ICCJ. Decizia nr. 3459/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3459/2013
Dosar nr. 43783/3/2009
Şedinţa publică din 19 iunie 2013
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, reclamanţii P.E. şi P.N.C. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa să dispună modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 369 din 28 august 2009 emisă de C.N.A.D.N.R. SA, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor de la suma de 27.311 RON la suma de 704.970 RON, reprezentând echivalentul sumei de 167.850 în euro pentru terenul în suprafaţa de 1.119 mp situat în comuna Ş.J., Judeţul Ilfov, Tarla 2, parcela A6/12, cu număr cadastral C1., precum şi plata sumei de 140.994 RON (echivalentul a 33.570 euro) reprezentând constând în valoarea prejudiciului cauzat reclamanţilor ca urmare a exproprierii, respectiv valoarea terenului care nu mai poate fi utilizat conform scopului avut în vedere la momentul achiziţionării.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că, potrivit anexei nr. 3 la H.G. nr. 181/2009 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1546/2006 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucuresti-Ploiesti, pe teritoriul localităţilor Moara Vlasiei, Snagov, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghita, Dragănşsti, Rafov, Dumbrava, Berceni, Ş.J., Bărcăneşti şi Ploieşti”, a H.G. nr. 865/2007 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publica „Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti-Ploieşti", pe teritoriul localităţii Olari, judeţul Prahova, care face parte din obiectivul de investiţii „Autostrada Bucureşti-Braşov, km 0+000-173+300" şi a H.G. nr. 425/2008 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate private situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publica „Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti-Ploieşti, pe teritoriul localităţilor Dascălu, Stefăneştii de Jos şi Nuci, judeţul Ilfov, le-a fost expropriată o suprafaţă de teren 1.119 mp din întreaga suprafaţă de teren, proprietatea lor, situată în com. Ş.J., Judeţul Ilfov. Tarla 2. Parcela A6/12, cu nr. cadastral C1.
Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 369 din 28 august 2009 emisă de C.N.A.D.N.R. SA, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a dispus exproprierea cu privire la terenul in suprafaţa de 1.119 mp şi s-a stabilit ca şi cuantum al despăgubirilor suma de 27.311 RON, adică 24 RON/mp.
Reclamanţii au solicitat instanţei să aibă în vedere, în stabilirea despăgubirilor, întreaga suprafaţă a terenului aflat în proprietatea lor, nu numai a acelui expropriat deoarece se află în imposibilitatea de a folosi restul din suprafaţa terenului care le-a rămas în proprietate după exproprierea suprafeţei de 1.119m, întreaga suprafaţă de teren fiind cumpărată în scopul realizării unei investiţii. Urmare a exproprierii suprafeţei menţionate, această investiţie nu mai poate fi realizată.
Reclamanţii au susţinut că, în raport de dispoziţiile art. 44 din Constituţie, art. 480 C. civ., despăgubirea acordată prin hotărârea nr. 369/2009 nu este justă.
În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III - a civilă, prin sentinţa nr. 1137 din 16 mai 2011 a respins acţiunea reclamanţilor, ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin raportul de expertiză administrat în cauză, s-a stabilit că valoarea de circulaţie a terenului expropriat la data de 28 august 2009 este în cuantum de 104.493 RON, iar valoarea prejudiciului, dată de existenţa zonei de protecţie a drumului naţional care urmează să fie construit este de 13.900 RON, astfel că valoarea totală a despăgubirilor este de 118.393 RON.
Prin răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză, experţii propuşi de părţile implicate în proces au arătat că îşi menţin punctul de vedere exprimat iniţial în ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor stabilită prin expertiză.
Tribunalul a statuat însă că valoarea stabilită în cauză de către comisia de experţi este disproporţionată chiar faţă de preţul cu care înşişi reclamanţii au dobândit terenul expropriat. Din contractul de vânzare - cumpărare autentic prin care aceştia au dobândit 5.000 mp din care s-a expropriat suprafaţa în litigiu, reclamanţii au cumpărat respectivul teren cu suma de 15.000 euro în anul 2009 iar comisia de experţi care a efectuat expertiza a evaluat terenul expropriat la momentul efectuării raportului de expertiză, la o sumă aproape dublă faţă de chiar valoarea totală a preţului cu care aceştia au cumpărat terenul de 5.000 mp din care a fost expropriată suprafaţa de 1.119 mp.
Tribunalul a apreciat că pretenţiile reclamanţilor sunt nejustificate şi disproporţionate, chiar în raport de suma totală cu care ei au acceptat să dobândească terenul, astfel că expertiza nu poate fi omologată iar acţiunea reclamanţilor se impune a fi respinsă.
