ICCJ. Decizia nr. 3192/2013. Civil

Decizii civile ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3192/2013

Dosar nr. 2955/118/2010

Şedinţa publică de la 10 octombrie 2013

Asupra recursului de faţă;

Prin acţiunea adresată Judecătoriei Constanţa şi înregistrată sub nr. 17261/212 din 22 octombrie 2007, reclamanta D.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele S.T. SA Mediaş şi SC D.S. Ploieşti SA, ca prin hotărâre judecătoreasca să se dispună:

- obligarea pârâtelor să mute de pe terenul extravilan situat în Constanţa, sola 10, în suprafaţă de 10.200 mp, magistrala de gaze naturale, respectiv conductele de gaze aparţinând pârâtei, amplasate pe terenul în cauză fără acordul proprietarului;

- obligarea pârâtelor să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, terenul descris mai sus, aparţinând reclamantei, ocupat în mod abuziv de către pârâtă, iar în caz contrar autorizarea reclamantei să mute magistrala de gaze naturale, pe cheltuiala pârâtelor;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta S.T. SA Mediaş a solicitat: respingerea acţiunii ca neîntemeiată, învederând în esenţă că, obligaţia obţinerii tuturor autorizaţiilor şi acordurilor pentru amplasarea conductei a aparţinut C.J. Constanţa, care a obţinut acordul a două asociaţii agricole, iar prin amplasarea conductei nu a fost adusă atingere drepturilor reclamantei, întrucât terenul are destinaţie agricolă, activitatea de transport a gazelor naturale şi activităţile adiacente acesteia sunt lucrări de utilitate publică, reclamanta fiind obligată să respecte servituţile prevăzute de Legea nr. 351/2004.

Prin cerere de chemare în garanţie, pârâta S.T. SA Mediaş a solicitat chemarea în garanţie a C.J. Constanţa, prin preşedinte, pentru ca, în ipoteza în care, va cădea în pretenţii, acesta să fie Ia rândul său obligat către pârâtă la ceea ce aceasta ar fi obligată, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta SC D.S. SA Ploieşti, a înţeles a invoca excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, învederând, în esenţă, că acţiunea reclamantei faţă de această societate este neîntemeiată, deoarece conductele în cauză nu-i aparţin.

Pentru dovedirea pretenţiilor şi a apărărilor formulate, prima instanţă a administrat proba cu înscrisuri, iar pentru identificarea şi evaluarea imobilului, precum şi pentru identificarea traseului conductei, a fost efectuată o expertiză tehnică agricolă, de către expertul P.A.

Prin Sentinţa civilă nr. 3182 din 20 februarie 2009, Judecătoria Constanţa, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC D.S. SA Ploieşti, respingând acţiunea formulată de reclamanta D.O. împotriva acesteia, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin aceeaşi hotărâre, a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta S.T. SA Mediaş, ca neîntemeiată, precum şi cererea de chemare în garanţie a C.J. Constanţa prin Preşedinte.

Pentru a pronunţa sus-menţionata hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC D.S. SA, a constatat că aceasta este întemeiată, respingând acţiunea formulată împotriva sa, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reţinând că pârâta nu este parte în raporturile juridice deduse judecăţii, conducta magistrală de gaze naturale fiind realizată de C.J. Constanţa şi vândută apoi pârâtei S.T. SA Mediaş, prin contractul de vânzare-cumpărare din 8 iunie 2002.

Pe fondul cauzei a constatat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4878 din 8 august 2002, C.J. Constanţa a vândut pârâtei S.T. SA Mediaş conducta de racord de înalta presiune DN X, pentru alimentarea cu gaze naturale a municipiului Constanţa, conductă realizată de acesta, în baza autorizaţiei de construire.

Dreptul de proprietate asupra terenului a aparţinut iniţial statului, pentru ca, la 15 iunie 1994 să fie emis titlul de proprietate în favoarea moştenitorilor Iui D.S., între care şi autorul reclamantei, D.H.

Prin contractul de partaj voluntar, autentificat sub nr. 357 din 27 martie 1997 de B.J.D., autorului reclamantei, i-a revenit în deplină proprietate, cu titlu retroactiv, terenul care face obiectul acţiunii, pe care este amplasată conducta în zona mediană, paralel cu laturile mai lungi, după cum rezultă din expertiza tehnică efectuată în cauză.

