ICCJ. Decizia nr. 3538/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3538/2013
Dosar nr. 2826/1/2012
Şedinţa publică de la 9 septembrie 2013
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 12 decembrie 1997, reclamantele B.L.D. şi N.C.L. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, SC R.V. SA şi SC H.N. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate „nulitatea titlului de deţinere al Statului Român” pentru imobilele situate în str. Ioan Slavici şi str. Paris, ambele situate în sectorul 1 Bucureşti.
La data de 21 septembrie 1998 reclamantele au chemat în judecată în temeiul dispoziţiilor art. 57 C. proc. civ. şi pe D.I., D.E. şi D.Ş. motivat de faptul că din imobilul situat în str. Paris au fost înstrăinate „porţiuni” cu actele de vânzare - cumpărare din 17 ianuarie 1997.
În şedinţa publică din data de 14 mai 1999 reclamantele au depus la dosar o altă cerere în care au arătat că înţeleg să precizeze obiectul acţiunii formulate, în sensul că solicită ca fiecare clădire să le fie „predată împreună cu terenul”.
Prin sentinţa civilă nr. 16635 din 15 octombrie 1999, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, faţă de dispoziţiile art. 2 lit. b) C. proc. civ.
După înregistrarea cauzei pe rolul tribunalului, reclamantele au depus la dosar „precizări” ale acţiunii, arătând că solicită restituirea celor două imobile din Bucureşti str. Paris şi str. Ioan Slavici, ambele din sectorul 1, în principal integral, iar, în subsidiar, doar acele „fragmente” care nu au fost înstrăinate.
S-a menţionat, de asemenea, că „baza restituirii” constă în reţinerea nulităţii absolute a celor două contracte de vânzare - cumpărare încheiate de SC H.N. SA cu locatarii deţinători ai apartamentelor principale din imobilul din str. Paris.
La termenul din 13 ianuarie 2000 s-a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor intervenientului Dăianu Ioan, numiţii A.D.D. şi D.D.
Totodată s-au depus două cereri de intervenţie în interes propriu de către T.V.D., C.M., C.I.C. şi L.M. (fila 31 Dosar nr. 5276/1999 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III a) prin care s-a solicitat să se constate că aceştia sunt proprietarii a câte unei suprafeţe, cotă indiviză de 90 mp, teren situat în str. Ioan Slavici, sector 1, aferentă apartamentelor nr. 5 şi 6 cumpărate, în conformitate cu Ordinul Prefectului nr. 262 din 13 aprilie 1999 şi asupra apartamentelor nr. 5 şi 6 aflate în blocul construit pe teren în conformitate cu autorizaţia nr. 409/1957 şi a garajului autorizat.
După mai multe cicluri procesuale, Înalta Curte prin Decizia nr. 2514 din 30 martie 2005 a casat cu trimitere cauza spre rejudecarea apelului.
În rejudecare, la data de 18 aprilie 2006 reclamantele B.L.D. şi N.C.L. au solicitat lărgirea cadrului procesual prin introducerea în proces, ca intervenienţi forţaţi cu rol de pârâţi, a mai multor persoane deţinătoare a unor titluri pe cotele indivize din proprietatea reclamantelor, printre care şi contestatoarea G.M.S., pentru cota de 90 mp teren situat în Bucureşti, strada Ion Slavici, Dosar nr. 33508/2/2005 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, vol. I- fila 109.
Prin încheierea de şedinţă din 26 octombrie 2006 instanţa a dispus citarea tuturor pârâţilor indicaţi de către reclamante prin această cerere.
La data de 18 ianuarie 2007 pârâta (intervenienta) G.M.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive - fila 211 dosar Curtea de Apel Bucuresti,, vol. I.
La data de 14 iunie 2007 pârâta G.M.S. a invocat (cererea scrisă de la fila 289 dosar Curtea de Apel Bucureşti, vol. I) excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantelor de introducere forţată a sa în cauză, iar, prin încheierea de şedinţă din 28 iunie 2007 instanţa a respins excepţiile invocate.
La data de 8 noiembrie 2007 pârâta G.M.S. a invocat excepţia necompetenţei absolute de ordine publică a Curţii în favoarea instanţei specializate de fond funciar - fila 338, dosar Curtea de Apel Bucureşti, vol. II, respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 13 decembrie 2007 - fila 374, dosar Curtea de Apel Bucuresti, vol. II.
Prin decizia civilă nr. 415 din 1 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în ceea ce priveşte pretenţiile reclamantelor pentru revendicarea imobilului din Bucureşti, strada Ion Slavici, a respins cererea şi a respins, ca inadmisibilă în apel, cererea reclamantelor de introducere forţată în cauză a pârâţilor ce deţin cote părţi din acest imobil, printre acestea fiind şi intervenienta G.M.S.
Împotriva menţionatei decizii, cât şi a încheierilor din 30 septembrie 2010 şi din 28 iunie 2007, au formulat şi motivat recurs, în termen legal, reclamantele B.L.D. şi N.C.L. şi pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Primarul Sectorului 1 Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, intervenienţii T.M.V. şi T.A., în calitate de moştenitori ai lui T.V.D., şi G.M.S.
