ICCJ. Decizia nr. 3901/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3901/2013
Dosar nr. 699/117/2008*
Şedinţa publică din 23 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 78 din 28.01.2010 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea promovată de reclamanta Parohia Ortodoxa S. împotriva pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, s-a dispus modificarea parţială a hotărârii nr. 58/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în comuna S., sat S., număr cadastral C1., teren în suprafaţă de 10.974 mp, la suma de 369.823,80 RON şi a fost obligat pârâtul să achite reclamantei această sumă, precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 1.200 RON.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente:
Prin hotărârea nr. 58 din 12 noiembrie 2007 a C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a aprobat acordarea despăgubirii în cuantum de 190.915,99 RON, reprezentând echivalentul în RON a sumei de 55.967,40 euro, pentru imobilul expropriat situat in comuna S., sat S., păşune, tarlaua P.J., în suprafaţă de 10.974 mp, identificat prin număr cadastral C1., în favoarea reclamantei Parohia Ortodoxă Română S., persoana îndreptăţită să primească despăgubiri.
La dosar s-a depus extrasul CF nr. C2. S. în care reclamanta figurează în calitate de proprietar tabular asupra cotei părţi de 650/1748 din terenurile cu nr. top T1., T2., în suprafaţă de 61.059 mp, ceea ce reprezintă suprafaţa de 22.705 mp.
În consecinţă, instanţa a considerat că reclamanta şi-a justificat calitatea procesuală şi interesul în cauză, aceasta fiind proprietara tabulară a terenului în litigiu, motiv pentru care tribunalul a respins excepţiile invocate de pârât.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat şi completat în cauză de experţii F.V., M.F. şi G.P. s-a stabilit că despăgubirile la care este îndreptăţită reclamanta sunt in cuantum 33,70 RON/mp sau 8 euro/mp, rezultând pentru terenul în suprafaţă de 10.974 mp valoarea de 369.823,80 RON sau 88.000 euro.
Experţii au arătat că zona în care se află terenul în litigiu are categoria teren agricol tip păşune, iar pe teren nu există construcţii. De asemenea, unităţile de alimentaţie publică şi staţii ale mijloacelor de transport în comun sunt la foarte mare distanţă, iar dotările de zonă (reţea de curent electric, apă şi gaz) sunt la distanţe de peste 500 m. De asemenea, experţii au precizat că preţul din completarea la raportul de expertiză a fost stabilit la data la care s-a făcut reevaluarea, respectiv 04 noiembrie 2009.
Expertul numit la solicitarea reclamanţilor a arătat că în opinia sa valoarea terenului este aceea din raportul iniţial, de 11 euro/mp, însă nu şi-a motivat opinia, astfel încât instanţa a înlăturat-o.
Ţinând seama de dispoziţiile art. 26 alin. (2) şi art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanţa a considerat că experţii au stabilit în mod corect despăgubirile la care este îndreptăţită reclamanta ca urmare a exproprierii, raportat la data întocmirii raportului de expertiză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta C.N.A.D.N.R. SA, respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 177/A din 11 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj.
Motivând decizia, instanţa de apel a confirmat starea de fapt avută în vedere de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii pârâta C.N.A.D.N.R. SA a declarat recurs, admis prin decizia civilă nr. 4203 din 19 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispunându-se casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Cluj.
În considerentele deciziei s-a arătat, în esenţă, că instanţele au ţinut în mod nelegal seama de raportul de expertiză efectuat în cauză întrucât prin acesta valoarea terenului în litigiu a fost determinată prin metoda comparaţiilor de piaţă, iar nu prin observarea preţului cu care se vând, în mod obişnuit, terenuri similare celui expropriat.
S-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate, care să ţină seama de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel cu cel expropriat în unitatea administrativ-teritorială.
Procedând la rejudecarea apelului, prin decizia civilă nr. 92/A din 9 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a respins apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA.
În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut următoarele considerente:
Ţinând seama de cele dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare, instanţa a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice care să stabilească valoarea terenului în litigiu prin raportare la preţurile cu care se vând în mod obişnuit, în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, terenuri de acelaşi fel cu terenul expropriat de la reclamantă.
În scopul de a fi avute în vedere la efectuarea expertizei, pârâta apelantă a depus la dosarul cauzei copiile contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. V1. din 04 iunie 2010, nr. V2. din 30 septembrie 2010 şi nr. V3. din 07 octombrie 2010.
Nu au putut fi identificate alte contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică, în condiţiile în care, pe fondul crizei imobiliare manifestate în ultimii ani, tranzacţiile cu imobile au scăzut semnificativ.
Comisia de experţi desemnată de instanţă a determinat valoarea de piaţă actuală a terenului în litigiu folosind ca şi comparabile, pe de o parte, două dintre contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică depuse de pârâta apelantă (contractele nr. V2./2010 şi nr. V1./2010), iar pe de altă parte, două dintre hotărârile judecătoreşti depuse de reclamantă (nr. 5085/2010 şi nr. 2733/R/2010, ambele pronunţate în recurs).
