ICCJ. Decizia nr. 3858/2013. Civil. Constatare nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3858/2013
Dosar nr. 13/62/2004
Şedinţa publică din 19 septembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele;
Prin sentinţa civilă nr. 289/S din 08 noiembrie 2010, Tribunalul Braşov, respingând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi admiţând în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi cererea de intervenţie în favoarea acestuia, formulată de intervenienta Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, ambele în contradictoriu cu pârâţii SC P. SA Braşov şi P.J. a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţii SC P. SA Braşov şi P.J., autentificat sub nr. 652 din 11 septembrie 2003 la Biroul Notarului Public - C.D. - Braşov, în ce priveşte construcţiile garaj şi casă de cărămidă, identificate la A + 8 în CF 9524 Braşov, sub nr. top 7182/6 şi 7184/4.
În consecinţă, a dispus rectificarea C.F. 9524 Braşov, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului P.J. asupra acestor construcţii, drept înscris în această CF sub B 30 şi a respins restul pretenţiilor reclamantului şi intervenientei, a luat act de renunţarea la judecata cererii de chemare în garanţie a pârâtului P.J., formulată de pârâta SC P. SA şi a constatat nulitatea raportului de expertiză întocmit de către expert M.E. sub nr. 204386 din data de 03 septembrie 2007.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, este neîntemeiată, întrucât reclamantul este proprietarul imobilului în litigiu, aspect ce rezultă atât din Decizia civilă nr. 91/Ap. din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Braşov, în care se reţine că Vila „ T.„ a fost închiriată de către R.A. – A.P.P.S. (administratorul acesteia pentru statul român) cât şi din înscrierea cărţii funciare şi deşi părţile au poziţii diferite cu privire la identificarea acestui imobil, acestea nu au influenţă asupra calităţii procesuale a reclamantului, acesta fiind proprietarul bunului, distinct de modul de dobândire al acestuia.
Neîntemeiate s-au considerat şi susţinerile pârâtului P.J., în sensul că, reclamantul Statul Român nu are nici o legătură cu înscrierile de carte funciară, iar Ministerul Finanţelor Publice nu poate avea calitate procesuală pentru anularea transmiterii drepturilor tabulare între cei doi pârâţi pentru că această calitate rezultă din conţinutul art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, potrivit căruia statul participă în raporturi de drepturi şi obligaţii prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.
Pe fondul cauzei s-a constatat că acţiunea este parţial întemeiată.
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 652 din 11 septembrie 2003 autentificat de B.N.P. C.D., pârâtul P.J. a vândut către cealaltă pârâtă, SC P. SA Braşov, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Timişul de Jos, str. Naţională, înregistrat în C.F. 9524 Braşov, nr. top 7182/5 – teren şi plantaţie de 2692,80 mp, 7182/6 – teren şi plantaţie de 8469,40 mp şi construcţia garaj 7184/4 – teren şi plantaţie de 6.838,60 mp şi construcţia casă de cărămidă, identificată la A+8 ( fila 9, dosar nr. 3298/2004).
Reclamantul a criticat acest contract pe motiv că prin încheierea lui s-a adus atingere dreptului său de proprietate, imobilul construcţie Vila T., ce face obiectul acestuia, nefiind în proprietatea vânzătorului ci a Statului Român, dat în administrarea R.A. A.P.P.S.
Imobilul construcţie descris în contractul a cărui nulitate se cere a fi constatată este identic ca descriere, cu cel de sub A + 8 din C.F. 9524 Braşov, nr. top 7182/5 – teren şi plantaţie de 2692,80 mp, 7182/6 – teren şi plantaţie de 8469,40 mp şi construcţia garaj, 7184/4 – teren şi plantaţie de 6.838,60 mp şi construcţia casă de cărămidă, fără a se menţiona în act şi denumirea acestuia, respectiv Vila T.
Construcţia de sub A+8 din CF 9524 Braşov este radiată în anul 1992 ca fiind demolată în 1959, aşa cum rezultă de sub B 28 cu trimitere la A 13 a aceleiaşi cărţi funciare.
Descrierea construcţiei de sub B13, respectiv casă de cărămidă cu trei încăperi, una bucătărie, una baie, una cămară, un closet cu WC, un antreu şi una pivniţă cu două despărţituri şi un garaj de piatră, nu coincide cu cea de la A + 8 din C.F. 9524 Braşov, nr. top 7182/5, 7182/6, 7184/4, respectiv casă de cărămidă cu 8 încăperi, pivniţă cu două încăperi şi garaj de piatră.
La data de 20 octombrie 1992, Primăria Predeal răspunde la cererea pârâtului P.J. înregistrată sub nr. 2322, de radiere a construcţiei din CF 9524 Braşov, în sensul că, imobilul din Predeal str. Timişului de jos a fost demolat în anul 1959.
Cu toate acestea, la data de 07 iulie 2003 Primăria Oraşului Predeal eliberează Certificatul de urbanism, la cererea pârâtului, necesar pentru întabularea casei din cărămidă aflată pe nr. top 7184/4 şi garajului aflat pe nr. top 7182/6 în CF 9524, menţionându-se că imobilele se află în administrarea operativă a R.A. – A.P.P.S.
Sub B30 în aceeaşi carte funciară se înregistrează pe terenul cu nr. top 7184/4 – casa de cărămidă, iar pe cel cu nr. top 7182/6 un garaj, toate în Predeal str. Naţională şi constituirea proprietăţii în favoarea pârâtului P.J. cu titlu drept construire în baza documentaţiei nr. 293/2003 eliberată de Primăria Predeal, deşi acest certificat a fost dat doar pentru întabularea vechilor construcţii, nefiind apt de a ţine loc de autorizaţie de construire şi nici de a conferi dreptul de a executa lucrări de construcţii, cum rezultă din însuşi conţinutul său, şi nici să stea la baza înscrierii dobândirii dreptului de proprietate în acest mod.
Pârâtul P.J. a solicitat, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului înscris în CF 9524 sub nr. top 7184/4 (casă de cărămidă cu 8 încăperi, pivniţă, garaj de piatră) prin Notificarea nr. 3437 din 14 noiembrie 2001, procedură specială nefinalizată.
Din documentaţia prezentată a rezultat că descrierea construcţiei de sub B 13 a cărţii funciare corespunde mai degrabă celei ce reprezintă Vila T. şi nu a celei asupra căreia susţine pârâtul că a avut proprietatea la data vânzării sale, iar prin lucrarea de expertiză tehnică efectuată de către expert ing. L.M. s-a stabilit că Vila T. se află situată pe nr. top 7182/5, 7182/6, 7184/4, expertul susţinând, în cadrul şedinţei publice din data de 10 mai 2010, că obiectul contractului îl constituie Vila T. şi că ceea ce s-a vândut prin contractul atacat este Vila T., care este casa preluată şi recondiţionată.
Concluzia care se desprinde este că imobilul în litigiu a fost preluat de stat, că pentru acesta s-a formulat cerere de restituire în natură, că el se află în proprietatea statului care nu s-a înscris în cartea funciară, că identificarea din CF nu a fost confirmată de către expert, că litigiile anterioare au vizat doar terenul nu şi construcţiile aflate pe acesta şi că procedura de restituire în natură a imobilului în litigiu, pentru care s-a formulat notificare, nu a fost finalizată.
În raport de dispoziţiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nu s-a dovedit aprobarea restituirii în natură, astfel că nu s-a putut reţine existenţa unui drept actual în favoarea pârâtului la data încheierii contractului atacat, iar sub aspectul inexistenţei construcţiei în patrimoniul pârâtului dobândită prin succesiune, la data perfectării actului de vânzare – cumpărare, având relevanţă şi conţinutul „Antecontractului de vânzare – cumpărare ce include şi promisiune de vânzare„ în conţinutul căruia se face referire la obligaţia vânzătorului-pârâtul P.J., de a vinde cumpărătorului-reprezentantul pârâtei SC P. SA Braşov, imobilul din „Timişul de Jos, înregistrat în C.F. 9524, a localităţii Braşov, sub nr. top 7182/5, constituit din teren în suprafaţă de 2692,80 mp, sub nr. top 7182/6, constituit din teren în suprafaţă de în suprafaţă de 8469,40 mp şi sub nr. top 7184/4, constituit din teren în suprafaţă de în suprafaţă de 6838,60 mp, imobil descris la A+8”.
Instanţa nu a fost sesizată cu o cerere privind constatarea preluării de către stat a imobilului construcţie, ce face obiectul litigiului, aspect care de altfel, nu a reprezentat subiect de dispută între părţi.
