ICCJ. Decizia nr. 4089/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞJ JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4089/2013
Dosar nr. 2179/104/2009*
Şedinţa publică de Ia 21 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia comercială, sub nr. 2179/104/2009, reclamanţii F.L. şi F.M.L. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SRL, reprezentată de asociaţii D.L. şi D.L.E., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o pronunţa să se dispună: ridicarea celor trei rânduri de porţi metalice duble amplasate în Slatina, str. C., nr. 31, (fostă P.C. nr. 2 şi 4); lăsarea liberă a aleii de acces la proprietatea reclamanţilor de la adresa respectivă; ridicarea cuştilor de câini amplasate în faţa imobilelor reclamanţilor şi pe terenul destinat utilităţilor comune, care fac imposibil accesul la proprietatea lor; demolarea anexei din ţevi metalice acoperită cu plăci de azbociment, amplasată pe spaţiul liber, ridicată fără autorizaţie, care blochează accesul Ia bunurile proprietatea reclamanţilor.
Prin sentinţa nr. 1184 din 03 noiembrie 2009, Tribunalul Olt, secţia comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanţii F.L. şi F.M.L. în contradictoriu cu pârâţii SC C. SRL şi D.L., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 27 iulie 2005, reclamantul F.L. a cumpărat de la SC S. SA Slatina - aflată în faliment, activul „Magazie SL 55” situată în Slatina str. Prelungirea Crîşan nr. 2 -4, judeţul Olt, având o suprafaţă ocupată la sol de 25,94 m.p. împreună cu teren aferent în suprafaţă indiviză de 9,90 m.p. din suprafaţă totală de 25,94 m.p. cu vecini: NV - spaţiu liber, NE - alee, SE - magazie, SV - secţia preparaţie.
De asemenea, prin contractul autentificat în 22 septembrie 2005, reclamantul a cumpărat şi activul „magazie SC 56” situată la aceeaşi adresă, compus din parterul construcţiei C1 şi având o suprafaţă de 35,94 m.p., teren aferent în suprafaţă totală de 35,94 m.p., precum şi cotă indiviză de 1,24 m.p. din utilităţile construcţiei, vecini fiind: NV - magazie, NE - alee, SE - spaţiu liber şi SV - secţie ţesătorie II.
Pe de altă parte, pârâta SC C. SRL a cumpărat, la rândul său, o serie de active de la falita SC S. SA, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 22 octombrie 2001, respectiv teren în suprafaţă de 828,82 m.p., cu hală - parte din secţia ţesătorie III, compusă din clădire în suprafaţă construită de 809,83 m.p., hol în cotă indiviză, în suprafaţă de 16,99 m.p., precum şi teren în cotă indiviză în suprafaţă de 309 m.p., cotă parte din drumuri platforme şi reţele exterioare, în procent de 1,39% din totalul acestora, bunuri situate, de asemenea, în str. P.C., nr. 2-4.
Din raportul de expertiză întocmit de expert M.E. a rezultat că litigiul priveşte aleea de acces din incinta fostei societăţi SC S. SA Slatina, str. C., nr. 2-4, (fostă P.C.), alee care are ieşire directă la calea publică şi care este vecină, în partea de NE, cu cele două imobile construcţii proprietatea reclamanţilor (aflate una în prelungirea celeilalte), pârâta deţinând în proprietate, de o parte şi cealaltă a aceleiaşi alei de acces, suprafaţă de 77,64 m.p., ce face parte din suprafaţa de teren de 329 m.p., conform contractului de vânzare-cumpărare, lângă această suprafaţă de teren având amplasată o cuşcă pentru câini şi care se află în faţa magaziilor proprietatea reclamanţilor.
S-a arătat, de asemenea, în raportul de expertiză, că în partea unde se află magaziile reclamanţilor, pârâta deţine în proprietate suprafaţa de teren de 222,77 m.p. şi care se învecinează, în mod direct, cu magazia SC 58 - proprietatea reclamanţilor, deţinând în proprietate şi suprafaţa de 28,93 m.p., pe aceste două suprafeţe (222,77 m.p. + 28,93 m.p.) pârâta având edificată o anexă din material metalic care este limitrofă magaziei SC 58 şi unde aceasta are prevăzută o uşă de intrare în imobil, astfel încât accesul reclamaţilor din alee la imobil prin acea uşă este împiedicat.
