ICCJ. Decizia nr. 3583/2013. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr .4500/105 din 21 septembrie 2009 reclamanta C.E. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 550.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării reclamantei la munca de reconstrucție a URSS în batalionul 1037 și 1039 în localitatea K.S.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la vârsta de 22 de ani, fiind de etnie germană, datorită regimului instaurat în 1945 a fost deportată într-un lagăr din URSS în localitatea susmenționată și obligată să participe la munca de reconstrucție a acestei țări în perioada 16 ianuarie 1945 - 17 octombrie 1949, iar după 4 ani și 9 luni, când s-a întors în țară, cântărea circa 40 de kg s-a îmbolnăvit de tuberculoză, fiind pensionată medical gradul II de invaliditate la 1 august 1963, astfel încât i s-a recunoscut vechimea în muncă perioada susmenționată în baza Decretului nr. 118/1990, având dreptul în temeiul Legii nr. 221/2009 la despăgubiri morale pentru deportare ilegală de 550.000 euro.
La data de 19 octombrie 2009, reclamanta și-a modificat opțiunea solicitând introducerea în cauză a Casei de Pensii Prahova, a Casei de Pensii Câmpina, cerere încuviințată în ședința publică din 19 octombrie 2009.
La data de 30 noiembrie 2007, pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și DGFP Prahova au formulat o întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Prahova care reprezintă o unitate fiscală teritorială subordonată ministerului, ce nu poate sta ca parte de sine stătătoare în proces, solicitând și respingerea acțiunii atât timp cât reclamanta nu a fost condamnată politic.
La data de 25 noiembrie 2009 pârâta Casa Județeană de Pensii Prahova a formulat o întâmpinare invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, atât timp cât Legea nr. 221/2009 stabilește clar că numai statul, prin MFP are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Prin încheierea din 16 februarie 2010 au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor DGFP Prahova, a Casei de Pensii Prahova, a Casei Locale de Pensii Câmpina și a fost respinsă acțiunea modificată față de aceste pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă întrucât prezenta acțiune se judecă numai cu statul român reprezentat de MFP, iar celelalte pârâte nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr. 791 pronunțată la 8 iunie 2010, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea, a constatat caracterul politic al măsurii aplicate reclamantei având ca obiect deportarea acesteia în perioada 16 ianuarie 1945 - 17 octombrie 1949 în fosta URSS pentru participarea la munca de reconstrucție a acestei țări și a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 40.000 euro reprezentând daune morale.
în pronunțarea acestei sentințe, instanța de fond a apreciat că, atât timp cât, în perioada 16 ianuarie 1945 - 17 octombrie 1949 reclamanta a fost deportată în mod forțat în URSS fiind obligată în calitate de soră șefa să presteze activități pentru reconstrucția acestei țări, fiindu-i recunoscută vechimea în muncă pentru această perioadă, în baza Decretului-lege nr. 118/1990, înseamnă că în realitate, măsura administrativă aplicată reclamantei constând în obligarea acesteia de a merge în URSS și de a munci în favoarea acestei țări în scopul reconstrucției acesteia, a avut un caracter politic, reprezentând o deportare în străinătate forțată a reclamantei, motiv pentru care aceasta are dreptul să i se acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin luarea acestei măsuri de către statul comunist.
S-a mai reținut că, prin aplicarea acestei măsuri reclamantei, aceasta a suferit un prejudiciu moral constând în suferința fizică și psihică la care a fost supusă în perioada deportării întrucât este de notorietate că în cazul persoanelor deportate li se aplicau acestora diferite măsuri de constrângere fizică și psihică, fiind obligați să suporte umilințe, măsuri ce aduceau atingere integrității lor corporale, nu beneficiau de drepturi și libertăți fundamentale ale omului, inclusiv dreptul la circulație în mod liber și neîngrădit, fiind privați de a avea orice legătură cu familia cu cei rămași în tară.
Astfel, tribunalul a considerat că în raport de perioada în care reclamanta a fost deportată, de 4 ani și 9 luni, de efectele produse asupra acesteia prin luarea acestei măsuri de către statul comunist, consecințele negative asupra sănătății și stării psihice a reclamantei cuantumul daunelor morale care se cuvin reclamantei este de 40.000 Euro, sumă care corespunde suferințelor fizice și psihice la care a fost supusă reclamanta în perioada deportării, sumă la care s-a ținut seama și de încasarea indemnizației achitată de stat în favoarea acesteia în baza Decretului-lege nr. 118/1990, de 47.014 lei.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta C.E., Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice - DGFP Prahova.
