ICCJ. Decizia nr. 3659/2013. Civil

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3659/2013

Dosar nr. 36218/3/2009

Şedinţa publică din 12 septembrie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 36218/3/2009, la data de 16 septembrie 2009, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâţii C.T., N.L., N.O.M., Statul Roman prin C.N.A.D.N.R. SA, C.N.A.D.N.R. SA – D.R.D.P. Bucureşti, în calitate de expropriator, prin care a solicitat obligarea pârâţilor persoane fizice la lăsarea în deplina proprietate şi liniştita posesie a terenului în suprafaţa de 5952,65 mp, teren situat în comuna Mogoşoaia, tarla 605, jud. Ilfov; radierea din Cartea Funciară cu nr. 1548 a Comunei Mogoşoaia, nr. cadastral 1661, a înscrierii inexacte privind dreptul de proprietate al acestor pârâţi asupra terenului revendicat la pct. 1; constatarea existentei, anterior exproprierii, a unui drept exclusiv de proprietate al reclamantului asupra porţiunii de teren în suprafaţa de 1047,35 ap expropriate în favoarea C.N.A.D.N.R.-D.R.D.P. Bucureşti, porţiune de teren figurând în prezent în Cartea Funciara cu nr. 4801 (transcris din CF nr. 1548) a com. Mogoşoaia, cu nr. cadastral 1661/2 şi, în consecinţă, constatarea existentei dreptului exclusiv al reclamantului la încasarea despăgubirilor aferente exproprierii porţiunii de teren în suprafaţa de 1047,35 mp.

În motivare reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8012 din 03 noiembrie 1995 de notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov şi transcris în Registrul de transcripţiuni sub nr. 1960 din 03 noiembrie 1995, a cumpărat de la D.Ș. un teren în suprafaţa de 7000 mp situat în comuna Mogoşoaia, tarla 605, jud. Ilfov, titlul vânzătoarei fiind reprezentat de titlul de proprietate nr. 519 din 05 noiembrie 1992 eliberat în baza Legii nr. 18/1991 de Comisia mun. Bucureşti şi Sectorului Agricol Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, titlu transcris de aceasta în Registrul de transcripţiuni sub nr. 1568 din 18 octombrie 1995.

La data de 16 ianuarie 2005 D.Ș. a decedat, iar la data de 24 ianuarie 2005 a fost emis de BNP C.I. certificatul de moştenitor, în care figurează drept moştenitor D.P., fiul defunctei, iar în masa succesorala ce-i revine acestuia se află şi terenul vândut în 1995 de mama acestuia.

În baza certificatului de moştenitor sus-menţionat, OCPI Ilfov a emis încheierea de intabulare nr. 578 din data de 01 februarie 2005 prin care a admis cererea de intabulare a terenului pe numele lui D.P.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 07 februarie 2005 de BNP R.E., D.P. a vândut terenul către cumpărătorii C.N., C.T., N.L. şi N.O.M. Prin încheierea de carte funciara 4725 din 28 februarie 2005 emisa de OCPI Ilfov, aceştia din urma si-au înscris în indiviziune şi părţi egale, în CF nr. 1548 a comunei Mogoşoaia, dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.

Prin sentinţa civila nr. 2676 din 18 mai 2007 a Judecătoriei Buftea, menţinută prin decizia civila nr. 1612A din 30 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă, s-a respins acţiunea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 07 februarie 2005 de BNP R.E., instanţele apreciind că pârâţii C. şi N. au fost de bună-credinţă la încheierea contractului cu D.P.

A mai arătat că în anul 2007 s-a dispus exproprierea, în baza Legii nr. 198/ 2004, a unei suprafeţe de 1047,35 mp din terenul în suprafaţa de 7000 mp. Întrucât situaţia terenului la momentul exproprierii era litigioasă, expropriatorul a consemnat la banca despăgubirea aferenta suprafeţei expropriate atât pe numele reclamantului, cât şi pe numele pârâţilor, urmând ca suma sa fie deblocata celui care îşi va stabili pe cale judecătoreasca dreptul de proprietate.