Raportul de expertiză stabileşte că accesul reclamanţilor la cele două imobile este blocat total prin existenţa a 4 rânduri de porţi metalice edificate pe aleea de acces de către pârâtă, existenţa porţilor şi a cuştilor pentru câini fiind menţionată şi de martorul audiat în cauză.
Potrivit art. 480 C. civ., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, în limitele determinate de lege, iar potrivit art. 481 C. civ., nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
În cauza de faţă s-a constatat că reclamanţii nu deţin în proprietate cote indivize din terenurile din jurul construcţiilor şi nici din căile de acces la acestea, contractele de vânzare-cumpărare prin care au achiziţionat cele două magazii neavând astfel de prevederi.
În schimb, pârâta a dobândit prin cumpărare şi teren aferent, precum şi cotă-parte din „drumuri, platforme şi reţele exterioare”, fiind proprietară asupra acestora, sens în care îi sunt recunoscute drepturile conferite de textele de lege anterior menţionate, neavând relevanţă susţinerile reclamanţilor referitoare la faptul că imobilele lor au ca vecinătăţi aleea respectivă, acest aspect neconferindu-le vreun drept de proprietate sau de folosinţă a respectivei alei, drept pe care pârâta îl posedă, conform contractului de vânzare-cumpărare.
Chiar dacă pârâta deţine doar cotă indiviză din respectivele drumuri şi reţele exterioare, această cotă indiviză este deţinută cu alţi proprietari şi nu cu reclamanţii, neexistând dovezi că şi aceştia ar deţine o asemenea cotă.
Prima instanţă a stabilit că faptul că una dintre magaziile deţinute de reclamanţi are o uşă spre o suprafaţă de teren aparţinând pârâtei, iar aceasta a edificat o construcţie metalică fără autorizaţie şi care blochează accesul, de asemenea nu are relevanţă, deoarece, neexistând acordul pârâtei, uşa respectivă nu poate fi folosită pentru acces întrucât se află în vecinătatea terenului pârâtei.
Împotriva acestei sentinţei au formulat apel reclamanţii F.L. şi F.M.L., criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
În motivele de apel, reclamanţii au criticat sentinţa arătând că în mod greşit a fost respinsă cererea lor de lăsare liberă a căii de acces către proprietatea din Slatina, str. C., nr. 31, judeţul Olt, de ridicare a porţilor şi a cuştilor de câini amplasate pe aleea de acces şi de demolare a anexei din ţevi metalice acoperite cu plăci de ciment, în contextul în care din actele de adjudecare a magaziilor rezultă că acestea au fost cumpărate şi cu teren aferent.
La data de 11 martie 2010 pârâta SC C. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului cu motivarea că prima instanţă a făcut o corectă apreciere a materialului probator administrat şi a concluzionat că reclamanţii nu deţin în proprietate cote indivize din terenurile aferente construcţiilor şi nici din căile de acces Ia acestea.
Prin decizia nr. 80 din data de 26 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2179/104/2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelul formulat de reclamanţii F.L. şi F.M.L., împotriva sentinţei comerciale nr. 1164 din 03 noiembrie 2009, pronunţate de Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 2179/104/2009, a anulat sentinţa nr. 1164 din 03 noiembrie 2009 a Tribunalului Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi a trimis cauza pentru judecată în primă instanţă la Judecătoria Slatina ca instanţă comercială.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, în conformitate cu decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, litigiul este unul de natură patrimonială, pentru că prin lăsarea liberă a aleii de acces şi obligarea ridicării porţilor, cuştilor de câini şi demolării unei anexe, se tinde la stabilirea unui drept de liberă trecere pe calea de acces, care are caracter patrimonial, nefiind indisolubil legat de persoana titularului. A reţinut că valoarea este cea indicată de parte, de 4.000 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de ridicare a porţilor metalice şi a cuştilor şi de demolare a anexei, precum şi valoarea asumată de pârâta SC C. SRL prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC S. SA, care Ia art. 5 lit. e) şi f) se referă Ia drept de servitute de trecere în favoarea tuturor dobânditorilor de bunuri imobile de la SC S. SA, fără despăgubiri.
