ICCJ. Decizia nr. 3452/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3452/2013
Dosar nr. 1833/2/2011
Şedinţa publică din 19 iunie 2013
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 32620/3/2007 la data de 27 septembrie 2007, reclamanta S.Z.A. a chemat în judecată în calitate de pârâtă pe SC T.N. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea deciziei nr. 47 din 20 august 2007, emisă de pârâtă; constatarea nulităţii vânzării acţiunilor corespunzătoare valorii activului ce face obiectul cererii de restituire; obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 505 mp, şi construcţiile aflate pe acesta, situat în Bucureşti, str. M., sector 3, cu consecinţa diminuării capitalului social al societăţii cu valoarea acestui activ.
În motivarea cererii reclamanta a susţinut că a formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 notificarea nr. 489 din 13 februarie 2002 înregistrată la BEJ I.D. şi C., prin care solicita restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. M., sector 3, compus din teren în suprafaţă de 505 mp şi construcţii.
A arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza decretului nr. 92/1950, entitatea deţinătoare fiind SC T.N. SA; că pârâta nu a contestat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită, dreptul de proprietate asupra imobilului şi nici preluarea de către stat, ci doar modalitatea de restituire.
A mai arătat că la momentul notificării societatea pârâtă nu era privatizată statul fiind acţionar majoritar şi potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 actele de înstrăinare sunt lovite de nulitatea absolută.
Reclamanta a mai susţinut că în situaţia în care imobilul se află şi în prezent în patrimoniul pârâtei, în natură şi face parte din capitalul social al acesteia este obligată la restituirea către fostul proprietar.
A susţinut că dispoziţia atacată este nelegală întrucât, deşi pârâta consideră că nu este competentă să soluţioneze notificarea, ea se pronunţă asupra fondului acesteia respingând-o, deşi avea obligaţia de a comunica entitatea deţinătoare căreia persoana îndreptăţită să i se poată adresa.
Reclamanta a solicitat în temeiul art. 172 C. proc. civ., să se dispună obligarea intimatei de a depune copii ale contractelor de vânzare cumpărare de acţiuni cu FPS, precum şi structura actuală a acţionariatului.
În şedinţa publică din 14 martie 2008, reclamanta a formulat cerere precizatoare solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A.V.A.S., având în vedere capetele 2 şi 3 din cerere.
Prin încheierea din şedinţa publică de la 27 februarie 2009, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC T.N. SA, pe capătul 2 din cerere, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. pe capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului teren şi construcţie; a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune faţă de capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare cumpărare din 12 septembrie 2003, privind privatizarea SC T.N. SA şi a dispus unirea cu fondul a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii reclamantei invocate de SC T.N. SA.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune faţă de capătul de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, tribunalul a reţinut, prin raportare la art. 45 - 46 din Legea nr. 10/2001, pe de o parte, iar pe de altă parte, faţă de termenul general de prescripţie instituit de dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, că este întemeiată.
La termenul din 27 februarie 2009 reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Asociaţiei Salariaţilor T.N., renunţând la această cerere, faţă de admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, în şedinţa din 10 aprilie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 831 din 29 mai 2009 pronunţată în Dosarul nr. 32620/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondată. A respins acţiunea reclamantei S.Z.A. în contradictoriu cu pârâtele SC T.N. SA şi A.V.A.S., ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată, întrucât în prezenta cauză s-a formulat o contestaţie împotriva deciziei nr. 47 din 20 august 2007 emisă de SC T.N. SA, prin care s-a declinat competenţa soluţionării contestaţiei către A.V.A.S.
Reclamanta are posibilitatea ca pe calea contestaţiei să solicite instanţei de judecată atât anularea dispoziţiei de care este nemulţumită, cât şi constatarea nulităţii acţiunilor corespunzătoare valorii activului ce face obiectul cererii de restituire şi implicit restituirea în natură a imobilului.
S-a apreciat că instanţa poate să analizeze în cadrul contestaţiei atât calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, a calităţii de proprietar a autorilor contestatoarei, cât şi titlul de proprietate în temeiul căruia unitatea deţinătoare are în patrimoniul său imobilul.
