ICCJ. Decizia nr. 4202/2013. Civil. Pretenţii. Suspendare executare silită. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4202/2013
Dosar nr. 45210/3/2011
Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, reclamanta SC Z.G. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC O.I. SRL, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de:
- 28.539,88 euro + TVA (122.721,484 lei + TVA), reprezentând rest de plată pentru lucrările contractului de antrepriză nr. 3 din 28 iunie 2007,
- 20.492,25 euro + TVA (88,116,675 lei + TVA), reprezentând garanţia de bună execuţie conform contractului de antrepriză nr. 3 din 28 iunie 2007,
- 151.974,861 euro reprezentând penalităţi pentru neplata sumei de 28.539,88 euro, neachitate până în prezent (1065 zile întârziere x 28.539,88/100 x 0,5) şi în continuare până la achitarea integrală şi efectivă a debitului.
Prin sentinţa civilă nr. 2033 din 16 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC Z. . SRL, în contradictoriu cu pârâta SC O.I. SRL, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 122.988,25 lei, reprezentând contravaloare lucrări şi de 20.429,25 euro, la care se adaugă T.V.A., în echivalent în lei la data emiterii facturilor, cu titlu de garanţie de bună execuţie şi de 122.988,25 lei, penalităţi de întârziere; au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantei, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin contractul de antrepriză nr. 3 din 28 iunie 2007, reclamanta s-a obligat faţă de pârâtă să confecţioneze, să vopsească şi să monteze structuri metalice la obiectivul O.I., situat în Popeşti - Leordeni, judeţul Ilfov, iar pârâta s-a obligat să achite reclamantei suma de 456.780 euro, la care urma să se adauge T.V.A.
Prima instanţă a evocat clauzele cuprinse în art. 6 şi 8 din contract şi a constatat, din examinarea coroborată a situaţiei de lucrări nr. 5 şi a facturii nr. 06287519 din 2 iunie 2008, că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, reţinând că pârâta a acceptat factura, dar nu a achitat-o, astfel că datorează suma de 122.988,25 lei reprezentând contravaloare lucrări.
În considerarea aceloraşi clauze contractuale, a apreciat că pârâta nu datorează suma de 33.962,46 euro.
S-a constatat că pârâta îi datorează reclamantei şi suma de 20.429,25 euro, plus T.V.A., achitată cu titlu de garanţie de bună execuţie, pârâta a recunoscând acest debit cu ocazia întâlnirii părţilor pentru concilierea directă, după cum s-a consemnat în procesul-verbal din data de 27 septembrie 2010.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtei la plata de penalităţi, a constatat că în art. 20 lit. a) din contractul de antrepriză, părţile au inserat o clauză penală în favoarea reclamantei, agreând ca neplata la termen a facturilor să fie sancţionată prin aplicarea unui procent de 0,5 % pe zi de întârziere asupra valorii neplătite.
Întrucât, pârâta nu a achitat factura nr. 06287519 din data de 2 iunie 2008, în valoare de 122.988,25 lei, prima instanţă a apreciat că aceasta datorează şi penalităţi de întârziere de 0,5 % pe zi de întârziere.
S-a reţinut că nivelul penalităţilor se ridică la suma de 650.330,82 lei, dar, întrucât la data naşterii raportului de drept erau în vigoare prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, care limitau cuantumul penalităţilor de întârziere la nivelul sumei asupra căreia erau calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-ar fi stipulat contrariul, reţinând şi că părţile nu au convenit în mod expres posibilitatea ca totalul penalităţilor să depăşească suma asupra căreia erau calculate, instanţa de fond a apreciat că pârâta datorează reclamantei penalităţi în cuantum de 122.988,25 lei, în limita debitului principal.
În considerarea argumentelor expuse, a prevederilor art. 969 C. civ., care consacră principiul forţei obligatorii a contractelor, dar şi în limitele prezentate, acţiunea a fost admisă.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta SC O.I. SRL a declarat apel, solicitând schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul respingerii în întregime a acţiunii. Totodată, apelanta a solicitat şi suspendarea executării sentinţei atacate.
Prin decizia civilă nr. 345 din 20 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta SC O.I. SRL, ca nefondat.
În motivare, instanţa de control judiciar a arătat că întinderea cercetării în apel vizează doar capetele de cerere admise de prima instanţă şi criticate în calea de atac, nu şi cele respinse, soluţia dată acestora nefiind apelată de către SC Z.G. SRL
Din examinarea coroborată a situaţiei de lucrări nr. 5 şi a facturii nr. 06287519 din 2 iunie 2008 rezultă că intimata şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi că apelanta a acceptat factura, aspect care probează obligaţia, potrivit art. 46 C. com., dar nu a achitat-o.