Reclamantul şi intervenienta au solicitat constatarea nulităţii contractului pe motiv că, la încheierea acestuia a lipsit obiectul său ca element constitutiv, în sensul că imobilul, construcţie şi garaj, nu a fost niciodată în proprietatea pârâtului P.J., acesta, ca şi pârâta SC P. SA Braşov, cunoscând împrejurarea că pe teren nu este edificată nicio construcţie, fiind astfel nesocotită una din condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii, prevăzute de art. 948 C. civ., respectiv cauza actului juridic de înstrăinare.
Împrejurarea că imobilul construcţie nu se află în proprietatea vânzătorului, a fost cunoscută de pârâtă, prin reprezentantul său I.N., acesta încheind un contract de prestări servicii turistice având ca obiect Vila T. cu R.A. A.P.P.S. – S.R.P. Sinaia (antecesoarea intervenientei) sub nr. 1544 din 03 iulie 2000, contract ce a încetat la 30 iunie 2002, potrivit actului adiţional nr. 1376 din 29 iunie 2001, aspect reţinut anterior de instanţa comercială în dosar nr. 773/C/AP/2005 al Curţii de Apel Braşov, condiţii în care, buna credinţă, invocată de pârâta SC P. SA Braşov la încheierea actului, nu a fost reţinută.
Solicitarea de restituire a imobilului în litigiu, prin notificare, de către pârâtul P.J., coroborată cu închirierea imobilului de către cealaltă pârâtă SC P. SA Braşov de la reclamant, prin intervenientă, reprezintă două împrejurări ce semnifică cunoaşterea de către semnatarii actului a cărui nulitate se cere a fi constatată, că bunul nu se afla în proprietatea vânzătorului, ascunzând intenţia de a produce o pagubă în patrimoniul reclamantului, ceea ce atrage sancţiunea cu nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia, conform art. 948 C. civ.
Ca o consecinţă, a fost admisă şi rectificarea C.F. 9524 Braşov, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului P.J. asupra acestor construcţii, drept înscris în această carte funciară sub B 30 în temeiul art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare.
Capătul de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul întoarcerii în patrimoniul Statului Român a construcţiei ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare o solicită a fost respins, reclamantul nefăcând dovada proprietăţii tabulare asupra imobilului construcţie în litigiu, indicând o altă construcţie înscrisă cu denumirea de „Vila T.„ pe alte numere topografice neconfirmate de expert, solicitare condiţionată şi de modul de soluţionare a notificării pârâtului P.J. cu privire la restituirea în natură a imobilului.
În temeiul art. 246 C. proc. civ., instanţa a luat act că pârâta SC P. SA a arătat că înţelege să renunţe la judecarea cererii de chemare în garanţie a pârâtului P.J.
Lucrarea de expertiză tehnică efectuată iniţial de către expert ing. M.E., sub nr. 204386 din data de 03 septembrie 2007, a fost constată nulă, dat fiind că au fost încălcate prevederi legale imperative, cu privire la citarea părţilor pentru efectuarea ei.
Împotriva hotărârii au declarat apel, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi pârâta SC P. SA Braşov.
Prin apelul declarat de reclamant s-a urmărit modificarea hotărârii în sensul admiterii în totalitate a acţiunii introductive, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, prin întoarcerea în patrimoniul statului a construcţiei ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a solicitat, iar prin apelul exercitat de pârâtă, s-a solicitat respingerea în tot a acţiunii introductive precum şi a cererii de intervenţie formulată de R.A. A.P.P.S., ca urmare a constatării îndeplinirii condiţiilor de validitate ale contractului de vânzare cumpărare, dar şi prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 74/Ap din 27 mai 2011 a Curţii de Apel Braşov, apelurile părţilor au fost respinse ca nefondate, cu consecinţa păstrării hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pentru următoarele considerente:
Soluţia adoptată de prima instanţă, constând în constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare în ceea ce priveşte construcţiile garaj şi casă de cărămidă, identificate sub nr. top 7182/6, 7184/4, corespunde situaţiei faptice din dosarul cauzei, căreia i se raportează starea de drept corespunzătoare.
Prin sentinţa civilă nr. 7697 din 24 iunie 1996 a Judecătoriei Braşov, rămasă irevocabilă, pârâtul a dobândit în proprietate, prin efectul acţiunii în revendicare, imobilul teren înscris în CF nr. 9524 Braşov, nr. top 7182/5, 7182/6, 7184/4, punerea în posesie realizându-se prin procesul-verbal din 17 septembrie 1999, ocazie cu care s-a consemnat că imobilul restituit pârâtului P.J. este format din livadă, iar suprafaţa restituită fiind marcată prin ţăruşi.
La momentul emiterii Ordinului nr. 49/1992, dat în aplicarea Legii nr. 18/1991, în CF a imobilului figura înscrisă casă de cărămidă cu 8 încăperi şi pivniţă cu 2 încăperi, garaj de piatră, construcţii radiate din evidenţa de CF în anul 1992, ca fiind demolate în anul 1959. În anul 2003, pârâtul P.J., pe baza documentaţiei şi a certificatului de urbanism, a înscris sub nr. top 7184/4, casă din cărămidă, iar sub nr. top 7182/6, garajul, înscrieri care au facilitat încheierea contractului de vânzare-cumpărare atacat, ca urmare a pretenţiei asumate de pârâtul P.J., conform căreia construcţia nou înscrisă este identică celei aflate în proprietatea statului.
În realitate, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, evidenţa deficitară a operaţiunilor de carte funciară a permis confundarea naturii construcţiilor de pe imobilul teren.
Astfel, conform procesului-verbal de predare-primire, încheiat la data de 18 noiembrie 1999, în aplicarea sentinţei civile nr. 7697/1996 a Judecătoriei Braşov, în momentul delimitării lotului cuvenit pârâtului P.J. s-a stabilit că acestaeste în vecinătatea parcului de la T., care face trimitere tocmai la construcţia reprezentând Vila T., şi care nu a constituit obiectul revendicării pârâtului. Potrivit schiţei topografice anexate, pe parcela cu nr. top 7184/4 apar evidenţiate două construcţii distincte, situate în apropierea parcelei cu nr. top 7182/6. Acestea nu reprezintă altceva decât „urmele” vechii construcţii, demolate în anul 1959, care a aparţinut în proprietate autoarei pârâtului P.J., constituite din casă de cărămidă cu fundaţii de beton şi acoperită cu ţiglă, cu 3 camere, una bucătărie, una baie, una cămară, un closet cu wc, un antreu şi una pivniţă cu 2 încăperi şi pod, iar separat s-a mai zidit un garaj de piatră acoperit cu ţiglă. Aşadar, garajul a fost zidit separat, alăturat, nu aşa cum a rezultat din evidenţele actuale, construcţia casă înscrisă pe lotul cu nr. top 7184/4, iar garajul pe lotul evidenţiat sub nr. top 7182/6.
Imobilul construcţie, evidenţiat mai sus, nu este acelaşi cu imobilul construcţie identic cu Vila T., proprietatea reclamantului, alăturat argumentelor de elemente tehnice arătate, reţinundu-se şi deosebirea de structură constructivă dintre cele două edificate, nuanţată în considerentele hotărârii tribunalului.
Prin cererea adresată Primăriei Predeal la data de 07 august 2001, pârâtul P.J. a solicitat, eliberarea autorizaţiei de construire pentru ridicarea gardului de împrejmuire a proprietăţii, anexând petiţiei, extrasul de CF al imobilului în litigiu, din care a rezultat că bunul stăpânit este teren, iar prin certificatul de urbanism emis de Primăria Oraşului Predeal sub nr. 293/2003 s-a autorizat intabularea construcţiei casă de cărămidă pe nr. top 7184/4 şi garaj pe nr. top 7182/6, în fapt Vila T., proprietatea reclamantului, radiată din eroare în anul 1992, în locul celei cu adevărat demolate în 1959, astfel cum au stabilit şi lucrările tehnice efectuate în cauză. Profitând de evidenţa incertă a cărţii funciare, pârâtul P.J. a devenit astfel proprietar şi asupra imobilului aflat în proprietatea Statului Român la momentul actual.
Această împrejurare este susţinută şi de Antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 18 octombrie 2001, între aceeaşi pârâţi prin care obiectul tranzacţiei îl constituie acelaşi imobil –teren, proprietatea pârâtului P.J., fără construcţii.
