ICCJ. Decizia nr. 3807/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3807/2013
Dosar nr. 436/309/2013
Şedinţa din camera de consiliu din 17 Septembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Înregistrată iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleul Silvaniei la data de 03 ianuarie 2012 şi transmisă ulterior pe cale administrativă instanţei competente, prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Şimleul Silvaniei la data de 04 ianuarie 2012, petentul F.I.V. a solicitat instanţei anularea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 12 decembrie 2011 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN.
În motivarea cererii, petentul a arătat că prin procesul verbal mai sus menţionat, s-a reţinut că la data de 01 iulie 2011 pe Autostrada A1 km 70 + 460 m, localitatea P., judeţul Dâmboviţa, vehiculul categoria A, a circulat fără a deţine rovinietă valabilă, deşi nu mai deţinea în proprietate respectivul autovehicul.
La termenul din 15 mai 2012, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Şimleul Silvaniei, în baza dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Prin sentinţa civilă nr. 533 din data de 15 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Şimleul Silvaniei s-a dispus declinarea de competenţă în favoarea Judecătoriei Găeşti.
Prin încheierea din 20 februarie 2013, Judecătoria Găeşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Şimleul Silvaniei.
În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. III din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., atribuie competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale instanţelor de la domiciliul/sediul contravenientului.
Judecătoria Şimleul Silvaniei, prin sentinţa civilă nr. 540 din 25 aprilie 2013, constatând că s-a declarat deja necompetentă pentru soluţionarea cauzei prin sentinţa civilă nr. 533 din 15 mai 2012, apreciind că s-a declanşat un conflict negativ de competenţă pe care Judecătoria Găeşti nu l-a înaintat spre soluţionare instanţei competente, înaintează dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra acestuia.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul cauzei este plângerea contravenţională împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 12 decembrie 2011 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN.
Prin procesul verbal s-a reţinut că la data de 01 iulie 2011 pe Autostrada A1 km 70 + 460 m, localitatea P., judeţul Dâmboviţa, vehiculul categoria A, a circulat fără a deţine rovinietă valabilă, proba facându-se cu imaginea foto.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr. 2/2013 aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, art. 101: „prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (....) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul."
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând aşadar, distincţia între cele două materii.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 cuprinse în capitolul Dispoziţii tranzitorii şi finale: „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi."
De asemenea, alin. (2) şi (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel" şi (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale."
Drept urmare, din interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.
Aşadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor constituie dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reţinute, dispoziţiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă la data de 03 ianuarie 2012, anterior adoptării Legii nr. 2/2013. Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentului a fost Autostrada A1 km 70 + 460 m, localitatea P., judeţul Dâmboviţa, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Găeşti, aşa încât această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională.
Faţă de cele ce preced, soluţionarea pricinii este de competenţa Judecătoriei Găeşti, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti, judeţul Dâmboviţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3805/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3808/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