În privinţa acordului proprietarului terenului, prima instanţă a constatat că a existat numai acordul a două societăţi agricole care aveau în arendă terenurile afectate de construire, astfel, dacă emiterea titlului de proprietate s-a făcut la 15 iunie 1994, emiterea avizelor celor două asociaţii agricole sunt datate la 28 mai 1994 şi la 2 martie 1994, iar autorizaţia de construire a fost emisă Ia 15 august 1994, ulterior emiterii titlului de proprietate, dar în baza informaţiilor conţinute în certificatul de urbanism, emis anterior titlului de proprietate la 13 mai 1994.

La 27 martie 1997, când a avut loc partajul voluntar şi autorului reclamantei i-a revenit în deplină proprietate lotul traversat de conducta magistrală de gaze naturale, acesta a fost de acord cu această modalitate de atribuire, în condiţiile în care, trebuia să cunoască despre existenţa conductei, având în vedere că, lucrările de construire au necesitat o perioadă de scoatere a terenurilor din circuitul agricol şi inevitabil, veniturile au fost afectate, de aici rezultând că, proprietarul iniţial, D.H., nu a manifestat nicio obiecţie cu privire la realizarea conductei, ceea ce constituie implicit, o confirmare a avizelor date de asociaţiile agricole, iar în calitate de succesor cu titlu universal, reclamantei îi este opozabilă această confirmare.

Sub un alt aspect, s-a reţinut că, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 351/2004, sistemul naţional de transport al gazelor naturale constituie domeniu public al statului, iar potrivit art. 86 lit. c), din lege: "asupra terenurilor proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază în condiţiile legii, pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare şi de întreţinere a capacităţilor respective, de dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru instalarea de reţele, conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacităţii şi pentru accesul la locul de amplasare a acestora.

În aceste condiţii, dezafectarea unei componente a sistemului naţional de transport de gaze naturale, trebuie să fie justificată printr-o atingere adusă dreptului de proprietate privată, a cărei dimensiune să fie proporţională cu inconvenientele unei asemenea măsuri, din punctul de vedere al interesului public, precum şi să fie justificată, în lipsa altor posibilităţi de apărare a dreptului de proprietate.

S-a mai reţinut că destinaţia terenului străbătut de conducta magistrală este una agricolă, astfel că exerciţiul dreptului de proprietate, în condiţiile prevăzute de lege, inclusiv cu interdicţia de schimbare a destinaţiei, nu este afectat, în niciun fel, prin menţinerea conductei, iar ipoteza scoaterii, în viitor, a terenului din circuitul agricol, nu este actuală şi nu există nici o dovadă că, s-ar preconiza în viitor.

În aceste condiţii, chiar şi dacă nu ar fi existat acordul proprietarului pentru realizarea conductei, inconvenientele măsurii solicitate, de mutare a conductei, sunt mult prea mari, chiar şi în raport cu valoarea terenului şi cu atingerea, care ar fi adusă dreptului de proprietate al reclamantei, ce ar putea solicita, cel mult, o despăgubire.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, reclamanta D.O., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept aplicabil ca fiind dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi, rejudecând, să se administreze probatoriile suplimentare, respectiv proba testimonială, deoarece nu a fost soluţionat fondul cauzei, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

La data de 14 octombrie 2009, apărătorul recurentei reclamante, a învederat instanţei că prezenta cauză este de natură civilă, solicitând trimiterea acesteia Ia secţia civilă a Tribunalului Constanţa, iar intimata pârâtă a precizat calea de atac ca fiind "apel" şi nu recurs.

Prin încheierea din 14 octombrie 2009, Tribunalul Constanţa, a constatat:

- natura comercială a cauzei, cu motivaţia, în esenţă, că natura cauzei se stabileşte în funcţie de calitatea părţilor şi că, deşi reclamanta este persoană fizică, faţă de calitatea de comerciant a pârâtelor şi de aplicarea prezumţiei de comercialitate, prevăzută de art. 4 C. com., care nu a fost înlăturată şi faţă de dispoziţiile art. 58 C. com., natura cauzei este comercială şi nu civilă;

- a calificat calea de atac ca fiind "apel", cu motivaţia că primul capăt de cerere nu este evaluabil în bani, astfel că, în temeiul art. 282 şi art. 2821 C. proc. civ. - calea de atac este apelul, iar în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere - calea de atac este tot apelul, faţă de dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., raportat la valoarea terenului, stabilită prin expertiză.