Reclamanta C.E. arată că în mod corect instanța reține că prin aplicarea măsurii deportării a suferit un prejudiciu moral constând în suferința fizică și psihică, fiind de notorietate că persoanelor deportate li se aplicau diferite măsuri de constrângere fizică și psihică, fiind obligați să suporte umilințe ce aduceau atingere integrității lor corporale, că nu beneficiau de dreptul la circulație în mod liber și neîngrădit, fiind privați de a avea orice legătura cu cei ramași în țară, însă, atunci când evaluează cuantumul despăgubirilor, în mod greșit se limitează numai la suma de 40.000 euro.
Apelantul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a susținut că sentința este nelegală, întrucât cuantumul daunelor morale acordat reclamantei pentru prejudiciul moral suferit pe perioada deportării în fosta URSS pentru participarea la munca de reconstrucție a acestei țări, este nejustificat de mare, raportat la prevederile O.U.G nr. 62 din 30 iunie 2010.
A mai arătat apelantul-pârât că, deși inițial Legea nr. 221/2009 nu stabilea criterii sau limite în ceea ce privește întinderea cuantumului despăgubirilor morale acordate persoanelor prevăzute la art. 5 alin. l, ci numai precizarea că la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare se va ține seama și de măsurile reparatorii acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, prin OUG nr. 62 din 30 iunie 2010 s-au stabilit anumite limite, respectiv, 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic, urmând să se țină seama de durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate prin Decretului-lege nr. 118/1990.
Apelantul-pârât Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice - DGFPP a susținut arată că hotărârea Tribunalului Prahova este nelegală, întrucât art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 prevede că statul poate fi obligat la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare de o persoană, urmând ca la stabilirea cuantumului să se țină seama de măsurile reparatorii acordate deja în temeiul Decretului-lege nr. 118/2009, singura prevedere legală care se referă la despăgubiri morale legate de aplicarea măsurii condamnării.
Mai susține același apelant că este îndoielnică aprecierea ca împotriva reclamantei s-a luat vreo măsura administrativă cu caracter politic, în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 221/2009, atâta vreme cât aceasta nu a fost dovedită prin vreun înscris emis de organele fostei miliții sau securități.
Consideră apelanta că instanța nu poate ignora nici prevederea de la art. 5 lit. a), respectiv faptul ca despăgubirile morale se acordă doar în cazul condamnărilor politic și sunt echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare.
Curtea de Apel Ploiești, secția a I-a civilă, prin decizia nr. 179 din 16 noiembrie 2010 a admis apelurile pârâților, a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată și a respins apelul reclamantei.
Referitor la apelurile declarate de Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, instanța de control judiciar a reținut:
- potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, iar în alin. 2 se menționează faptele ce constituie de drept condamnări cu caracter politic.
- potrivit alin. (3) constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
- raportând dispozițiile ale art. 1 alin. (1) și (2), cele ale art. 3 din Legea nr. 221/2009 la actele și lucrările dosarului, Curtea a apreciat că toate criticile formulate de apelante sunt întemeiate, având în vedere că dispozițiile înscrise în Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost precizate mai sus, sunt de strictă interpretare, art. 1 și art. 3 din lege, stabilind în mod expres noțiunile de "condamnare cu caracter politic" și "măsura administrativă cu caracter politic", prima ipoteză vizând promovarea unei hotărâri judecătorești definitive pentru faptele limitativ prevăzute de lege.
în ceea ce privește apelul declarat de reclamanta C.E., Curtea a apreciat că este total nefondat, atât pentru considerentele ce au stat la baza soluției pronunțate cu privire la apelul pârâților, dar și pentru faptul că pentru perioada cât aceasta a participat la munca de reconstrucție în URSS, respectiv 4 ani, 9 luni și o zi, prin hotărârea nr. 567 din 8 ianuarie 1991 i-a fost admisă cererea și s-a stabilit că perioada menționată reprezintă pentru aceasta 7 ani, 1 lună și 16 zile vechime neîntreruptă, acordându-i-se o indemnizație lunară de 951 lei, reținându-se că se încadrează în situațiile prevăzute de art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, indemnizație care se adaugă, conform înscrisurilor depuse la dosar la pensia pentru limită de vârstă ce a fost recalculată, în favoarea acesteia.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.E., criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta își subsumează criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Primul aspect se referă la soluționarea greșită de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP Prahova, motivat de faptul că acțiunea s-a judecat numai în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, independent de DGFP Prahova, care nu a formulat în cauză, până la momentul mandatarii DGFP Prahova, întâmpinare sau un punct de vedere în legătură cu cererea reclamantei.
