ICCJ. Decizia nr. 4030/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 4030/2013

Dosar nr. 13921/212/2010

Şedinţa publică din 26 septembrie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 2 aprilie 2010, reclamanţii C.V. şi C.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar, N.E., N.A.M., K.D., N.K.T., D.D.N., S.M. şi Primarul Municipiului Constanţa nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 3158 din 14 noiembrie 2003 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Constanţa prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, str. Ş.M., precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 4384 din 11 septembrie 2003 a respins excepţiile insuficientei timbrări şi lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiate.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin dispoziţia nr. 4384 din 11 septembrie 2003 emisă de Primarul Municipiului Constanţa, contestată de reclamanţi, s-a dispus restituirea în natură către pârâţii persoane fizice a imobilului situat în Constanţa, str. Ş.M., în care reclamanţii ocupă apartamentul 2 în calitate de chiriaşi.

Pârâţii persoane fizice au făcut dovada proprietăţii autorului lor N.A.M., cu contractul de vânzare - cumpărare din 25 martie 1920 cu privire la imobilul din litigiu.

Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 4/C din 14 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii reclamanţii C.V. şi C.M. au formulat recurs.

La termenul de judecată din data de 24 septembrie 2013 reclamanţii în temeiul art. 246 C. proc. civ. au formulat cerere de renunţare la judecata recursului.

Aşa fiind, Înalta Curte va lua act de renunţare la judecata recursului formulat de reclamanţii C.V. şi C.M. împotriva deciziei civile nr. 4/C din 14 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Ca părţi căzute în pretenţii, potrivit art. 274 C. proc. civ. reclamanţii vor fi obligaţi să plătească intimatei - pârâte S.M. suma de 2 . 200 RON cu titlul de cheltuieli de judecată ce constau din onorariu apărător conform facturii nr. 126 din 23 septembrie 2013 emisă de M.C.R. - Cabinet de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanţii C.V. şi C.M. împotriva deciziei civile nr. 4/C din 14 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Obligă recurenţii-reclamanţi C.V. şi C.M. la plata sumei de 2200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata pârâtă S.M.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4030/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs