ICCJ. Decizia nr. 3540/2013. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3540/2013
Dosar nr. 1190/1/2013
Şedinţa publică de la 9 septembrie 2013
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 7647/105/2011, contestatoarea A.V. a chemat în judecată pe intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze decizia nr. 286028 din 18 iulie 2011, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Prahova, privind revizuirea pensiei în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2011 şi obligarea intimatei să menţină în plată pensia de serviciu instituită prin decizia nr. 286028 din 20 februarie 2010 şi menţinută prin decizia nr. 286028 din 14 iulie 2011, ultima fiind emisă în baza sentinţei civile nr. 1448 din 24 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova; obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia stabilită prin decizia nr. 286028 din 20 februarie 2010 şi cea stabilită prin decizia nr. 286028 din 18 iulie 2011 începând cu 01 septembrie 2010, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Prahova, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 949 din 6 februarie 2012 a admis contestaţia, în sensul că a anulat decizia de revizuire a pensiei nr. 286028 din 18 iulie 2011, a dispus menţinerea în plată a deciziei nr. 286028 din 14 iulie 2011 şi a obligat intimata să plătească contestatoarei diferenţa între pensia avută anterior şi cea aflată în plată, începând cu data de 01 august 2011, actualizată cu indicele de inflaţie de la data scadenţei fiecărei sume la data plăţii efective, cu 500 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 286028 din 25 februarie 2010 emisă de intimată în baza Legii nr. 567/2004 s-a stabilit pentru contestatoare o pensie de serviciu în cuantum de 5.240 RON ca urmare a activităţii desfăşurate în funcţia de personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, respectiv grefier.
În baza Legii nr. 119/2010 şi a H.G. nr. 737/2010 intimata a procedat la recalcularea pensiei de serviciu şi a emis deciziile nr. 286028 din 19 august 2010, nr. 286028 din 20 februarie 2010, nr. 286028 din 10 decembrie 2010 şi nr. 286028 din 09 februarie 2011 (prin care i s-a stabilit o pensie de asigurări sociale în cuantum de 1.249 RON lunar), anulate prin sentinţa civilă nr. 1448 din 24 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, irevocabilă prin decizia nr. 166 din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, iar prin decizia nr. 286028 din 14 iulie 2011 a fost reluată în plată pensia de serviciu conform Legii nr. 567/2004.
Prin decizia nr. 286028 din 18 iulie 2011 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Prahova s-a dispus din nou revizuirea pensiei în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2011, contestatoarea primind o pensie diminuată în cuantum de 1.249 RON.
Instanţa a apreciat că transformarea din nou a pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale şi reducerea în acest fel a cuantumului pensiei contestatoarei în temeiul disp. art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, la care fac trimitere prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 59/2011, încalcă nu numai prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi principiul securităţii raporturilor juridice.
Prin adoptarea Legii nr. 119/2010 şi aplicarea acesteia, ca şi a O.U.G. nr. 59/2011, au fost încălcate în mod vădit atât reglementările şi jurisprudenţa în aplicarea acestora prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât şi ordinea legală internă şi internaţională, fiind contrare şi jurisprudenţei interne raportate la reglementările impuse de prevederile legii fundamentale şi ale altor dispoziţii legale.
În speţă, prin diminuarea cuantumului pensiei contestatoarei de către intimată în proporţie de circa 60%, se impune concluzia că într-adevăr i-a fost afectată substanţa dreptului său la pensie, prin aplicarea directă a principiului contributivităţii, contrar prevederilor Convenţiei şi a jurisprudenţei sale.
Intervenţia statului de a suprima pensiile de serviciu, inclusiv prin recalcularea acestora numai în raport de principiul contributivităţii cu reducerea considerabilă a cuantumului, reprezintă în mod incontestabil o ingerinţă în exerciţiul unui drept legal dobândit, cu încălcarea vădită a jurisprudenţei C.E.D.O.
Totodată, a statuat Tribunalul, intimata, în aplicarea Legii nr. 119/2010, a încălcat şi unele dispoziţii constituţionale şi legale interne.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituită prin legea internă, în speţă Legea nr. 567/2004, distinct de dreptul la pensie din sistemul general, fiind astfel o pensie derogativă de la dreptul comun în materie.
Acest drept la pensie de serviciu, reglementat şi pentru personalul auxiliar al instanţelor şi parchetelor, respectiv pentru grefieri, cum s-a statuat şi prin decizia Curţii Constituţionale nr. 20/2000, nu reprezintă un privilegiu şi nu constituie o discriminare la adresa personalului din sistemul public general, drept care are o justificare obiectivă şi raţională, fiind o compensaţie pentru inconvenientele generate pentru acest personal, privind riscuri, restricţii, interdicţii şi incompatibilitate pentru persoanele respective care nu pot desfăşura activităţi remunerate, comerciale sau alte asemenea, aducătoare de venituri licite.
Această pensie de serviciu nu se confundă şi nu se suprapune cu pensia de drept comun, fapt de altfel reţinut chiar şi prin decizia Curţii Constituţionale prin decizia nr. 973/2010.
Dreptul la pensie al contestatoarei a fost instituit în baza Legii nr. 567/2004, astfel că suprimarea efectivă a acesteia prin Legea nr. 119/2010 şi recalcularea pensiei în baza altor principii, au dus la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile prevăzut în mod expres de art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia legea civilă nu poate dispune pentru trecut, conform principiului „tempus regit actum”, relevat şi în art. 1 C. civ., potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.
Nu în ultimul rând, problematica litigioasă în discuţie, s-a statuat printr-o considerabilă opinie majoritară că măsurile dispuse în baza Legii nr. 119/2010 sunt nelegale, astfel că au fost admise contestaţiile şi au fost anulate deciziile emise de recalculare a pensiilor şi suprimarea pensiilor de serviciu, opinii care, chiar dacă nu constituie izvor formal de drept, sunt de natură a contribui la modul de soluţionare a problematicii în discuţie.
Reducerea pensiei odată cu transformarea ei în pensie de asigurări sociale şi imposibilitatea contestatoarei de a-şi mai recupera sumele de bani rezultate din diferenţa dintre pensia de serviciu anterioară şi pensia de serviciu de asigurări sociale au dus la ruperea, în defavoarea acesteia, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecţia proprietăţii şi cerinţele interesului general.
Mai mult, prin emiterea unei noi decizii în baza O.U.G. nr. 59/2011, fără a se avea în vedere o hotărâre judecătorească definitivă, a fost anulată executarea acesteia care a rămas fără efect, fiind încălcat astfel principiul securităţii raporturilor juridice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova, invocând disp. art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului, intimata a arătat, în esenţă, că decizia de pensie contestată are ca temei legal un act normativ, care îndeplineşte toate condiţiile de valabilitate şi a fost supusă controlului constituţionalităţii, iar în aceste condiţii, admiterea acţiunii ar echivala cu încălcarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 873 din 25 iunie 2010.
Contestatoarea A.V., a invocat excepţia puterii lucrului judecat, constând în aceea că, prin emiterea deciziei de revizuire a pensiei s-a adus atingere unor drepturi stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. În contestaţia formulată conform Legii nr. 119/2010, prin sentinţa civilă nr. 1448 din 24 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova au fost cenzurate şi au trecut în puterea lucrului judecat vocaţia sa la pensia de serviciu şi nelegalitatea măsurii desfiinţării pensiei de serviciu, în timp ce decizia emisă în baza O.U.G. nr. 59/2011 nu face altceva decât să restabilească acelaşi cuantum redus al pensiei ca şi cel stabilit potrivit Legii nr. 119/2010.
Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 205 din 24 ianuarie 2013 a admis recursul intimatei Casa judeţeană de pensii Prahova, a modificat sentinţa civilă nr. 949 din 6 februarie 2012 iar, pe fond a respins contestaţia privind anularea deciziei nr. 286028 din 18 iulie 2011 emisă de intimată.
Curtea a constatat că în cauză nu poate fi reţinută puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1448 din 24 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, irevocabilă prin decizia civilă nr. 166 din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, aceasta în raport de considerentele Deciziei nr. 215 din 13 martie 2012 a Curţii Constituţionale, obligatorii pentru instanţe, prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2011.
Curtea Constituţională a constatat că scopul ordonanţei de urgenţă criticate a fost reglementarea unor proceduri tehnice de natură a realiza cu celeritate conversia tuturor pensiilor de serviciu în pensii bazate pe principiul contributivităţii, dând posibilitatea persoanelor care nu au identificat toate documentele necesare dovedirii veniturilor realizate pe parcursul întregii activităţi profesionale, sub imperiul procedurii reglementate prin Legea nr. 119/2010, să depună aceste documente la casele teritoriale de pensii în vederea revizuirii.
Prin urmare, actul normativ criticat nu conţine prevederi legale al căror conţinut normativ explicit sau implicit să determine suspendarea cursului judecăţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, în privinţa anumitor cauze determinate, aşa cum susţin autorii excepţiei.
Curtea a constatat că O.U.G. nr. 59/2011 are în vedere o nouă procedură de recalculare a pensiilor, distinctă şi ulterioară celei realizate prin Legea nr. 119/2010, act normativ care se circumscrie cadrului procesual aflat în dezbatere în litigii determinate, fără a afecta cuantumul pensiilor, cuvenit în urma recalculării în baza metodologiei reglementate prin H.G. nr. 737/2010, în acest sens fiind dispoziţiile art. 3 din ordonanţa de urgenţă criticată.
Dacă Legea nr. 119/2010 constituie reglementarea de drept substanţial prin care pensiile de serviciu au fost transformate în pensii contributive, O.U.G. nr. 59/2011 reprezintă prevederea legală de natură procedurală prin care statul reglementează procedura recalculării pensiilor şi modul de calcul al drepturilor de pensie, ţinând cont de specificul situaţiilor categoriilor socio-profesionale în cauză.
Prin urmare, faţă de aceste considerente obligatorii, Curea de Apel a reţinut că în cauză nu este operantă excepţia puterii de lucru judecat.
Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat că hotărârea atacată este greşită.
Prin decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în M. Of. al României, partea I nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea Constituţională a statuat că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport de pensiile acordate în sistemul public de pensii.
Având în vedere condiţionarea posibilităţii statului de a acorda pensiile speciale în raport de elemente variabile, aşa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestaţii ale statului nu li se opune contribuţia asiguratului la fondul din care se plătesc, precum şi caracterul succesiv al prestaţiilor, dobândirea dreptului la pensia specială nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie pe termen nelimitat a statului de a recunoaşte acest drept, singurul drept câştigat reprezentându-l doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.
În ce priveşte încălcarea art. 20 din Constituţie, în raport de dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, acesta prevede că „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”.
Noţiunea de „bun” utilizată de acest text are o semnificaţie autonomă, putându-se considera că pensia este un bun care intră sub protecţia acestui text.
Având în vedere, însă, cele două componente ale pensiei de serviciu, precum şi faptul că a doua componentă, adică suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părţii contributive, nu poate avea semnificaţia unei exproprieri.
Contestatoarea nu a fost lipsită de beneficiul social, reducerea cuantumului pensiei respectând raportul de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele folosite, astfel încât să nu fie obligată să suporte o sarcină excesivă, disproporţionată, care să excedeze marjei de apreciere a statului în reglementarea politicii sociale. Ca atare, dreptul contestatoarei de a primi pensie din regimul de asigurări sociale nu a fost atins în esenţa sa, pentru a se opina asupra încălcării dreptului de proprietate ocrotit de art. 1 din Protocolul nr. 1.
De asemenea în decizia pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a concluzionat pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 871 şi 873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii şi la discriminare că „instanţele judecătoreşti nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituţionalitate sub aspectul respectării principiului neretroactivităţii legii, formulate de părţile în litigiile deduse judecăţii şi care au fost soluţionate diferit”.
Nu în ultimul rând, s-a reţinut că reducerea pensiilor, deşi substanţială,constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000 pentru a echilibra bugetul şi a corecta diferenţele existente între sistemele de pensie.
Curtea Europeană s-a pronunţat la data de 17 februarie 2012 în cauzele conexate A.M.F. ş.a. contra României şi a respins ca inadmisibile plângerile reclamantelor, foste grefiere, întemeiate pe dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 şi art. 14 din C.E.D.O., reţinând că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă şi acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat şi care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanţelor.
Împotriva acestei decizii reclamanta A.V. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivare a arătat că această decizie este contrară sentinţei civile nr. 1448 din 24 iunie 2011 a Tribunalului Prahova, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 166 din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat că potrivit legii speciale este îndreptăţită la o pensie de serviciu în cuantumul stabilit prin decizia aflată în plată la data adoptării Legii nr. 119/2010.
