ICCJ. Decizia nr. 305/2013. Civil

Decizii civile ICCJ 2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 08 ianuarie 2008, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din data de 14 martie 2008, reclamanții P.M.D. și P.F.D. i-au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul București reprezentat prin Primarul General, solicitând obligarea pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor la plata sumei de 36.842,90 lei, reprezentând prețul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1996, actualizat; obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul București prin Primar General, în solidar, la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate de către reclamanți la apartamentul nr. l, situat în imobilul de pe str. Dr. Drăghiescu, sector 5, București, în cuantum de 175.390 lei precum și obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul București prin Primar General, în solidar, la plata diferenței dintre valoarea actuală de circulație a imobilului și prețul de vânzare, în cuantum de 1.111.993 lei.

Prin sentința civilă nr. 2962 din 18 aprilie 2008, Judecătoria Sectorului 5 București, în raport de art. 2 alin (1) lit. b) C. proc. civ., a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 5 București, excepție invocată de către instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții P.M.D. și P.F.D. și pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Municipiul București reprezentat prin Primarul General și chemata în garanție SC C. SA, în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 20819/3/2008.

Prin sentința civilă nr. 1008 din 06 iulie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice pentru primul capăt de cerere-restituire preț actualizat, ca neîntemeiată.

A respins capătul de cerere privind restituirea prețului actualizat formulat de reclamanții P.M.D. și P.F.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiat.

A admis în parte capătul doi din cererea precizată privind restituirea prețului de piață a imobilului formulat de reclamanții P.M.D. și P.F.D. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primar General și l-a obligat pe pârâtul Municipiul București prin Primar General să plătească reclamanților suma de 694.233 lei, reprezentând valoarea de circulație, fără îmbunătățiri, a apartamentului nr. l, situat în str. Dr. Drăghiescu, sector 5, București.

A respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A luat act de precizarea capătului de cerere privind plata contravalorii îmbunătățirilor în contradictoriu cu pârâții S.O., S.E. și A.M. și a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice invocată pe acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

A disjuns acest capăt de cerere și a format dosar separat cu termen la 26 octombrie 2009, cu citarea părților.

A respins cererea de chemare în garanție a SC C. SA, ca rămasă fără obiect și a luat act că reclamanții și-au rezervat dreptul de a cere cheltuielile de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin primul capăt de cerere, așa cum a fost precizat, reclamanții P.M.D. și P.F.D. solicită obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 40.695 lei, reprezentând preț actualizat plătit pentru apartamentul nr. l, situat în str. Dr. Draghiescu, sector 5, București în baza contractului de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996.

Având în vedere dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, în conformitate cu care restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legea nr. 112/1995 se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice pe acest capăt de cerere, constatând că există identitate între acest pârât și persoana obligată în cadrul raportului juridic născut între părți.

Reclamanții au solicitat, prin primul capăt de cerere, restituirea prețului actualizat al apartamentului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din 30 septembrie 1996, pentru ca, în cadrul celui de-al doilea capăt de cerere, să solicite valoarea de circulație - prețul de piață al aceluiași imobil.

Tribunalul a reținut că prin admiterea ambelor capete de cerere, în forma solicitată de reclamanți, s-ar ajunge la o dublă reparație a aceluiași prejudiciu, contravaloarea prețului actualizat fiind inclusă în prețul de piață al imobilului.

în situația în care contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legea nr. 112/1995, iar proprietarii au pierdut proprietatea imobilelor, aceștia au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, valoarea despăgubirilor stabilindu-se prin expertiză, conform art. 50 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009.

în cauza de față, reclamanții au pierdut proprietatea apartamentului nr. l, situat în str. Dr. Draghiescu, sector 5, București în cadrul acțiunii ce a format obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Sector 5 București, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 3406 din 22 iunie 2004, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care reclamanții din prezenta cauză au fost obligați să lase numiților S.O., S.E. și A.M. în deplină proprietate și posesie apartamentul menționat.

Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996, reținându-se că acesta a fost încheiat cu respectarea Legea nr. 112/1995.