Împotriva acestei decizii SC C. SRL şi D.L. au declarat recurs, criticând-o sub aspectul calificării cererii de chemare în judecată, ca fiind una de natură patrimonială.
Prin decizia nr. 1270 din 08 martie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 2179/104/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia Curţii de Apel Craiova şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că obiectul cauzei deduse judecăţii îl constituie obligaţia de a face, că decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este aplicabilă în speţă, că verificarea competenţei materiale presupune analizarea tuturor aspectelor, normele de procedură nefăcând distincţie, sub aspectul naturii pricinii sau din punct de vedere valoric şi că, în acest context, instanţa de apel a dat o hotărâre nelegală, atât sub aspectul încălcării competenţei materiale, cât şi sub aspectul criteriului valoric.
Prin decizia nr. 129/2012 din 20 septembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanţii F.L. şi F.M.L., împotriva sentinţei comerciale nr. 1184 din 03 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 2179/104/2009, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC C. SRL, trimis spre rejudecare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1270 din data de 08 martie 2012.
A schimbat sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea precizată, a obligat pârâta SC C. SRL să lase liberă aleea de acces către proprietatea reclamanţilor din str. C., nr. 31, (fostă P.C., nr. 2-4) şi să ridice porţile metalice amplasate pe alee, precum şi cuşca pentru câini şi anexa (aplecătoare) din material metalic, identificate conform raportului de expertiză completat, întocmit în cauză.
A obligat pârâta SC C. SRL la plata către reclamanţi a sumei de 2.730 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 22 octombrie 2001, prin care pârâta SC C. SRL a dobândit în proprietate terenul în suprafaţă de 828,82 m.p., hala (parte din secţia ţesătorie III) compusă din clădire, în suprafaţă construită de 809,83 m.p., hol, în cotă indiviză, în suprafaţă de 16,99 m.p., precum şi terenul în cotă indiviză, în suprafaţă de 309 m.p., cota-parte din drumuri, platforme şi reţele exterioare, în procent de 1,39% din totalul acestora, a fost încheiat urmare a adjudecării Ia licitaţie în cadrul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului SC S. SA şi semnării contractului de vânzare-cumpărare din 21 septembrie 2001.
Contractul de vânzare-cumpărare din 21 septembrie 2001, încheiat între SC C. SRL, în calitate de cumpărător şi debitoarea aflată în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, SC S. SA, prin lichidator judiciar B.C., în calitate de vânzător, având ca obiect vânzarea imobilului compus din terenul în suprafaţă de 828,82 m.p., hala (parte din secţia ţesătorie III) compusă din clădire în suprafaţă construită de 809,83 m.p., hol în cotă indiviză în suprafaţă de 16,94 m.p., precum şi terenul în cotă indiviză în suprafaţă de 309 m.p., cota parte din drumuri, platforme şi reţele exterioare în procent de 1,39% din totalul acestora, cuprinde, în art. 5, obligaţiile asumate de cumpărător.
Între obligaţiile cumpărătorului SC C. SRL contractul prevede asigurarea dreptului de servitute de trecere în favoarea vânzătorului pentru instalaţiile electrice de gaz, apă şi canal, care sunt proprietatea acestuia şi traversează bunul imobil [art. 5 lit. d)] şi asigurarea dreptului de servitute de trecere în favoarea tuturor dobânditorilor de bunuri imobile de Ia SC S. SA pentru instalaţiile care traversează bunul imobil ce face obiectul contractului [art. 5 lit.e)], stabilind pentru dreptul de servitute convenit şi însuşit liber de părţi, că acestea nu datorează despăgubiri [art. 5 lit. f)].
Ulterior dobândirii proprietăţii de către pârâta SC C. SRL, în anul 2005, reclamanţii au cumpărat de la aceeaşi debitoare SC S. SA Slatina, magazia SL 55, având o suprafaţă ocupată la sol de 25,94 m.p., împreună cu teren aferent în suprafaţă indiviză de 9,90 m.p., din suprafaţa totală de 25,94 m.p. şi magazia SC 56, compusă din parterul construcţiei C1 şi având o suprafaţă de 35,94 m.p., teren aferent în suprafaţă totală de 35,94 m.p., precum şi cota-indiviză de 1,24 m.p. din utilităţile construcţiei, conform contractelor din 27 iulie 2005 şi din 22 septembrie 2005.