În dezvoltarea criticilor de recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 28 iunie 2007, prin care instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de introducere în cauză a intervenientei, cerere formulată de apelantele-reclamante, respingând-o, pârâta G.M.S. a arătat următoarele:
Este contrar oricăror principii de drept introducerea unei persoane într-o procedură judiciară după 10 ani de la declanşarea acesteia, făcându-i implicit opozabilă o întreagă suită de acte procedurale totalmente necunoscute şi este o sfidare a dreptului la apărare.
Recurenta a fost în imposibilitatea efectivă de a se apăra în proces, deoarece o parte din procedură s-a desfăşurat in lipsa ei, iar cealaltă parte s-a desfăşurat pe baza unui document insuficient de clar din punct de vedere juridic.
Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia invocată fără nicio motivare.
Deşi această greşeală de judecată a fost reparată prin decizia civilă nr. 415 din 01 iulie 2010, care nu a fost recurată, fiind considerată corectă, totuşi recurenta a declarat recurs împotriva încheierii din data de 28 iunie 2007 pentru ca să nu poată fi invocat de partea adversă principiul non reformatio in pejus, adică principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, căci este de presupus că reclamanţii vor face recurs şi vor invoca un anumit text procedural.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 8502 din 2 decembrie 2011 a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta G.M.S. împotriva încheierii de şedinţă din data de 28 iunie 2007.
Instanţa de recurs a reţinut că prin încheierea recurată a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de introducere în cauză a altor persoane, printre care şi recurenta, soluţie nemotivată, care a fost, însă, confirmată prin decizia nr. 415/2010 în care instanţa a complinit lipsa motivării, arătând argumentele care justifică măsura dispusă, decizie neatacată de către recurentă. S-a constatat că recurenta formulează critici ce vizează argumente în susţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de apel.
La data de 11 aprilie 2012 G.M.S. a atacat această decizie prin contestaţie în anulare, solicitând anularea deciziei, admiterea recursului pe care l-a formulat împotriva încheierii din 28 iunie 2007 şi modificarea acesteia în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii cererii de introducere în cauză a ei în faza de apel, în raport de dispoz. art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
A invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. (1865, act normativ ce guvernează prezentul litigiu).
Contestatoarea susţine că soluţia instanţei de recurs este rezultatul unei erori materiale, respectiv a reţinerii eronate a faptului că prin încheierea de şedinţă din data de 28 iunie 2007 Curtea a respins excepţia invocată de pârâta G.M.S. - de inadmisibilitate a cererii de introducere forţată a sa în proces - şi nu s-a respins, prin această încheiere, cererea reclamantelor de introducere forţată a sa în proces. Această eroare a determinat ca instanţa de recurs să nu analizeze recursul său, reţinând că nu se află în prezenţa unei critici propriu zise.
Învestită cu soluţionarea acestei căi de retractare, Înalta Curte a supus dezbaterii la termenul de judecată din 9 septembrie 2013 excepţia lipsei de interes a contestatoarei în promovarea prezentului demers judiciar şi a rămas în pronunţare pe această excepţie, pe care o găseşte prioritară şi incidentă cauzei în considerarea celor ce urmează:
Se reţine că excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, care, în caz de admitere, face de prisos cercetarea pe fond a cererii, motiv pentru care, având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa are obligaţia să se pronunţe cu prioritate asupra acesteia.
Astfel, interesul, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o persoană, pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare, iar în cvasitotalitatea doctrinei, s-a statuat că interesul trebuie să fie legitim, respectiv corespunzător cerinţelor legii materiale şi procesuale; actual, respectiv să existe la momentul la care a fost formulată cererea şi, nu în ultimul rând, direct şi personal, respectiv să aparţină celui care a formulat cererea.
Asupra excepţiei lipsei de interes a contestaţiei în anulare promovate de contestatoare, se constată că aceasta nu justifică un interes întrucât instanţa de recurs, analizând criticile formulate de această parte în recurs, a avut în vedere şi s-a raportat la decizia nr. 415/ A din 6 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Astfel, instanţa de recurs a constatat că motivele de recurs vizează, de fapt, argumente în susţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de apel care prin decizia nr. 415/ A din 6 decembrie 2012, în rejudecare, a respins, ca inadmisibilă, cererea de introducere în cauză a altor persoane, soluţie procesuală care coincide cu dorinţa contestatoarei de a nu fi parte în proces, dorinţă ce a condus la invocarea în apărare a excepţiei menţionate ( de inadmisibilitate a cererii de introducere forţată a sa în proces). Totodată, instanţa de recurs a reţinut că pârâta (contestatoarea) nu a criticat neintroducerea sa în cauză şi că această soluţie îi este favorabilă, scopul pe care ea l-a urmărit fiind, astfel, atins.
În acest context al analizei, cum instanţa de recurs a analizat criticile formulate de G.M.S., iar soluţia pronunţată coincide cu soluţia pe care a vrut-o, de a nu fi introdusă în cauză, pentru considerentele ce preced, contestaţia în anulare va fi respinsă, ca lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca lipsită de interes, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.M.S. împotriva deciziei civile nr. 8502 din 2 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3534/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3860/2013. Civil → |
|---|