Prin Decizia civilă nr. 21/COM din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Constanţa admite apelul, desfiinţează hotărârea apelată, reţinând cauza spre soluţionare în primă instanţă, la Tribunalul Constanţa - secţia comercială, cu motivaţia că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în sensul că, "tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 RON, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani", astfel că, atât capătul de cerere neevaluabil în bani, fiind în materie comercială, cât şi capătul de cerere având o valoare de peste 100.000 RON, sunt în competenţa tribunalului şi nu a judecătoriei.

Primind cauza spre competentă soluţionare, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, înregistrează Dosarul sub nr. 2955/118 din 17 martie 2010 - în rejudecare după desfiinţare în apel.

La cererea părţilor, în cauză s-a întocmit un raport de expertiză completat la 7 iunie 2011, de către expertul tehnic judiciar specialist în topometrie C.C.C., în care se statuează că, suprafaţa de teren afectată de amplasarea conductei de gaze se identifică în titlul de proprietate din 15 iunie 1994 ca parcela X în suprafaţă de 20400 mp şi că, magistrala de gaze traversează terenul deţinut în proprietate de către reclamantă pe o lungime de 49 de metri pătraţi, străbătând terenul învecinat - deţinut de D.G. - pe o lungime de 393 de metri pătraţi.

Prin Sentinţa civilă nr. 5279/COM din 28 septembrie 2011, Tribunalul Constanţa admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC G.S.E. România SA, respingând cererea principală formulată de reclamantă faţă de aceasta pârâtă, ca fiind îndreptată împotriva unui subiect de drept lipsit de legitimare procesuală pasivă şi ca nefondată faţă de pârâta S.T. SA, obligând reclamanta Ia plata sumei de 5.573,72 RON (din care 4.588,72 RON - taxă judiciară de timbru 5 RON - timbru judiciar şi 1.000 RON - onorariul expertului topometrist C.C.C.), în favoarea societăţii pârâte S.T. SA, cu consecinţa respingerii ca rămasă fără obiect, a cererii de chemare în garanţie, formulată de către pârâta S.T. SA, în contradictoriu cu chematul în garanţie C.J. Constanţa, luându-se act că, nu se solicită cheltuieli de judecată din partea chematului în garanţie.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 15 august 1994, C.J. Constanţa a eliberat autorizaţia de construire nr. X, având drept beneficiar aceeaşi instituţie, în vedere executării etapei I - tronsonul al III-lea al reţelei de distribuţie a gazelor naturale, în mai multe localităţi din judeţul Constanţa, actul administrativ nefiind niciodată anulat de către o instanţă competentă, producând efectele juridice specifice.

S-a reţinut că, la data emiterii autorizaţiei, fusese emis certificatul de urbanism din 13 mai 1994, care descria toate acordurile obţinute pentru ocuparea terenului extravilan, în suprafaţă totală de 54.404 mp (dosar judeţul Constanţa), iar în baza procesului-verbal datat 2 martie 1994, unul dintre deţinătorii terenului pe care s-a amplasat conducta de transport gaze cu diametrul 508 - SC C.M. K. - a fost despăgubită pentru cultura de grâu înfiinţată, societatea exprimându-şi astfel acordul pentru amplasarea acesteia, în mod similar, S.B. a avizat favorabil trecerea conductei pe terenul pe care îl cultiva, sub condiţia obţinerii de despăgubiri, pentru cultura de grâu înfiinţată.

În acelaşi sens, s-a constatat că respectiva conductă de racord de înaltă presiune X, montată pentru alimentarea cu gaze a Municipiului Constanţa, amplasată în extravilanul localităţilor Lumina, Ovidiu şi Constanţa, în lungime de 17.085 de metri, a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 8 iunie 2002, încheiat de către C.J. Constanţa (în calitate de vânzător) şi S.T. SA (cumpărător), pârâta achitând drept preţ, suma de 1.795.578 dolari S.U.A., iar potrivit art. 4 din contract, vânzătorul garantând cumpărătorului, evicţiunea bunurilor vândute, negrevate de sarcini sau de procese.