S-a apreciat justificată calitatea procesuală şi interesul titularului acţiunii faţă de atitudinea procesuală a reclamantului în raport cu actul juridic a cărui nulitate s-a solicitat, iar în ceea ce priveşte apelul reclamantului, atâta vreme cât s-a indicat că imobilul este înscris în altă CF – deşi identitatea acestuia este evidentă – cererea de repunere a părţilor în situaţia anterioară, a fost respinsă.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, a declarat recurs reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov prin care a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulate.
În raport de motivul prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul reclamant a susţinut că hotărârea este nelegală, întrucât instanţa nu a dispus întoarcerea imobilului în patrimoniul reclamantei, condiţionând această situaţie de modalitatea în care va fi soluţionată notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, de către pârât.
Sub acest aspect a arătat că pârâtul nu a formulat niciodată o notificare sau o cerere prin care să revendice imobilul construcţie şi nu a făcut probe în acest sens; că Vila T., ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare este înscrisă în CF 20767, top 7182/2, 7184/2 şi 7185/2 în timp ce din extrasul de CF 9524 Braşov, rezultă că imobilul construcţie, a fost radiat în 1992 ca urmare a demolării în anul 1959; că din probele administrate în cauză a rezultat că părţile contractante aveau cunoştinţă de faptul că bunul nu se afla în proprietatea vânzătorului, astfel că, faţă de intenţia acestora, devin aplicabile dispoziţiile art. 966 şi 968 C. civ.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, a formulat recurs şi pârâta SC L.A.C. SA, prin lichidator judiciar SC I.D.I. SPRL (fostă SC P. SA) invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Considerând că prevederile legale în materie au fost greşit aplicate, a susţinut că atât instanţa de apel, cât şi cea de fond au încălcat principiul disponibilităţii reglementat de prevederile art. 112, art. 129 şi art. 130 C. proc. civ., pronunţând o hotărâre ce conţine argumente contradictorii.
În susţinerea acestui motiv, a arătat că, deşi reclamantul nu a dovedit că este proprietarul tabular al imobilului ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare a cărei nulitate a solicitat-o, instanţa a admis în parte acţiunea acestuia, creându-i o altă construcţie juridică decât cea dorită, pentru ca apoi, contrar acesteia, să respingă capătul de cerere privind repunerea în situaţia anterioară.
Reluând criticile cu privire la lipsa calităţii procesuale active a Statului Român, prin Ministerul de Finanţe, a susţinut că acesta nu are calitate procesual activă în acţiunile de constatare a nulităţii absolute totale a contractului, ci doar într-o constatarea a nulităţii parţiale, cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra construcţiilor. Arată că reclamantul nu justifică nici un interes în anularea contractului de vânzare cumpărare în ceea ce priveşte terenurile cu nr. top. 7182/5, 7182/6 şi 7184/4. Aşa cum nu contestă dreptul de proprietate al societăţii pârâte asupra terenului, nu îl poate contesta nici asupra construcţiilor, neavând un drept propriu pe care să-l opună pârâtei recurente, faţă de titlurile deţinute de vânzătorul imobilului, care de altfel, a fost pus în posesie asupra imobilului situat Timişul de Jos, CF 9524 Braşov, nr. top 7182/5, 7182/6 şi 7184/4.
La termenul de judecată de la 14 februarie 2013, instanţa a constatat că recurenta – pârâtă SC P. SA Braşov şi-a schimbat denumirea în SC L.A.C. SA şi ca urmare a intrării în procedura de faliment a fost desemnat drept lichidator I.D.I. SPRL Braşov.
Ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Se constată că ambele părţi invocă nelegalitatea hotărârii, în raport de motivul prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând greşita aplicare a dispoziţiilor legale în materie.
Astfel, în timp ce reclamantul susţine greşita respingere a capătului de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv întoarcerea imobilului în patrimoniul statului, pârâta susţine încălcarea principiului disponibilităţii procesului civil, respectiv a dispoziţiilor cuprinse în art. 112, 129 şi 130 C. proc. civ., ceea ce a determinat pronunţarea unei hotărâri nelegale ce conţine argumente contradictorii şi greşita soluţionare a excepţiilor invocate.
În esenţă, problema care se pune în discuţie este aceea a obiectului contractului de vânzare cumpărare, respectiv a imobilului ce a făcut obiectul acestui contract, astfel, în timp ce reclamantul solicită întoarcerea în patrimoniul statului a Vilei T., pârâtul, invocând nedovedirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu, aspect ce are consecinţe în planul obiectului cererii de chemare în judecată, a limitelor de pronunţare a instanţei, asupra lipsei calităţii procesual active şi a lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii în constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare, solicită respingerea acţiunii introductive.
