ICCJ. Decizia nr. 3989/2013. Civil. Drepturi băneşti. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3989/2013

Dosar nr. 1160/83/2012

Şedinţa publică din 25 septembrie 2013

Asupra recursului constată următoarele:

Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 528/LMA din 28 martie 2012 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Consiliul local şi Primarul municipiului Satu Mare. A respins acţiunea civilă formulată de Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în reprezentarea membrilor indicaţi, având ca obiect obligarea pârâţilor Şcoala cu clasele I-VIII G.M., Consiliul local al municipiului Satu Mare, Primarul municipiului Satu Mare şi Unitatea Administrativ Teritorială Satu Mare la plata premiului anual (al 13-lea salariu) pe anul 2010, actualizat în funcţie de coeficientul de inflaţie.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, prin decizia nr. 5399/R din 4 decembrie 2012, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de sindicatul reclamant împotriva sentinţei tribunalului.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs nemotivat reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, solicitând admiterea acestuia şi a cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că recursul nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Una dintre regulile comune referitoare la instituirea şi exercitarea căilor de atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale. În procedură, dreptul de a exercita o cale de atac este, în principiu, unic şi se epuizează o dată cu declararea acesteia. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una şi aceeaşi cale de atac. În caz contrar, excepţia puterii lucrului judecat va putea fi invocată de cel interesat sau de instanţă din oficiu, spre a se anihila calea de atac inadmisibilă.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Or, în speţă, s-a exercitat calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 5399/R din 4 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în recurs.

Prin urmare, hotărârea curţii de apel, fiind irevocabilă, nu putea fi atacată din nou cu recurs, întrucât s-ar deschide calea „recursului la recurs”, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.

Astfel, recurentul nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului în această materie.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Cum recursul de faţă înfrânge această regulă a procedurii civile, el se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare împotriva deciziei nr. 5399/R din 4 decembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3989/2013. Civil. Drepturi băneşti. Recurs