Au precizat experţii, că aceste comparabile au fost selectate în funcţie de următorii factori: aproprierea faţă de imobilul în litigiu, data tranzacţiei, caracteristici cât mai apropiate cu terenul evaluat, acces şi dotare cu utilităţi.
Astfel fiind, s-a stabilit că pentru terenul în litigiu valoarea este de 8 euro/mp, ceea ce corespunde sumei de 391.702 RON la data evaluării.
Observând argumentele pe care experţii le-au avut în vedere, instanţa a considerat această concluzie a lor credibilă, ea fiind mai apropiată de nivelurile de preţ la care se face referire în cuprinsul celor două contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică depuse spre comparaţia de pârâtă, decât de valorile menţionate în cele două decizii civile irevocabile pe care reclamanta a înţeles să le înfăţişeze în instanţă.
În acelaşi timp, Curtea a constatat că valoarea stabilită de comisia de experţi (391.702 RON) este mai mare decât acea pe care prima instanţă a avut-o în vedere, (369.823,80 RON) ceea ce trimite la concluzia că apelul nu poate fi admis, probele administrate neconfirmând susţinerile pârâtei apelante potrivit cărora valoarea stabilită de Tribunalul Cluj, ca primă instanţă, ar fi prea ridicată.
În baza art. 274 C. proc. civ. a fost obligată apelanta la a-i plăti intimatei suma de 3.361,05 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial şi onorariu al experţilor tehnici judiciare, corespunzător părţii suportate de către reclamantă.
Împotriva menţionatei decizii a declarat şi motivat recurs, în termen legal, pârâta C.N.A.D.N.R. SA, pentru motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a formulat următoarele critici:
Hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994, art. 315 C. proc. civ.
Astfel, conţinutul raportului de expertiză contrazice concluziile instanţei de apel. Întrucât experţii judiciari au determinat cuantumul despăgubirii utilizând metoda comparaţiei directe prin raportare la valorile stabilite prin sentinţe civile pronunţate în alte cauze şi nu în funcţie de tranzacţii autentice de vânzare-cumpărare privind imobile similare încheiate în proximitatea momentului realizării lucrării (august 2012), aşa cum prevăd dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. Aşadar, instanţa de control judiciar a apreciat în mod eronat şi nelegal că în speţă au fost respectate dispoziţiile art. 26, alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Potrivit voinţei legiuitorului, atât comisia de experţi, cât şi instanţa de apel erau obligate să ţină cont de preţurile practicate pe piaţa imobiliară locală, respectiv din comuna S., jud. Cluj.
Despăgubirile din lucrarea avută în vedere de instanţa de apel au la bază rapoarte de evaluare care au vizat valoarea de circulaţie stabilită pentru terenurile respective la nivelul noiembrie 2008 şi respectiv februarie 2010 în hotărâri judecătoreşti.
Deşi raportul de expertiză omologat de instanţa de apel se bazează pe hotărâri judecătoreşti, care la rândul lor au ca fundament lucrări de expertiză din anii 2008 şi 2010. Instanţa de control judiciar a considerat în mod nelegal că valoarea propusă de experţi reflectă valoarea terenului expropriat la momentul întocmirii raportului (august 2012), prin această interpretare fiind încălcate dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora despăgubirea trebuie stabilită în funcţie de momentul realizării raportului de evaluare.
Susţine recurenta că, prin notele scrise din data de 03 august 2011 a depus la dosarul cauzei un număr de 3 contracte autentice de vânzare-cumpărare care aveau ca obiect terenuri similare celui in litigiu, situate in localităţile S. şi L.S., respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V1. din 04 iunie 2010/ B.N.P. Asociaţi P.L. şi P.I. (valoare 0.93 euro/m.p.) contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V2. din 03 septembrie 2010/B.N.P. D.I. (valoare 4,33 euro/m.p.): contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V3. din 07 octombrie 2010/B.N.P. Asociaţi M. (valoare 4,86 euro/m.p.).
Cu încălcarea dispoziţiilor de îndrumare din decizia de casare şi a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 instanţa de apel a acceptat un raport bazat pe valori consfinţite prin hotărâri judecătoreşti (la nivelul anilor 2008 şi 2010 - deşi lucrarea ar fi trebuit să releve valoarea terenului în litigiu la momentul august 2012).
Se mai susţine că hotărârea recurată a fost pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor de îndrumare din decizia nr. 4203 din 19 mai 2011 a instanţei supreme. Astfel, deşi a solicitat instanţei efectuarea unor adrese către instituţiile abilitate să comunice tranzacţii autentice relevante pentru întocmirea raportului de expertiză (încheiate la momentul întocmirii raportului), aceasta a respins în mod nemotivat proba propusă.