A mai reţinut tribunalul că prin decizia nr. 47 din 20 august 2007 s-a declinat competenţa de soluţionare a notificării privind acordarea de despăgubiri către A.V.A.S. ca urmare a respingerii cererii de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 5.500 mp, şi construcţii situată în Bucureşti, str. M., sector 5, ca urmare a faptului că acest imobil este evidenţiat în mod valabil în patrimoniul SC T.N. SA, potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 28 decembrie 1994, transcris sub nr. XX1. din 06 ianuarie 1995, fiind opozabil erga omnes, iar în lipsa anulării titlului de proprietate privatizarea SC T.N. SA, s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, astfel că contestatoarea este îndreptăţită doar la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit, art. 29 din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta S.Z.A.
Prin decizia civilă nr. 97 A/10 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de contestatoarea S.Z.A., împotriva sentinţei civile nr. 831 din 29 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele SC T.N. SA şi A.V.A.S., a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin decizia civilă nr. 6484 din 30 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de A.V.A.S., a casat decizia civilă nr. 97A/10 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Rejudecând cauza, prin decizia nr. 332A din 1 octombrie 2012, Curteai de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinţei civile nr. 831 din 29 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâtele S.C. T.N. S.A, şi A.V.A.S.
A schimbat în parte sentinţa tribunalului şi pe fond:
A admis acţiunea reclamantei în parte.
A anulat decizia nr. 47 din 20 august 2007 emisă de SC T.N. SA.
A obligat-o pe pârâta SC T.N. SA să-i restituie în natură reclamantei, a terenul în suprafaţă de 509 mp situat în Bucureşti, str. M., sector 3 - şi construcţiile aflate pe acesta - identificate prin rapoartele de expertiză tehnică în specialitatea topografie - expert A.M. şi în construcţii - expert V.V. pe care Curtea le omologhează.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A obligat-o pe pârâta SC T.N. SA la 3.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, constând în onorarii expert.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 1, 3 şi 6 din Legea nr. 10/2001, apelanta fiind persoană îndreptăţită la restituire în sensul legii speciale mai sus menţionate şi imobilul obiect al notificării adresate intimatei face parte dintre „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite”.
Instanţa de apel a reţinut că, pentru a fi persoană îndreptăţită la restituire în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, reclamanta avea obligaţia să facă dovada că cerinţele cumulative prevăzute de lege sunt îndeplinite: imobilul obiect al notificării să facă parte din cele preluate în mod abuziv de stat şi persoana care le solicită restituirea să fie persoană fizică, proprietar al imobilului la data preluării abuzive a acestuia sau moştenitori legali sau testamentari al persoanelor fizice îndreptăţite [art. 4 alin. (2) din Lege].
În ceea ce priveşte imobilul, Curtea a reţinut că prin notificarea nr. 489 din 13 februarie 2002 - dosar fond - apelanta a solicitat restituirea în natură a unei suprafeţe de teren de 505 mp, situat în str. M., sector 2.
La dosar au fost depuse acte de proprietate privitoare la imobil, respectiv contractul de vânzare - cumpărare autentificat la 12 iulie 1945, procesul - verbal de transcriere, însoţit de planuri cadastrale din anul 1955, 1996.
Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza decretului nr. 92/1950, în prezent terenul fiind deţinut de intimată.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 54/1967, în urma decesului defunctului Ş.Ş., apelanta este singura moştenitoare în calitate de fiică.
Reclamanta a făcut dovada că sunt întrunite cele două condiţii cumulative prevăzute de lege.
Potrivit art. 1 din legea specială, imobilele preluate în mod abuziv de stat se restituie în natură.
Curtea a dispus în cauză efectuare a trei expertize: expertiză contabilă judiciară, aflată la dosar, expertiză topografică pentru identificarea suprafeţei de teren obiect al notificării, aflată la dosar şi expertiză pentru identificarea construcţiei obiect al notificării, aflată la dosar.
Expertul contabil avea ca obiectiv să stabilească în raport de prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 dacă valoarea acţiunilor statului la nivelul datei de 14 februarie 2001 era mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură s-a solicitat.
Expertul a concluzionat că valoarea acţiunilor statului în capitalul social al intimatei la nivelul datei de 14 februarie 2001 este de 1.947.310 RON, mai mare cu 1.947.420,85 RON faţă de valoarea imobilului, terenul în suprafaţă de 505 mp şi clădirea aflată pe acesta.
