ICCJ. Decizia nr. 4028/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4028/2013
Dosar nr. 47446/3/2009
Şedinţa publică din 26 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - secţia a IV-a civilă sub nr. 47446/3/2009, reclamantele B.R. şi M.L. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, solicitând ca pe calea contestaţiei prevăzută de Legea nr. 10/2001 să fie pronunţată o hotărâre prin care să se dispună anularea dispoziţiei, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantei B.R. şi a dreptului special de folosinţă al reclamantei M.L. asupra terenului situat în str. B.U., sector 5 şi la restituirea în natură a acestuia, iar, în subsidiar, în măsura în care nu este posibilă restituirea în natură, la restituirea prin echivalent.
În motivarea contestaţiei, reclamantele au arătat, în esenţă, că la data de 12 martie 1947, A.C. şi E.C. au dobândit un drept de proprietate asupra imobilului şi construcţiei fost situat în str. B.U., actuala str. I.B., potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat.
La data de 29 iunie 1989, M.L. şi L.M. au fost expropriaţi în baza Decretului, nefiind primite despăgubiri pentru imobil, pentru teren, ci doar pentru construcţie.
Reclamantele au mai invocat că au depus cu respectarea termenului legal notificarea în baza Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului, la care a ataşat toate actele necesare, la solicitarea pârâtei, însă la data de 30 septembrie 2009, pârâta a emis dispoziţia, prin care a respins notificarea ca nedovedită.
Reclamantele au mai invocat faptul că, ulterior primirii dispoziţiei, au obţinut copii ale actului normativ de expropriere al tatălui lor, M.L., şi nu au fost invitate să ia parte la lucrările în dosar.
Ulterior, reclamantele au depus o cerere precizatoare, prin care au arătat faptul că terenul ce face obiectul cererii este situat în sectorul 3 şi nu în sectorul 5, iar numărul notificării este X. din 29 august 2001 şi nu Y. din 14 februarie 2002, aşa cum eronat s-a menţionat în cuprinsul dispoziţiei.
La dosarul cauzei, din oficiu, tribunalul a solicitat ataşarea tuturor actelor care au stat la baza emiterii dispoziţiei.
La termenul din 04 februarie 2010, tribunalul a încuviinţat pentru reclamante proba cu expertiză specialitatea topografie, fiind depus în acest sens la dosar raportul de expertiză efectuat de expert T.A., la care părţile nu au formulat obiecţiuni.
La termenul din 27 mai 2010, tribunalul a acordat cuvântul părţilor pe excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei M.L. şi a rămas în pronunţare pe acest aspect, cât şi pe fondul cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 876 din 10 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea formulată de reclamanta M.L. ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar acţiunea formulată de reclamanta B.R. a fost respinsă ca neîntemeiată.
Tribunalul a apreciat că în prezenta cauză reclamanta M.L. nu are calitate procesuală activă întrucât, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, refuzul de a emite dispoziţia motivată poate fi atacat numai de către persoanele care au formulat notificarea, respectiv de către numita B.R. nu şi de către alte terţe persoane.
Aşadar, faptul că reclamanta, care nu are calitatea de persoană îndreptăţită conform Legea nr. 10/2001 întrucât nu a formulat notificare este nemulţumită de faptul că notificarea nu a fost soluţionată, nu-i conferă acesteia şi calitatea procesuală de a solicita anularea dispoziţiei emisă în baza Legii nr. 10/2001.
Legea nr. 247/2005, a prevăzut numai în anumite situaţii o prelungire a termenului, în anumite ipoteze, dar nu a termenului de depunere a notificării, ci doar a termenului în care se poate contesta decizia sau dispoziţia emisă în baza Legii nr. 10/2001, la instanţa civilă, situaţie care nu se regăseşte în speţa dedusă judecăţii.
În consecinţă, tribunalul a apreciat că reclamanta nu este o persoană îndreptăţită la restituire în baza Legii nr. 10/2001, nedepunând în termen legal notificare, conform dispoziţiilor acestui act normativ.
Reclamantele au arătat că A.C. s-a căsătorit la data de 05 martie 1964 cu bunica lor M.C., care fusese anterior căsătorită cu N.L.; la rândul său, N.L. a fost moştenit de M.L., care este tatăl reclamantei.