În baza titlului de proprietate din 15 iunie 1994, moştenitorii defunctului P.S., au devenit coproprietari asupra parcelei X, reprezentând teren situat în extravilanul Municipiului Constanţa, iar prin contractul de partaj autentificat în 27 martie 1997 Ia B.J.D. din Constanţa, D.H. a dobândit dreptul de proprietate exclusivă asupra aceleiaşi parcele în suprafaţă de 10.200 mp, el decedând la 1 septembrie 1999, unicul succesor legal al acestuia fiind soţia supravieţuitoare, D.O., căreia i-a revenit întreaga masă succesorală.

Conform probatoriului administrat, conducta de racord de înaltă presiune X, traversează terenul aflat în prezent în proprietatea reclamantei, pe o lungime de 49 de metri, potrivit planului de situaţie Ia scara 1:2500 întocmit de către specialistul în topometrie C.C.C. - dosar aflat în rejudecare.

La data dobândirii conductei de racord de înaltă presiune X de către pârâtul cumpărător S.T. SA - 8 iunie 2002 - au fost în vigoare dispoziţiile art. 70 din O.G. nr. 80/2000 privind reglementarea activităţilor din domeniul gazelor naturale, care stipulau că: "asupra terenurilor şi altor bunuri proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, precum şi asupra activităţilor desfăşurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităţilor, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază, cu acordul proprietarilor şi al titularilor de activităţi, în condiţiile legii, pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare şi de întreţinere a capacităţilor respective, de următoarele drepturi: dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacităţii; dreptul de uz pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii prin efectuarea reviziilor, reparaţiilor şi a intervenţiilor necesare; servitutea de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru instalarea de reţele, de conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacităţii şi pentru accesul Ia locul de amplasare a acestora; dreptul de a obţine restrângerea sau încetarea unor activităţi care ar putea pune în pericol persoane şi bunuri; dreptul de acces la utilităţile publice; în baza art. 78, drepturile de uz şi de servitute asupra terenurilor proprietate privată se stabilesc prin acord între proprietarul terenului şi concesionar, cu precizarea duratei, conţinutului, a condiţiilor şi limitelor de exercitare, precum şi a despăgubirilor şi indemnizaţiei acordate proprietarului; în caz de nerealizare a acordului prevăzut la alin. (1) între concesionar şi proprietar sau în situaţia prevăzută la art. 70 lit. d), la cererea concesionarului va decide instanţa judecătorească competentă, hotărârea acesteia constituind titlu executoriu pentru drepturile prevăzute la alin. (1)".

În aceste condiţii, s-a constatat că situaţia premisă a textelor citate se referă la montarea capacităţilor de transport a gazului natural, de către însuşi transportatorul de gaze, în speţă, pârâta achiziţionând o conductă magistrală construită în perioada 1994 - 1999, amplasată pe un teren total în suprafaţă de 54.404 de metri pătraţi de la vânzătorul C.J. Constanţa, care respectase toate formalităţile legale necesare, în acest sens.

Aşa fiind, criticile aduse de către reclamantă unor operaţiuni şi arte administrative, realizate anterior reconstituirii dreptului de proprietate al autorului său, dar şi critica de nelegalitate a autorizaţiei de construire nr. X/1994, sunt neîntemeiate, atât timp cât ele au produs efecte juridice, nefiind anulate vreodată printr-o hotărâre judecătorească, iar avizele legale ale deţinătorilor terenului, au fost emise în etapa prealabilă obţinerii autorizaţiei, autorul reclamantei - D.S. - dobândind proprietatea terenului, ulterior emiterii certificatului de urbanism din 13 mai 1994, care conţinea, toate acordurile obţinute pentru ocuparea terenului extravilan.

Din acest punct de vedere, dreptul de uz, dar şi cel de servitute - care grevează terenul reclamantei - s-a menţinut, fiind transmis pârâtei S.T. SA, odată cu dreptul de proprietate asupra întregii reţele de conductă, în lungime de 17.085 de metri.

Faţă de considerentele expuse, şi având în vedere dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora: "dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate; conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", precum şi ale art. 480 C. civ., potrivit căruia: "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege", s-a reţinut că cele două legi fundamentale, consacră principiul conform căruia, protecţia acordată proprietăţii, se realizează numai în limitele funcţiilor cărora ea trebuie să răspundă, cu alte cuvinte, punerea în valoare a atributelor sale, cunoaşte limitări impuse de însăşi legea naţională, în vederea ocrotirii ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor colective şi individuale.