Prin urmare, reclamanții nu se află în situația eludării dispozițiilor Legea nr. 112/1995, situație în care ar fi avut dreptul doar la restituirea prețului actualizat cu rata inflației de la Ministerul Finanțelor Publice, ci în situația în care au pierdut proprietatea apartamentului în cadrul acțiunii în revendicare, fără să fi fost desființat contractul de vânzare-cumpărare, situație în care aceștia au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului.

Tribunalul a reținut că debitor al obligației de restituire al prețului de piață al imobilului, nu poate fi decât Municipiul București, în calitate de vânzător, în temeiul răspunderii pentru evicțiune, reglementată de art. 1337 și următoarele C. civ., având în vedere lipsa unei dispoziții din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, lege specială care cuprinde doar principiul restituirii prețului de piață (art. 50¹) _i prevederea că Ministerul Finanțelor Publice este debitor în situația desființării contractelor de vânzare-cumpărare (art. 50 alin. (2), (2¹) și (3)).

în ceea ce privește cuantumul sumei reprezentând preț de piață al imobilului în litigiu, tribunalul a reținut că, potrivit raportului de expertiză specialitatea construcții efectuat în cauză, necontestat de părți, prețul de piață a fost evaluat la suma de 817.419 lei.

Totodată, contravaloarea lucrărilor de îmbunătățire aduse imobilului, a fost stabilită la suma de 123.186 lei.

întrucât contravaloarea acestor îmbunătățiri este inclusă în prețul de piață al imobilului, ele ridicând valoarea de circulație a acestuia prin luarea în considerare a finisajelor și a dotărilor tehnice și având în vedere faptul că plata contravalorii acestor îmbunătățiri face obiectul unui capăt distinct de cerere, formulat potrivit legii speciale, în contradictoriu cu proprietarii care au obținut restituirea imobilului, pentru a nu acorda reclamanților o dublă reparație asupra acestei sume (atât în cadrul capătului de cerere privind prețul de piață, cât și în cel privind contravaloarea îmbunătățirilor), tribunalul a stabilit prețul de piață la suma de 694.233 lei, obținută prin scăderea din prețul de piață al sumei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor.

A luat act de precizarea capătului de cerere privind contravaloarea îmbunătățiri în contradictoriu cu pârâții S.O., S.E. și A.M. și a constatat că excepția lipsei calității procesual pasive a Statului prin Ministerul Finanțelor Publice invocată pe acest capăt de cerere a rămas fără obiect, deoarece reclamanții au arătat că înțeleg să se judece doar cu persoanele fizice, față de modificarea legislativă prin Legea nr. 1/2009.

A disjuns acest capăt de cerere și a format dosar separat cu termen la 26 octombrie 2009, cu citarea părților, constatând că celelalte capete de cerere sunt în stare de judecată.

împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâtul Municipiul București prin Primarul General, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Reclamanții au criticat sentința apelată arătând că în mod nelegal instanța nu le-a admis și capătul de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata prețului actualizat achitat de reclamanți pentru apartamentul în litigiu. Acest capăt de acțiune își are temeiul în dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/200, iar contractul de vânzare - cumpărare nr. X/1996 încheiat de reclamanți cu statul în baza Legii nr. 112/1995, deși valabil, a rămas fără efecte juridice în urma executării silite a sentinței civile nr. 3406 din 22 iunie 2004.

Pârâtul Municipiul București prin Primarul General a criticat sentința apelată, arătând că, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (2¹) și alin. (3) din Legea nr. 1/2009 nu are calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere având ca obiect restituirea prețului de piață al apartamentului în litigiu, această calitate aparținând Ministerului Finanțelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 96/ A din 10 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apelul reclamanților a fost respins ca nefondat, iar apelul formulat de Municipiul București a fost admis, dispunându-se schimbarea în partea a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, astfel că, pe fond, acțiunea formulată în contradictoriu cu Municipiul București a fost respinsă pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive; s-a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut în ceea ce privește apelul reclamanților, că aceștia au solicitat prin acțiunea introductivă de instanță atât acordarea prețului reactualizat, cât și valoarea de piață a apartamentului cumpărat de stat în baza Legii nr. 112/1995 și pierdut de aceștia ca efect al sentinței civile irevocabile nr. 3406/2004 a Judecătoriei Sectorului 5 București.