Împotriva sentinţei susmenţionate au formulat apel reclamanţii P.E. şi P.N.C., critciând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin motivele de apel, reclamanţii au susţinut, în esenţă, că în mod eronat tribunalul nu a motivat de ce nu a omologat concluziile expertizei, care a fost întocmită cu respectarea legii, hotărârea pronunţată fiind nemotivată conform cerinţelor art. 261 C. proc. civ.
Au susţinut că despăgubirea ar trebui sa fie o compensaţie pentru pierderea suferita ca urmare a pierderii dreptului de proprietate asupra terenului expropriat şi ar trebui să fie justă, adică să reprezinte valoarea adevărata a bunului expropriat, să acopere întreaga pierdere suferită.
Au solicitat instanţei ca, la stabilirea despăgubirilor, să se aibă în vedere întreaga suprafaţa (şi în mod corespunzător întreaga valoare) a terenului aflat în proprietatea lor şi nu numai a celui expropriat, deoarece, urmare a procedurii de expropriere, sunt în imposibilitate de a folosi restul de teren scopului în care a fost achiziţionat şi anume, realizarea unei investiţii. Prin urmare, exproprierea suprafeţei de teren ce face obiectul hotărârii menţionate, face imposibilă folosirea în continuare a restului de teren rămas şi realizarea investiţiei dorite.
În mod corect, raportul de expertiză a stabilit că s-a creat un prejudiciu prin expropriere constând în existenţa zonei de protecţie a drumului naţional ce urmează a fi construit.
Reclamanţii au mai susţinut că terenul rămas în proprietatea lor, în suprafaţa de 309 mp parcela 3A şi o parte din restul de proprietate, în suprafaţa de 3.572 mp parcela 2A, sunt afectate de existenţa benzii de protecţie de 50m, iar pe respectivele suprafeţe nu pot fi edificate construcţii şi nu pot fi cultivate, o parte din teren urmând a fi utilizat pentru crearea unui drum de acces, parcelele ramase în proprietate nemaidispunând de acces la drum comunal sau judeţean.
În drept, reclamanţii au invocat art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 471 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, introdus prin O.G. nr. 79/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin decizia nr. 378 A din 6 noiembrie 2012, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 1137 din 16 iunie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care a schimbat-o în sensul că a admis acţiunea reclamanţilor şi a stabilit despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafaţă de 1.119 mp la suma de 21.149,10 euro, în echivalent în RON la data plăţii.
A dispus exproprierea terenului în suprafaţă de 309 mp, cu nr. cadastral C2., pentru care a stabilit despăgubiri în valoare de 5.840,1 euro, în echivalent în RON la data plăţii.
A obligat pe pârât la cheltuieli de judecată în sumă de 5.000 RON către reclamanţi, în fond şi apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Tribunalul a înlăturat aplicarea acestui text pe motiv că valoarea stabilită în cauză de către comisia de experţi este disproporţionată chiar faţă de preţul cu care înşişi reclamanţii au dobândit acest teren, aşa cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare autentic prin care aceştia au dobândit 5.000 mp din care s-a expropriat suprafaţa în litigiu, cu suma de 15.000 euro la nivelul anului 2009, comisia de experţi din cauza de faţă, evaluând terenul expropriat la momentul efectuării raportului de expertiză, la o sumă aproape dublă faţă de chiar valoarea totală a preţului, achitat de aceşti reclamanţi la momentul cumpărării celor 5.000 mp.
Această interpretare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este eronată, şi nu este de natură să respecte nici art. 44 alin. (3) din Constituţia României care impune să se acorde pentru expropriere o justă şi prealabilă despăgubire şi care nu îngăduie, pentru determinarea justeţii cuantumului despăgubirilor, să se judece în echitate. Ca atare, cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit prin raportare la momentul arătat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, indiferent dacă preţul imobilelor la data întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare decât preţul de la data hotărârii de expropriere.
Prin încheierea din 23 martie 2012, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize având ca obiective: evaluarea terenului în suprafaţă de 1.119 mp situat în com. Ş.J., jud. Ilfov, tarla 2, parcela 6/2 atât la momentul emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor - 2009 cât şi la momentul anului 2011, expertiza urmând a se face prin raportare la preţuri similare, consemnate în contractele de vânzare-cumpărare ataşate la dosarul cauzei precum evaluarea prejudiciului suferit ca urmare a exproprierii, experţii urmând a preciza dacă s-a înregistrat un spor de valoare a terenul rămas neexpropriat.