Una din aceste limitări legale, este reglementată prin actele normative din domeniul gazelor naturale, capacităţile de transport a gazului natural, presupunând instituirea unui drept de uz şi de servitute legală asupra terenului aflat în proprietatea privată.

Se reţine că, acelaşi regim juridic, este consacrat şi prin Legea nr. 351/2004 - care a abrogat O.G. nr. 80/2000 - actul normativ preluând dispoziţiile care limitează dreptul de proprietate al reclamantei, în sensul grevării imobilului cu aceleaşi drepturi reale de uz şi de servitute art. 86 - art. 90).

Făcând referire la practica europeană, prima instanţă a reţinut statuarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a practicii potrivit căreia, "între interesul personal şi cel public, trebuie să existe un echilibru în materia reglementării folosinţei şi proprietăţii bunurilor, autorităţile naţionale beneficiind de o marjă largă de apreciere a oportunităţii măsurilor necesare reglementărilor în domeniul amintit", astfel încât, să nu fie încălcate dispoziţiile art. 1 din Primul protocol al Convenţiei - Cauza Cernea şi alţii împotriva României.

Odată stabilit dreptul legal al pârâtei S.T. SA de folosire a părţii subterane a suprafeţei de 49 mp, folosite pentru amplasarea unui obiectiv de interes general, obştesc, acţiunea în revendicare a reclamantei trebuia respinsă, aceleaşi considerente fiind valabile şi în privinţa celorlalte cereri ale reclamantei, de obligare a societăţii pârâte de a muta conducta, ori de autorizare a mutării conductei cu forţe proprii, existând o cauză legală, ce legitimează dreptul pârâtei de a continua folosirea şi exploatarea economică a reţelei de gaz, în subteranul proprietăţii reclamantei.

Întrucât materialul documentar examinat, conduce la concluzia conform căreia, cealaltă pârâtă - G.S.E. România SA - nu este deţinătorul ori proprietarul magistralei de gaze, prima instanţa a reţinut că demersul judiciar îndreptat împotriva acesteia, este nefondat, fiind respins, pentru lipsa legitimării procesuale pasive. Faţă de modul de dezlegare a cererii principale, cererea de chemare în garanţie a fost găsită ca lipsită de obiect, atât timp cât pârâta nu a căzut în pretenţii, pentru a se activa răspunderea C.J. Constanţa pentru evicţiune.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., prima instanţă a dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, dovedite a fi fost efectuate de către pârâta S.T. SA, constând din taxa judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariul expertului judiciar.

La data de 29 februarie 2012, reclamanta D.O. a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 285/36/2012, cerere de suspendare a executării Sentinţei civile nr. 5279/COM din 28 septembrie 2011 până la soluţionarea apelului, în baza art. 300 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 284 teza finală C. proc. civ., cu motivaţia în esenţă că, sunt îndeplinite condiţiile privind admisibilitatea acesteia, respectiv: "urgenţa" şi "neprejudecarea fondului".

Prin Încheierea nr. 48 din 29 martie 2012, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Sentinţei civile nr. 5279/COM din 28 septembrie 2011 până la soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, cu motivaţia în esenţă că, nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 280 C. proc. civ., deoarece reclamanta nu a înţeles a achita cauţiunea dispusă de instanţă, în vederea soluţionării cererii.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta D.O. a formulat apel, înregistrat sub nr. 2955/118 din 24 noiembrie 2010, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără indicarea temeiului de drept aplicabil.

Prin întâmpinare, intimata - pârâtă S.T. SA a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea în tot a sentinţei apelate, ca fiind legală şi temeinică.

Prin Decizia civilă nr. 119/2012 din 13 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă D.O. împotriva Sentinţei civile nr. 5279/COM din 28 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 2955/118/2010, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi S.T. SA, SC G.S.E. România SA, şi intimatul chemat în garanţie C.J. Constanţa.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

C.J. Constanţa a eliberat, la data de 15 august 1994 sub nr. X, autorizaţia de construire, în vedere executării etapei I - tronsonul al III-lea al reţelei de distribuţie a gazelor naturale, în mai multe localităţi din judeţul Constanţa, actul administrativ nefiind niciodată anulat de către o instanţă competentă, producând efectele juridice specifice.