Reclamanții au solicitat pentru același prejudiciu, respectiv, pierderea apartamentului în litigiu în acțiunea în revendicare a foștilor proprietari, o dublă despăgubire: atât prețul reactualizat cât și prețul de piață al apartamentului.

Instanța de apel a statuat că în mod corect instanța de fond a respins primul capăt al acțiunii, reținând că prețul reactualizat se include în prețul de piață al apartamentului și a apreciat în mod legal că, în caz contrar, s-ar ajunge la o îmbogățire fără just temei al reclamanților.

în analiza apelului declarat de către pârâtul Municipiul București prin Primarul General, instanța de apel a pornit de la modalitatea în care a fost învestită instanța de fond și de la obiectul concret al acțiunii deduse judecății.

Astfel, prin acțiunea introdusă la data de 08 ianuarie 2008, reclamanții au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului reactualizat și în temeiul dreptului comun - art. 1344 și următoarele C. civ., obligarea, în solidar, a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primarul General la: diferența dintre valoarea prețului reactualizat și valoarea de piață a imobilului și la valoarea îmbunătățirilor realizate de reclamanți în apartament.

Ulterior apariției Legii nr. 1/2009, reclamanții și-au modificat acțiunea, solicitând la data de 29 iunie 2009 ca pe capătul de acțiune având ca obiect îmbunătățirile să se judece exclusiv cu pârâții persoane fizice: S.O., S.E. și A.M., iar cu privire la al doilea capăt de acțiune, să li se acorde prețul de piață al imobilului conform art. 50¹din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost completată prin Legea nr. 1/2009. Reclamanții nu au mai solicitat aplicarea dreptului comun în cauză, respectiv dispozițiile art. 1344 C. civ., ci și-au întemeiat acest capăt modificat al acțiunii exclusiv pe Legea specială nr. 1/2009.

Ca atare, s-a apreciat că instanța de fond trebuia să respecte principiul dreptului de dispoziție al părții și să analizeze capătul de acțiune având ca obiect acordarea către reclamanți a prețului de piață al imobilului, numai prin prisma Legii nr. 1/2009 și nu în baza dreptului comun.

Conform dispozițiilor imperative ale Legii nr. 1/2009 care au completat dispozițiile art. 50 alin. (2¹) și alin. (3) al Legii nr. 10/2001, restituirea prețului de piață al imobilelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 se face de Ministerul Finanțelor Publice.

Curtea de apel a constatat că, potrivit jurisprudenței unitare, acest text de lege se aplică atât contractelor de vânzare-cumpărare constatate nule prin hotărâri judecătorești irevocabile, cât și contractelor de vânzare-cumpărare desființate ca efect al admiterii acțiunilor în revendicare formulate de foștii proprietari.

în consecință, s-a apreciat că în cauză, calitate procesuală pasivă pe capătul de acțiune având ca obiect valoarea de piață a imobilului are doar Ministerul Finanțelor Publice, nu și pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

Față de aceste considerente, s-a apreciat a fi fondat apelul Municipiului București prin Primarul General.

Instanța de apel a precizat că instanța de apel este instanță de control judiciar și în măsura în care apelanții își motivează apelurile, este ținută strict de analizarea doar a criticilor aduse sentinței apelate, neputând îndrepta alte eventuale greșeli de judecată ale primei instanțe.

în termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanții au formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate iar înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 3559 din 15 aprilie 2011, a admis recursul reclamanților declarat împotriva deciziei nr. 96/ A din 10 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a modificat-o în sensul că a desființat sentința nr. 1008 din 6 iulie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Pentru a decide astfel, înalta Curte a avut în vedere următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată formulată la 8 ianuarie 2008, înainte de adoptarea Legii nr. 1/2009 de modificare a Legii nr. 10/2001, a avut ca obiect solicitarea reclamanților de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata prețului actualizat pentru apartamentul nr. 1 din București, Str. Dr. Drăghicescu, sector 4 (în baza art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001), în timp ce în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul București prin Primar General (în solidar) reclamanții au solicitat recuperarea cheltuielilor efectuate pentru îmbunătățirea apartamentului; într-un al treilea capăt de cerere, reclamanții au solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Municipiului București (în solidar) la plata diferenței dintre valoarea actuală de circulație a apartamentului și prețul de piață actualizat, capăt de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 1344 C. civ.

