ICCJ. Decizia nr. 386/2013. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 4737/ F din 25 iunie 2010, Tribunalul Bistrița Năsăud a admis, în parte, contestația reclamanților P.M. și P.I., a anulat în parte Dispoziția nr. 310 din 9 martie 2010 emisă de Primarul municipiului Bistrița, cu privire la dispoziția de stabilire a calității de persoane îndreptățite a contestatorilor P.M. și P.I., pentru cota de % părți din imobilul teren în cotă de 3/ 5 părți înscris în C.F. Bistrița, casă compusă din una cameră, bucătărie, cămară de alimente, construcții (anexe) gospodărești și, în consecință, a constatat calitatea de persoane îndreptățite a contestatorilor P.M. și P.I. la măsuri reparatorii cu privire la: cota de 3/ 5 parte din imobilul teren înscris în C.F. Bistrița; casă de locuit compusă dintr-o cameră; 1 bucătărie și 1 cameră de alimente având suprafața construită de 60,17 mp și suprafața utilă de 46,93 mp și împrejmuiri din plasă de sârmă și stâlpi de beton pe 3 laturi cu o lungime totală de 99,77 mp; anexe gospodărești - șură având suprafața construită de 92 mp, au fost menținute dispozițiile de la art. II și art. III din dispoziția atacată, cu modificarea că propunerile de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri să fie efectuate prin raportare la valoarea reactualizată a despăgubirilor potrivit cu raportul de evaluare reactualizat întocmit de ing. expert C.N., s-a dispus emiterea de către Primarul municipiului Bistrița a unei noi dispoziții, în concordanță cu cele dispuse prin prezenta hotărâre, a fost respinsă cererea contestatorilor de demolare a construcțiilor edificate pe terenul înscris în C.F. Bistrița.
S-a reținut, în esență, că prin Dispoziția nr. 651 din 18 iulie 2002 a fost recunoscută calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, a contestatorilor, asupra 3/ 5 părți din terenul înscris în CF Bistrița și asupra casei de locuit compusă dintr-o cameră, bucătărie și cămară de alimente. Această dispoziție a fost atacată de contestatori doar sub aspectul nesoluționării favorabile de acordare în compensare în natură pentru imobilul teren și casă, contestație respinsă, prin sentința civilă nr. 565/2002 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, dispozițiile privind întinderea drepturilor la măsuri reparatorii fiind definitive.
Dispoziția atacată în dosarul pendinte a avut în vedere considerațiile Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților din adresa de remitere nr. 2608/ CC din 28 octombrie 2009 către Primăria Municipiului Bistrița, potrivit cărora, în raport de data decesului coproprietarei T.M. care a fost ulterioară introducerii notificării, aceasta ar fi trebuit să fi notificat imobilul în termenul prevăzut de lege, nefiind suficient pentru contestatori să facă dovada calității de moștenitori de pe urma acestei coproprietare.
Aceste considerente, însușite de emitentul dispoziției atacate, corecte față de dispozițiile art. 22 din Legea 10/2001, încalcă alte principii de drept, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
în drept, au fost avute și dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în raport de care s-a concluzionat în sensul că, în cazul dispoziției atacate, principiul revocabilității nu poate fi aplicabil decât până în momentul atacării la instanță a dispoziției, care echivalează cu intrarea în circuitul civil al dispoziției.
Caracterul definitiv al dispoziției arătate prin care s-a dispus măsura reparatorie prin acordarea de titluri de valoare rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (3)-(8) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, întrucât aceste dispoziții prevăd fie competența pentru Secretariatul Comisiei Centrale de a verifica legalitatea restituirii în natură fie, pe baza raportului de evaluare de specialitate, emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie retrimiterea dosarului spre reevaluare, însă nu prevede posibilitatea restituirii documentației înaintate pentru completarea ei la entitățile investite cu soluționarea notificărilor.