Ori, în urma deceselor succesive şi a actelor de stare civilă existente în dosar, tribunalul a reţinut că reclamanta nu este moştenitoarea lui A.C., neexistând la dosarul cauzei niciun fel de înscris în acest sens, fiind persoană cu totul străină de defunctul A.C.
Or, tribunalul a constatat că datele de stare civilă ale soţiei lui A.C. - M.C. - existente la din dosar în certificatul de căsătorie - sunt total diferite de datele de stare civilă ale M.L., soţia lui N.L., aşa cum rezultă din certificatul de căsătorie existent la dosar.
M.L. s-a născut pe 18 august 1891 în U.R.S.S., tatăl fiind P.G., iar numele anterior de familie a fost P., pe câtă vreme M.C. s-a născut pe 18 august 1891 în localitatea C., iar numele anterior de familie a fost P.L.
Consecinţa acestui fapt este că soţia lui M.L. nu putea fi cea de-a doua soţie a lui A.C. şi, prin urmare, imobilul ce s-a aflat la un moment dat în proprietatea lui A.C. nu putea fi transmis bunicii reclamantei şi, implicit, tatălui reclamantei.
Oricum, aşa cum s-a arătat în situaţia juridică existentă la dosar, proprietarul imobilului iniţial este A.C., or reclamanta nu este şi nici nu poate fi moştenitorul lui A.C. nici măcar prin retransmitere; L.M. nu este fiul lui A.C. şi deci nu îl poate moşteni.
În termenul legal de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 284 C. proc. civ., împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii B.R. şi M.L.
Apelantul reclamant apreciază că în calitate de persoană îndreptăţită în Dosarul nr. 15416/2001 al Primăriei Sectorului 3 Bucureşti are calitate procesuală activă de a contesta dispoziţia prin care a fost soluţionată notificarea ce a format obiectul dosarului administrativ.
Statuând asupra lipsei calităţii procesuale active a apelantului reclamant, instanţa de fond a interpretat şi aplicat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 contrar principiilor de drept civil cu care norma specială se completează şi anume că manifestarea de voinţă trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice. De asemenea, interpretarea primei instanţe contravine finalităţii reparatorii a legii, care justifică principiul interpretării acesteia în favoarea celor îndreptăţiţi şi principiul constituţional al protejării şi garantării dreptului de proprietate.
În ceea ce priveşte acţiunea formulată de reclamanta B.R., apelanta reclamantă a arătat că M.P., M.L., L.M. şi M.C. sunt una şi aceeaşi persoană. Din certificatul de căsătorie aflat la dosar rezultă că M.P. s-a căsătorit în anul 1913 şi a devenit L.
Ulterior refugierii în anii `40, M.L. şi-a schimbat numele în L.E., schimbare ce a intervenit din considerente politice, întrucât fiul C. era ofiţer în armata română, iar numele slave nu erau agreate. Cu toate acestea apelanţii au arătat că nu deţin până în prezent documente care să ateste această situaţie.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri în dovedirea identităţii între M.C. şi M.L.E., respectiv a calităţii de persoană îndreptăţită a apelantei reclamante B.R.
Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate, Curtea a constatat următoarele:
Calitatea procesuală activă reprezintă una din condiţiile de exercitare a acţiunii civile şi constituie identitatea dintre persoana reclamantului şi titularul dreptului care se pretinde că a fost încălcat.
În materia imobilelor preluate abuziv de stat, a fost adoptată Legea nr. 10/2001, lege specială de reparaţie, prin care au fost au fost instituite norme speciale de drept substanţial şi o procedură administrativă, fiind diversificată gama măsurilor reparatorii, acestea fiind supuse unor proceduri tehnice caracteristice dreptului administrativ, cenzurat de instanţă.
În speţă, însă, notificarea înregistrată sub nr. X./2001, prin care s-a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a terenului situat în Bucureşti str. B.U., fost Dr. I.B., a fost formulată şi semnată numai de apelanta reclamantă B.R., sora apelantului reclamant, astfel încât numai aceasta are calitate procesuală activă în cadrul contestaţiei formulată în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Nici demersurile efectuate de apelantul reclamant ulterior introducerii notificării nu fac dovada că cei doi moştenitori au acţionat împreună prin notificarea înregistrată sub nr. X., în primul rând pentru faptul că toate aceste demersuri sunt ulterioare expirării termenului de 6 luni reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Termenul de notificare, calculat de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001), care a fost prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001 până la data de 14 februarie 2001, este un termen de decădere şi nu a suferit nicio modificare prin dispoziţiile legale ulterioare.