La 29 iunie 2009, reclamanții au depus o modificarea a acțiunii cu privire la capătul de cerere prin care au solicitat recuperarea cheltuielilor efectuate cu îmbunătățirea apartamentului, formulat în contradictoriu cu Statul și Municipiul București, precizarea fiind în sensul că înțeleg să opună aceste pretenții numitelor S.O., S.E. și A.M. (proprietare ale apartamentului și evingătoare), solicitând chemarea în judecată a acestora în calitate de pârâte; acest capăt de cerere, astfel modificat, a fost disjuns prin sentința primei instanțe, formându-se un nou dosar.

La aceeași dată, prin concluziile scrise însă, reclamanții au precizat celelalte capete de cerere în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, solicitând obligarea Ministerului Finanțelor Publice la restituirea prețului actualizat achitat pentru apartament, pretenții întemeiate pe art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 iar în ce privește cererea de obligare la plata diferenței dintre valoarea de circulație a apartamentului și prețul actualizat au precizat că îl formulează în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primar General și solicită obligarea în solidar a pârâților la plata acestei valori; reclamanții au precizat în mod expres că își întemeiază această pretenție pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 (text introdus prin Legea nr. 1/2001).

Prima instanță a analizat cererea în raport de dispozițiile modificate ale Legii nr. 10/2001 și în ce privește primul capăt de cerere, s-a dispus respingerea cererii de restituire a prețului actualizat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și s-a admis în parte cererea având ca obiect plata prețului actualizat, sens în care s-a dispus obligarea pârâtului Municipiul București prin Primar General la plata sumei de 694.233 lei (fără îmbunătățiri), reprezentând valoarea de circulație a apartamentului, în timp ce, aceeași cerere, formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Prima instanță a constatat că pretenția privind restituirea prețului de piață al imobilului se încadrează în dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, însă, a constatat, contrar dispozițiilor legale, că legea specială nu cuprinde o normă expresă din care să reiasă calitatea Ministerului Finanțelor Publice de debitor într-o atare situație (în care reclamanții nu au eludat dispozițiile Legii nr. 112/1995, astfel cum s-a apreciat).

în aceste condiții, s-a recurs la dispozițiile dreptului comun, anume la prevederile art. 1337 C. civ., astfel că, Municipiul București, în calitate de vânzător în sarcina căruia cade obligația de garanție pentru evicțiune, a fost obligat la plata valorii de circulație către reclamanți.

Apelul formulat de reclamanți a privit alte aspecte (neacordarea și a prețului actualizat, cumulată cu valoarea de circulație a imobilului), în timp ce apelul formulat de pârâtul Municipiul București prin Primar General a valorificat doar excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție susținută în raport de dispozițiile art. 50¹din Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a constatat că tribunalul a soluționat cererea privind restituirea prețului de piață al apartamentului în baza dispozițiilor de drept comun, reținând însă în mod nelegal (pentru această situație) că această dezlegare a primei instanțe privește încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil, considerând totodată, că alte evaluări ar depăși limitele devoluțiunii în apel, în absența unor critici ale reclamanților cu privire la acest aspect și, prin urmare, această încălcare deși constată, a rămas nesancționată.

înalta Curte a apreciat însă că soluționarea cererii de restituire a valorii de circulație a imobilului în baza dispozițiilor art. 1344 C. civ., încalcă principiul specialia generalibus derogant, de vreme ce Legea nr. 10/2001, prin dispozițiile art. 50¹stabilește cadrul legal pentru dezlegarea unei astfel de cereri, cum a constatat în mod corect instanța de apel.

Acest aspect a fost necesar a fi antamat în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București (obiect al criticilor din apel), întrucât, prin motivele de apel, pârâtul a indicat totodată, ca debitor al acestei obligații Ministerul Finanțelor Publice, în virtutea art. 50¹din Legea nr. 10/2001, susținere confirmată de instanța de apel care a reținut neechivoc că pentru acest capăt de cerere calitatea procesuală pasivă revine Ministerului Finanțelor Publice.