Anterior, fusese emis Certificatul de urbanism nr. 67 din 13 mai 1994, care descria toate acordurile obţinute pentru ocuparea terenului extravilan, în suprafaţă totală de 54,404 mp (dosar judeţ Constanţa), iar în baza procesului-verbal din data de 2 martie 1994, rezultă că unul dintre deţinătorii terenului pe care s-a amplasat conducta de transport gaze cu diametrul 508 - SC C.M.K. - a fost despăgubit pentru cultura de grâu înfiinţată, societatea exprimându-şi, astfel, acordul pentru amplasarea conductei, situaţie de fapt ce se reţine şi în legătură cu S.B., ce a avizat favorabil trecerea conductei pe terenul pe care îl cultiva, sub condiţia obţinerii de despăgubiri, pentru cultura de grâu înfiinţată.

Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 8 iunie 2002, intervenit între C.J. Constanţa (în calitate de vânzător) şi S.T. SA (cumpărător), intimata a devenit proprietara conductei de racord de înaltă presiune X, montată pentru alimentarea cu gaze a Municipiului Constanţa, amplasată în extravilanul localităţilor Lumina, Ovidiu şi Constanţa, în lungime de 17.085 de metri, achitând drept preţ, suma de 1.795.578 dolari S.U.A., iar potrivit art. 4 din contract, vânzătorul a garantat cumpărătorului, evicţiunea bunurilor vândute, negrevate de sarcini sau de procese.

S-a reţinut că, în baza titlului de proprietate din 15 iunie 1994, moştenitorii defunctului D.S., au devenit coproprietari asupra parcelei X, reprezentând teren situat în extravilanul Municipiului Constanţa, zona Palazu Mare, iar prin contractul de partaj autentificat din 27 martie 1997 la B.J.D., D.H. a dobândit dreptul de proprietate exclusivă asupra aceleiaşi parcele, în suprafaţă de 10.200 mp, acesta decedând la 1 septembrie 1999, unicul său succesor legal fiind soţia supravieţuitoare, D.O., căreia i-a revenit întreaga masă succesorală.

Potrivit probatoriului administrat, conform dispoziţiilor art. 1189 C. civ., conducta de racord de înaltă presiune X, traversează terenul aflat în prezent în proprietatea reclamantei, pe o lungime de 49 de metri, potrivit planului de situaţie la scara 1: 2500 întocmit de către specialistul în topometrie C.C.C. - (dosar fond).

În atare situaţie, s-a reţinut că, Ia data dobândirii conductei de racord de înaltă presiune X, de către intimata-pârâtă S.T. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare din 6 iunie 2002, erau în vigoare dispoziţiile O.G. nr. 60/2000 privind reglementarea activităţilor în domeniul gazelor naturale, care în conţinutul art. 70 prevedea că: "Asupra terenurilor şi altor bunuri proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, precum şi asupra activităţilor desfăşurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităţilor, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază, cu acordul proprietarilor şi al titularilor de activităţi, în condiţiile legii, pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare şi de întreţinere a capacităţilor respective, de următoarele drepturi:

a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacităţii;

b) dreptul de uz pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii prin efectuarea reviziilor, reparaţiilor şi a intervenţiilor necesare;

c) servitutea de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru instalarea de reţele, de conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacităţii şi pentru accesul la locul de amplasare a acestora;

d) dreptul de a obţine restrângerea sau încetarea unor activităţi care ar putea pune în pericol persoane şi bunuri;

e) dreptul de acces la utilităţile publice, iar în conţinutul art. 78, prevedea că: "Alin. (1) - Drepturile de uz şi de servitute asupra terenurilor proprietate privată se stabilesc prin acord între proprietarul terenului şi concesionar, cu precizarea duratei, conţinutului, a condiţiilor şi limitelor de exercitare, precum şi a despăgubirilor şi indemnizaţiei acordate proprietarului.

Alin. (2) - În caz de nerealizare a acordului prevăzut la alin. (1) între concesionar şi proprietar sau, după caz, titularul activităţii prevăzute la art. 70 lit. d), la cererea concesionarului, va decide instanţa judecătorească competentă, hotărârea acesteia constituind titlu executoriu pentru drepturile prevăzute Ia alin. (1)".