Reclamantul a arătat că la baza titlului invocat de pârâţi a stat, aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti prin decizia irevocabilă nr. 21 din 7 ianuarie 2009, certificatul de moştenitor din 24 ianuarie 2005, eliberat de BNP C.I., în cuprinsul căruia a fost înscris ca bun moştenit de D.P. de la mama sa D.Ș. şi terenul în litigiu, cu toate că acesta fusese vândut încă din anul 1995, astfel ca nu se mai găsea în patrimoniul acesteia la data decesului. Aşa cum a decis Curtea de Apel Bucureşti prin decizia irevocabilă sus-menţionată, înscrierea în certificatul de moştenitor a unui bun ce nu făcea parte din patrimoniul succesoral al defunctei D.Ș. este lovită de nulitate absolută.

Intimaţii pârâţi-reclamanţi C.N. şi C.T. au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care au solicitat respingerea acţiunii reclamantului şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare la 03 noiembrie 1995 de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, invocând dolul şi eroarea cu privire la acest act juridic şi arătând că există neconcordanţe între terenul identificat în titlul de proprietate nr. 519 din 05 noiembrie 1992 al vânzătoarei D.S. şi terenul identificat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 03 noiembrie 1995 (prin care a cumpărat reclamantul).

Prin sentinţa civilă nr. 600 din 25 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, s-a admis acţiunea reclamantului aşa cum a fost precizată de către reclamant, au fost obligaţi pârâţii persoane fizice să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 5952,65 mp identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a dispus radierea din cartea funciară cu nr. 1548 a com. Mogoşoaia, nr. Cad. 1661 a înscrierii privind dreptul de proprietate al pârâţilor persoane fizice asupra acestui teren, constatându-se în contradictoriu cu toţi pârâţii, că reclamantul, anterior exproprierii, a avut un drept exclusiv de proprietate asupra porţiunii de teren în suprafaţă de 1047,35 mp expropriate în favoarea C.N.A.D.N.R. – D.R.D.P. Bucureşti porţiunea de teren figurând în prezent în cf nr. 4801 (transcris din cf 1548 a comunei Mogoşoaia cu nr. Cadastral 1661/2) şi în consecinţă, s-a constatat existenţa dreptului exclusiv al reclamantului la încasarea despăgubirilor aferente terenului expropriat fiind obligaţi pârâţii persoane fizice la plata către reclamant a sumei de 17759 lei cheltuieli de judecată. S-a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de pârâţii – reclamanţi C.N. şi C.T., întrucât prin încheierea din 30 aprilie 2010 s-a dispus citarea pârâţilor-reclamanţi cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru de 12.440 lei şi 5 lei timbru judiciar, însă aceştia nu s-au conformat acestor dispoziţii.

Comparând titlurile de proprietate, tribunalul a dat câştig de cauză reclamantului al cărui titlu provine de la adevăratul proprietar, pârâţii C. şi N. dobândind terenul de la un neproprietar, deoarece bunul nu se afla în masa succesorală la momentul decesului defunctei D.Ş., astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 21 din 07 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă. S-a avut în vedere şi faptul că titlul reclamantului are o dată mai veche şi faptul că acesta şi-a transcris contractul de vânzare – cumpărare în registrul de transcripţiuni sub nr. 1960 din 03 noiembrie 1995 aflat la Judecătoria S.A.I., potrivit regulilor de transcriere de la momentul dobândirii actului.

Ca efect al transcripţiunii a avut loc strămutarea proprietăţii de la D.Ş. la C.A., împrejurare dovedită şi de faptul că acesta a figurat la administraţia financiară şi a achitat impozitele şi taxele datorate statului, efectul actului juridic transcris fiind acela că este opozabil terţilor potrivit art. 1802 C. civ.

Titlul de proprietate al pârâţilor provine de la un moştenitor al fostului proprietar în privinţa căruia certificatul de moştenitor, cu privire la bun a fost constat nul absolut.

Ca urmare a admiterii acţiunii în revendicare formulată de reclamant, în temeiul disp. în temeiul disp. art. 33 şi 34 din Legea nr. 7/1996 s-a dispus şi radierea din cartea funciară nr. 1548 a com Mogoşoaia, nr. cad. 1661 a înscrierii privind dreptul de proprietate al pârâţilor C. şi N.

