ICCJ. Decizia nr. 3575/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 3575/2013
Dosar nr. 777/285/2013
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 25 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată la data de 05 februarie 2013 sub nr. 777/285/2013 pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, reclamanta Mănăstirea B. a solicitat obligarea pârâtei SC M. SRL Buziaş Ia înlocuirea, pe cheltuiala proprie, a învelitorii deteriorate din cadrul Mănăstirii Intrarea în Biserică a M.D., iar cazul în care, această obligaţie nu ar fi respectată, obligarea pârâtei la restituirea contravalorii învelitorii şi daune interese.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat următoarele:
Conform facturii nr. 76727 din 15 decembrie 2008, SC R.T. SRL Rădăuţi a achiziţionat de la pârâta SC M. SRL Buziaş ţiglă metalică pe care ulterior, a vândut-o reclamantei Mănăstirea B., altfel cum rezultă din factura fiscală din 23 decembrie 2008.
Pe verso-ul facturii emise de pârâtă, este înscris un certificat de garanţie potrivit căruia repararea gratuită a defectelor datorate producătorului se face la sediul furnizorului (pct. 2).
La rândul său, SC R.T. SRL Rădăuţi a emis certificat de garanţie în favoarea reclamantei, prin care a menţionat obligaţia de garanţie a furnizorului SC M. SRL, Buziaş pentru ţigla metalică cumpărată conform facturii din 23 decembrie 2008.
Întrucât învelitoarea de tablă s-a deteriorat, SC R.T. SRL Rădăuţi şi reclamanta au încheiat contractul de cesiune de creanţă din 01 noiembrie 2012, prin care SC R.T. SRL Rădăuţi a cedat reclamantei creanţa împotriva pârâtei constând în contravaloarea lucrărilor de înlocuire a învelitorii din cadrul Mănăstirii Intrarea în Biserică a M.D.
În temeiul acestei cesiuni şi a obligaţiei de garanţie a pârâtei, reclamanta a formulat acţiunea prin care a solicitat obligarea pârâtei SC M. SRL Buziaş la înlocuirea învelitorii deteriorate sau la restituirea contravalorii acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 1438 din 22 aprilie 2013, Judecătoria Rădăuţi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj, apreciind că, faţă de natura juridică a obiectului litigiului - acţiune în răspundere civilă contractuală, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., potrivit cărora competenţa teritorială revine instanţei în a cărei rază se află situat sediul pârâtei.
II. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj sub nr. 777/285/2013 şi a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1689 din 25 iunie 2012 în sensul admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale, invocată de instanţa din oficiu, declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuţi, constatării ivirii conflictului negativ de competenţă şi înaintării dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, Judecătoria Lugoj a reţinut că, întrucât reclamanta a invocat în susţinerea cererii sale obligaţia de garanţie a furnizorului, iar prin convenţia de garanţie, s-a stabilit ca executarea acestei obligaţii să aibă loc la sediul furnizorului SC R.T. SRL, în Rădăuţi, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 pct. 1 C. proc. civ., în raport de care a apreciat că, în speţă, competenţa teritorială aparţine Judecătoriei Rădăuţi, prima instanţă sesizată.
În conformitate cu prevederile art. 20-22 C. proc. civ., instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
III. Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Lugoj, pentru următoarele considerente:
Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.
Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.
Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe. În ceea ce priveşte soluţionate numai de anumite categorii de instanţe. În ceea ce priveşte competenţa teritorială, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv (art. 5-8) şi norme cu caracter imperativ (art. 13-16).
În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 13-16 C. proc. civ., care sunt norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.
Astfel, Înalta Curte constată că, în speţă, conform principiului disponibilităţii, reclamanta Mănăstirea B. a învestit Judecătoria Rădăuţi să se pronunţe asupra unei acţiuni în răspundere contractuală derivând din contractul de cesiune de creanţă din 01 noiembrie 2012, îndreptată împotriva pârâtei debitor cedat SC M. SRL Buziaş.
Chiar dacă iniţial între reclamantă şi pârâtă nu s-au născut raporturi juridice directe, ci subsecvente contractului de vânzare- cumpărare, intervenit între SC M. SRL Buziaş, în calitate de vânzător şi SC R.T. SRL Rădăuţi, în calitate de cumpărător, care ulterior, a vândut tabla către reclamantă, în condiţiile cesiunii de creanţă, acţiunea reclamantei îndreptată împotriva pârâtei SC M. SRL are aptitudinea de a atrage incidenţa în speţă a prevederilor art. 10 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât obligaţia de garanţie, care urma a se executa Ia sediul pârâtei, produce efecte direct faţă de reclamantă.
Cum dispoziţiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ., interpretate prin prisma obligaţiei asumate Ia pct. 2 din certificatul de garanţie emis de pârâtă atrag competenţa Judecătoriei Lugoj, în a cărei rază teritorială se află şi sediul pârâtei, rezultă că nu există mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel că reclamanta nu are deschisă opţiunea prevăzută de art. 12 C. proc. civ.
În raport de cele mai sus expuse, Înalta Curte, potrivit depoziţiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a litigiului dintre reclamanta Mănăstirea B., în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL Buziaş, având ca obiect acţiune în răspundere civilă contractuală, în favoarea Judecătoriei Lugoj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGlI
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3558/2013. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3633/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
