ICCJ. Decizia nr. 3906/2013. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3906/2013
Dosar nr. 18409/3/2010
Şedinţa publică din 23 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, la data de 14 aprilie 2010, reclamantul I.I.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună acordarea despăgubirilor în cuantum de 1.349.032 euro pentru prejudiciul moral suferit.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. a), alin. (3), art. 2 din Legea nr. 221 din 12 iunie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 1290 din 27 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, în funcţie de cursul Băncii Naţionale a României, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare; a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din Dosarul nr. 241/1958, ca neîntemeiată; a respins cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că, la data de 21 noiembrie 1957 reclamantul a fost arestat preventiv din motive politice, iar prin sentinţa penală nr. 331 din 09 aprilie 1958 a Tribunalului Militar Bucureşti, a fost condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale la şase ani temniţă grea, cinci ani degradare civică, dispunându-se şi confiscarea averii. De asemenea a fost obligat la 400 RON cheltuieli de judecată.
Potrivit biletului de eliberare depus de reclamant, în urma graţierii, a fost pus în libertate la 19 noiembrie 1963.
Tribunalul a constatat că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, tribunalul a arătat că prin condamnarea sa la şase ani de temniţă grea şi executarea a patru ani în condiţii vitrege, i s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecinţele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile şi încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinţa inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sociale, onoare, reputaţie - precum şi cele care se situează în domeniul afectiv al vieţii umane - relaţiile cu prietenii, apropiaţii, vătămări care îşi găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.
Tribunalul a avut în vedere şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a din Legea nr. 221/2009, potrivit cu care se va ţine cont de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990. În concret, tribunalul a constatat că acesta figurează în evidenţele casei Judeţene de Pensii Prahova, ca fiind beneficiar al acestui decret.
În plus, potrivit Decretului - lege nr. 118/1990 reclamantul beneficiază şi de drepturile recunoscute prin art. 6 din acelaşi act normativ, reprezentate de scutirea de plata impozitelor şi a taxelor locale, asistenţă medicală şi medicamente gratuite, transport gratuit urban, 12 calatorii gratuite în sistemul feroviar la clasa I, cât şi cu mijloacele de transport auto sau fluvial.
Cât priveşte cuantumul maxim al despăgubirilor ce pot fi acordate, tribunalul a reţinut că de la data sesizării instanţei până la soluţionarea cererii, Legea nr. 221/2009, ce reprezintă temeiul juridic al acţiunii, a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, care în art. II prevede că dispoziţiile acesteia sunt aplicabile şi cererilor care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a ordonanţei printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Cum aceasta este situaţia şi în cauza de faţă, îi vor fi aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cu care în cazul în care cererea este formulată de cel condamnat cu caracter politic, cuantumul maxim al despăgubirilor nu poate depăşi 10.000 de euro.
În aceste condiţii, în stabilirea întinderii daunelor, luându-se în considerare consecinţele negative suferite, pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, cuantumul sumei pretinse a fost găsit justificat numai în parte. Dându-se eficienţă criteriului unei satisfacţii suficiente şi echitabile, cererea va fi admisă pentru suma de 2.000 de euro echivalent în RON la data plăţii.
Cât priveşte cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale, constând în cheltuielile de judecată la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată.
În acest sens, tribunalul a arătat că în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 poate fi acoperit numai prejudiciul material suferit ca urmare a confiscării bunurilor prin hotărârea de condamnare, nu şi pentru alte prejudicii suferite de cel condamnat cu caracter politic.
În condiţiile în care reclamantul nu a înţeles să solicite despăgubiri pentru bunurile confiscate, iar legea nu recunoaşte decât pentru aceste bunuri dreptul la dezdăunare, cererea reclamantului s-a reţinut ca neîntemeiată în această privinţă.
Tribunalul a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, considerând că nu sunt întrunite condiţiile art. 274 C. proc. civ., în condiţiile în care, pentru realizarea dreptului recunoscut de dispoziţiile Legii nr. 221/2009, inclusiv pentru stabilirea întinderii cuantumului daunelor morale, calea judiciară este obligatorie.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi I.I.I.
Prin decizia nr. 601 A pronunţată la 16 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul declarat de reclamant, a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea.
În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în esenţă, că urmare publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 în M. Of. partea I din 15 noiembrie 2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt suspendate de drept, urmând ca în termen de 45 zile, Parlamentul, respectiv Guvernul să pună de acord aceste prevederi legale cu dispoziţiile Constituţiei, la împlinirea acestui termen, prevederile sus - menţionate încetându-şi efectele juridice.
Curtea a constatat că termenul de 45 zile a expirat, fără a fi intervenit vreo procedură de punere de acord a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 cu Constituţia României [art. 1 alin. (3) şi (5)], ele încetând a-şi mai produce efectele la 01 ianuarie 2011.
În speţă, la termenul de judecată din 16 iunie 2011, s-a constatat că nu mai există temeiul juridic pentru acordarea daunelor morale solicitate - potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, putând fi acordate în continuare, doar despăgubirile la care se referă la art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) din lege (inaplicabile în litigiu).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 2 august 2011.
La termenul de la 11 iunie 2012, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar la 2 iulie 2013, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 23 septembrie 2013, când instanţa a invocat excepţia perimării recursului.
Analizând cu prioritate această excepţie, faţă de dispoziţiile art. 137 din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.
În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 11 iunie 2012, stabilit pentru soluţionarea recursului şi, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 11 iunie 2013, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii.
Reţinând că în cauză sunt întrunite condiţiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi constatând că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată şi din oficiu de instanţă, faţă de dispoziţiile art. 252 alin. (1) teza I din acelaşi cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantul I.I.I. împotriva deciziei civile nr. 601 A pronunţată la 16 iunie 2011 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3905/2013. Civil. Recalculare pensie.... | ICCJ. Decizia nr. 3907/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