Totodată, s-a mai reţinut că pentru porţiunea de teren în suprafaţă de 1.047,35 mp care a fost expropriată în temeiul Legii nr. 198/2004, reclamantul are dreptul exclusiv la încasarea despăgubirilor aferente porţiunii de teren expropriate prin hotărârea 66/2007 emisă de comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Consiliului local Mogoşoaia, jud. Ilfov şi a procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Împotriva acestei sentinţe civile, au declarat apel pârâţii C. şi N. susţinând că: prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei de netimbrare conform art. 137 C. proc. civ., deşi era obligată să o rezolve cu prioritate; pârâţii N. au formulat separat o cerere de constatare a nulităţii titlului reclamantului, pe care au depus-o la Judecătoria Buftea în dosarul nr. 4453/94/2011, motiv pentru care s-a solicitat suspendarea judecării cauzei potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă instanţa de fond a respins cererea, fără să aibă în vedere că nu se poate investi cu cererea reconvenţională ce avea acelaşi obiect, aceasta fiind nulă, urmarea insuficientei timbrări; reclamantul a prezentat instanţei de fond o copie legalizată şi nu originalul actului de vânzare-cumpărare, motiv de tăgăduire a actului, neluat în considerare de către instanţă; prin întâmpinare şi prin note scrise, pârâţii au învederat instanţei de fond, neconcordanţa dintre calitatea şi însuşirile obiectului din actul de vânzare-cumpărare al reclamantului şi descrierea bunului imobil din titlul de proprietate al pârâţilor apelanţi, situaţie sancţionată cu nulitatea absolută a acestuia; un alt aspect pe care instanţa de fond nu l-a reţinut este preţul vânzării de 0,14 lei/mp, achitat de către reclamant la achiziţionarea terenului, derizoriu şi neserios, disproporţionat de mare în raport cu valoarea lucrului cumpărat, încălcându-se prevederile art. 1303 C. civ., fapt sancţionat cu nulitatea contractului de vânzare-cumpărare; instanţa de judecată a omis să reţină în compararea titlurilor părţilor, faptul că apelanţii pârâţi au dobândit puterea şi posesiunea asupra bunului imobil, la data cumpărării, primirea lui făcându-se la locul unde se afla lucrul pe care l-au cumpărat, ceea ce nu este şi cazul intimatului-reclamant, care nu a dobândit ceea ce pretinde că a cumpărat; instanţa nu putea proceda la compararea titlurilor, urmarea lipsei publicităţii imobiliare a titlului reclamantului şi nici nu putea admite obligarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA să achite intimatului – reclamant despăgubiri pentru suprafaţa de 1047,35 mp, cererea acestuia fiind inadmisibilă; nici cererea intimatului reclamant de radiere din cartea funciară a dreptului de proprietate al apelanţilor pârâţi asupra suprafeţei de 5952,65 mp nu putea fi primită, întrucât s-ar încălca puterea de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti anterioare prin care s-a reţinut bună credinţă a pârâţilor.

La termenul din 07 noiembrie 2011, a formulat cerere de intervenţie în interesul apelanţilor-pârâţi intervenientul A.G. solicitând respingerea acţiunii reclamantului, invocând şi prescripţia dreptului la acţiune. În acest context, avocatul intimatului-reclamant a susţinut la rândul său excepţia inadmisibilităţii prescripţiei extinctive.

Prin decizia civilă nr. 232 A din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, s-a respins excepţia inadmisibilităţii prescripţiei extinctive privind pct. 1 şi 2 din acţiune, ca nefondată, s-a respins excepţia prescripţiei, ca nefondată, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâţi şi au fost obligaţi apelanţii la plata a 3800 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Asupra excepţiei inadmisibilităţii prescripţiei extinctive relativ la primele două capete de cerere din acţiune, instanţa a constatat că intervenientul accesoriu a formulat direct în apel excepţia enunţată fără ca partea pentru care a intervenit în proces pentru susţinerea intereselor sale, să fi invocat ea însăşi excepţia prescripţiei extinctive, astfel că din această perspectivă cererea este inadmisibilă.