Caracterul definitiv al dispoziției ridică și aspectul încălcării art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, întrucât recunoașterea drepturilor la măsuri reparatorii sub aspectul întinderii lor a constituit o speranță legitimă pentru contestatori în obținerea măsurilor, întrucât pentru aceștia a existat un interes patrimonial substanțial suficient de important și concret care se baza pe dispoziția definitivă, în sensul discutat, convingerea caracterului definitiv venind tocmai din limitele de competență ce revin Comisiei Centrale pentru acordarea titlurilor de despăgubire.
De altfel, Decizia în interesul Legii nr. 52/2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 nu sunt aplicabile dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005. în speță, notificarea contestatorilor a fost soluționată prin Dispoziția nr. 651/2002, emisă anterior Legii nr. 247/2005, statuările obligatorii ale Deciziei nr. 52/2007 fiind aplicabile.
în privința bunurilor cu privire la care se impun a fi acordate măsuri reparatorii, dispoziția atacată a reținut corect că ele se cuvin atât pentru bunurile preluate abuziv prin Decretul de expropriere nr. 631/73 care vizează terenul, anexe gospodărești în suprafață de 92 mp, cât și cele demolate, fără titlu, respectiv casa de locuit constând în 1 cameră, 1 cameră de alimente și împrejmuiri, fiind aplicabile dispozițiile art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001 și art. 2 lit. i).
în privința casei de locuit și împrejmuiri s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 23.1 lit. h) și 23.4 din H.G. nr. 250/2007, urmându-se în același timp și solicitările făcute de Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților privind dovada existenței și identificării acestor bunuri.
în mod corect s-a apreciat ca neîntemeiată cererea contestatorilor de a se acorda măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de teren solicitată de 1.552 mp, întrucât cota de 3/ 5 părți pe care au avut-o în proprietate, din suprafața de 2.072 mp, reprezintă 1.243 mp și nu 1.552 mp. De altfel, și din actul de expropriere rezultă că suprafața de teren expropriată a fost de 1.243 mp în care este inclusă și suprafața de 92 mp aferentă anexelor gospodărești.
în privința măsurilor reparatorii prin echivalent, instanța a apreciat greșită propunerea din dispoziție regăsită în art. 2.
Aprecierile instanței se bazează pe practica instanței de contencios european în materia restituirii proprietății care în mai multe cauze îndreptate împotriva României a statuat că acordarea titlurilor de despăgubire este neconformă cu prevederile art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, ca urmare a constatării faptului că Fondul Proprietatea nu funcționează de o manieră susceptibilă să ajungă la acordarea efectivă a unei despăgubiri.
Instanța a avut în vedere și Decizia nr. XX a înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond contestația împotriva dispoziției prin care s-a soluționat notificarea.
Valorificarea statuărilor din decizia susmenționată se impune cu atât mai mult cu cât, în cauză, întârzierea în obținerea despăgubirilor de către contestatori este apreciabilă, de la data notificării și până în prezent fiind 8 ani de zile, din care procedura în fața Comisiei Centrale a durat 4 ani de zile și fără finalizare, deși prin competență urma să se stabilească despăgubirile.
Soluționarea într-un termen rezonabil reprezintă componenta esențială a dreptului la un proces echitabil, astfel cum a fost consimțit prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să constituie o garanție a părții implicate într-un litigiu indiferent de faza de desfășurare a acesteia.
Faptul că prin Legea nr. 247/2005, legiuitorul nu a înțeles să stabilească un termen pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de retrocedare și de emitere a titlului de despăgubire nu poate constitui o justificare pentru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să tergiverseze nepermis soluționarea cererii reclamanților, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, doar procedura în fața acestei comisii a durat 4 ani și încă fără finalizare.
Instanța, în aplicarea statuărilor deciziei arătate, a fost limitată de principiul disponibilității care s-a manifestat în ce-i privește pe contestatori în solicitarea expresă de obligare a entității notificate la emiterea unei noi decizii.
în privința cuantumului despăgubirilor, acesta a fost acordat în concordanță cu raportul de evaluare reactualizat al expertului C.N., fiind avute în vedere dispozițiile art. 11 alin. (5) și (6) din Legea nr. 10/2001. In privința aplicării dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că contestatorii nu au încasat efectiv despăgubiri pentru imobilele expropriate și preluate.