Situaţia premisă a textelor citate, se referă Ia montarea capacităţilor de transport a gazului natural de către însuşi transportatorul de gaz, reţinându-se că pârâta a achiziţionat conducta magistrală construită în perioada 1994 - 1999, amplasată pe un teren în suprafaţă de 54,404 mp, de către vânzătorul C.J. Constanţa, care respectase toate formalităţile legale necesare, în acest sens.

S-a apreciat că, în mod legal şi temeinic, prima instanţă a reţinut împrejurarea că, "dreptul de uz" şi "dreptul de servitute" care guvernează terenul reclamantei, a fost menţinut şi transmis intimatei pârâte, odată cu dreptul de proprietate asupra întregii reţele de conductă, în lungime totală de 17,085 m.

Potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, "dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate; conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", împrejurare de fapt urmare căreia, protecţia acordată proprietăţii, se realizează numai în limitele funcţiilor cărora ea trebuie să răspundă, pentru că, potrivit art. 480 C. civ.; "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege", iar punerea în valoare a atributelor sale, cunoaşte limitări impuse de însăşi legea naţională, în vederea ocrotirii ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor colective şi individuale.

Cu referire la motivul de apel privind susţinerea apelantei precum că, "nu a existat acordul autorului său" şi în aceste condiţii, ar fi dovedit că, "amplasarea conductei s-a realizat abuziv, fără a se analiza situaţia juridică a imobilului", instanţa de apel a apreciat în sensul respingerii acestuia, ca nefondat.

Probatoriul administrat în cauză, conform art. 1189 C. civ., a făcut dovada că, la momentul efectuării partajului voluntar, respectiv data de 27 martie 1997, autorul apelantei - reclamante, căruia i-a revenit în deplină proprietate lotul traversat de conducta magistrală de gaze naturale, nu a avut obiecţiuni faţă de această situaţie şi, astfel, aşa după cum legal şi temeinic a reţinut şi prima instanţă, se prezumă a fi fost de acord cu această modalitate de atribuire, în condiţiile în care, trebuia să cunoască despre existenţa conductei.

Nefondat a fost găsit şi motivul de apel privind susţinerea potrivit căreia "din raportul de expertiză, rezultă locul amplasării pe întregul teren de Ia un capăt la celălalt, ceea ce face impropriu folosirea acestui bun pentru construirea casei, pentru că, terenul în prezent este intravilan", odată ce, s-a stabilit dreptul legal al intimatei de folosire a părţii subterane a suprafeţei de 49 mp, pentru amplasarea unui obiectiv de interes general, obştesc, conform legii, care, în art. 21, stipulează că: alin. (1) - "Activitatea de transport al gazelor naturale constituie serviciu public de interes naţional", iar, în alin. (2) că: "Lucrările de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare şi întreţinere a obiectivelor/sistemelor de transport de gaze naturale sunt lucrări de utilitate publică", aceasta în condiţiile în care, potrivit art. 23 alin. (2) "S. face parte din proprietatea publică a statului, fiind de importanţă strategică".

Aşa fiind, s-a reţinut că, dezafectarea unei componente a sistemului naţional de transport de gaze naturale, trebuie să fie justificată printr-o atingere adusă dreptului de proprietate privată, a cărei dimensiune, să fie proporţională cu inconvenientele unei asemenea măsuri, din punctul de vedere al interesului public, precum şi să fie justificată în lipsa altor posibilităţi de apărare, a dreptului de proprietate, ceea ce în speţă nu se poate reţine.

În aceste condiţii, chiar şi dacă nu ar fi existat acordul proprietarului pentru realizarea conductei, inconvenientele măsurii solicitate de apelantă, de mutare a acesteia, sunt mult prea mari, chiar şi în raport cu valoarea terenului şi cu atingerea, care ar fi adusă dreptului de proprietate al acesteia, odată ce, pe de o parte, autorul său pe tot parcursul vieţii, nu a manifestat vreo opoziţie faţă de existenţa conductei, iar, pe de altă parte, destinaţia terenului străbătut de conducta magistrală, este una agricolă, exerciţiul dreptului de proprietate presupunând inclusiv interdicţia de schimbare a destinaţiei, ipoteza scoaterii în viitor a terenului din circuitul agricol, nefiind dovedită la rândul său.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta-recurentă D.O. aducându-i următoarele critici:

1. Autorizaţia emisă de către C.J. Constanţa nu a avut la bază acordul proprietarului, respectiv autorul reclamantei, C.J. Constanţa obţinând acordul de la două societăţi agricole care aveau terenul în arendă, dar care nu aveau nicio calitate în a-şi da acordul cu privire la construcţia conductei.