Instanţa de apel a omologat concluziile raportului de expertiză efectuat la data de 04 mai 2012 şi a stabilit cuantumul despăgubirii în funcţie de preţul terenurilor la momentul efectuării expertizei efectuate în apel pentru terenul expropriat în suprafaţă de 1.119 mp la suma de 21.149,10 euro, în echivalent în RON la data plăţii.
Totodată a dispus exproprierea terenului în suprafaţă de 309 mp, cu nr. cadastral C2., având în vedere suprafaţa mică rămasă neexpropriată, posibilităţile reduse de exploatare, poziţia acestuia faţă de drumul naţional precum şi existenţa zonei de protecţie a drumului naţional care face imposibilă realizarea unor construcţii în această zonă, stabilind despăgubiri în valoare de 5.840,1 euro, în echivalent în RON la data plăţii.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a susţinut că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., pentru următoarele argumente:
Conform dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 care a constituit temeiul de drept invocat de reclamanţi, acţiunea formulată în conformitate cu textul de lege menţionat (expropriatorul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti) se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Teza ultimă a acestor dispoziţii legale delimitează strict sfera de aplicare a dreptului comun în materia exproprierii - Legea nr. 33/1994 - aceasta aplicându-se doar în privinţa cuantumului despăgubirilor cuvenite, orice alte solicitări urmând a fi soluţionate eventual în baza altor temeiuri de drept.
Prin urmare, dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 care prevăd posibilitatea proprietarului de a cere instanţei exproprierea şi a altei suprafeţe de teren decât cea care a făcut obiectul hotărârii de stabilire a despăgubirilor, supusă controlului instanţei, nu sunt aplicabile în procedura prevăzută de Legea nr. 198/2004.
Din economia prevederilor acestei legi, derogatorii faţă de Legea nr. 33/1994, rezultă că organele administraţiei publice au atributul exclusiv în a dispune măsura exproprierii, aceasta pierzându-şi caracterul judiciar prevăzut în legea cadru.
Nesocotind aceste dispoziţii legale, instanţa de apel a dispus în mod nelegal exproprierea terenului de 309 m.p., având în vedere suprafaţa mică rămasă neexpropriată, posibilităţile reduse de exploatare, poziţia acesteia faţă de drumul naţional, existenţa zonei de protecţie a drumului naţional care face imposibilă realizarea unor construcţii în această zonă, pentru care a stabilit despăgubiri în valoare de 5.840 euro în echivalent RON la data plăţii.
Pe lângă aspectul de nelegalitate învederat, motivarea instanţei cu privire la exproprierea terenului de 309 m.p. contrazice realitatea factuală.
Astfel, pornind de la constatarea făcută de experţi în sensul că suprafaţa de 309 m.p. este inclusă în zona de protecţie a viitoarei autostrăzi, instanţa trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 17 din O.G. nr. 43/1997, conform cărora, zonele de protecţie rămân în gospodărirea persoanelor care le au în proprietate cu obligaţia ca acestea, prin activitatea lor să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranţă a traficului prin neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător, executarea de construcţii, împrejmuiri sau plantaţii care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum, executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea drumului sau modifică regimul apelor subterane sau de suprafaţă.
Având în vedere categoria de folosinţă a terenului în cauză -extravilan agricol, pretabil deci, doar cultivării şi exploatării agricole, acesta poate fi utilizat în continuare de către proprietari conform scopului şi destinaţiei existente la momentul achiziţionării, cu condiţia, desigur, de a nu periclita buna desfăşurare a traficului rutier.
O eventuală investiţie a proprietarilor sub forma realizării unei construcţii, nu numai că nu a fost dovedită, dar nici nu putea fi permisă din cauza categoriei de folosinţă a terenului şi a caracteristicilor zonei în care acesta este amplasat - slabă dezvoltare, infrastructură neamenajată, facilităţi reduse.
Cât priveşte lipsa căilor de acces, ca un alt motiv pentru care instanţa a dispus exproprierea, este de remarcat faptul, că, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. V1. din 05 iunie 2009 prin care reclamanţii au achiziţionat terenul în cauză, acesta avea ca vecinătăţi terenuri aparţinând altor persoane fizice şi un canal, nicidecum nu avea deschidere la drumul public înainte de expropriere.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a susţinut că instanţa nu avea posibilitatea legală şi nici măcar motive întemeiate de a dispune exproprierea, putând cel mult să acorde o compensaţie bănească pentru prejudiciul constând în stânjenirea folosirii normale de către reclamanţi a terenului lor, în măsura în care acesta ar fi fost dovedit.