Totodată, prin art. 294 alin. (1) C. proc. civ. se reglementează sfera actelor ce pot fi promovate direct în apel, însă excepţia inadmisibilităţii prescripţiei extinctive, ca cerere nouă nu poate fi invocată pentru prima dată în calea de atac a apelului, cu atât mai mult cu cât partea în favoarea căreia a intervenit în proces intervenientul accesoriu nu a susţinut la rândul său această excepţie, context în care excepţia inadmisibilităţii va fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a reţinut că reclamantul a dedus judecăţii un prim petit ce vizează revendicarea imobiliară, iar al doilea priveşte radierea din cartea funciară nr. 1548 a Comunei Mogoşoaia, nr. cad. 1661, a înscrierii inexacte privind dreptul de proprietate al pârâţilor asupra terenului revendicat la punctul 1. Capătul doi din acţiune se află în raport de accesorietate faţă de primul privind revendicarea, acţiune imprescriptibilă extinctiv, fapt ce atrage acelaşi caracter pentru petitul doi din acţiune, având în vedere dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 în vigoare la data sesizării instanţei de judecată.

S-a reţinut că nu este fondată critica vizând netimbrarea cererii reconvenţionale la valoarea imobilului indicată prin acţiune întrucât apelanţii-pârâţi, conform încheierii de şedinţă din data de 18 martie 2011, au lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea excepţiei de netimbrare a cererii reconvenţionale şi nu au promovat cerere de reexaminare.

La fond, la data de 18 martie 2011 pârâţii C.N. şi C.T. au formulat cerere de suspendare a judecăţii în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., urmare a faptului că dezlegarea pricinii atârnă în tot de existenţa dreptului de proprietate al reclamantului C.A. asupra terenului care constituie obiectul litigiului, drept contestat de către pârâţii N.L. şi N.O. care au solicitat Judecătoriei Buftea constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare din 03 noiembrie 1995 în baza căruia reclamantul s-a ridicat în pretenţii asupra pârâţilor.

S-a reţinut că instanţa de fond a respins în mod corect cererea de suspendare în considerarea faptului că în cauză, cererea reconvenţională are acelaşi obiect, şi ca atare soluţia fiind în acord cu prevederile legale, nefiind dovedită existenţa unei „alte cauze” în sensul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În ce priveşte critica neprezentării originalului titlului de proprietate al reclamantului asupra terenului în litigiu, s-a reţinut că în practicaua încheierii de dezbateri de la 05 februarie 2010 în dosarul primei instanţe s-a precizat că reclamantul a prezentat originalul titlului de proprietate.

Critica privind neconcordanţele între vecinătăţile terenului astfel cum este descris în actul de proprietate al reclamantului şi cele corespunzătoare din actul similar al pârâţilor s-a reţinut că nu este susţinută de înscrisuri, având în vedere actele de proprietate ale părţilor încheiate în formă autentică, titlul de proprietate nr. 519 din 05 noiembrie 1992 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor – Municipiul Bucureşti şi S.A.I, pe numele D.Ş. şi transcris sub nr. 1568 din 18 octombrie 1995 de Judecătoria S.A.I., precum şi decizia nr. 21 din 07 ianuarie 2009 pronunţată irevocabil de C.A.B. – Secţia a IV-a Civilă în dosar nr. 2506/4/2006, prin care s-a anulat certificatul de moştenitor al lui D.P., cu privire la componenţa masei succesorale rămase de pe urma defunctei D.Ş., în sensul înlăturării suprafeţei de 7000 mp.

S-a mai reţinut că pârâţii nu au formulat la fond obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză, care a concluzionat „că terenul reclamantului este acelaşi cu cel al pârâţilor”.

Având în vedere că prima instanţă a anulat cererea reconvenţională ca netimbrată, critica apelanţilor-pârâţi relativ la neanalizarea petitului privind nulitatea absolută a actului autentic menţionat s-a dovedit a fi nefondată.

Totodată, contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 03 noiembrie 1995 a fost transcris în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni sub nr. 1960 din 03 noiembrie 1995 pentru opozabilitate faţă de terţi în condiţiile legale în vigoare la acea dată.

Dat fiind situaţia incertă a terenului la data emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 66 din 28 noiembrie 2007, apelanţii-pârâţi nu figurează ca titulari ai despăgubirii aferente suprafeţei de 1047,35 mp expropriată, suma urmând a fi deblocată de către expropriator la data statuării irevocabile asupra dreptului de proprietate.

Nici critica vizând reiterarea de către reclamant a cererii de radiere din Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra terenului de 5952,65 mp nu a fost primită, câtă vreme acest petit este accesoriu cererii de revendicare a terenului, admisibil în condiţiile art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996.

