ICCJ. Decizia nr. 3550/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3550/2013
Dosar nr. 44990/3/2010
Şedinţa publică din 25 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. 44990/3/2010, reclamanta SC G.S.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC M.G.I.P. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 134.073 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate şi a penalităţilor pentru întârzierea plăţii pentru serviciile prestate, cu cheltuieli de judecată.
La data de 26 octombrie 2011, pârâta SC M.G.I.P. SRL a depus cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 127,670 RON, reprezentând despăgubiri şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Iar la data de 13 septembrie 2012, pârâta-reclamantă şi-a majorat câtimea pretenţiilor la suma de 139.903,92 RON, reprezentând despăgubiri pentru bunurile sustrase de pe şantier.
Prin sentinţa civilă nr. 13565 din 1 octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă SC G.S.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC M.G.I.P SRL, a obligat pârâta-reclamantă în favoarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 134.073 RON, din care 112.773 RON, contravaloare a serviciilor prestate şi neachitate şi 21.300 RON, penalităţi de întârziere aferente perioadei cuprinse între scadenţa fiecărei facturi fiscale şi data de 18 septembrie 2009, a respins cererea reconvenţională aşa cum a fost precizată, ca neîntemeiată şi a obligat pârâta-reclamantă către reclamanta-pârâtă la plata sumei de 9.297,46 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, relativ la cererea principală, că din coroborarea materialului probator administrat, rezultă ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale şi că pârâta, deşi a recunoscut extrajudiciar prin adresa din 30 iulie 2009 debitul restant, constând în contravaloarea neachitată a serviciilor de care a beneficiat, nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată asumată contractual şi, în baza art. 1073, 1075, 1082 şi 1083 C. civ. din anul 1864, a obligat-o la plata sumei de 112.773 RON.
Referitor la plata penalităţilor de întârziere, instanţa a apreciat că petitul este întemeiat conform cap. IV, art. 4 din convenţia părţilor, acestea stipulând că, în caz de neachitare în termen a serviciilor prestate, beneficiarul în speţă pârâta-reclamantă, datorează, începând cu ziua a Vl-a penalităţi de întârziere de 0,15 % pe zi din suma datorată până la plata integrală.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, analizând pretenţiile pârâtei atât din perspectiva răspunderii contractuale, cât şi a răspunderii delictuale invocate, tribunalul a reţinut că acestea sunt neîntemeiate, fiind nesusţinute de suport probator, astfel că, reţinând culpa procesuală a pârâtei-reclamante care a căzut în pretenţii, a obligat-o în favoarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru derularea litigiului în primă instanţă.
II. Împotriva sentinţei civile nr. 13565 din 1 octombrie 2012, Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a declarat apel pârâta-reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 118 din 26 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta-reclamantă SC M.G.I.P. SRL împotriva sentinţei civile nr. 13565 din 01 octombrie 2012, pronunţată de secţia a Vl-a civilă a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. 44990/3/2010.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut, în esenţă, că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, fiind rezultatul corectei aplicări a normelor legale incidente la situaţia de fapt riguros stabilită prin interpretarea coroborată a probatoriului administrat, aspecte în considerarea cărora a înlăturat ca nefondate criticile formulate de pârâta-reclamantă.
III. Împotriva deciziei civile nr. 118 din 26 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC M.G.I.P. SRL Bucureşti, indicând, în memoriul depus la dosar, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea căii extraordinare de atac, modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării hotărârii primei instanţe în sensul respingerii cererii introductive şi admiterii cererii reconvenţionale precizate, cu obligarea intimatei-reclamante pârâte la plata cheItuielilor de judecată efectuate în toate gradele de jurisdicţie.
Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzut în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 302 şi art. 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul, în concepţia actuală, este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim nivel de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalităţii hotărârilor în condiţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Faţă de aceste precizări se constată că pârâta-reclamantă a formulat referitor Ia decizia atacată critici vizând fondul cauzei, respectiv stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probatoriilor, ce constituie elemente de temeinicie şi nicidecum de legalitate.
Modul de redactare a deciziei şi reanalizarea probelor administrate la fond demonstrează preocuparea instanţei de a stabili dacă soluţia este fundamentată pe probe şi pe dispoziţiile legale aplicabile speţei.
Altfel spus, situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea în notificarea soluţiei adoptate.
În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa prioritar asupra excepţiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocată din oficiu, în baza art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente:
Dispoziţiile art. 3021 alin. (1) C. proc. civ. sancţionează recursul cu nulitatea pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la lit. c) a aceleiaşi norme, fiind reţinute expres: "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Astfel, Înalta Curte constată că, în speţă, pârâta-reclamantă, deşi în memoriul de recurs depus la dosar, a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., nu a dezvoltat criticile formulate subsumat nici unuia dintre motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar sub aparenta critică a interpretării greşite a actului dedus judecăţii în realitate a invocat netemeinicia hotărârilor instanţelor de fond relativ la interpretarea necoroborată cu declaraţiile de martori a înscrisurilor depuse: contractul de prestări servicii din 25 aprilie 2008 proces-verbal din 31 iulie 2009; notificarea din 21 august 2009; procesul-verbal de inventariere din 17 iunie 2009 şi rezoluţia din 31 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.
Similar, criticile asupra pretinsei aplicări greşite a dispoziţiilor art. 969, 998-1000, art. 1003, art. 1073 şi art. 1082 C. civ., art. 228 alin. (1) şi art. 10 lit. a) C. proc. civ. şi art. 5. alin. (1) din Legea nr. 333/2003, în realitate vizează interpretarea probatoriilor administrate, aspecte referitoare la sentinţa penală şi stabilirea situaţiei de fapt în speţă, autoarea căii de atac reluând practic motivele de apel şi tinzând la reanalizarea temeiniciei soluţiei, nu a nelegalităţii acesteia.
Aşa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. procedură civilă, iar conform alin. (1) al art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând că recurenta-pârâtă-reclamantă nu s-a conformat acestor dispoziţii legale şi având în vedere deopotrivă, inexistenţa în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidenţa prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în baza dispoziţiilor art. 137 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., urmează să facă aplicarea prevederilor art. 3021 C. proc. civ. şi să constate nulitatea recursului declarat de pârâta SC M.G.I.P. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 118 din 26 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâta SC M.G.I.P. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 118 din 26 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3547/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3558/2013. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
