vedere de prima instanţă, care le-a analizat şi le-a dat o soluţie argumentată, sentinţa fiind legală şi temeinică. Nu se mai reiau amplu şi detaliat fiecare motiv de apel pentru a se răspunde la acestea...ci instanţa de apel le sintetizează şi din analiza lor se constată că nu pot fi primite...".
Această modalitate de motivare poate fi adoptată atunci când chestiunile de fapt şi problemele de drept care au fost supuse judecăţii prin motivele de apel sunt identice cu cele discutate la judecata în primă instanţă, iar prin hotărârea pronunţată, aceasta le-a analizat în mod efectiv, nu şi în cazul în care apelul se sprijină pe apărări noi sau cuprinde critici privind omisiunea primei instanţe de a analiza, în cuprinsul hotărârii pronunţate, apărările invocate la judecata în fond.
În cauza dedusă judecăţii, reclamanta a formulat, în cadrul motivelor de apel, critici cu privire la greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC U.Y. SRL; greşita aplicare, în cauză, a principiilor nulităţii, cu referire la procurile şi contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate a solicitat a fi constatată; greşita nereţinere a puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată într-o cauză similară, respectiv, a deciziei din 06 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă; încălcarea, de către instanţa de fond, a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 C.E.D.O., cu justificarea că cercetarea valabilităţii unui înscris nu poate fi condiţionată de constatarea existenţei unei infracţiuni de fals; greşita interpretare a probatoriilor administrate în cauză în ceea ce priveşte caracterul fals al procurilor a căror nulitate se solicită a fi constatată; greşita interpretare, din perspectiva dispoziţiilor art. 162 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 105/1992, a condiţiei supralegalizării actelor emise de o autoritate străină, pentru a produce efecte juridice în România; existenţa relei-credinţe a pârâtelor SC U.Y. SRL şi SC M.I. SRL la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită a fi constatată; existenţa motivelor de nulitate absolută, respectiv, lipsa consimţământului, cauza ilicită şi frauda la lege.
În hotărârea recurată, instanţa de apel a reţinut că, „...referitor la problema autorităţii lucrului judecat a hotărârii invocate...nu rezultă identitatea părţilor ca să putem aplica această excepţie..." (în condiţiile în care această hotărâre nu a fost depusă la dosar, pentru a se putea proceda la o asemenea verificare).
În ceea ce priveşte nulitatea invocată, instanţa de apel a reţinut că aceasta „...s-a cerut pentru lipsa de consimţământ, cauză ilicită, fraudă la lege şi apostilă precum şi lipsa calităţii de reprezentant...", însă a concluzionat că „...prima instanţă a analizat toate aceste aspecte şi le-a soluţionat cu argumentaţie şi motivaţie corespunzătoare...".
Referitor la reaua-credinţă, constatând că numitul S.C.H. a depus la dosarul cauzei doar copii ale actelor constituind mijloace probatorii şi obiect de analiză judiciară, a concluzionat că „...pe nişte copii depuse la dosar nu se poate ajunge la o concluzie, alta, decât cea la care a ajuns şi instanţa de fond..." , deşi caracterul devolutiv al apelului presupune o nouă judecată şi, corelativ, administrarea tuturor probatoriilor necesare aflării adevărului.
Instanţa de apel a mai reţinut că „...excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost corect soluţionată, deoarece intimata este terţ în raport de voinţa părţilor exprimată în copiile celor două procuri aflate la dosar..."; că „...frauda la lege nu subzistă, deoarece nu s-a indicat ce text de lege a fost încălcat la momentul încheierii procurilor..."; că „...nu se pune în discuţie nici vânzarea bunului altuia...nici cauza ilicită prin contractul de vânzare-cumpărare..." şi că „...în ce priveşte consimţământul nu există dovezi referitor la cumpărător că acesta n-ar fi fost de bună-credinţă..".
A concluzionat instanţa de apel că motivele de apel „.. .au fost avute în vedere de prima instanţă...", care „...le-a analizat şi le-a dat o soluţie argumentată...", situaţie faţă de care, având în vedere că prima instanţă a motivat pe 22 de pag., nu se mai impune a se relua „.. .amplu şi detaliat fiecare motiv de apel pentru a se răspunde la acestea...".
Faţă de cele arătate, rezultă că instanţa de apel avea a analiza şi a răspunde motivat criticilor formulate de către reclamantă care nu îşi găseau răspuns în hotărârea primei instanţe şi, totodată, a argumenta motivele pentru care îşi însuşeşte, în tot sau în parte, considerentele de drept sau de fapt reţinute de prima instanţă.
Cât timp instanţa de apel s-a rezumat să afirme doar caracterul clar al considerentelor hotărârii primei instanţe cu privire la aspectele deduse judecăţii prin intermediul căii de atac devolutive, motivarea hotărârii nu este de natură să creeze reclamantei garanţia că chestiunile supuse analizei în apel au fost serios examinate, iar instanţa de recurs se află în imposibilitate de a exercita controlul judiciar.
Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în speţă, hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel nerăspunzând criticilor deduse judecăţii prin intermediul căii devolutive de atac, situaţie faţă de care, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (3) şi (5) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 7 din acelaşi cod, va admite recursul reclamantei, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care urmează să analizeze, punctual, toate criticile formulate în cererea de apel şi să stabilească, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt, raportat la care să aplice normele legale incidente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta M.S. împotriva deciziei nr. 319/A din 24 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3448/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 3273/2013. Civil. Partaj bunuri... → |
|---|