Analiza unei pretenții în baza unui alt temei juridic decât cel indicat de parte nu implică prin ea însăși o încălcare a regulilor procedurale, deoarece, instanța de judecată este ținută a face calificarea corectă a pretențiilor cu care este învestită, date fiind dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., cu atât mai mult atunci când temeiul invocat este unul inadecvat.

în plus, instanța de judecată trebuie să dispună aplicarea dispozițiilor legale în ordinea corectă a ierarhiei și priorității lor și să pună în discuția părților aspectele de drept ce privesc chestiunile de ordine publică, regim aplicabil și regulii specialia generalibus derogant.

Ca atare, deși curtea de apel a constatat că prima instanță a soluționat capătul de cerere privind valoarea de circulație în baza unui alt temei juridic decât acela aplicabil cauzei (art. 1344 C. civ., în loc de art. 50¹din Legea nr. 10/2001), ceea ce echivalează cu necercetarea acestei cereri de prima instanță, nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. (în forma în vigoare la data pronunțării deciziei recurate - 10 februarie 2010, înainte de modificările aduse prin Legea 202/2010), în sensul desființării sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ci a făcut aplicarea regulilor din legea specială pentru prima dată în apel, ceea ce a deturnat soarta procesului și nu corespunde exigențelor unei proceduri echitabile în privința reclamanților, astfel cum aceasta se desprinde din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului creată în baza dispozițiilor art. 6 paragraf 1 din Convenție.

Concluzia anterioară decurge din aceea că reclamanții, având realizată pretenția dedusă judecății sub acest aspect în contradictoriu cu Municipiul București, pentru aceștia a lipsit folosul practic al atacării unei soluții favorabile, respectiv, sentința fondului.

înalta Curte a mai reținut că, din aceleași rațiuni de echitate a procedurii, nu era posibilă obligarea directă a Ministerului Finanțelor Publice la plata valorii de circulație, în baza textului incident - art. 50¹din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia de casare, înalta Curte a dat îndrumări ca, în rejudecare, instanța de fond să solicite reclamanților, în baza art. 129 alin. (4) C. proc. civ., precizarea capătului de cerere în discuție (restituire preț actualizat) sub aspectul calității procesuale pasive, cu observarea dispozițiilor art. 50 alin. (3) raportat la art. 50 alin. (2¹) din Legea nr. 10/2001 și a diferenței dintre cele două subiecte de drept: Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice însuși.

în rejudecarea cauzei, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 2247 din 16 decembrie 2011, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, astfel cum a fost precizată și l-a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să le plătească reclamanților suma de 817.419 lei, reprezentând valoarea de circulație fără îmbunătățiri a apartamentului nr. 1, situat în București, str. Dr. Draghiescu, sector 5.

A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect restituirea prețului.

Prin încheierea din 23 decembrie 2011, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 2247 din 16 decembrie 2011 în dosar în sensul că prețul pe care Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să-l plătească reclamanților reprezintă valoarea de circulație a apartamentului ce include îmbunătățirile.

Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

în rejudecarea cauzei, în raport de decizia de casare, reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată arătând că înțeleg să solicite, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul dispozițiilor art. 50¹din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului de piață al imobilului, conform standardelor internaționale de evaluare, în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legea nr. 112/1995, susținând totodată că, în raport de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acestui pârât îi revine obligația de plată a prețului de piață.

în cauza de față, reclamanții au pierdut proprietatea apartamentului nr. 1, situat în str. Dr. Draghiescu, sector 5, București în cadrul acțiunii ce a format obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei sector 5 București, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 3406 din 22 iunie 2004 rămasă definitivă și irevocabilă, prin care reclamanții din prezenta cauză au fost obligați să lase numiților S.O. și S.E. și A.M. în deplină proprietate și posesie apartamentul menționat.

Prin urmare, reclamanții nu se află în situația eludării dispozițiilor Legii nr. 112/1995, situație în care ar fi avut dreptul doar la restituirea prețului actualizat cu rata inflației de la Ministerul Finanțelor Publice, ci în situația în care au pierdut proprietatea apartamentului în cadrul acțiunii în revendicare, fără a fi desființat contractul de vânzare-cumpărare, situație în care aceștia au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului.

Potrivit dispozi?iilor art. 50 alin. (2¹) din Legea nr. 10/2001, "cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru", iar potrivit alin. (3) "Restituirea prețului prevăzut la alin, (2) și (2¹) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".

Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 50 alin. (2¹) și alin. (3) și art. 50¹, sunt incidente nu doar în situația în care contractele de vânzare cumpărare au fost anulate de către instanța de judecată, ci și în situația în care au fost admise acțiunile în revendicare, iar cumpărătorii au pierdut posesia imobilelor și proprietatea prin admiterea acțiunii în revendicare, prin comparare de titluri.

Din coroborarea acestui articol cu art. 50 alin. (2), rezulta ca legiuitorul a avut in vedere doua ipoteze, anume restituirea către cumpărători a prețului actualizat in funcție de indicele de inflație si restituirea prețului de piața.

în primul caz, contractele au fost încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, astfel ca instanța de fond a constatat nulitatea lor si, întrucât se folosește de fiecare data sintagma "desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile" rezulta ca a doua ipoteza privește cu necesitate admiterea unor acțiuni in revendicare prin compararea de titluri, operațiune in urma cărora contractele încheiate de foștii chiriași rămân Iară eficiență juridică.

Tribunalul a reținut că nu este întemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului actualizat, având în vedere că acesta va fi obligat să plătească reclamanților suma de 817.419 lei, reprezentând valoarea de circulație cu îmbunătățiri a apartamentului nr. 1, situat în București, str. Dr. Draghiescu, sector 5, norma de drept prevăzând restituirea prețului de piață al imobilului, care presupune stabilirea prețului de piață pentru imobil, așa cum acesta apare identificat la momentul efectuării expertizei, deoarece prin restituirea si a prețului actualizat s-ar realiza o dubla despăgubire in patrimoniul reclamanților.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a declarat apel împotriva sentinței de fond, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, deoarece nu a fost parte la încheierea contractului dintre reclamanți și Primăria Municipiului București, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București.

A susținut că prevederile art. 1337 și 1341 și urm,. C. civ, sunt aplicabile în cauză și nu pot fi înlăturate, chiar prin dispozițiile speciale contrare, astfel că nici dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice.

Deposedarea reclamanților de imobil întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, Primăria Municipiului București față de pretențiile privind restituirea valorii prețului pentru imobilul în cauză la prețul de circulație.

Pârâtul a mai susținut că în mod nelegal și netemeinic, instanța de fond a admis acțiunea, întrucât în cauză nu este îndeplinită nici o condiție din cele două prevăzute imperativ prin art. 50¹din Legea nr. 10/2001, întrucât, pe de o parte, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu rea credință de către ambele părți contractante, astfel cum s-a reținut prin sentința civilă nr. 3406 din 22 iunie 2004 a Judecătoriei sector 5, iar pe de altă parte, contractul amintit nu a fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 193/ A din data de 8 mai 2012, respins ca nefondat apelul pârâtului.

Instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, față de dispozițiile art. 50 alin. (2), (2¹) și (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, restituirea prețului actualizat, respectiv a prețului de piață al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a mai reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3406 din 22 iunie 2004 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, irevocabilă, s-a statuat asupra bunei credințe a părților contractante la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. X/1996, reținându-se că acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Susținerea pârâtului în sensul că nu este îndeplinită cea de-a doua cerință prevăzută de art. 50¹din Legea nr. 10/2001, nu este fondată având în vedere că, urmare a admiterii cererii de revendicare a imobilului, prin sentința civilă nr. 3406 din 22 iunie 2004, contractul de vânzare-cumpărare nr. X/1996 a fost lipsit de efecte juridice, instanța statuând irevocabil ca pârâții P.F.D. și P.M.D. să lase reclamanților (foști proprietari ai imobilului) în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul în cauză.

împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6 și pct. 9, a susținut că hotărârea este nelegală deoarece instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, decizia fiind pronunțată și cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Printr-un prim motiv de recurs, recurentul-pârât a criticat soluția instanței de apel, susținând că aceasta a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive pentru următoarele considerente:

Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre reclamanți și Primăria Municipiului București este terț fata de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București.

Dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natura sa determine introducerea în prezenta cauza a Ministerului Finanțelor Publice și sa acorde calitate procesuala acestei instituții, cat timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului iar deposedarea reclamanților de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.