Prin decizia civilă nr. 20/ A din 27 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în rejudecare, a admis în parte apelul pârâților Primarul Municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița, a schimbat în parte sentința, în sensul că a înlăturat mențiunea potrivit căreia propunerile de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri să fie efectuate prin raportare la valoarea reactualizată a despăgubirilor potrivit cu raportul de evaluare reactualizat întocmit de ing. expert C.N., a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
în fapt, s-a reținut că asupra imobilului înscris în CF Bistrița (apartamentul nr. II, compus din una cameră, bucătărie, cămară de alimente, construcții gospodărești, grajd și șopru, împreună cu cota de 3/ 5 părți din terenul de sub și din jurul apartamentului, în suprafață de 2.072 mp) au avut calitatea de proprietari tabulari T.Ș. și soția T.M., în cotă de 1/1 părți, precum și P.M. și P.I. (născută T.) asupra restului de 1/1 părți.
Imobilul a fost preluat de stat cu titlu de expropriere, în temeiul Decretului nr. 361/1973, pe terenul preluat fiind edificat blocul de locuințe nr. 2, situat în Emil Gîrleanu din municipiul Bistrița, precum și blocul de locuințe nr. 3 din strada Intrarea Pinului, spațiu verde și alee de acces aferentă acestor blocuri de locuințe. Construcția aflată pe teren la data exproprierii a fost demolată în întregime.
în temeiul Legii nr. 10/2001, contestatorii au formulat notificare, revendicând dreptul de proprietate asupra imobilului, respectiv pentru 1552 mp teren și construcția în suprafață de 92 mp.
Prin dispoziția nr. 651/18 iulie 2002 a Primarului municipiului Bistrița, s-a stabilit, după cum urmează: la art. 2 alin. (1) - Se formulează domnilor P.M. și P.I. domiciliați în Bistrița, localitatea componentă Unirea, ofertă de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, la opțiunea acestora, pentru imobilul teren în cotă de 3/5 părți înscris în CF Bistrița și anexe gospodărești, situat în Bistrița, str. Năsăudului, la valoarea corespunzătoare a imobilului de 355.945.000 lei, stabilită conform raportului de expertiză, din care s-a dedus valoarea actualizată a despăgubirilor primite; la art. 3 - Se formulează domnilor P.M. și P.I. domiciliați în Bistrița, localitatea componentă Unirea, ofertă de acordare de despăgubiri bănești pentru imobilul construcție - casă de locuit compus dintr-o cameră, bucătărie și cămară de alimente, situat în Bistrița, str. Năsăudului, la valoarea de 131.250.000 lei, conform raportului de expertiză tehnică; la art. 4 alin. (1) - Se respinge cererea de restituire în natură a imobilul compus din teren în cotă de 3/5 părți înscris în CF Bistrița, casă de locuit și anexe gospodărești, situat în Bistrița, str. Năsăudului ca nefiind posibilă.
Petenții au precizat că pentru teren nu acceptă despăgubiri bănești, ci numai acordarea unui alt teren în compensare, în vreme ce pentru construcția casă de locuit ce a fost demolată acceptă despăgubiri bănești în sumă de 1.000.000.000 lei.
Totodată, petenții au solicitat măsuri reparatorii atât în considerarea propriei calități de proprietari tabulari, cât și în calitatea lor de moștenitori după T.M. și T.Ș., dovedindu-și această din urmă calitate prin testamentul autentic din 18 ianuarie 2000 (după T.M.) și certificatul de moștenitor nr. X/2001 (după T.Ș.).
întrucât cota de proprietate a petenților și antecesorilor acestora a fost de 3/5 părți din terenul înscris în CF Bistrița nr. top 5838/9/II în suprafață totală de 2.072 mp, cota de 3/5 corespunzând suprafeței de 1.243 mp teren, rezultă că suprafața în raport de care aceștia sunt îndreptățiți corespunde aceleia expropriate, adică 1.243 mp (conform Decretului de expropriere nr. X/1973, în poziție plan de situație 102).