Întrucât nu au avut un „bun”, apelanţii-pârâţi nu au fost „privaţi de un bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 adiţional la C.E.D.O. şi, ca atare, revendicarea prin compararea titlurilor acordă eficienţă acestor dispoziţii.

Prin decizia civilă nr. 329 A din 5 octombrie 2012 a aceleiaşi instanţe s-a admis cererea petentului C.A. de completare a deciziei civile nr. 232 A din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii de intervenţie accesorie formulată de intervenientul A.G. în interesul apelanţilor-pârâţi.

Împotriva deciziei civile nr. 232 A din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă şi a deciziei civile nr. 329 A din 5 octombrie 2012 a aceleiaşi instanţe au declarat recurs pârâţii C.N., C.T., N.L. şi N.O.M., indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 4, 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi formulând următoarele critici referitoare la prima hotărâre atacată:

- pârâţii au contestat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina lor pentru cuantumul exagerat al acesteia, iar instanţa a respins cererea de reexaminare şi nu a pus în discuţia părţilor excepţia de netimbrare, decât după închiderea dezbaterilor;

- i nstanţa de apel a trecut cu vederea faptul că instanţa de fond şi-a depăşit atribuţiile deoarece a admis cererea intimatului fără să fi fost învestită printr-o cerere în revendicare prin compararea titlurilor părţilor;

- instanţa de apel s-a pronunţat fără să verifice toate aspectele privind situaţia de fapt, conformitatea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, neconcordanţele între titlul reclamantului şi cel al pârâţilor, însuşindu-şi fără nicio motivare concluziile instanţei de fond;

- în judecarea apelului instanţa a omis să cerceteze şi să se pronunţe asupra încheierii de intabulare nr. 4725/2802.2008 a OCPI Ilfov, care nu a confirmat existenţa publicităţi titlului reclamantului, aspect care contrazice concluziile instanţei pe acest aspect.

- instanţa nu a stăruit suficient conform art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. în aflarea adevărului, pentru a garanta părţilor realizarea unui proces echitabil şi a omis în dispozitivul hotărârii să se pronunţe asupra cererii intervenientului.

- instanţa de apel a ignorat puterea de lucru judecat a deciziei nr. 21 din 7 ianuarie 2009 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, dar şi sentinţa civilă nr. 334 din 02 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 713A din 14 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, prin care s-a admis despăgubirea reclamantului cu suma de 87.558 euro pentru suprafaţa de 1047, 35 m.p. pentru care recurenţii au fost expropriaţi.

- este insuficient motivată încheierea de şedinţă pronunţată de instanţa de apel pe excepţia de litispendenţă cu dosarul nr. 8264/3/2009, ce avea ca obiect despăgubiri rezultate din exproprierea suprafeţei de 1047,35 m.p,

- instanţa de apel nu a analizat critica privind faptul că instanţa de fond nu are conform art. 10 din legea nr. 554/2004, competenţa materială de modificare şi anulare în parte a Hotărârii nr. 66 din 28 noiembrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

- instanţa de apel nu s-a pronunţat nici asupra aspectelor de legalitate a sentinţei atacate, neavând în vedere criteriul legalităţii titlului pârâţilor şi că dobândirea s-a confirmat că a fost făcută cu bună credinţă, cu titlu oneros de la un proprietar aparent.

- instanţa nu a observat că suprafaţa de 1047, 35 m.p nu a făcut obiectul cererii de revendicare, acţiunea fiind astfel inadmisibilă.

- privarea recurenţilor de bunul dobândit cu bună credinţă, în absenţa oricărei despăgubiri constituie o încălcare a unui drept, aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

- instanţa nu a cenzurat cheltuielile de judecată, nemenţionând în ce constau acestea.