Contrar susţinerilor părţilor, hotărârea pronunţată de instanţa de apel este legală, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nefiind incidente în cauză.
Astfel, consacrând dreptul părţilor de a determina limitele judecăţii şi obiectul acesteia, ca o prerogativă a principiului disponibilităţii, art. 129 alin. (6) C. proc. civ. statuează că „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”.
În raport de aceste dispoziţii legale, se constată că, din considerentele hotărârii atacate, nu rezultă că aceasta a fost pronunţată cu ignorarea obiectului cererii de chemare în judecată.
În raport de situaţia de fapt reţinută de instanţele anterioare şi care nu poate fi reevaluată în recurs pentru că acest aspect ar ţine de netemeinicia hotărârii şi nu de nelegalitatea ei, conform art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., se constată, cu privire la imobilul - construcţie şi garaj ce a reprezentat, în parte, obiectul contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitatea s-a solicitat, că evidenţa deficitară a operaţiunilor de carte funciară a permis confundarea naturii construcţiilor ridicate pe teren.
Astfel, s-a reţinut că, din probele administrate de părţi, inclusiv din declaraţia expertului făcută în şedinţa publică de la 10 mai 2010, a reieşit că descrierea Vilei T. este identică cu cea a imobilului construcţie, cuprins în contractul de vânzare cumpărare din 11 septembrie 2003 încheiat de P.J. şi SC P. SA Braşov; că pentru această construcţie cu nr. top 7184/4, dar şi pentru garaj cu nr. topo 7182/6 vânzătorul a formulat, în procedura Legii nr. 10/2001, notificare prin care a solicitat restituirea în natură, procedură încă nefinalizată; că din întreg imobilul menţionat în contractul de vânzare cumpărare vânzătorul fost pus în posesie doar asupra terenului înscris în CF 9254 sub nr. top 7184/4, 7182/6 şi 7182/5, pentru că în procesul verbal nu s-a menţionat faptul că punerea în posesie ar fi avut ca obiect şi o construcţie şi un garaj (construcţii demolate sau nu), ci doar o livadă, iar în antecontractul de vânzare cumpărare încheiat de părţi, la 18 octombrie 2001, părţile au înţeles să încheie o tranzacţie doar cu privire la teren.
Corect au fost înlăturate apărările pârâtei cumpărătoare în ceea ce priveşte existenţa în patrimoniul pârâtului vânzător a construcţiei pe care a înstrăinat-o, având în vedere faptul că acesta nu a făcut dovada unui titlu de proprietate asupra imobilului-construcţie în litigiu.
Astfel, sentinţa civilă nr. 7967/1996, pronunţată în temeiul Legii nr. 18/1991, precum şi procesul verbal de punere în posesie, emis în executarea acestei hotărâri, au ca obiect exclusiv recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unui teren pe care se afla o livadă. Acest teren a fost delimitat prin procesul verbal, fără a se face vorbire de vreo construcţie edificată pe teren, asupra căreia, o autoritate administrativă sau judiciară să fi statuat cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate al pârâtului P.J. asupra ei. Aceasta cu atât mai mult cu cât, la data soluţionării acelui litigiu, în CF 9254 a imobilului nu era înscrisă construcţia în litigiu (menţiune ce a apărut anterior vânzării, în anul 2003), ci figura o construcţie demolată în anul 1959. Chiar dacă recurenta pârâtă a susţinut că menţiunea reprezintă o eroare şi că acea construcţie, ce a aparţinut autorilor vânzătorului, s-a păstrat până în prezent fiind cea în litigiu, respectiv Vila T., pârâtul P.J. nu a finalizat nici un demers judiciar în vederea recunoaşterii dreptului de proprietate pretins, în condiţiile în care reclamantul îi opunea un drept de proprietate, exercitând, erga omnes, prin intervenienta R.A.A.P.P.S., titularul dreptului de administrare, atributele dreptului de proprietate.