Dispoziția nr. 651/2002 a Primarului municipiului Bistrița a fost atacată cu plângere de către petenți, această plângere a lor a fost respinsă ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 565/F/2002 a Tribunalului Bistrița Năsăud, menținută în apel, prin aceste hotărâri judecătorești statuându-se că în mod legal nu li s-a atribuit un alt teren în compensare.
Prin adresa nr. 2608/ CC din 28 octombrie 2009 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, înaintată Primarului municipiului Bistrița, i s-a solicitat acestuia să reanalizeze modalitatea de soluționare a notificării petenților P.M. și P.I., ținându-se seama de următoarele aspecte: coproprietara tabulară T.M. a decedat în anul 2008, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și după împlinirea termenului de formulare a notificării, astfel că era necesar ca și aceasta să fi formulat notificare, fiind deci de analizat oportunitatea acordării de despăgubiri pe cote-părți; este necesară identificarea imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, teren și/ sau construcție și/ sau anexe și/ sau împrejmuiri, cu indicarea suprafeței fiecărui corp în parte; în măsura în care primarul înțelege să acorde despăgubiri și pentru împrejmuiri, este necesară completarea dosarului cu înscrisuri din care să rezulte deținerea în proprietate la data preluării abuzive, preluarea abuzivă a împrejmuirilor și descrierea lor; este necesar a se preciza dacă suma de 8.290 lei a fost efectiv încasată, de către coproprietari, cu titlu de despăgubiri, la data exproprierii imobilului; este necesară completarea dosarului cu declarații autentificate de persoanele îndreptățite cu privire la descrierea construcției casă de locuit.
Primarul municipiului Bistrița, urmare a acestei adrese, a emis o nouă Dispoziție, nr. 310 din 09 martie 2010 "privind completarea și modificarea Dispoziției nr. 651 din 18 iulie 2002 a Primarului municipiului Bistrița", prin care s-a dispus: "Art. I - Se modifică și se completează art. 1 din Dispoziția Primarului municipiului Bistrița nr. 651 din 18 iulie 2002 privind formularea ofertei de restituire prin echivalent domnilor P.M. și P.I., domiciliați în Bistrița, localitatea componentă Unirea, pentru imobilul compus din casă de locuit, anexe gospodărești și teren în cotă de 3/5 părți înscris în CF Bistrița, situat în Bistrița, str. Năsăudului, care va avea următorul conținut: "Art. 1 - Se stabilește calitatea de persoane îndreptățite la restituire domnului P.M. și doamnei P.I., ambii domiciliați în Statele Unite ale Americii, cu reședința în oraș Beclean, str. Cloșca, jud. Bistrița-Năsăud, pentru cota de 3/4 părți din imobilul, care a fost situat în Bistrița, str. Năsăudului, compus din: teren în cotă de 3/5 părți înscris în CF Bistrița, (adică 3/4 părți din 1.243 mp, care reprezintă 3/5 părți din 2.072 mp); casă de locuit, compusă dintr-o cameră, 1 bucătărie și 1 cămară de alimente, având suprafața construită de 60, 17 mp și suprafața utilă de 46,93 mp și împrejmuiri din plasă de sârmă și stâlpi beton pe 3 laturi cu o lungime totală de 99,77 mp, conform Declarației pe propria răspundere a domnilor P.M. și P.I., declarație autentificată din 15 decembrie 2009, susținută de declarația pe proprie răspundere a doamnei Suciu Măria, declarație autentificată din 15 decembrie 2009 și conform raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic C.N., în aceste înscrisuri fiind menționate și materialele utilizate la edificarea construcției; anexe gospodărești - șură, având suprafața construită de 92 mp, potrivit fișei imobilului întocmită la data exproprierii, materialele folosite la construire fiind cele descrise în fișa imobilului și în Avizul de expropriere din 04 iunie 1973 eliberat de Consiliul Popular al orașului Bistrița". Art. II - Se modifică și se completează art. 2 din Dispoziția Primarului municipiului Bistrița nr. 651 din 18 iulie 2002, care va avea următorul conținut: "Art. 2 - Propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de despăgubire acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în lipsa unor bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare, pentru imobilele teren, anexe gospodărești și împrejmuiri, descrise la art. 1, care nu pot fi restituite în natură, deoarece construcțiile sunt demolate în întregime, iar terenul este ocupat în totalitate de blocul de locuințe nr. 2 din str. Emil Gârleanu și blocul de locuințe nr. 3 din str. Intrarea Pinului, spațiu verde și alee de acces aferentă acestora.""Art. III - Se modifică și se completează art. 3 din Dispoziția Primarului "municipiului Bistrița nr. 651 din 18 iulie 2002, care va avea următorul conținut: "Art. 3 - Propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de despăgubire acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în lipsa unor bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare, pentru imobilul casă de locuit descris la art. 1, care nu poate fi restituit în natură, deoarece a fost demolat în întregime. Art. IV. - Celelalte prevederi ale dispoziției nr. 651 din 18 iulie 2002 a Primarului municipiului Bistrița rămân neschimbate".