Criticile aduse deciziei civile nr. 329 A din 5 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă sunt, în esenţă, următoarele, fiind invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 5 şi 9 C. proc. civ.:

- după comunicarea de către instanţa de apel a deciziei civile nr. 232A din 05 iunie 2012, la data de 6 iulie 2012, reclamantul a solicitat instanţei sa se pronunţe şi asupra celorlalte aspecte din cererea incidentală a intervenientului A.G., rămase nesoluţionate pentru care s-a fixat termen de judecată la dată de 5 octombrie 2012;

- conform art. 281²C. proc. civ., instanţa era obligată să soluţioneze de urgenţă cererea în termenul de declarare a recursului împotriva deciziei civile nr. 232A din 05 iunie 2012, iar în cazul în care nu ar fi fost posibil acest fapt, instanţa putea conform dispoziţiilor art. 103 alin. (1) teză a II-a C. proc. civ. printr-o hotărâre interlocutorie să acţioneze pentru repunerea părţilor într-un nou termen de recurs pentru a evita astfel decăderea din drepturi a părţilor şi vătămarea acestora;

- prin nesoluţionarea cererii reclamantului în termenul de recurs, instanţa s-a dezinvestit cu pronunţarea unei hotărâri asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale după momentul depunerii şi motivării de către pârâţi a cererii de recurs, fiind încălcate astfel disp. art. 258 alin. (3) C. proc. civ.;

- prin decizia civila nr. 329A din 5 octombrie 2012, instanţa nu a soluţionat cererea intervenientului, pronunţându-se numai pe aspectele de legalitate ale cererii reclamantului şi nu pe aspectele privind fondul acesteia. Astfel hotărârea este insuficient motivata, fiind nula.

Examinând recursurile declarate împotriva deciziilor civile nr. 232 A din 5 iunie 2012 şi respectiv nr. 329 A din 5 octombrie 2012 ale Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed:

Recurenţii – pârâţi au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 3, 4, 5, 7 şi 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret care sunt normele legale încălcate sau greşit aplicate de către instanţă, din perspectiva textelor legale.

Criticile formulate vor fi analizate prin incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât sub acest aspect excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul –reclamant C.A. va fi respinsă.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, nu este incident în speţă, întrucât recurenţii nu au arătat dispoziţiile legale de ordine publică încălcate privind competenţa.

Nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., vizând depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti nu subzistă, întrucât recurenţii nu au arătat în ce constă pretinsa imixtiune a instanţei de apel în sfera celorlalte două puteri în stat.

Recurenţii – pârâţi nu au dezvoltat în cererile de recurs nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. „când hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2).”.

Nici cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii” nu a fost dezvoltat în vreun fel prin motivele de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 232 din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.

Recurenţii au invocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii.

Critica recurenţilor prin care exemplifică mai multe hotărâri judecătoreşti din care ar rezulta că intimatul – reclamant nu a dovedit existenţa unei fraude la încheierea actului de vânzare – cumpărare, vizează situaţia de fapt.

Sub acest aspect recurenţii fac vorbire de decizia civilă nr. 21 din 7 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, de sentinţa civilă nr. 2676 din 18 mai 2007 a Judecătoriei Buftea şi de încheierea de intabulare a O.C.P.I. Judeţul Ilfov nr. 4725 din 28 februarie 2005.

Recurenţii au arătat că intimatul-reclamant a formulat alte două plângeri la Judecătoria Cornetu împotriva încheierilor de carte funciară solicitând anularea încheierilor de întabulare şi radierea din c.f. nr. 578/2005 a înscrisurilor dreptului de proprietate al apelanţilor – pârâţi.

Prin sentinţa civilă nr. 1676 din 21 septembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Cornetu au fost respinse plângerile conexe formulate de intimatul – reclamant, însă această hotărâre a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare. În al doilea ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 1902 din 6 aprilie 2009, definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului, Judecătoria Buftea a respins plângerile conexe formulate de C.A.

Pe parcursul acestor procese, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 prin hotărârea nr. 66 din 28 noiembrie 2007 a expropriat pentru cauză de utilitate publică pe recurenţii – pârâţi pentru suprafaţa de 1.047,35 m.p. teren, din totalul de 7000 m.p. aflată în proprietatea recurenţilor.

Pe acelaşi act de expropriere, comisia a adăugat şi pe intimatul – reclamant, recunoscându-l astfel ca proprietar al suprafeţei expropriate alături de recurenţi.

Recurenţii au mai arătat că, la data de 16 septembrie 2009 intimatul – reclamant a promovat o nouă acţiune revendicând suprafaţa de 5952,65 m.p., din totalul de 7.000 m.p., solicitând înlăturarea acestora de la plata despăgubirilor.