O.U.G. nr. 59/2011 nu face altceva decât să interpreteze dispoziţiile Legii nr. 119/2010, fiind acelaşi act normativ, pir care au fost desfiinţate pensiile de serviciu stabilite prin legea specială, numai că în Legea nr. 119/2010 s-a folosit termenul de recalculare, iar prin O.U.G. nr. 59/2011 termenul de revizuire, finalitatea, însă, fiind aceeaşi, respectiv revenirea la pensia calculată potrivit Legii nr. 119/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 949 din 6 februarie 2012 Tribunalul Prahova a admis contestaţia reclamantei, a anulat decizia de revizuire a pensiei recalculate şi a menţinut pensia de serviciu.
Revizuenta - reclamantă susţine că, de vreme ce, aceeaşi problemă dedusă judecăţii într-un litigiu dintre aceleaşi părţi a fost soluţionată irevocabil, acest aspect a dobândit putere de lucru judecat şi, în mod corect, trebuie avut în vedere de instanţa sesizată ulterior, Curtea de Apel Piteşti neţinând seama de hotărârile pronunţate în contestaţia formulată potrivit Legii nr. 119/2010.
La termenul de judecată din data de 9 septembrie 2013 Înalta Curte, învestită cu cererea de revizuire, a pus în discuţia părţilor în temeiul dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva invocării în cel de al doilea proces al autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, impuse de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Examinând admisibilitatea cererii de revizuire în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunţare în şedinţa publică din 9 septembrie 2013, Înalta Curte reţine următoarele:
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Prin urmare, instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.
Prin intermediul acestui motiv de revizuire se protejează atât efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (care interzice realizarea unei noi judecăţi, în condiţii de identitate de părţi, obiect, cauză), cât şi cel pozitiv (care presupune că aspectul litigios dezlegat pe cale incidentală într-un proces să nu fie contrazis cu ocazia unei judecăţi ulterioare).
Deci, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată şi de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra obiecţiilor în legătură cu existenţa acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluţionat excepţia puterii de lucru judecat.
Aceasta deoarece, prin reglementarea art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa lucrului judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia.
Analizând cererea de revizuire formulată de reclamanta A.V., din perspectiva invocării în cel de al doilea proces al autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de retractare prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Aşa cum s-a arătat anterior, una dintre condiţiile de admisibilitate este aceea ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei. Dacă instanţa sesizată cu cea de-a doua acţiune a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, această apărarea nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acţiuni.
În litigiul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel Piteşti, analizând recursul formulat de intimata Casa judeţeană de Pensii Prahova, a cercetat autoritatea de lucru judecat a problemelor de drept dezlegate prin decizia nr. 166 din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin care sentinţa civilă nr. 1448 din 24 iunie 2011 a Tribunalului Prahova a rămas irevocabilă.
Curtea de Apel Piteşti a statuat cu privire la această chestiune că în cauză nu poate fi reţinută puterea de lucru judecat, în raport de considerentele deciziei nr. 215 din 13 martie 2012 a Curţii Constituţionale, obligatorii pentru instanţe, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2011.
Curtea Constituţională a constatat că scopul ordonanţei de urgenţă criticate a fost reglementarea unor proceduri tehnice de natură a realiza cu celeritate conversia tuturor pensiilor de serviciu în pensii bazate pe principiul contributivităţii. Totodată, a reţinut că dacă Legea nr. 119/2010 constituie reglementarea de drept substanţial prin care pensiile de serviciu au fost transformate în pensii contributive, O.U.G. nr. 59/2011 reprezintă prevederea legală de natură procedurală prin care statul reglementează procedura recalculării pensiilor şi modul de calcul al drepturilor de pensie, ţinând cont de specificul situaţiilor categoriilor socio-profesionale în cauză.
Aşadar, în cel de-al doilea litigiu a fost analizată autoritatea de lucru judecat a deciziei invocate, astfel încât reclamanta în cauză nu o mai poate reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorităţii lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, în mod expres consacrat, atât în doctrina şi practica judiciară a instanţelor naţionale, cât şi în jurisprudenţa europeană, motiv pentru care revizuirea apare ca inadmisibilă şi din această perspectivă.
Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu sunt date condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, cererea de revizuire nu este admisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A.V. împotriva deciziei civile nr. 205 din 24 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3532/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3901/2013. Civil → |
|---|