În faţa magaziilor, proprietatea reclamanţilor, în spaţiul liber situat în afara perimetrului teren de 77,84 m.p., proprietatea pârâtei, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 14 iulie 2001, pârâta a amplasat o cuşcă pentru câini, cu lungimea de 4,85 m.p. şi lăţimea de 1,80 m.p. (raportul de expertiză întocmit de expert tehnic M.E.).
Pârâta a edificat şi o anexă (aplecătoare) din material metalic, cu lungimea de 10,80 m.p. şi lăţimea de 3,14 m.p., în zona limitrofă magaziei SC 58, pe terenul proprietatea sa, ce face parte din suprafaţa de teren de 329 m.p., dobândită potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 14 iulie 2001 (raportul de expertiză întocmit de expert tehnic M.E.).
Accesul reclamanţilor la cele două magazii, SL 55 şi SC 58, dobândite de la debitoarea SC S. SA, este blocat prin existenţa a patru rânduri de porţi metalice edificate de pârâtă pe aleea de acces.
Aleea de acces blocată prin amplasarea celor patru rânduri de porţi reprezintă aleea de acces existentă în incinta fostei SC S. SA şi permite trecerea mai facilă a reclamanţilor către magaziile dobândite prin cumpărare de la SC S. SA (supliment la raportul de expertiză).
Accesul reclamanţilor către magaziile cumpărate de la SC S. SA s-ar putea face şi prin incinta actuală a SC L. SA, pe un drum de utilitate publică, ce nu a fost încă realizat, dacă gardul de beton ce delimitează incinta SC L. SA de incinta fostei societăţi SC S, SA ar fi înlăturat şi dacă conducta de gaze naturale ar fi subterană (supliment la raportul de expertiză).
Această variantă de trecere, ce presupune costuri ridicate, nu este posibilă în prezent pentru reclamanţi, deoarece rândul 4 de porţi ale pârâtei este amplasat şi pe această cale de acces (supliment la raportul de expertiză).
Instanţa de apel a constatat că la momentul vânzării parţiale a imobilelor SC S. SA către SC C. SRL, vânzătorul SC S. SA, prin lichidator, a constituit servitute de trecere gratuită în favoarea tuturor dobânditorilor ulteriori de bunuri imobile de la această societate [art. 5 lit. e) şi f) din contractul de vânzare-cumpărare din 21 septembrie 2001 încheiat între SC S. SA, prin lichidator judiciar B.C., şi SC C. SRL].
Ca urmare, reclamanţii, ca dobânditori ulteriori ai imobilelor - magazii SL 55 şi SC 58, sunt titularii unui drept de servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâtei.
Cum la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 21 septembrie 2001, pârâta, devenită proprietar al aleii de trecere, a consimţit la asigurarea dreptului de servitute de trecere în favoarea tuturor dobânditorilor ulteriori, deci şi a reclamanţilor, are obligaţia de a se abţine de la orice faptă care ar limita, îngrădi sau încălca acest drept.
Or, pârâta a edificat o cuşcă pentru câini, o anexă (aplecătoare) din material metalic şi patru rânduri de porţi metalice pe aleea de acces din incinta fostei SC S. SA, astfel încât trecerea reclamanţilor este practic imposibilă.
S-a reţinut că afirmaţiile pârâtei privind calitatea de proprietar a aleii corespund realităţii, însă dreptul de proprietate asupra acesteia este afectat de servitutea de trecere, cu privire Ia care pârâta a convenit, liber, Ia momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Nu a fost primită afirmaţia pârâtei în conformitate cu care dacă reclamanţii ar fi dorit să-şi asigure accesul prin aleea proprietatea lor, trebuia să achiziţioneze parte din ea, aşa cum au făcut şi ceilalţi proprietari.
