ICCJ. Decizia nr. 3813/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3813/2013
Dosar nr. 968/1/2013
Şedinţa publică de la 18 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 225 din 11 februarie 2011, Tribunalul Prahova a admis în parte contestaţia formulată de G.S. şi G.C.A., a anulat în parte hotărârea nr. 60 din 01 iunie 2009, procesul-verbal din 01 iunie 2009 emise de intimata Comisia de plată a despăgubirilor - Comuna P., judeţul Prahova şi a obligat intimaţii să plătească contestatorilor suma de 571.684,50 RON în loc de 61.038 RON, reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat, ce a aparţinut contestatorilor în baza contractului de vânzare-cumpărare din 11 ianuarie 2008, în suprafaţă de 901 m.p., situat în comuna P., identificat cu număr cadastral A. şi număr de carte funciară B., liber de construcţii, despăgubiri stabilite conform raportului de expertiză tehnică topografică ing. B.N.
În considerente s-a reţinut că, în raport de caracteristicile concrete ale terenului (stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză) şi corespunzător criteriilor privind amplasamentul, valoarea economică în prezent şi viitor, preţul de tranzacţionare, cuantumul just al despăgubirii cuvenite contestatorilor este de 571.684,50 RON.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât intimaţii Judeţul Prahova şi Consiliul Judeţean Prahova, cât şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, susţinând, în esenţă, că în mod nelegal prima instanţă a omologat un raport de expertiză ce nu a fost întocmit conform dispoziţiilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994 şi care, la stabilirea valorii terenului expropriat, nu a ţinut seama de preţurile reale de tranzacţionare ale terenurilor din localitatea P.
Prin decizia civilă nr. 126 din 9 mai 2011, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelurile, a anulat sentinţa civilă nr. 225 din 11 februarie 2011 a Tribunalului Prahova şi a trimis cauza spre soluţionare în primă instanţă Judecătoriei Ploieşti.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că prin O.U.G. nr. 228/2008 s-a instituit o normă specială, prin care se derogă de la dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994 şi art. 2 alin. (1) C. proc. civ. şi care prevede expres, în cazul acţiunilor având ca obiect stabilirea dreptului la despăgubiri pentru expropriere şi a cuantumului acestora, competenţa materială a instanţelor de drept comun şi întrucât, la data promovării cererii de chemare în judecată - 3 iulie 2009, O.U.G. nr. 228/2008 era în vigoare, iar valoarea despăgubirilor solicitate de contestatori este mai mică de 500.000 RON, sentinţa apelată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 3006 din 3 mai 2012, a admis recursul declarat de contestatori împotriva deciziei nr. 126 din 9 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
În luarea acestei decizii, Î.C.C.J. a reţinut că în materie de expropriere, potrivit dreptului comun, competenţa aparţine tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. f) C. proc. civ., respectiv art. 21 alin. (1) din Legea cadru nr. 33/1994 şi că prin sintagma „instanţă de drept comun", ce se regăseşte în O.U.G. nr. 228/2008, legiuitorul a urmărit să stabilească distincţia între instanţa civilă ordinară şi instanţa de contencios administrativ.
După casare cu trimitere spre rejudecare, în baza art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a încuviinţat efectuarea unei noi expertize de specialitate de către o comisie formată din trei experţi, conform dispoziţiilor art. 25 - 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Prin decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2013 Curtea de Apel Ploieşti a admis apelurile şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 73.441 RON, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Instanţa de apel, examinând cele două rapoarte de expertiză întocmite în cauză (fond şi apel) a constatat că singurul expert care a respectat, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, criteriile reglementate de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este expertul M.I. (desemnat de apelanţii-intimaţi în faza procesuală a apelului) conform menţiunilor exprese din lucrare (pag. 7-14) punctul de vedere al acestuia urmând să fie însuşit în mod legal (prin raportare la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994) de către instanţă.
Nu s-a putut omologa cuantumul despăgubirilor stabilit de experţii B.N., C.C., P.I. (571.684 RON pentru 901 m.p. - comuna P.) M.G. şi G.E. (186.895 RON pentru 901 m.p.- comuna P.) întrucât aceştia au avut în vedere preţurile de ofertare ale terenurilor menţionate în publicaţiile imobiliare de pe internet, ajungându-se astfel, în pofida dispoziţiilor legale arătate în precedent, la o îmbogăţire fără justă cauză a contestatorilor.
Instanţa a apreciat că suma de 73.441 RON, conform calculului efectuat de expertul M.I. reprezintă o justă despăgubire a proprietarilor terenului de 901 mp.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994 întrucât nu se mai justifica efectuarea unei expertize în apel. Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. l din legea 33/1994, art. 44 din Constituţia României şi art. l din Protocolul 1 Adiţional la CEDO, întrucât cuantumul despăgubirii stabilit în apel nu reprezintă o justă despăgubire. Au mai arătat că valoarea stabilită de expertul M.I. este subiectivă, hotărârea astfel pronunţată încălcând dispoziţiile art. 201 şi următoarele C. proc. civ. La stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avută în vedere valoarea imobilului la data exproprierii şi nicidecum o valoare dobândită după expropriere. De asemenea, trebuia să se ţină seama că terenul rămas în proprietatea recurenţilor, de 99 mp, are o suprafaţă foarte mică ce nu permite exploatarea lui.
Recursul nu este fondat.
Cu privire la condiţia ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă la momentul stabilirii cuantumului prin hotărârea judecătorească, instanţa este obligată să respecte normele cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 din cuprinsul cărora rezultă că la calcularea cuantumului despăgubirii instanţa va ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.
Aplicând în cauză aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că despăgubirea pentru imobilul expropriat s-a raportat corect la valoarea imobilului de la data efectuării raportului de expertiză în apel şi nu la valoarea de la data exproprierii.
Trebuie menţionat că potrivit art. 304 pct. 9 C . proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare expresă şi reală a legii, anume soluţia pronunţată să fie în contradicţie cu legea şi înlăturarea unei astfel de contradicţii să nu fie cu putinţă, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.
De principiu, criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt legale, în condiţiile în care sunt prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (1), iar nerespectarea acestora pune în discuţie o problemă de încălcare a legii.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Stabilirea acestui preţ de piaţă presupune administrarea de către părţile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei.
Totodată, legea dispune prin art. 27 că instanţa are obligaţia de a compara rezultatul expertizei cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi, despăgubirea acordată de către instanţă neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat
În speţă, însă, recurenţii nu critică nelegalitatea criteriilor folosite pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, ci susţin, practic, că diferenţa dintre cuantumul despăgubirii stabilit de instanţa de fond şi cel oferit de instanţa de apel este foarte mare, motiv pentru care consideră că dreapta despăgubire, conform textelor legale inserate în motivarea recursului, s-ar fi realizat numai în situaţia în care li s-ar fi oferit despăgubirea cea mai mare stabilită la fond. Acesta este şi motivul pentru care susţin că nu mai era necesară efectuarea unui nou raport de expertiză în apel.
Faptul că a rezultat această diferenţă nu echivalează cu încălcarea textelor legale menţionate, întrucât numai nerespectarea criteriilor impuse de lege poate face obiectul unei critici de nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C . proc. civ.
Reţinând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C . proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamanţi, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii G.S. şi G.C.A. împotriva deciziei nr. 1 din 14 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 3276/105/2009.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3812/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3814/2013. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
