ICCJ. Decizia nr. 3547/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3547/2013
Dosar nr. 6876/281/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 24 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 Bucureşti, sub nr. 34611/4/2012, reclamantele O.M. şi H.D.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.A., M.S., R.A. şi R.A. să se constate calitatea lor de moştenitori de pe urma defuncţilor R.I. şi G.E., să se stabilească că masa de împărţit este compusă din imobilul situat în Bucureşti, str. I.S., nr. 2, Prelungirea M., sector 4, ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. I.S., nr. 2, Prelungirea M., sector 4 şi obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată.
Pârâtul M.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat în esenţă respingerea acţiunii, iar pe calea cererii reconvenţionale constatarea uzucapiunii cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. I.S. nr. 2, Prelungirea M., sector 4.
Prin sentinţa civilă nr. 1750 din 19 februarie 2013 Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, declinându-şi competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Instanţa a reţinut că cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului (art. 14 pct. 2 C. proc. civ.), iar în cazul moştenirilor succesive a căror dezbatere se solicită concomitent, este competent oricare dintre birourile notariale din circumscripţia judecătoriei în care şi-a avut domiciliul defunctul care a decedat ultimul [art. 10 lit. b) din Legea nr. 36/1995, în forma în vigoare la data sesizării instanţei judecătoreşti cu cererea de chemare în judecată]. Deşi C. proc. civ. nu cuprinde o prevedere similară pentru situaţia moştenirilor succesive, pentru identitate de raţiune se admite în practica judiciară că instanţa competentă este cea în circumscripţia căreia se află ultimul domiciliul al defunctului care a decedat cel din urmă.
Conform certificatului de deces emis de Oraşul U., judeţul Prahova, SPCEP Stare Civilă, defuncta G.E. a decedat la data de 18 martie 2012 şi a avut ultimul domiciliu în Urlaţi, str. F., nr. 6 judeţul Prahova, iar conform certificatului de deces eliberat de Consiliul Popular al sectorului 4 Bucureşti, defunctul R.I. a decedat la data de 31 decembrie 1985 şi a avut ultimul domiciliu în Bucureşti, str. N.V. sector 4.
Având în vedere obiectul cererii, întrucât norma ce reglementează competenţa în materia soluţionării litigiilor succesorale este de ordine publică, părţile neputând deroga de la aceasta prin voinţa lor, în temeiul art. 158 C. proc. civ. raportat la art. 14, art. 19 şi art. 159 C. proc. civ. s-a stabilit că instanţa competentă să soluţioneze pricina este Judecătoria Ploieşti, în circumscripţia căreia se afla ultimul domiciliu al defunctei G.E. care a decedat ulterior survenirii decesului defunctului R.I., nu Judecătoria sector 4 Bucureşti.
Judecătoria Ploieşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 11389 din 26 iunie 2013 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 4, după care constatând ivit conflictul negativ de competenţă a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Instanţa a reţinut că în raport de cererea reclamantelor prin care au solicitat să se constate calitatea lor de moştenitori de pe urma defuncţilor R.I., decedat la data de 31 decembrie 1985, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. N.V., sector 4 şi G.E., care a decedat la data de 18 martie 2012 cu ultimul domiciliu în Urlaţi, jud. Prahova,
În raport de faptul că masa succesorală este reprezentată de imobilul situat în Bucureşti, str. I.S., nr. 2, Prelungirea M., sector 4 şi avându-se în vedere că pârâtul A.M. a solicitat constatarea uzucapiunii cu privire la imobil, că toate părţile domiciliază în Bucureşti, întrucât, administrarea întregului probatoriu s-ar face cu mai mare uşurinţă şi cu costuri mult mai mici, a stabilit ca fiind competentă instanţa de la sediul paraţilor, respectiv Judecătoria sectorului 4 din Bucureşti.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente teritorial în soluţionarea pricinii, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, pentru următoarele considerente.
În conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. civ., care stabilesc o competenţă teritorială excepţională, prin derogare de la principiul înscris în art. 13 din acelaşi cod, potrivit căruia „cererile privitoare la bunurile imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căruia se află imobilele", cererile în materie de moştenire sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al celui decedat.
Dispoziţia cuprinsă în art. 14 C. proc. civ., referitoare la competenţa în materie de moştenire, are caracter derogator şi, deci, de excepţie de la regula competenţei teritoriale înscrise în art. 13 din acelaşi act normativ, pentru consideraţiuni de ordin general, de mai bună apărare a drepturilor şi intereselor legitime ale unor categorii de persoane, adică ale moştenitorilor legali şi testamentari, cât şi ale creditorilor.
Aprecierea făcută de legiuitor, că aceste drepturi şi interese vor putea fi recunoscute şi stabilite în condiţii mai avantajoase de instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului, decât de aceea de la locul imobilului, imprimă dispoziţiei din art. 14 C. proc. civ. un caracter imperativ, de ordine publică, de la care părţile nu pot deroga, iar instanţele sunt ţinute să le respecte din proprie iniţiativă. Această competentă are caracter imperativ.
Este de necontestat că, cererea dedusă judecăţii vizând partajul succesoral dintre reclamantele O.M. şi H.D.A. şi pârâţii M.A., M.S., R.A. şi R.A., face parte din categoria celor prevăzute de art. 14 pct. 2 C. proc. civ., şi cum în speţă, ultimul domiciliu al autorului lor R.I., decedat la data de 31 decembrie 1985, a fost în Bucureşti, str. N.V., sector 4, astfel cum rezultă din certificatul de deces depus la Dosarul nr. 34611/4/2012 al Judecătoriei sectorului 4, competenţa soluţionării acţiunii reclamantelor în primă instanţă aparţine Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, iar nu Judecătoriei Ploieşti.
În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti. Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3546/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3550/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