Recurenta solicită admiterea recursului şi, în principal, modificarea deciziei recurate, iar pe fond respingerea acţiunii, iar în subsidiar, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru efectuarea unei noi expertize tehnice evaluatorii, cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, încadrate de recurent în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat ca temei al cererii de recurs, se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare expresă şi reală a legii, anume ca soluţia pronunţată să fie în contradicţie cu legea şi înlăturarea unei astfel de contradicţii să nu fie cu putinţă, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.
În analiza acestui motiv, instanţa de recurs nu poate verifica modul în care instanţele de fond au analizat şi apreciat probatoriile administrate, cu consecinţa statuării cu privire la săvârşirea de către acestea a unei greşeli de fapt, întrucât o astfel de verificare era permisă numai în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Numai criticile vizând criteriile de stabilire a despăgubirilor şi momentul la care se stabilesc aceste despăgubiri se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vor fi analizate de instanţa de recurs.
Legea prevede care sunt criteriile în raport cu care instanţele au stabilit cuantumul despăgubirii în caz de expropriere.
Anume, dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Sintagma „ preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Contrar celor susţinute de recurentă, instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi a deciziei de casare, experţii ţinând seama de preţul cu care s-au vândut, în mod obişnuit, terenurile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.
În analiza criticii de nelegalitate privind încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale menţionate, doar omisiunea instanţelor de fond de a analiza şi respecta criteriile legale de stabilire a despăgubirii poate pune în discuţie o problemă de încălcare a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Calitatea probatoriilor administrate de părţi în susţinerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii şi, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii probatoriilor administrate în acest scop pune în discuţie o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanţei de recurs.
Astfel, criticile privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile care au fundamentat concluziile experţilor, admiterea sau respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză reprezintă chestiuni de apreciere şi interpretare a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluţionarea recursului, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În consecinţă, cât timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar Curtea de Apel a aplicat şi respectat aceste criterii, stabilind o despăgubire proporţională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată de reclamantă, hotărârea astfel pronunţată satisface, în opinia instanţei de recurs, exigenţele art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale legislaţiei interne şi nu poate reprezenta o încălcare a normelor naţionale sau convenţionale.
În ceea ce priveşte despăgubirile cuvenite reclamantei, ca urmare a exproprierii terenului în suprafaţă de 10.974 mp, situat în localitatea S., comuna S., recurenta susţine nerespectarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora stabilirea cuantumului despăgubirilor se realizează la data întocmirii raportului de expertiză, în funcţie de preţul de vânzare al imobilelor de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială.
În acest sens, recurenta critică faptul că instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirii, folosind metoda comparaţiei directe, dar prin raportare la valorile stabilite prin sentinţe civile pronunţate în alte cauze şi nu în funcţie de tranzacţii autentice de vânzare cumpărare cu privire la imobile identice.
Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a reţinut că experţii au determinat „valoarea de piaţă actuală a terenului în litigiu, folosind ca şi comparabile, pe de o parte, două dintre contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică depuse de pârâta apelantă (contractele nr. V2./2010 şi nr. V1./2010), iar pe de altă parte, două dintre hotărârile judecătoreşti depuse de reclamantă (nr. 5085/2010 şi nr. 2733/R/2010, ambele pronunţate în recurs)”.
Este lipsită de relevanţă împrejurarea că această evaluare s-a bazat, prin metoda comparaţiei directe, pe valoarea ce rezultă din hotărâri judecătoreşti, atât timp cât experţii au avut convingerea că înscrisurile de comparaţie reflectă valoarea reală a terenului în litigiu la data întocmirii lucrării de specialitate în discuţie, cu atât mai mult cu cât valorile au fost comparate cu contractele autentice depuse la dosar de pârâtă.
Susţinând contrariul, îi revenea pârâtei sarcina probării afirmaţiei că valoarea terenului determinată de către experţi nu corespunde preţurilor de vânzare ale terenurilor de acelaşi fel din unitatea administrativ - teritorială.
Or, pârâta nu a înţeles să probeze aceste susţineri, iar experţii au ţinut seama de înscrisurile depuse la dosar de părţi, printre care, cele două contracte de vânzare - cumpărare depuse la dosar de aceasta.
Pe acest temei, numai în măsura în care pârâta ar fi înfăţişat contracte de vânzare - cumpărare încheiate în perioada relevantă pentru alte imobile de acelaşi fel cu terenul în litigiu, instanţa ar fi putut cenzura valoarea inserată în raportul de expertiză.
Întrucât pârâta nu a depus la dosar asemenea înscrisuri relevante nu se poate reţine nerespectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi nici o încălcare a rolului activ al judecătorului.
Faţă de cele expuse, se constată ca nefiind fondate motivele de recurs relative la modul de stabilire a despăgubirilor în prezenta cauză, din perspectiva dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi a art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost invocate prin cererea de recurs.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în reprezentarea Statului Român împotriva deciziei civile nr. 92/A din 09 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3540/2013. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 3938/2013. Civil → |
|---|
