ICCJ. Decizia nr. 3909/2013. Civil. Ordonanţă preşedinţială. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3909/2013
Dosar nr. 417/46/2011
Şedinţa publică din 23 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 21/F pronunţată la 5 mai 2011 de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 468 din 16 februarie 2011 a Tribunalului Argeş, formulată de revizuienta M.A.R., reţinându-se că cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate, aceea ca hotărârea supusă revizuirii să evoce fondul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuienta M.A.R.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 28 iunie 2011.
La termenul de la 14 mai 2012, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar la 4 iunie 2013, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 23 septembrie 2013, când instanţa a invocat excepţia perimării recursului.
Analizând cu prioritate această excepţie, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.
În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 14 mai 2012, stabilit pentru soluţionarea recursului şi, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 14 mai 2013, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., părţile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii.
Reţinând că în cauză sunt întrunite condiţiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi constatând că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată şi din oficiu de instanţă, faţă de dispoziţiile art. 252 alin. (1) teza I din acelaşi cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de revizuenta M.A.R. împotriva Deciziei civile nr. 21/F pronunţată la 5 mai 2011 de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 3899/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3983/2013. Civil → |
---|