Prin urmare, întrucât Legea nr. 247/2005 nu a repus pe foştii proprietari în termenul de formulare a notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, orice cerere formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi depusă la deţinătorul bunului după apariţia Legii nr. 247/2005, este lipsită de efecte juridice, iar apelantul reclamantul nu a putut dobândi, ulterior expirării termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, calitatea de persoană îndreptăţită în Dosarul 15416/2001, constituit în baza notificării nr. X. (dosarul de fond).
Curtea nu va reţine nici susţinerea potrivit căreia notificarea reprezintă un act de conservare, în privinţa căruia coindivizarii se reprezintă unii pe ceilalţi, faţă de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire”.
Faţă de cele reţinute, Curtea a apreciat corectă reţinerea instanţei de fond în sensul că apelantul reclamant nu a formulat notificare în baza legii nr. 10/2001, astfel încât nu poate avea calitate procesuală activă în prezenta contestaţie formulată în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, neputând pretinde încălcarea vreunui drept în procedura administrativă prevăzută de acest act normativ.
Pe fondul pretenţiilor deduse judecăţii, Curtea a constatat că prin notificarea înregistrată sub nr. X., apelanta contestatoare B.R. a solicitat în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului situat în Bucureşti str. B.U., fost Dr. I.B., dobândit de bunicii săi în baza actului de vânzare-cumpărare 28570/1940.
Curtea a apreciat că în cauză a fost răsturnată prezumţia reglementată de art. 24 din Legea nr. 10/2001, făcându-se dovada că persoana individualizată în decretul de expropriere nu este cea care deţinea imobilul sub nume de proprietar, precum şi lipsa legăturii de rudenie între persoanele care au figurat în calitate de proprietari ai imobilului şi cele pe numele cărora s-a realizat exproprierea.
Astfel, dreptul de proprietate asupra imobilului şi construcţiei fost situat în str. B.U., actuala str. I.B. a fost dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 12 martie 1947, de cumpărătorii A.C. şi E.C.
Ca atare, câtă vreme apelanta reclamantă nu a probat afirmaţiile făcute, Curtea nu poate face speculaţii privind desfacerea căsătoriei încheiată între N.L. şi P.M. şi nici privind schimbarea numelui acesteia în L.E.
Mai mult, din actele de stare civilă ale autorului apelantei reclamante rezultă că acesta şi-a păstrat numele de L. Or, considerentele politice care au determinat-o pe bunica apelantei reclamante în anii `50 să îşi schimbe numele de origine slavă, vizau întreaga familie nu doar pe bunica apelantei. Câtă vreme ceilalţi membri ai familiei, respectiv fiii şi fiicele M.L., şi-au păstrat acest nume, schimbarea numelui acesteia în L.E., în lipsa unor înscrisuri doveditoare în acest sens, rămâne o speculaţie din partea apelantei, care nu poate fi îmbrăţişată de instanţă.
În apel, s-au făcut demersuri pentru obţinerea certificatului de moştenitor emis de pe urma defunctului A.C., însă prin adresa din 23 ianuarie 2012 emisă de Camera Notarilor Publici Bucureşti s-a comunicat că acesta lipseşte din arhiva acestei instituţii, dosarul succesoral nr. S.378/1978 fiind ataşat Dosarului nr. 7262/1973 al Judecătoriei Sectorului 4.
În concluzie, faţă de probele administrate în cauză, Curtea a reţinut că apelanta reclamantă nu a făcut dovada că este moştenitoarea lui A.C., neexistând la dosarul cauzei niciun fel de înscris în acest sens. Fiind persoană cu totul străină de defunctul A.C., imobilul ce s-a aflat la un moment dat în proprietatea lui A.C. nu putea fi transmis bunicii reclamantei şi, implicit, tatălui reclamantei, astfel că apelanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei civile nr. 162A din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat recurs reclamanţii R.B. şi M.L., susţinându-se următoarele motive de recurs.
Este incident art. 304 alin. (9) C. proc. civ., cu privire la faptul ca instanţa a considerat că M.L. nu are calitate procesuală activă în speţă.
A fost dovedită calitatea de moştenitor şi persoană îndreptăţită să solicite şi să i se acorde dreptul de folosinţă asupra imobilului (drept care va fi convertit în drept de proprietate după obţinerea cetăţeniei române), potrivit cerinţelor articolelor 4, 23 şi 24 şi celelalte din Legea nr. 10/2001, precum şi art. II din Legea nr. 48/2004 şi potrivit actelor aflate la dosar (dosarul de fond).
Se susţine că M.L. şi-a însuşit notificarea X. depusă de R.B., participând împreună cu aceasta la demersurile necesare în conformitate cu Legea nr. 10/2001.
Astfel, deşi numele său nu apare în notificarea iniţială către Primăria sectorului 3, se solicită a se reţine că notificarea reprezintă un act de conservare, căruia i se aplică principiul potrivit căruia coindivizarii se reprezintă unii pe ceilalţi în privinţa actelor de conservare.
Demersurile lui M.L. efectuate în dosar ulterior datei introducerii notificării arată neîndoielnic că acesta şi R.B. au acţionat împreună şi, în lumina finalităţii reparatorii a Legii 10/2001, manifestările sale de voinţă nu pot rămâne fără efecte juridice. Reieşind faptul că M.L. este persoană îndreptăţită în Dosarul nr. 15416/2001 aflat pe rolul Primăriei Sector 3, acesta are şi calitatea procesuală de a solicita anularea dispoziţiei emisă de Primărie.
Argumentele din decizia recurată nu pot fi reţinute ca fiind capabile să anuleze principiul interpretării manifestării de voinţă în sensul producerii efectelor juridice. Considerentele expuse în decizia 162/A sunt rezultatul unui mod de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 contrar spiritului ce susţine legislaţia de restituire a imobilelor preluate abuziv, precum şi contrar principiilor de drept civil cu care norma specială se completează şi anume că manifestarea de voinţă trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice.
Se mai susţine incidenţa art. 304 alin. (7) C. proc. civ. deoarece, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 18 octombrie 2011 (Dosarul de apel), recurenţii au solicitat proba cu martori pentru dovedirea oricăror aspecte neclare legate de relaţiile de rudenie între autorii recurenţilor şi orice predecesori ai acestora.
Curtea de Apel a respins proba cu martori, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă aflată în dosarul de apel, însă a admis declaraţiile de notorietate aflate la dosarul de apel.
Contradictorialitatea considerentelor deciziei nr. 162/A constă în faptul că se susţine nedovedirea unui aspect, deşi există la dosar proba care dovedeşte exact ceea ce s-a solicitat, proba fiind ignorată complet de instanţă.
R.B. şi M.L. şi-au dovedit calitatea de moştenitori, inclusiv prin dovedirea faptului că M.C. este aceeaşi persoană cu M.L.
În acest context, au fost încălcate prevederile legale incidente ale C. proc. civ. privind administrarea dovezilor, precum şi cele ale Normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001 referitoare la actele doveditoare.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Se invocă de către recurenţii reclamanţi greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, în privinţa nereţinerii calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului M.L. şi eronata respingere a acţiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă în contestaţia ce face obiectul litigiului.
Calitatea procesuală activă presupune identitatea dintre reclamanţi şi titularul dreptului pretins judecăţii.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent:
a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora;
b) persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.
Totodată, potrivit art. 4 din Legea nr. 10/2001, de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
La dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: declaraţia numitului M.L., decizia nr. 55 din 14 ianuarie 1977, Decret al Consiliului de Stat al R.S.R. din 29 iunie 1989, copie certificat de naştere, declaraţia numitei R.B., copie certificat de naştere al numitei L.R., certificat de moştenitor din 17 octombrie 1968 de pe urma defunctului A.C., din care rezultă că soţia acestuia M.C. este unic moştenitor şi certificatul de moştenitor din 31 mai 1971 privind pe defuncta M.C., L.M. şi M.L. fiind înseraţi ca descendenţi de gr. I.
Faţă de aceste noi înscrisuri depuse la dosarul cauzei, se impune reanalizarea calităţii procesuale active a reclamanţilor prin prisma dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, pentru a se verifica legătura de rudenie între reclamanţi şi persoanele care au figurat în calitate de proprietari.
Pentru aceste considerente, se impune casarea deciziei civile în baza art. 313 C. proc. civ. cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii R.B. şi M.L. împotriva deciziei civile nr. 162/A din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi sentinţa nr. 876 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4027/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4029/2013. Civil → |
|---|