În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei instanţei de apel, în sensul înlăturării dispoziţiei constând în exproprierea terenului de 309 m.p. şi a stabilirii despăgubirilor de 5.840 euro.
Prin recursul său, pârâtul Statul Român p rin C.N.A.D.N.R. SA, a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece, la acordarea despăgubirilor, nu s-a ţinut cont de toate dovezile existente la dosar privind preţul de tranzacţionare al terenurilor similare cu cel expropriat şi de faptul că trebuia avut în vedere un raport de evaluare la data întocmirii acestuia şi nu la nivelul anului 2011.
Terenul agricol situat pe teritoriul administrativ al comunei Ş.J. tarlaua 2 parcela arabil 16, lotul 12, în suprafaţă totală de 5000 mp, identificat prin numărul cadastral C3, a fost dobândit de reclamanţi în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. V1. din 05 iunie 2009 de B.N.P. G.I., comuna A., judeţul Ilfov iar preţul plătit de reclamanţi a fost de 3 euro/mp. Instanţa de apel a acordat, în raport de acest preţ, despăgubiri mult mai mari, iar în sprijinul acestei concluzii este şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 15 decembrie 2009 în care se menţionează un preţ de 0,98 euro/mp, contract la care la care deşi experţii fac referire, nu îl iau în considerare.
Chiar şi în cazul în care valoarea despăgubirii constatată de experţi este mai mare decât cea oferită de expropriator instanţa nu este obligată să acorde automat această despăgubire, fiind suverană în aprecierea forţei probelor, fiind de notorietate că, datorită crizei economice, piaţa imobiliară a scăzut dramatic, influenţând direct preţurile de vânzare ale imobilelor, preţuri care în raport cu sfârşitul anului 2009, s-au înjumătăţit sau sunt chiar mai mici.
Recurentul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA a mai susţinut că în efectuarea expertizei din apel au fost încălcate dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în stabilirea despăgubirilor.
Pentru argumentele expuse, recurentul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi pe fond, respingerea acţiunii reclamanţilor. În subsidiar, a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în vederea efectuării unei noi expertize prin care să se stabilească, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, valoarea despăgubirilor datorate reclamanţilor pentru terenul expropriat şi valoarea prejudiciului datorat imposibilităţii folosirii de către reclamanţi a suprafeţei de teren rămasă în proprietatea acestora după expropriere.
Recursurile sunt fondate.
Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local , în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată , „Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii (…)” iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol de lege.
„ Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.”
Prin urmare, acţiunea formulată în condiţiile acestui text de lege se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, numai în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
De altfel, şi în noua reglementare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local a fost preluat acest aspect, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 22 din această lege.
Totodată, se constată că, în materia exproprierii, Legea nr. 33/1994 (republicată) privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, reprezintă cadrul normativ general, în timp ce Legea nr. 198/2004, (în vigoare la data formulării acţiunii, în prezent abrogată prin Legea nr. 255/2010) are un caracter special în raport cu Legea nr. 33/1994.
Folosind sintagma „în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii” în situaţia acţiunilor formulate în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, cum este situaţia în speţă, legiuitorul a dorit ca în acest domeniu, controlul jurisdicţional să se facă doar în privinţa stabilirii cuantumului despăgubirii, iar nu şi cu privire la posibilitatea exproprierii totale prevăzută de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 198/2004, care prevăd că această lege se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu prevăd altfel.
Conform art. 26 alin. (2) din lege, „L a calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
În speţă, instanţa de apel a dispus în mod corect refacerea expertizei pentru a se asigura respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 stabilind ca obiective evaluarea terenului reclamanţilor supus exproprierii la nivelul anului 2009 (când s-a dispus exproprierea) şi la nivelul anului 2011 precum şi evaluarea prejudiciului suferit ca urmare a exproprierii.
Cu toate acestea, deşi despăgubirile pentru terenul expropriat (în suprafaţă de 1.119 mp) au fost stabilite de către experţi prin aplicarea criteriului legal prevăzut de textul invocat (preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială, prin metoda comparaţiei directe a vânzărilor, în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate în anul 2011) - context în care criticile recurentului-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA cu privire la acest aspect apar ca nefondate - , pentru terenul în suprafaţă de 309 mp, prejudiciul nu a fost cuantificat, experţii, concluzionând că această suprafaţă, având nr. cadastral C2. - rămasă în proprietatea reclamanţilor după exproprierea suprafeţei de 1.119 mp - „este sub minimul de 1.000 mp care asigură o exploatare corectă şi profitabilă a unui teren agricol şi este amplasat între autostradă şi o altă proprietate privată (teren agricol), motive pentru care se impune exproprierea integrală”.
Mai mult, la termenul din 18 septembrie 2012, când au avut loc dezbaterile asupra apelului, reclamanţii nu au formulat nici o cerere în acest sens, instanţa amânând pronunţarea la 25 septembrie 2012 când, verificând actele şi lucrările dosarului, a constatat necesară repunerea cauzei pe rol pentru ca reclamanţii să precizeze dacă solicită exproprierea suprafeţei de 309 mp, acordând termen în acest sens 6 noiembrie 2012, dispunând totodată citarea părţilor.
La termenul din 6 noiembrie 2012, reclamanţii, prin apărător, au depus o declaraţie autentificată în sensul că sunt de acord şi solicită exproprierea terenului în suprafaţă de 309 mp, cu nr. cadastral C2., situat în comuna Ş.J., jud. Ilfov, tarla 2, parcela A6/12 la preţul stabilit de raportul de expertiză efectuat în apel însă pârâtul s-a opus, motivând că o asemenea solicitare nu a fost făcută prin acţiune şi, în consecinţă, nu poate fi formulată pentru prima oară în apel.
Instanţa de apel, deşi corect a omologat concluziile expertizei cu privire la cuantumul de 21.149,10 euro stabilit de experţi ca despăgubiri datorate reclamanţilor pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 1.119 mp (1.119 mp x 18.90 euro/mp), referitor la suprafaţa de teren de 309 mp (nr. cadastral C2.) rămasă în proprietatea reclamanţilor, a statuat că se impune exproprierea acesteia, stabilind despăgubiri de 5.840,10 euro (309 mp x 18.90 euro/mp - respectiv acelaşi preţ/mp stabilit pentru suprafaţa de teren expropriată) în pofida faptului că prin obiectivele stabilite în efectuarea raportului de expertiză dispusese evaluarea prejudiciului suferit de reclamanţi ca urmare a exproprierii.
Procedând astfel, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 cu privire la terenul în suprafaţă de 309 mp pentru care a dispus ea însăşi exproprierea, încălcând în acelaşi timp dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. deoarece cadrul procesual în care trebuia să examineze raportul judecăţii era cel configurat de dispoziţiile din Legea nr. 33/1994 referitoare exclusiv la modul de stabilire a despăgubirilor, care, conform art. 26 alin. (1) din lege, se compun din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, în raport de daunele la care face referire alin. (2) al textului de lege menţionat.
Înalta Curte , pentru considerentele arătate, prin care s-a răspuns şi criticilor formulate de recurentul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA referitoare la încălcarea şi greşita aplicare în cauză a art. 26 din Legea nr. 33/1994, constată că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. astfel că, pentru soluţionarea unitară a cauzei, va admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 378A din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, va casa în parte decizia atacată în ceea ce priveşte dispoziţia de expropriere a terenului în suprafaţă de 309 mp şi de stabilire a despăgubirilor pentru această suprafaţă de teren şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi Curţi de Apel, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei atacate prin care s-au stabilit despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafaţă de 1.119 mp.
În rejudecare, faţă de faptul că, din economia Legii nr. 198/2004 şi a Legii nr. 33/1994 rezultă că legiuitorul a consacrat principiul reparării integrale a prejudiciului creat proprietarilor imobilelor expropriate, prejudiciu care trebuie să cuprindă atât valoarea efectivă a imobilului cât şi celelalte daune aduse proprietarului, instanţa de apel va dispune completarea probatoriului pentru evaluarea prejudiciului datorat imposibilităţii folosirii de către reclamanţi a terenului în suprafaţă de 309 mp rămas în proprietatea acestora după expropriere, urmând a se avea în vedere, în stabilirea acestui prejudiciu, dacă terenul va fi afectat de zona de protecţie a autostrăzii, conform art. 14 art. 17 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor şi art. 47 din acelaşi act normativ, astfel cum a fost modificat prin pct. 26 din O.G. nr. 7/2010 precum şi posibilitatea de exploatare sau valorificare, în orice mod, a terenului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 378A din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează în parte decizia atacată în ceea ce priveşte dispoziţia de expropriere a terenului în suprafaţă de 309 mp şi de stabilire a despăgubirilor pentru această suprafaţă de teren şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate prin care s-au stabilit despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafaţă de 1119 mp.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3458/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3460/2013. Civil → |
|---|
