ICCJ. Decizia nr. 3191/2013. Civil. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3191/2013
Dosar nr. 30793/3/2009*
Şedinţa de la 10 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 2051 din 25 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 30793/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanta SC C.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC V.C.I. SA, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 190.910,72 RON contravaloare chirie, utilităţi şi servicii şi la penalităţi aferente în cuantum de 3.081,71 RON calculate până Ia 26 iunie 2009, precum şi la penalităţi în continuare calculate asupra sumei de 190.910,72 RON în procent de 0,1% pe zi întârziere de la 27 septembrie 2009 până la plata efectivă, a sumei de 10.860 64 RON penalităţi pentru facturi achitate cu întârziere, a respins capătul de cerere al acţiunii principale ca neîntemeiat, a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC V.C.I. SA şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 30.200 RON, reprezentând garanţie şi a sumei de 8.250 RON contravaloare prejudiciu şi a compensat în parte datoriile părţilor până la concurenţa sumei de 8.250 RON.
În motivare, instanţa a reţinut că, în cauză, pactul comisoriu prevăzut de contractul existent între părţi nu a operat, consecinţa fiind, că şi după data de 21 mai 2008, data somaţiei, părţile erau ţinute de drepturile şi obligaţiile asumate prin contractul de sublocaţiune, iar, pe cererea reconvenţională, s-a stabilit că, faţă de faptul că termenul locaţiunii din contractul încheiat între părţi a expirat, obligaţia reclamantei de restituire a sumei de 30.200 euro a devenit exigibilă, astfel încât, în temeiul art. 969 - 970 C. civ., se impune restituirea sumei de 30.200 euro prezentând garanţie; tribunalul a apreciat întemeiată şi cererea pârâtei de obligare a reclamantei-pârâte la plata sumei de 8.250 RON reprezentând prejudiciul cauzat pârâtei ca urmare a neexecutării de către reclamantă a obligaţiei de a asigura folosinţa a cinci spaţii de parcare, prejudiciu calculat în raport cu preţul plătit de pârâtă pentru spaţiile menţionate unei terţe societăţi.
Prin Decizia comercială nr. 304 din 6 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 30793/3/2009, au fost respinse ambele apeluri ca nefondate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi, iar, prin Decizia nr. 1852 din 3 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, au fost admise recursurile părţilor, a fost casată decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 385/2012 de la 15 octombrie 2012, a admis apelurile formulate de reclamanta-pârâtă S.C. C.C. SRL şi de pârâta-reclamantă S.C. V.C.I. SA, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 23.500 euro + TVA, cu titlu de daune-interese, a compensat această creanţă cu suma de 30.200 euro datorată pârâtei-reclamante cu titlu de garanţie, a obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 9.369,79 RON, echivalentul a 2.235 euro, la cursul BNR din 15 mai 2009, a respins cererea reclamantei-pârâte de reactualizare cu indicele de inflaţie a sumei pretinse cu titlu de daune-interese, ca neîntemeiată şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că pârâta datorează doar chiria pe lunile iunie - iulie 2009, în sumă de 23.500 euro + TVA, având în vedere că, potrivit art. 3.1 din contract, chiria fixă lunară este de 11.750 euro + TVA, iar solicitarea pârâtei-reclamante potrivit căreia datoria ar trebui compensată cu contravaloarea chiriei aferente lunilor martie - mai 2009, nu poate fi primită, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile compensaţiei în modalitatea pretinsă.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC V.C.I. SA Bucureşti a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, deciziei apelate, în sensul admiterii apelului declarat de aceasta şi respingerii apelului declarat de SC C.C. SRL, invocând drept motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs, pârâta a învederat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., depăşind limitele casării, precum şi prevederile art. 1144 şi 1145 C. civ., soluţionând greşit cererea de compensare a creanţelor reciproce.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa prioritar asupra excepţiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 148/1997, cu referire la art. 20 (1) şi (2) din aceeaşi lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.
Potrivit prevederilor art. 20 (3) din Legea nr. 146/1337 şi normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.
În speţă, recurenta a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei (dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), iar, până la termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea cererii de recurs, nu a depus dovada achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar în cuantumul stabilit.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat şi nici până la termenul stabilit de Înalta Curte, 10 octombrie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 (1) şi (3) din Legea nr. 146/1337, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului formulat de pârâta SC V.C.I. SA.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC V.C.I. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 385/2012 din 15 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC V.C.I. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 385/2012 din 15 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3035/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3192/2013. Civil → |
|---|