Această tulburare de drept, este de natură sa angajeze răspunderea contractuala pentru evicțiune totala a vânzătorului respectiv Primăria Municipiului București, date fiind pretențiile reclamanților de restituire a valorii prețului pentru imobilul în cauza la prețul de circulație.

Nicidecum, nu poate fi antrenata răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că în prezenta acțiune nu exista culpa acestei instituții.

Recurentul-pârât a conchis că, în temeiul argumentelor expuse, se impune admiterea recursului, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și modificarea deciziei de apel în sensul respingerii acțiunii reclamanților, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Printr-un al doilea motiv de recurs recurentul-pârât a susținut că greșit a fost admisă acțiunea reclamanților iar în dezvoltarea acestei critici a susținut următoarele:

Dispozițiile art. 50¹din Legea nr. 10/2001 prevăd că pentru a se acorda despăgubiri la valoarea piața este necesara îndeplinirea cumulativa a doua condiții: prima condiție este ca aceste contracte sa fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legea nr. 112/1995 iar a de-a doua condiție este ca ele sa fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

în prezenta cauza nu este îndeplinită prima condiție din cele doua prevăzute imperativ de Legea nr. 10/2001.

Atâta vreme cât reclamanții nu au făcut dovada existenței unei sentințe definitive si irevocabile in ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat de către aceștia cu Primăria Municipiului București, obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei reprezentând valoarea de piața a imobilului in cauza nu este justificată.

Printr-un al treilea motiv de recurs, recurentul-pârât a susținut că în mod greșit instanța de apel a menținut soluția instanței de fond referitoare la obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata prețului de piață în care a fost inclusă și contravaloarea îmbunătățirilor imobilului (817.419 lei), în condițiile în care capătul de cerere referitor la îmbunătățiri a fost precizat de către reclamanți încă din primul ciclu procesual, în sensul ca aceștia au înțeles să se judece numai în contradictoriu cu persoanele fizice, motiv pentru care a fost disjuns, formându-se alt dosar.

Astfel, prin sentința civila nr. 1008 din 06 iulie 2009, Tribunalul București, secția IV-a civila, a luat act de precizarea capătului de cerere privind solicitarea acordării contravalorii îmbunătățirilor în contradictoriu cu S.O., S.E. si A.M. si a disjuns acest capăt de cerere, urmându-se dosar separat cu termen la 26 ianuarie 2009.

Aceasta dispoziție a instanței de fond nu a fost contestată de niciuna dintre părți, nici în calea de atac a apelului si nici in recurs, motiv pentru care a rămas irevocabilă, noul dosar format, având ca obiect pretenții, reprezentând îmbunătățirile necesare si utile efectuate la apartamentul nr. l din str. Draghiescu, judecându-se separat.

Mai mult, chiar reclamanții, prin motivele de recurs care au fost găsite întemeiate de către î.C.C.J., au solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei de 694.233 lei, reprezentând valoarea de circulație, fără îmbunătățiri, a imobilului.

Capătul de cerere privitor la îmbunătățiri, disjuns din prezenta cauză, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr. 31087/3/2009 si a fost admis in parte, fiind astfel evident că aceste pretenții se judecă separat și în contradictoriu cu alte părți - persoane fizice, nu cu Ministerul Finanțelor Publice.

Așadar, întrucât chiar reclamanții, încă din primul ciclu procesual, au înțeles să se judece, în ceea ce privește contravaloarea îmbunătățiri, separat, rezultă că în prezentul dosar instanța nu a mai fost investita cu soluționarea acestui capăt de cerere și, prin urmare, obligând Ministerului Finanțelor Publice la plata acestei sume, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.

Astfel, obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata inclusiv a contravalorii lucrărilor de îmbunătățire aduse imobilului, respectiv a sumei de 123.186 lei, așa cum a fost stabilita prin raportul de expertiză efectuat in cauza, în situația în care pentru aceasta suma reclamanții se judecă separat cu alte persoane, ar duce la o dubla plata a acestor îmbunătățiri.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat și modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței tribunalului iar pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamanții P.M.D. și P.F.D. în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Recursul este nefondat pentru considerentele care succed.