Dispoziția Primarului municipiului Bistrița nr. 310 din 09 martie 2010 a fost atacată cu plângere de către P.M. și P.I., solicitându-se anularea dispoziției atacate și obligarea primarului la emiterea unei noi dispoziții "care să conțină valoarea în întregime a imobilelor notificate de P.M. și P.I., în forma prevăzută în Dispoziția nr. 651 din 18 iulie 2002.", precum și, pentru situația în care nu s-ar emite o nouă dispoziție care să cuprindă valoarea imobilelor astfel cum a fost indicată de petenți, instanța să hotărască ridicarea celor două blocuri de locuințe edificate pe terenul expropriat, rămânând ca privitor la construcțiile expropriate să se acorde despăgubiri în sumă de 231.000 lei.
Față de această stare de fapt și în raport de situația juridică a petenților, Curtea de apel, rejudecând apelul, a constatat următoarele:
Prin dispoziția nr. 651 din 18 iulie 2002 a Primarului municipiului Bistrița, petenților P.M. și P.I. li s-a recunoscut în mod neechivoc dreptul la măsuri reparatorii în echivalent corespunzător cotei de 3/5 din imobilul teren în suprafață totală de 2.072 mp înscris în CF Bistrița, precum și dreptul la măsuri reparatorii în echivalent corespunzător imobilului construcție casă de locuit compus dintr-o cameră, bucătărie și cămară de alimente înscris în aceeași carte funciară și sub același număr topografic.
Dispoziția nr. 651 din 18 iulie 2002 a Primarului municipiului Bistrița a fost atacată de către petenți sub aspectul neacordării în compensare a unui alt teren, în locul celui expropriat, însă față de respingerea plângerii, dispoziția a devenit definitivă, consolidându-se astfel drepturile recunoscute în cuprinsul ei, în beneficiul petenților.
Această dispoziție nu a fost revocată sau modificată de către emitentul ei până în data de 09 martie 2010, când a fost emisă dispoziția nr. 310/2010 a Primarului municipiului Bistrița, prin care, între altele, a fost diminuată cota de imobil în raport de care petenții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii, aceasta fiind redusă de la 3/5 din terenul în suprafață de 2.072 mp și de la întreaga construcție, la cota de 3/4 din 3/5 din teren și la cota de 3/4 din construcție, precum și din anexele gospodărești și împrejmuiri.
S-a ajuns astfel ca un drept la despăgubire ce le fusese recunoscut petenților, intrând în patrimoniul lor ca bun în înțelesul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, să fie împuținat, ceea ce echivalează cu o injustă lipsire a petenților de un bun al lor.