Mai mult, autorizaţia de construire a fost emisă Ia 15 august 1994, după ce titlul de proprietate fusese emis la 18 iunie 1994, însă dreptul de proprietate nu s-a născut Ia data emiterii titlului, ci Ia emiterea procesului-verbal de punere în posesie şi a adeverinţei de reconstituire, care prin afişare la primărie au devenit opozabile erga omnes.

2. Este greşită susţinerea instanţei de apel cu privire Ia faptul că odată cu realizarea partajului voluntar din 23 martie 1997 autorul reclamantei, D.H., a fost de acord cu faptul trecerii conductei pe terenul respectiv, cât timp a acceptat acest teren, deoarece partajul succesoral nu are nicio legătură cu amplasarea conductei de gaz în zona respectivă.

3. Este eronată susţinerea instanţei de apel în sensul că atingerea adusă dreptului său de proprietate nu este atât de disproporţionată în raport cu interesul public care justifică amplasarea conductei respective pe terenul reclamantei, deoarece Constituţia îi garantează dreptul de proprietate, care nu poate fi încălcat decât după o justă şi prealabilă despăgubire.

Intimata S.T. SA Mediaş şi intimatul - chemat în garanţie C.J. Constanţa au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Este indiscutabil faptul că, aşa după cum rezultă din materialul probator existent Ia dosarul cauzei, intimatul - chemat în garanţie, C.J. Constanţa, nu a obţinut niciodată acordul proprietarului terenului, care în prezent este proprietatea reclamantei, pe de o parte, însă, pe de altă parte, autorizaţia de construire din 15 august 1994 nu a fost atacată de reclamantă sau de autorul acesteia, pe motiv că nu şi-au dat acordul, astfel încât conducta de gaze naturale are aparenţa de a fi construită în condiţii de legalitate.

Cum pârâta T. SA Mediaş a cumpărat această conductă de la C.J. Constanţa, ea a păstrat aparenţa de legalitate în ce priveşte realizarea conductei.

În altă ordine de idei, deşi este adevărat că potrivit O.G. nr. 60/2000 şi respectiv Legii nr. 351/2004, concesionarii din sectorul gazelor naturale (cum este şi cazul intimatei S.T. SA Mediaş) beneficiază de drepturile prevăzute de art. 70 şi respectiv, art. 86, totuşi, potrivit art. 76 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 60/2000 şi respectiv art. 90 alin. (2) din Legea nr. 351/2004, raportat şi la dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la C., proprietarii terenurilor au dreptul la despăgubiri pentru utilizarea terenurilor lor şi pentru pagubele produse prin activitatea concesionarilor, mai ales în condiţiile în care terenul a trecut în intravilanul localităţii iar reclamanta este lipsită de posibilitatea de a-şi edifica o construcţie pe acest teren, cum ar fi normal, dacă n-ar exista conducta de gaze, cu toate că, potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate poate fi limitată atunci când aceasta este necesară pentru satisfacerea unui interes public, cum este, într-adevăr, cazul în speţa de faţă, însă această limitare nu trebuie să fie disproporţionată faţă de interesul public şi faţă de drepturile proprietarului, acesta din urmă având dreptul la o anumită despăgubire atunci când dreptul său este încălcat într-o măsură disproporţionat de mare.

Cu toate acestea, reclamanta nu a solicitat obligarea intimatei-pârâte la despăgubiri, astfel încât nu i se poate acorda ceea ce n-a cerut, dar poate solicita aceste despăgubiri pe cale separată.

Având în vedere cele de mai sus, ţinând cont de circumstanţele speţei de faţă, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul, ca nefondat.

În baza art. 274 C. proc. civ., reclamanta - recurentă D.O. va fi obligată la plata sumei de 700 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul - chemat în garanţie C.J. Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.O. împotriva Deciziei civile nr. 119/2012 din 13 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă reclamanta D.O. la plata sumei de 700 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul - chemat în garanţie C.J. Constanţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3191/2013. Civil. Actiune în daune...  ICCJ. Decizia nr. 3193/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3192/2013. Civil