S-a constatat că apelanta pârâtă a recunoscut că datorează intimatei - reclamante suma de 28.529,88 euro plus T.V.A., respectiv suma pentru care a fost emisă factura nr. 06287519 din 2 iunie 2008, aspect ce a rezultat şi din procesul - verbal încheiat de părţi cu ocazia întâlnirii pentru conciliere, dar a recunoscut şi suma de 20.492,25 euro, plus T.V.A., reprezentând garanţia de bună execuţie.
Referitor la exigibilitatea celor două creanţe s-a reţinut caracterul neechivoc al recunoaşterii apelantei şi s-a arătat că voinţa părţilor nu a fost în sensul de a pune aceste creanţe în relaţie de dependenţă cu stabilirea de către un laborator de specialitate a caracteristicilor vopselei folosite; dimpotrivă, aşa cum rezultă din analiza pct. ll şi III ale procesului - verbal, primirea răspunsului testelor de laborator a fost pusă în legătură că întâlnirea părţilor în vederea semnării procesului - verbal de recepţie finală şi a graficului definitiv de plăţi, dar nu cu recunoaşterea neechivocă de către apelantă a datoriei sale către intimată.
În aceeaşi ordine de idei, instanţa de apel a reţinut atitudinea oscilantă a apelantei, care anterior demarării litigiului şi-a recunoscut debitul, nu s-a prezentat în faţa primei instanţe şi nu a propus probe în combaterea cererii de chemare în judecată, cu toate că se afla în posesia raportului de expertiză extrajudiciară din prima jumătate a anului 2011, iar apoi, în calea de atac, a susţinut că lucrările de protecţie anticorozivă a structurii nu au fost executate potrivit termenilor contractuali.
Din perspectiva atât a acestei atitudini, dar şi a timpului scurs de la data efectuării lucrării, instanţa de apel a apreciat că proba cu expertiză propusă de către apelantă este neconcludentă, astfel încât a fost respinsă.
Pe de altă parte, dând raportului de expertiză extrajudiciară valoare de înscris, instanţa a considerat că trebuie înlăturat, atât timp cât vine în contradicţie cu manifestarea de voinţă a apelantei, semnată de către directorul general, în sensul recunoaşterii datoriilor.
A rezultat, aşadar, că intimata şi-a îndeplinit obligaţia contractuală care a generat emiterea facturii nr. 06287519 din 2 iunie 2008, astfel încât apărarea apelantei care a opus excepţia de neexecutare a contractului nu a putut fi primită, nefiind de natură să contureze concluzia că în patrimoniul său nu s-a născut obligaţia de plată, conform art. 969 C. civ.
Pe de altă parte, din perspectiva recunoaşterii apelantei, curtea a apreciat că nu se mai justifică reţinerea sumei ce a fost constituită cu titlu de garanţie de bună execuţie, cu atât mai mult cu cât apelanta este cea care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a recepţiona lucrarea, nici măcar preliminar, cu sau fără obiecţiuni.
S-a constatat că apelanta nu a criticat soluţia de obligare a sa la plata penalităţilor de întârziere, aşa încât acest aspect nu a format obiect al controlului devolutiv.
În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC O.I. SRL a declarat recurs, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, în opinia recurentei, instanţa de apel a respins în mod nelegal proba cu expertiză solicitată de către pârâtă, în baza unei argumentaţii eronate.
Critică hotărârea atacată pentru nelegalitate din perspectiva a două motive:
Instanţa a interpretat greşit actul juridic reprezentat de procesul - verbal de conciliere din data de 27 septembrie 2010, incident fiind motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.;
Instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, incident fiind motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în acest sens, instanţa de apel a acordat Z. dreptul la obţinerea unor sume de bani reprezentând contravaloarea unor lucrări care au fost executate în contradicţie cu termenii contractuali. De asemenea, instanţa de apel a acordat intimatei Z. şi contravaloarea garanţiei de bună execuţie, deşi aceasta nu are un caracter exigibil.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că apărarea esenţială faţă de pretenţiile intimatei Z. a constat, aşa cum rezultă din starea de fapt, în invocarea excepţiei de neexecutare a contractului, raportat la lucrările neconforme cu standardele contractuale executate de aceasta din urmă.
Arată că pentru a proba această apărare în faţa instanţei de control devolutiv a solicitat încuviinţarea a două mijloace probatorii:
- proba cu înscrisuri, prezentând în acest sens o expertiză realizată de un expert tehnic judiciar autorizat în specialitatea construcţii, aflat în evidenţa Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Bucureşti M.A.S.
- proba cu expertiza tehnică în specialitatea construcţii, pentru dovedirea temeiniciei susţinerilor faptice.
Apreciază ca fiind neîntemeiate motivaţiile expuse de instanţă cu privire la respingerea probei cu expertiză tehnică de specialitate, în construcţii.