Ca răspuns la această acţiune, recurenţii au promovat cerere reconvenţională prin care au solicitat constatarea nulităţii titlului intimatului – reclamant şi al cărui timbraj a fost contestat.

Faţă de lipsa de reacţie a instanţei de fond pe capătul netimbrării, recurenţii au formulat o altă cerere pe cale separată, solicitând suspendarea judecării cererii intimatului – reclamant.

Pârâţii – recurenţi au arătat că în paralel cu judecarea acestei acţiuni, intimatul – reclamant a pornit un alt proces care face obiectul dosarului nr. 8264/3/2009, cu privire la drepturile cuvenite celor expropriaţi pentru suprafaţa de 1047,35 m.p., iar instanţa de apel şi-a depăşit atribuţiile deoarece a admis cererea intimatului fără să fi fost investită pentru o cerere în revendicare prin compararea titlurilor.

În judecarea apelului, instanţa s-a pronunţat fără să verifice toate aspectele privind situaţia de fapt, înscrisurile depuse, notele cu privire la situaţia terenului, vecinătăţile, regimul juridic al terenului, registrul agricol, planurile urbanistice.

Toate aceste critici vizează aspecte ce ţin de situaţia de fapt, de interpretarea probelor şi nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., iar unele nici nu au legătură cu speţa de faţă.

Este nefondată critica recurenţilor – pârâţi referitoare la timbrajul cererii reconvenţionale şi la cererea de suspendare a judecării cauzei de fond.

La termenul de judecată din data de 30 aprilie 2010, în faţa primei instanţe, apărătorul recurenţilor a arătat că valoarea obiectului cererii reconvenţionale, la care urmează a se calcula taxa de timbru, este aceeaşi cu valoarea terenului indicată în cererea principală, adică 832.902 (f. 116 din dosarul primei instanţe).

Din încheierea de şedinţă din data 11 iunie 2010 (f. 123 dosar fond), rezultă că pârâţii –reclamanţi nu au achitat taxa judiciară aşa cum li s-a pus în vedere, iar la termenul la care părţile au pus concluzii pe netimbrarea cererii reconvenţionale pârâţii – reclamanţi au lăsat la aprecierea instanţei şi nu au formulat nici cerere de reexaminare a taxelor judiciare de timbru.

Cazul de suspendare prevăzut de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., este unul de suspendare facultativă, iar nu obligatorie.

Nefondată este şi critica referitoare la faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de intervenţie accesorie formulată de A.G., întrucât prin decizia civilă nr. 329 A din 5 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV – a civilă, instanţa s-a pronunţat pe această cerere de intervenţie.

Pârâţii – recurenţi au criticat decizia şi pentru faptul că au fost invocate mai multe excepţii de ordine publică, de litispendenţă, puterea lucrului judecat şi prescripţia dreptului intimatului la acţiune, exemplificând decizia civilă nr. 21 din 7 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, sentinţa civilă nr. 334 din 2 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 713 A din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.

Hotărârile mai sus menţionate nu au fost invocate în faţa instanţei de fond şi nici în apel, astfel că nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs.

Nefondată este şi critica cu privire la faptul că instanţa nu ar fi fost investită cu o acţiune în revendicare prin compararea titlurilor, întrucât din petitul acţiunii introductive de instanţă rezultă acest lucru.

Critica privind faptul că instanţa de fond nu are conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de modificare şi anulare în parte a hotărârii nr. 66 din 28 noiembrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, nu poate fi primită întrucât nu a fost invocată în faţa instanţei de apel şi nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs.

Este nefondată şi critica potrivit căreia instanţa nu s-ar fi pronunţat pe criteriile de comparare a titlurilor de proprietate.

Comparând titlurile de proprietate, s-a constatat că titlul reclamantului provine de la adevăratul proprietar, pârâţii C. şi N. dobândind terenul de la un neproprietar, deoarece bunul nu se afla în masa succesorală la momentul decesului defunctei D.Ș., astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 21 din 07 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă. S-a avut în vedere şi faptul că titlul reclamantului are o dată mai veche şi faptul că acesta şi-a transcris contractul de vânzare – cumpărare în registrul de transcripţiuni sub nr. 1960 din 03 noiembrie 1995 aflat la Judecătoria S.A.I., potrivit regulilor de transcriere de la momentul dobândirii actului.