Conchide recurenta-reclamantă sub acest aspect, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesual pasive, cu efectul imediat al respingeri apelului ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesual pasivă.
în cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, recurenta-reclamantă reproșează instanței de apel greșita aplicare a dispozițiilor art. 1, 3 și urm. din Legea nr. 221/2009 și a art. 1 pct. 1l, 2 lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990 raportat la situația de fapt prezentată și dovedită în cauză.
Sub acest aspect recurenta-reclamantă conchide în sensul că decizia atacată este nelegală întrucât nu are importanță dacă măsurile cu caracter administrativ au fost întemeiate pe actele normative prevăzute în art. 3 din lege, instanța urmând să constate (art. 4 alin. (2)) caracterul politic al acestora.
Un al treilea motiv de recurs se referă la nemotivarea deciziei recurate cu privire la soluția de respingere a petitului privind majorarea cuantumului despăgubirilor.
înalta Curte examinând decizia atacată din perspectiva criticilor formulate constată următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat întrucât, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice nu figurează în prezenta cauză, în nume propriu, ci în numele Ministerului Finanțelor Publice, aspect corect reținut de instanța de apel.
Cel de-al doilea motiv de recurs - privind constatarea caracterului politic al măsurii luate împotriva reclamantei - este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile deciziilor nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne.
Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, permite, într-adevăr, persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, să solicite, de asemenea, instanței de judecată constatarea caracterului politic al acestora, sens în care prevede că art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Rațiunea edictării Legii nr. 221/2009 este aceea de completare a actelor normative reparatorii deja existente, art. 5 alin. (4) din lege, reprezentând o normă de trimitere la prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 și la O.U.G. nr. 214/1999 fiind completate în sensul extinderii prevederilor respective și asupra persoanelor deportate în străinătate după 23 august 1944 pentru motive politice.
Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, la care face trimitere Legea nr. 221/2009 reglementează chiar din titlul său acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, fiind lipsit de relevanță faptul că cele două măsuri administrative analizate nu se regăsesc printre cauzele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 221/2009, finalitatea legii fiind aceea de a repara abuzurile săvârșite asupra cetățenilor de etnie germană.
Așadar, din coroborarea dispozițiilor legale mai sus evocate, se constată că reclamanta justifică un interes legitim sub aspectul capătului de cerere, prin care solicită a se recunoaște, pe cale judecătorească, caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva sa, fiind evident caracterul politic al măsurii abuzive de deportare în fosta URSS pentru participarea la munca de reconstrucție a acestei țări în perioada 16 ianuarie 1945 - 17 octombrie 1949, care a avut drept efect privarea acesteia de libertate.
Această constatare judecătorească, a caracterului politic al măsurii administrative menționate, este de natură să asigure autorului reclamanților o recunoaștere a suferințelor îndurate de acesta, specifice unei astfel de măsuri, de dislocare și de mutare forțată într-o altă țară, unde a fost obligat să trăiască în condiții precare timp de 4 ani și 9 luni.
Cel de-al treilea motiv de recurs este nefondat întrucât, analizând decizia recurată, sub aspectul criticilor formulate, se poate observa cu ușurință că instanța de apel și-a motivat amplu soluția de respingere a petitului privind majorarea cuantumului daunelor interese.
In considerarea celor ce preced, constatând întemeiate criticile subsumate celui de-al doilea motiv de recurs, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. a admis recursul și a modificat hotărârea instanței de apel, parțial, în sensul schimbării în parte a sentinței apelate respingând numai capătul de cerere cu privire la obligarea pârâtului la plata de daune morale, menținând dispozițiile sentinței cu privire la constatarea caracterului politic al condamnării.
| ← ICCJ. Decizia nr. 534/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 23/2013. Civil → |
|---|