Susţine că anterior demarării prezentului litigiu, invocase excepţia neexecutării contractului faţă de reclamanta Z., cu referire la neîndeplinirea de către intimată a dispoziţiilor contractuale art. 4 pct. 4, art. 12, art. 9 pe care le enunţă, iar raportul de expertiză tehnică extrajudiciară al expertului M.A.S., aflat la dosarul cauzei, a identificat existenţa unor vicii serioase ale lucrărilor realizate de către Z., de natură a periclita folosirea conformă a depozitului frigorific.
În opinia recurentei, în mod greşit, instanţa de apel a considerat că pârâta ar fi recunoscut „fără echivoc” prin procesul - verbal, încheiat cu ocazia concilierii, datoria de 28.539,88 Euro plus TVA aferentă facturii nr. 06287519 din 2 iunie 2008 şi, respectiv, de 20.492,25 Euro reprezentând garanţia de bună execuţie.
Consideră că instanţa de control judiciar nu a argumentat de ce recunoaşterea datoriei ar avea un caracter neechivoc.
Susţine că la o atentă analiză a procesului - verbal privind concilierea directă a părţilor se relevă faptul că exigibilitatea creanţelor menţionate, era dependentă de îndeplinirea pct. II şi III ale aceluiaşi proces - verbal, aspect înlăturat în mod neargumentat.
Obligaţiile contractuale de plată ale pârâtei erau dependente de dovedirea îndeplinirii conforme a obligaţiilor de către Z. Cum, însă, expertizele de specialitate vizând aceste lucrări au demonstrat că Z. nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de antrepriză, obligaţia corespondentă de plată a SC O.I. SA nu putea fi considerată ca fiind exigibilă.
Instanţa de apel a apreciat în mod nelegal că reclamanta ar fi îndreptăţită la plata sumei reprezentând garanţie de bună execuţie conform contractului de antrepriză nr. 3 din 28 iunie 2007, întrucât părţile nu au încheiat încă procesul - verbal de recepţie a lucrărilor, astfel că obligaţia beneficiarului de a restitui garanţia de bună execuţie a lucrărilor nu este încă exigibilă, sens în care redă conţinutul art. 4.2. şi art. 6 din contract.
Conchizând, susţine că instanţa de apel a ignorat argumentele expuse prin cererea de apel, reţinându-se că „apelanta a recunoscut fără echivoc” datoria faţă de Z.
Solicită admiterea recursului şi, în consecinţă, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, admiterea cererii de apel, cu consecinţa respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Z.G. SRL
Intimata - reclamantă SC Z.G. SRL JILAVA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând admiterea excepţiei şi în consecinţă, constatarea nulităţii cererii de recurs, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Înalta Curte, examinând, cu prioritate, cererea de recurs formulată de pârâta SC O.I. SA din perspectiva excepţiei nulităţii recursului invocată de intimata - reclamantă SC Z.G. SRL JILAVA prin întâmpinare, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 306 alin. (3) din acelaşi act normativ, constată că excepţia este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute expres şi limitativ la punctele 1 - 9.
Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unui dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, se constată că pârâta SC O.I. SA a invocat formal în susţinerea recursului său dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1 - 9 ale textului de lege anterior menţionat, astfel cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Astfel, deşi a invocat pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., în dezvoltarea acestui motiv recurenta antamează probleme ce ţin de modalitatea de administrare şi interpretare a probelor (interpretarea greşită a procesului-verbal de conciliere din data de 27 septembrie 2010 etc.), fără a arăta care este actul juridic dedus judecăţii şi în ce constă interpretarea greşită a acestuia în sensul textului de lege invocat.
Prin urmare, recurenta, invocând acest motiv, îl asociază greşitei interpretări a probelor, care constituie o chestiune de fapt, ce nu justifică invocarea pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., reaprecierea probelor administrate de instanţele de fond nemaifiind posibilă odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000 şi a ipotezei reglementate de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., înlăturată prin pct. 41 al Legii nr. 219/2005.
Cât priveşte invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva celor două ipoteze reglementate de textul evocat: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, limitându-se doar la a-şi exprima nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de control judiciar a analizat probele administrate.
Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-pârâtă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie aspecte de netemeinicie, recurenta tinzând, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, or, reaprecierea probelor administrate în cauză, astfel cum s-a arătat anterior, nu mai este posibilă în această etapă procesuală.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, modalitatea în care au fost analizate probele administrate (procese-verbale, recunoaşteri, expertiză tehnică, probleme tehnice ale lucrărilor cu referire la fenomenul de rugină, protecţie anticorozivă etc.), precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
În consecinţă, constatând că pârâta SC O.I. SA nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii sancţiunea nulităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC O.I. SA împotriva deciziei civile nr. 345 din 20 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în temeiul art. 302 ind. 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4101/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4345/2013. Civil. Autorizare convocare AGA.... → |
|---|