Susţinerile recurenţilor – pârâţi, potrivit cărora dreptul de proprietate ar fi golit de conţinut întrucât reclamantul nu a exercitat prerogativele, că pârâtul nu a manifestat voinţă reală de a cumpăra şi a dobândi proprietatea, actul de vânzare – cumpărare fiind o fictivitate, caracterul neglijent al reclamantului, exercitarea posesiei, folosinţei şi dispoziţiei bunului nu pot fi încadrate în critici de nelegalitate ale deciziei atacate.

Criticile referitoare la faptul că în susţinerea cererii sale intimatul nu a făcut dovada relei credinţe a apelanţilor, sunt nefondate întrucât instanţa de fond a fost investită cu o acţiune în revendicare pe comparare de titluri, neavând relevanţă buna sau reaua credinţă a părţilor.

Referitor la critica vizând împrejurarea că radierea din cartea funciară nr. 548 a comunei Mogoşoaia a înscrierii dreptului de proprietate a mai făcut obiectul a două acţiuni judecătoreşti respinse prin sentinţele civile nr. 2676 din 18 mai 2007 şi nr. 1902 din 6 aprilie 2009, ambele pronunţate de către Judecătoria Buftea, astfel că intimatul nu mai putea promova o altă acţiune, Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată întrucât prin acţiunea de primă instanţă, intimatul – reclamant a formulat un capăt de cerere accesoriu acţiunii în revendicare ce viza restabilirea situaţiei tabulare (rectificare de CF), obiectul prezentei acţiuni fiind astfel diferit de cel ce a format obiectul dosarelor nr. 2506/94/2006 şi nr. 314/94/2009 (plângere împotriva încheierii de carte funciară).

Criticile cu privire la inadmisibilitatea acţiunii, întrucât suprafaţa de 1047,35 mp nu a făcut obiectul cererii de revendicare şi cele ce vizează ”moralitatea” acestei acţiuni nu au fost invocate prin motivele de apel, astfel că nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs.

Prin motivele de recurs, pârâţii au mai susţinut că privarea lor de bunul dobândit cu bună credinţă, în absenţa oricăror despăgubiri, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO.

Aceste susţineri nu pot fi primite, având în vedere că prin admiterea acţiunii în revendicare formulată de proprietarul bunului, urmare a comparării titlurilor, se conferă eficienţă practică articolului invocat. Pe de altă parte, se observă că recurenţii au înţeles să formuleze acţiune în pretenţii împotriva vânzătorului D.P., dosarul nr. 4453/94/2011 aflându-se pe rolul Judecătoriei Buftea.

De asemenea, critica referitoare la plata sumei de 3.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată ce reprezintă onorariul de avocat la care au fost obligaţi recurenţii – pârâţi către intimatul – reclamant este nefondată, nejustificându-se reducerea acesteia în raport de natura şi complexitatea cauzei, termenele acordate şi munca prestată de avocat.

Criticile aduse deciziei civile nr. 329 A din 5 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă sunt simple alegaţii, fără fundament şi raţiune juridică, motivele de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 5 şi 9 C. proc. civ., fiind invocate pur formal.

Termenul prevăzut de art. 281² C. proc. civ. vizează formularea şi depunerea cererii de completare a hotărârii pronunţate şi, nicidecum, termenul în care instanţa este obligată să soluţioneze această cerere.

Omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererii de intervenţie accesorie formulată de A.G. a fost complinită în baza art. 281² C. proc. civ., text de lege ce permite completarea hotărârii.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâţi împotriva deciziilor analizate.

Subsecvent acestei soluţii, în temeiul art. 274 C. proc. civ., văzând culpa procesuală a recurenţilor-pârâţi, Înalta Curte îi va obliga, în solidar, la plata sumei de 4.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu de avocat, către intimatul-reclamant C.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâţii C.N., C.T., N.L. şi N.O.M. împotriva deciziei civile nr. 232 A din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.

Obligă recurenţii-pârâţi C.N., C.T., N.L. şi N.O.M. în solidar la plata sumei de 4.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 5534/2013. Civil. Revendicare imobiliară....		ICCJ. Decizia nr. 5039/2013. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 3857/2013. Civil ICCJ. Decizia nr. 3858/2013. Civil. Constatare nulitate act juridic. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3897/2013. Civil