ICCJ. Decizia nr. 4200/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4200/2013
Dosar nr. 517/46/2012
Şedinţa publică din 2 octombrie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă la data de 18 ianuarie 2010, contestatorii S.I. şi V.C. împreună cu M.V., S.N., P.A., V.V., C.M.C.G., Z.M., Z.M.I., C.I.F., C.I.M., C.A., P.M., P.E., V.G.D., V.G.A., Z.F., Ş.I., SC T. SRL, în contradictoriu cu Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar şi prin Consiliul local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, au formulat contestaţie împotriva Hotărârii Consiliului Local nr. 252 din 31 iulie 2009 cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilelor situate pe strada A.S. din judeţul Râmnicu Vâlcea.
În motivarea cererii, recurenţii-contestatori au arătat că suma acordată drept despăgubiri ca urmare a exproprierii este „derizorie şi neserioasă”, nereflectând valoarea reală a terenurilor ţinând cont de zona în care se află sau de categoria de folosinţă.
Prin sentinţa civilă nr. 1339 din 25 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, a admis contestaţia formulată de contestatorii S.I. şi V.C., M.V., S.N., P.A., V.V., C.M.C.G., Z.M., Z.M.I., C.I.F., C.I.M., C.A., P.M., P.E., V.G.D., V.G.A., Z.F., Ş.I., SC T. SRL şi a anulat Hotărârea Consiliului Local nr. 222 din 31 iulie 2009 şi Hotărârea Consiliului Local nr. 252 din 31 iulie 2009 emise de Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea.
În motivare s-a reţinut că în vederea amenajării şi modernizării străzilor A.S. şi I.M. din Municipiul Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local a aprobat declanşarea procedurii de expropriere a terenurilor şi construcţiilor peste care ar urma ca investiţia să fie realizată, propunând un preţ de 50 euro/mp. în baza unei expertize efectuate la cererea expropriatorului prin Hotărârea Consiliului Local nr. 222 din 31 iulie 2009. Ulterior prin Hotărârea Consiliului Local nr. 252 din 31 iulie 2009 a fost modificată Hotărârea Consiliului Local nr. 222 din 31 iulie 2009 cu privire la preţul propus pentru terenurile ce urmau a fi expropriate la 27 euro/mp.
Prin încheierea de şedinţă din 8 mai 2012, Curtea de Apel Piteşti a dispus disjungerea apelurilor formulate în cauză şi formarea a câte un dosar distinct pentru fiecare proprietate expropriată.
În dosarul de faţă au fost păstrate apelurile formulate de către contestatorii S.I. şi V.C. în contradictoriu cu Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar şi prin Consiliul local al Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Prin decizia civilă nr. 50 din 19 iunie 2012, Curtea de Apel Piteşti, a admis apelurile formulate de contestatorii S.I., V.C. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar şi Consiliul Local, a constatat nulitatea sentinţei apelate şi a reţinut cauza pentru judecata în fond.
Curtea de Apel Piteşti prin decizia civilă nr. 4 din 15 ianuarie 2013 a admis apelul formulat de contestatorii S.I. şi V.C. şi a stabilit valoarea despăgubirilor la 68 euro/mp.
În motivare, instanţa de apel a reţinut pe baza expertizei tehnice întocmite la data de 10 iulie 2012, refăcute la data de 13 decembrie 2012 că valoarea pe metru pătrat a imobilului expropriat este de 68 euro/mp.
Experţii tehnici la întocmirea raportului de expertiză au avut în vedere preţul de vânzare al imobilelor din grila notarilor publici din judeţul Vâlcea precum şi valoarea din contractele de vânzare încheiate cu privire la imobile similare celui expropriat.
Împotriva deciziei civile nr. 4 din 15 ianuarie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti contestatorii S.I. şi V.C., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au formulat recurs. S-a invocat aplicarea greşită a art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu consecinţa greşitei stabiliri a valorii despăgubirilor la nivelul preţului de piaţă existent la momentul preluării şi nu în cel al efectuării expertizei.
Au mai invocat faptul că s-au aflat în imposibilitate de a demonstra valoarea reală a terenului expropriat datorită lipsei de acces la contractele de vânzare încheiate cu privire la imobilele din zonă.
În continuare, au criticat hotărârea sub aspectul criteriilor avute în vedere la stabilirea valorii despăgubirilor şi că nu s-a avut în vedere caracteristicile tehnice sau de amplasament ale imobilelor, experţii la momentul întocmirii raportului de expertiză neţinând seama şi de elemente ce ţin de restricţii legale, condiţii financiare, condiţii de vânzare, de piaţă, de localizare, de caracteristicile fizice, dotarea cu utilităţi a imobilului expropriat.
Au invocat în continuare criteriile de comparare ale terenului expropriat aflat într-o zonă de impozitare superioară celorlalte terenuri cu care s-a efectuat compararea.
Analizând hotărârea atacată în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente.
Dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, lege cadru în materia exproprierii prevede că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Din textul legal mai sus menţionat rezultă că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea despăgubirilor, experţii precum şi instanţa vor ţine cont de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză precum şi de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane îndreptăţite.
Textul legal enunţat stabileşte atât criteriile de determinare a despăgubirilor compuse din valoarea reală a bunului şi prejudiciul cauzat expropriatului cât şi momentul, data de referinţă, în raport cu care se determină cuantumul despăgubirilor care este data întocmirii raportului de expertiză, şi nu momentul preluării.
În speţă, instanţa de apel în mod corect a stabilit valoarea despăgubirilor raportat la momentul întocmiri raportului de expertiză, respectiv la data de 13 decembrie 2013 (aşa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică aflat la Dosarul nr. A157/46/2012 al Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.).
Înalta Curte reţine că în ceea ce priveşte modul de calcul al cuantumului despăgubirilor, acesta a fost determinat prin raportare la valoarea contractelor puse la dispoziţie de ambele părţi, atât de reprezentantul recurenţilor contestatori cât şi de intimata pârâtă, aşa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit în apel (Dosarul nr. A517/46/2012 al Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă).
Este nefondată critica referitoare la faptul că experţii nu au avut în vedere la întocmirea raportului de expertiză nicio tranzacţie cu privire la terenuri similare cu cel expropriat, instanţa acordând fără nicio justificare şi temei legal valori total diferite de la o proprietate expropriată la alta, deşi se aflau în zone învecinate, având acelaşi amplasament, poziţie, utilităţi, raportul de expertiză având în vedere tranzacţii reale încheiate în cursul anului 2012 în unitatea administrativ teritorială unde a avut loc exproprierea.
Legea nu impune drept condiţie ca terenurile asemănătoare să fie în zone învecinate ci din aceeaşi unitate administrativ teritorială. Ca atare, sub acest aspect, raportarea experţilor la terenuri din aceeaşi unitate administrativ teritorială chiar neafectată de procedura exproprierii, nu reprezintă o încălcare a legii atât timp cât art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 impune drept condiţii de stabilire a despăgubirilor raportarea la preţul cu care, în mod obişnuit imobilele la data întocmirii raportului de expertiză.
De altfel, Curtea Constituţională prin deciziile nr. 29 din 19 ianuarie 2012, respectiv nr. 388 din 26.04.2012, s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilind că reglementarea legală cuprinsă în articolul mai sus evocat conţine suficiente garanţii menite să ocrotească şi să asigure dreptul de proprietate al titularilor dreptului de proprietate ocrotit prin dispoziţiile art. 44 din Constituţie.
În speţă, susţinerea recurenţilor contestatori privitoare la necesitatea refacerii raportului de expertiză tehnică întrucât nu s-a avut în vedere situaţia tehnico administrativă a imobilului expropriat, apare ca nefondată, aspectele invocate fiind relevate prin raport şi avute în vedere la determinarea cuantumului despăgubirilor.
Astfel, Înalta Curte apreciază că în mod legal instanţa de apel a respins ca nefondate obiecţiunile formulate de reprezentantul contestatorilor, reţinând că în raportul de expertiză tehnic astfel cum a fost completat, au fost avute în vedere la evaluare criteriul localizării, cel al situării imobilului precum şi cel al destinaţiei sau categoriei de folosinţă.
Considerentele prezentate mai sus confirmă că instanţa de apel, aplicând corect dispoziţiile legale incidente în cauză a pronunţat o hotărâre legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii S.I. şi V.C. împotriva deciziei nr. 4 din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4195/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4204/2013. Civil → |
|---|