Deși apelanții fac vorbire despre posibilitatea revocării dispozițiilor emise, în temeiul Legii nr. 10/2001, de către autoritățile învestite cu soluționarea notificărilor, este de observat că posibilitatea unei asemenea revocări, deși nu trebuie de principiu exclusă, trebuie acceptată doar atunci când, având o justificare legală adecvată, intervine într-un interval de timp îndeajuns de rezonabil, calculat de la emiterea ei, pentru a nu se putea vorbi despre nesocotirea unui drept deja câștigat de către persoana în beneficiul căreia dispoziția a fost emisă. Or, în cauza de față, au trecut aproape 8 ani de la data recunoașterii, în beneficiul petenților, a dreptului lor la măsuri reparatorii pentru cota de 3/5 din teren și totalitatea casei de locuit și a anexelor gospodărești, și data la care, prin noua dispoziție, dreptul lor a fost redus cu partea ce i-ar fi revenit proprietarei tabulare T.M., aflată în viață la data formulării notificării de către petenți și cu privire la care apelanții afirmă astăzi, în acord cu cele învederate abia în anul 2009 de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, că putea ea însăși să solicite măsuri reparatorii, petenții neavând dreptul la a pretinde și cota ei.
Corect a apreciat Tribunalul că modificarea dispoziției inițiale a Primarului municipiului Bistrița nu mai putea interveni, cu atât mai mult cu cât nicio dispoziție cuprinsă în Legea nr. 10/2001 nu recunoaște posibilitatea unei asemenea modificări ce are valoare de revocare parțială a unui drept recunoscut anterior și consolidat prin necontestarea lui o lungă perioadă de timp.
Posibilitatea revocării unei dispoziții prin care se recunoaște, în temeiul Legii nr. 10/2001, un drept în favoarea celui care a solicitat măsuri reparatorii, este afirmată doar prin prevederile art. 25.7 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, exclusiv cu privire la situația în care s-a dispus restituirea în natură - "după efectuarea formalităților de publicitate imobiliară de către noul proprietar, dispoziția de aprobare a restituirii în natură nu mai poate fi revocată de entitatea care a dispus-o".
Prin urmare, doar în cazul restituirii în natură este recunoscută posibilitatea revocării, sub condiția însă ca aceasta să se facă într-un anumit termen, respectiv până la intabularea celui deja recunoscut ca "nou proprietar".
Chiar dacă s-ar considera că revocarea ar trebui totuși admisă în considerarea faptului că dispoziția primarului ar reprezenta, și în acest caz, un act administrativ de putere (analog situației la care se referă art. 25.6 din Normele metodologice), devine evident că, în spiritul dispozițiilor art. 25.7 din Norme, dar și al acelora, cu caracter general, cuprinse în art. 1 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, revocarea unui act administrativ nu poate fi făcută oricând, ci doar până la intrarea lui în circuitul civil.
Situația juridică creată petenților din prezenta cauză, caracterizată prin recunoașterea unui drept având o anumită întindere și care, cu privire la această întindere a sa, nu a fost contestat timp de aproape 8 ani, trebuie, prin urmare, socotită ca fiind una în care nu se mai putea reveni asupra dreptului de către însuși emitentul dispoziției, recunoașterea dreptului și necontestarea lui timp de mai mulți ani fiind asimilabilă unei intrări în circuitul civil.
Este întemeiat apelul în ce privește dispoziția primei instanțe potrivit căreia la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent constând în despăgubiri trebuie să se aibă în vedere valoarea reactualizată a acestor despăgubiri stabilită prin raportul de evaluare întocmit de ing. expert C.N.
Prima instanță a încălcat prevederile art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora atunci când cererea de restituire în natură a fost în mod întemeiat respinsă, dosarele se vor transmite evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. Prin urmare, evaluarea imobilelor preluate abuziv în scopul stabilirii valorii măsurilor reparatorii nu este dată de lege în competența entităților învestite cu soluționarea notificărilor, ci a Comisiei Centrale de stabilire a despăgubirilor, prin evaluatorii desemnați de aceasta. Valoarea construcțiilor expropriate și demolate, precum și a terenurilor expropriate ce nu mai pot fi restituite în natură, se determină potrivit standardelor internaționale de evaluare, ceea ce constituie o garanție a unei juste evaluări.
împrejurarea că dispoziția nr. 651/2002 a fost emisă de Primarul municipiului Bistrița încă în anul 2002, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, nu este de natură a schimba concluziile de mai sus, fiind de văzut că prevederile art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, sus-evocate, impun întocmirea raportului de evaluare în toate situațiile în care nu este posibilă restituirea în natură, indiferent dacă prin dispoziția/decizia entității învestite cu soluționarea notificării se stabiliseră ori nu, până la momentul intrării în vigoare a legii, sumele ce urmau a se acorda ca despăgubire. In plus, noua dispoziție a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
împotriva deciziei civile nr. 20/ A din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a formulat cerere de recurs la data de 01 iunie 2012, pârâții Primarul municipiului Bistrița și Municipiul Bistrița, prin primar, prin care au invocat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:
S-a susținut că decizia atacată este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 3 și art. 4 în Legea nr. 10/2001, republicată.
Față de îndrumările deciziei de casare, Curtea de Apel a rejudecat apelul, apreciind în mod greșit că dispoziția Primarului municipiului Bistrița nu ar mai putea fi revocată de către emitentul ei, întrucât în speță au trecut aproape 8 ani de la data recunoașterii, în beneficiul petenților, a dreptului la măsuri reparatorii pentru cota de proprietate stabilită prin dispoziția inițială de soluționare, necontestarea dreptului timp de mai mulți ani putând fi asimilabilă unei intrări în circuitul civil. Motivarea instanței de apel nu are nici un fel de temei juridic, întrucât dispoziția inițială de soluționare nu a produs nici un fel de efect juridic.
Prin adresa nr. 2608/ CC din 28 octombrie 2009 a Direcției de Contencios și pentru Coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, adresă înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr. 68850 din 03 noiembrie 2009, întreaga documentație care a stat la baza emiterii dispoziție nr. 651/2002 a Primarului municipiului Bistrița, precum și actele cu care dosarul a fost completat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, au fost restituite Primăriei municipiului Bistrița, solicitându-se reanalizarea și completarea dosarului, măsurile reparatorii stabilite nefiind acordate.
Prin dispoziția atacată a fost modificată dispoziția inițială de soluționare, urmare a faptului că s-a constatat că au fost încălcate prevederile legale ale art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001.
în procedura de soluționare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, au survenit numeroase modificări a legii inițiale emise, dispozițiile inițial emise fiind toate modificate ca urmare a apariției prevederilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005, întrucât modalitatea de despăgubire a fost complet modificată. Prin urmare, argumentul instanței este răsturnat tocmai de ceea ce a dispus legiuitorul prin modificările efectuate asupra Legii nr. 10/2001.
Dispoziția emisă de Primarul municipiului Bistrița în temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de unitate deținătoare a imobilelor notificate poate fi revocată de emitent, raportat la natura sa de act juridic civil care nu a produs până la această dată efecte juridice, întrucât primarul nu a emis dispoziția în calitate de autoritate administrativă, ci de reprezentant al persoanei juridice - unitatea deținătoare Municipiul Bistrița, actul modificat fiind unul civil și nu unul administrativ.
Ceea ce nu se contestă, nefiind de altfel analizat de către instanțele anterioare, este faptul că notificatorii nu sunt îndreptățiți la restituire pentru cota de proprietate care a aparținut numitei T.M., întrucât aceasta era în viață la data formulării notificării. La soluționarea inițială a notificării, unitatea deținătoare a fost indusă în eroare prin depunerea la dosar doar a unui testament al defunctei T.M., prin care aceasta lasă întreaga sa avere fiicei sale P.I. și soțului acesteia, P.M., fără să fie depus și un alt act de stare civilă, presupunându-se în mod greșit că aceasta ar fi decedată. Ulterior, a fost depus la A.N.R.P., certificatul de deces al acestei persoane, decedată la data de 09 iulie 2008, astfel este cert că notificatorii nu puteau să facă dovada calității de moștenitori pentru o persoană aflată în viață la data formulării notificării și, inclusiv, la data emiterii dispoziției de soluționare.
Recursul este nefondat.
Decizia atacată nu este lipsită de temei legal și nu a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 3 și art. 4 în Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât raporturile juridice dintre părțile cauzei pendinte și care s-au întemeiat pe dispozițiile acestui act normativ special, au fost soluționate prin Dispoziția nr. 651 din 18 iulie 2002 a Primarului municipiului Bistrița.