Critica recurentului-pârât în sensul că nu Ministerul Finanțelor Publice ci Primăria Municipiul București are calitate procesuală pasivă în speță, deoarece aceasta a fost parte contractantă în actul de vânzare-cumpărare, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 1337 C. civ., care instituie obligația de garanție a vânzătorului pentru evicțiune, nu poate fi primită.

Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice - în cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat sau a prețului de piață al imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate de chiriași cu eludarea sau, respectiv, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare și care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile - este conferită de dispozițiile exprese ale art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care prevede că restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2¹) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Aceste prevederi speciale derogă de la dreptul comun în materie, conform principiului "specialia generalibus derogant", astfel încât, în cauză, prevederile Codului civil care reglementează obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii (art. 1337,art. 1341-1345 C. civ.), invocate de recurentul-pârât nu-și găsesc aplicarea în privința restituirii prețului actualizat, respectiv a restituirii prețului de piață al imobilului, deoarece litigiul de față nu este fundamentat pe instituția răspunderii pentru evicțiune reglementată de Codul civil ci pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, care îi acordă în mod expres calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice.

Nici critica recurentului-pârât în sensul că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50¹din Legea nr. 10/2001 pentru a se acorda prețul de piața și că, prin urmare, nu se poate dispune obligarea Ministerului Finanțelor Publice la restituirea prețului de piață, motivat de faptul că reclamanții nu ar fi făcut dovada că, printr-o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legea nr. 112/1995 ar fi fost desființat nu poate fi primită.

Chiar dacă art. 50 și 50¹ nu explicitează ce trebuie să se înțeleagă prin desființarea contractelor, este corectă interpretarea dată de instanțele de fond și de apel, în sensul că această desființare are în vedere atât situația în care contractul a fost anulat ori constatat nul printr-o hotărâre judecătorească, dar și situația în care față de cumpărător s-a admis acțiunea în revendicare formulată de fostul proprietar.

Această interpretare este susținută de prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 8 din Legea nr. 1/2009, care prevede că, în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu bună-credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuințe din fondurile de locuințe gestionate de consiliile locale și/sau de Ministerul dezvoltării lucrării publice și locuințelor.

Chiar dacă acest text privește un alt drept al chiriașului cumpărător decât cel care face obiectul prezentului litigiu, el dezvăluie intenția legiuitorului de a asimila desființării contractului nu doar situația în care acesta a fost anulat sau constatat nul, ci și situați în care cumpărătorul în baza unui contract a fost evins într-o acțiune în revendicare.

Prin urmare, în ceea ce privește dispoziția din art. 50 din Legea nr. 10/2001, care impune desființarea prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile a contractelor de vânzare-cumpărare, instanțele de fond și apel corect au reținut că, deși actul de vânzare - cumpărare încheiat de reclamanți nu a fost desființat, efectele juridice ale acestuia au încetat ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare promovată de foștii proprietari și că actul, deși legal încheiat, este desființat ca efecte așa încât critica de nelegalitate a recurentului-pârât vizând acest aspect este nefondată.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ. vizând faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut în sensul că Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să le plătească reclamanților suma de 817.419 lei, reprezentând valoarea de circulație a apartamentului nr. 1, situat în București, str. Dr. Draghiescu, sector 5, sumă ce include și contravaloarea lucrărilor de îmbunătățire aduse imobilului, în cuantum de 123.186 lei, în condițiile în care pentru această sumă reclamanții se judecă separat cu foștii proprietari cărora li s-a restituit imobilul, fapt ce conduce la concluzia că aceștia vor obține o dublă plata a acestor îmbunătățiri, înalta Curte constată, din examinarea lucrărilor cauzei și contrar celor susținute de reprezentanta pârâtului cu prilejul dezbaterilor orale asupra recursului, că acest motiv nu a fost invocat prin cererea de apel, fiind formulat omisso medio, cu încălcarea art. 296 raportat la art. 316 C. proc. civ., așa încât nu poate constitui obiect al controlului judiciar pentru prima oară în recurs.

Având în vedere temeiurile care preced, înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a respins recursul pârâtului, ca nefondat.

← ICCJ. Decizia nr. 393/2013. Civil		ICCJ. Decizia nr. 386/2013. Civil →

ICCJ. Decizia nr. 305/2013. Civil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 305/2013. Civil