A.V.A.S., potrivit Legii nr. 58/1991, gestionează acţiunile deţinute de stat în capitalul social al intimatei SC T.N. SA într-un coeficient de 69,907% din dosarul de apel.
Faţă de precizarea expertului contabil, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care arată că restituirea în natură se face şi în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau a părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.
Expertul topograf a identificat terenul în litigiu şi a constatat că în conformitate cu situaţia actuală suprafaţa rezultată din măsurători este de 509 mp, precizând că imobilul nu este afectat de utilităţi publice şi nici particulare. Cu privire la construcţia aflată pe teren, expertul constructor a precizat că niciuna dintre construcţiile menţionate în notificarea nr. 489/2002 şi în contractul de vânzare - cumpărare nr. V1. nu mai există pe teren.
Pârâta a opus reclamantei certificatul de atestare a dreptului de proprietate M1. din 28 decembrie 2004, dar care nu individualizează terenul obiect al notificării, capitalul social al intimatei fiind obiect al contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni nr. A1. din 12 septembrie 2003.
Cum în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Curtea a anulat decizia nr. 47/2007 emisă de intimată şi a obligat pârâta la restituirea în natură a terenului în suprafaţă exactă de 509 mp şi a construcţiilor aflate pe acesta, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T.N. S.A. şi, criticând-o pentru nelegalitate a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei astfel cum prevăd dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi că instanţa de apel a ignorat titlul său de proprietate precum şi expertizele întocmite în cauză şi a încălcat principiul disponibilităţii.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la data de 11 decembrie 2012, fiind fixat termen pentru soluţionare la 24 aprilie 2013.
La termenul din 24 aprilie 2013 părţile, de comun acord, au solicitat amânarea judecăţii cauzei în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă.
La termenul din 19 iunie 2013, intimata-reclamantă S.Z.A., prin avocat D.A. a depus la dosar, în şedinţă publică, în original, declaraţia autentificată din 17 iunie 2013 de notar public A.A.J., prin care S.Z.A. declară că renunţă în mod expres şi irevocabil la dreptul pretins prin acţiunea ce face obiectul Dosarului nr. 1833/2/2011 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. M. (în prezent S.U.) , sector 3, a cărei restituire în natură a cerut-o în temeiul Legii nr. 10/2001 compus din teren în suprafaţă de 507 mp şi construcţii edificate pe acesta, la notificarea nr. 489 din 13 februarie 2002 adresată SC T.N. SA, prin care a solicitat imobilul menţionat, precum şi la orice alt drept, pretenţie, cerere, solicitare, acţiune, de orice natură, care ar avea legătură cu notificarea, precum şi la dreptul de a soluţiona notificarea şi orice altă cerere în baza Legii nr. 10/2001.
Prin aceeaşi declaraţie, S.Z.A. a solicitat instanţei să ia act de renunţarea sa, în tot, la dreptul pretins, conform art. 247 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, să fie admis recursul pârâtei SC T.N. SA şi să fie respinsă acţiunea pe care a formulat-o împotriva acesteia.
Înalta Curte, având în vedere că obiectul acţiunii civile este întotdeauna reprezentat de protecţia dreptului subiectiv civil şi că, în speţă, astfel cum reiese din declaraţia autentificată din 17 iunie 2013 de notar public A.A.J., depusă în original la dosar în faza procesuală a recursului, reclamanta S.Z.A. a renunţat la însăşi dreptul subiectiv dedus judecăţii, în temeiul art. 247 C. proc. civ., va lua act în acest sens, în raport de principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta SC T.N. SA împotriva deciziei nr. 332A din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Decizia recurată va fi modificată în sensul că va fi respins apelul declarat de reclamanta S.Z.A. împotriva sentinţei nr. 831 din 29 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sentinţă ce va fi menţinută însă cu motivarea că reclamanta a renunţat la dreptul pretins prin acţiune, acţiune ce a rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC T.N. SA împotriva deciziei nr. 332A din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta S.Z.A. împotriva sentinţei nr. 831 din 29 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3166/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3454/2013. Civil → |
|---|