Această dispoziție, așa cum corect au reținut instanțele fondului, a fost atacată cu plângere de către intimați, iar plângerea lor a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 565/ F din 30 octombrie 2002 a Tribunalului Bistrița Năsăud, respectiv decizia civilă nr. 56 din 02 aprilie 2003 a Curții de apel Cluj, prin aceste hotărâri judecătorești statuându-se că în mod legal, intimaților-reclamanți, nu li s-a atribuit un alt teren în compensare, Legea nr. 10/2001 neprevăzând o astfel de modalitate de rezolvare a notificărilor.
în circumstanțele cauzei pendinte, pe deplin stabilite de instanțele anterioare și necontestate, nu se mai poate admite ideea revocării dispoziției inițiale - Dispoziția nr. 651 din 18 iulie 2002 a Primarului municipiului Bistrița - întrucât situația patrimonială a intimaților-reclamanți din perspectiva bunurilor ce intră sub incidența legii speciale de reparație civilă, sub toate aspectele configurate în cuprinsul dispoziției, a fost deja tranșată prin puterea unei hotărâri judecătorești irevocabile
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziția de respingere a notificării sau a cererii de restituire poate fi atacată de persoana îndreptățită la secția civilă a tribunalului.
în contextul acestei dispoziții legale, se poate lesne constata că dispoziția neatacată, sau deși atacată, consolidată prin respingerea căilor de atac prevăzute de lege, își produce efectele de la expirarea termenului de atacare sau de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de respingere a contestației.
S-a apreciat corect că, în cazul dispoziției atacate, principiul revocabilității nu poate fi aplicabil decât până în momentul atacării la instanță a dispoziției, care echivalează cu intrarea în circuitul civil al dispoziției.
Aceasta înseamnă, pentru situația cauzei pendinte, că revenirea la cele dispuse prin dispoziția anterioară - Dispoziția nr. 651 din 18 iulie 2002 - încalcă principiul irevocabilității actelor administrative intrate în circuitul civil.
în egală măsură, s-a reținut corect că posibilitatea revocării dispozițiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001, de către autoritățile învestite cu soluționarea notificărilor, nu trebuie de principiu exclusă, în contextul unei justificări legale pertinente, intervenite într-un interval de timp îndeajuns de rezonabil, pentru a nu se putea vorbi despre nesocotirea unui drept deja câștigat de către persoana în beneficiul căreia dispoziția a fost emisă, dar nu și în ipoteza consolidării dreptului prin efectul unei hotărâri judecătorești irevocabile.
Or, în cauza de față, au trecut aproape 8 ani de la data recunoașterii, în beneficiul petenților, a dreptului lor la măsuri reparatorii pentru cota de 3/5 din teren și totalitatea casei de locuit și a anexelor gospodărești, și data la care, prin noua dispoziție, dreptul lor a fost redus cu partea ce i-ar fi revenit proprietarei tabulare T.M.
Situația juridică creată petenților din prezenta cauză, prin recunoașterea unui drept având o anumită întindere prin Dispoziția nr. 651 din 18 iulie 2002, împotriva căreia s-au exercitat căile de atac prevăzute de lege, fiind pronunțată astfel o hotărâre judecătorească irevocabilă, trebuie socotită ca fiind una în care nu se mai putea reveni, recunoașterea dreptului în aceste condiții și necontestarea lui timp de mai mulți ani fiind asimilabilă unei intrări în circuitul civil.
S-a reținut corect că situația intimaților - reclamanți a intrat sub incidența prevederilor art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, recunoașterea drepturilor la măsuri reparatorii sub aspectul întinderii lor constituind o speranță legitimă pentru contestatori în obținerea măsurilor reparatorii, întrucât pentru aceștia a existat un interes patrimonial substanțial suficient de important și concret care se baza pe dispoziția definitivă, convingerea caracterului definitiv venind tocmai din limitele de competență ce revin Comisiei Centrale pentru acordarea titlurilor de despăgubire.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 312 alin. (1) și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul pârâților ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 305/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 276/2013. Civil → |
|---|