Prin urmare, simpla înscriere în Cartea funciară 9254 a imobilului teren, în proprietatea pârâtului P.J., a dreptului de proprietate asupra construcţiei, în baza unui certificat de urbanism, nu este de natură a constitui o dovadă a dreptului de proprietate, în condiţiile în care certificatul de urbanism nu valorează titlu de proprietate, iar construcţia era înscrisă deja într-o altă Carte funciară nr. 20767 în proprietatea reclamantului.
Prin urmare, pentru că pârâtul vânzător nu a dovedit dreptul său de proprietatea asupra acestui imobil, construcţie şi garaj, hotărârea instanţei de apel prin care s-a menţinut soluţia instanţei de fond de anulare, în parte, a contractului de vânzare cumpărare cu privire doar la nr. top 7184/4 şi 7182/6 se apreciază ca fiind legală.
Soluţia instanţei de apel este legală şi cu privire la respingerea cererii de repunere a imobilului în situaţia anterioară vânzării, în sensul întoarcerii construcţiei şi garajului, reprezentând Vila T., în patrimoniul reclamantului, întrucât numărul de CF indicat de reclamant este diferit, iar expertul nu a confirmat identitatea de CF a imobilelor.
În acest sens, având în vedere că însuşi reclamantul a susţinut că imobilul construcţie este înscris în Cartea funciară nr. 20767, alta decât cea care constituie obiect al litigiului, repunerea în situaţia anterioară, astfel cum a fost solicitată de reclamant, ca efect al constatării nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare cumpărare, ar fi avut drept consecinţă revenirea construcţiei în patrimoniul vânzătorului şi nu în cel al reclamantului, astfel cum eronat acesta a apreciat. Prin urmare, sub acest aspect, solicitarea reclamantului este lipsită de temei juridic.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la greşita respingere a excepţiilor privind lipsa calităţii procesual active a reclamantului şi a lipsei de interes a acestuia, întrucât, faţă de modalitatea nelegală în care a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare în ceea ce priveşte construcţia, care figurează în patrimoniul Statului român, acesta are legitimare procesuală şi interes juridic ocrotit de a acţiona, în măsura în care nulitatea a fost analizată în ceea ce priveşte construcţiile şi nu terenul, atunci când dreptul a proprietate afirmat asupra bunului său îi este negat prin acte de dispoziţie încheiate de terţe persoane.
Recurenta pârâtă invocă şi motivul de recurs prevăzut de pct. 7 din art. 304 C. proc. civ., însă nu arată, în raport de prevederile legale ale acestui articol, de ce se impune modificarea hotărârii recurate. Simpla menţiune că prin admiterea în parte a acţiunii reclamantului s-a creat o contradicţie cu respingerea petitului de repunere a imobilului în situaţia anterioară nu este suficientă pentru a atrage incidenţa acestui motiv de recurs. Aceasta pentru că argumentele utilizate în susţinerea soluţiei de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nu sunt identice cu cele pentru care s-a respins cererea de repunere a părţilor în situaţia anterioară
Prin urmare, situaţia prezentată este în afara ipotezelor legale, întrucât nu este vorba de o contrarietate între considerentele hotărârii sau între dispozitiv şi considerente, aspecte care ar viza nelegalitatea hotărârii atacate şi ar atrage nesocotirea obligaţiei legale a judecătorului, cu privire la motivarea hotărârii.
În consecinţă, soluţia instanţei de apel de respingere a apelurilor pronunţate de ambele părţi şi de menţinere a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reprezintă concluzia la care a ajuns instanţa în urma analizei validităţii actului juridic atacat, în conformitate cu principiul disponibilităţii, invocat de recurenta pârâtă, aşa încât nu se poate reţine că dacă un petit al acţiunii a fost admis în parte şi altul a fost respins, este incidentă una din ipotezele motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 7 din art. 304 C. proc. civ., cum eronat se pretinde de către pârâtă.
Cererea formulată de reprezentantul intimatei interveniente Regia Autonomă a Administraţiei Patrimoniului Protocolului de Stat de obligare a recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate, va fi respinsă, în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., întrucât acestea nu au fost dovedite, iar recursul părţii în favoarea căruia a intervenit a fost respins.
Pentru considerentele arătate, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de reclamant şi de pârâtă vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi de pârâta SC L.A.C. SA, prin lichidator judiciar SC I.D.I. SPRL (fostă SC P. SA) împotriva deciziei nr. 74/Ap din 27 mai 2011 a Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-intervenientă Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti, ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3857/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3897/2013. Civil → |
|---|