Susţinerile pârâtei că servitutea vizează numai conducte de gaz, apă, canal şi instalaţii electrice nu au fost reţinute, întrucât din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare rezultă atât dreptul de servitute de trecere pentru instalaţiile electrice de gaz, apă şi canal care traversează bunul imobil, cât şi dreptul de servitute de trecere în favoarea tuturor dobânditorilor de bunuri imobile de la SC S. SA.
Cât priveşte susţinerile potrivit cărora prin cererea de chemare în judecată reclamanţii nu au sesizat instanţa cu o cerere de constatare servitute de trecere, întemeiată pe dispoziţiile art. 618 - 819 C. civ., s-a reţinut că reclamanţii au solicitat lăsarea liberă a aleii de acces, deci respectarea dreptului de servitute de trecere, astfel încât pronunţarea este făcută în limitele învestirii.
Nici susţinerile pârâtei că există posibilitatea unei alte căi de acces nu au putut fi primite, pe de o parte, pentru faptul că, Ia cumpărarea proprietăţii, aceasta şi-a asumat obligaţia de respectare gratuită a servituţii de trecere constituită în favoarea dobânditoriior ulteriori de imobile, iar pe de altă parte, pentru că, aşa cum a relevat şi raportul de expertiză, varianta de acces prin incinta SC L. SA presupune amenajări cu costuri foarte ridicate.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., partea aflată în culpă procesuală a fost obligată la plata sumei de 2.730 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat, onorariu expert şi taxă timbru).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C. SRL Slatina, aducându-i următoarele critici:
I. Instanţa de apel a acordat mai mult decât au cerut reclamanţii, în sensul că deşi obiectul procesului I-a constituit „obligaţia de a face”, instanţa de apel a acordat un drept de servitute de trecere reclamanţilor, cu toate că aceştia nu au formulat o astfel de cerere.
Potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi, acest text de lege fiind încălcat de către instanţa de apel, care a calificat, direct în apel, cererea reclamanţilor ca fiind o cerere în constatare servitute de trecere.
Prin această calificare a fost încălcat şi dreptul la apărare al pârâtei, care nu şi-a putut face apărări nici în faţa primei instanţe, nici în faţa instanţei de apel cu privire la calificarea dată cererii de chemare în judecată.
II. Instanţa de apel a interpretat în mod greşit actele de proprietate ale recurentei-pârâte şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic ale acestora.
Astfel, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că dreptul de proprietate al pârâtei ar fi afectat de o servitute de trecere, pe care aceştia ar fi consimţit-o prin contractului de vânzare-cumpărare din 21 septembrie 2001.
Recurenta-pârâtă susţine faptul că prin art. 5 lit. d), e) şi f) din contract, nu s-a constituit o servitute de trecere pentru viitorii dobânditori de imobile de la SC S. SA, servitutea referindu-se doar la instalaţiile electrice, de gaz, apă şi canal.
De asemenea, instanţa de apel nu a ţinut seama de prejudiciul pe care îl suportă pârâta prin obligarea sa la ridicarea unor construcţii şi prin afectarea dreptului său de proprietate, prin servitutea dispusă.
Recurenta-pârâtă a menţionat faptul că a cheltuit mari sume de bani pentru amenajarea respectivei căi de acces, această alee nepretându-se la transport auto de mare greutate şi gabarit, mai ales că există şi altă cale de acces la magaziile reclamanţilor, chiar dacă aceasta este mai lungă.
Analizând decizia recurată, prin raportare Ia criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Prima critică nu poate fi reţinută.
Aşa după cum a arătat şi instanţa de apel, prin cererea introductivă, reclamanţii au solicitat lăsarea liberă a aleii de acces situată în Slatina, str. C., nr. 31, iar demolarea şi ridicarea construcţiilor a fost solicitată tocmai pentru ca respectiva alee să rămână liberă, iar reclamanţii să poată avea acces la imobilele proprietatea lor, pe respectiva alee.
Prin urmare, instanţa de apel a calificat corect cererea introductivă, neschimbând obiectul cererii de chemare în judecată.
Pârâta a avut posibilitatea să-şi facă apărarea, de altfel în primă instanţă cererea a şi fost respinsă, tocmai pe considerentele invocate, în apărare, de pârâtă, aceasta având posibilitatea ca şi în apel să-şi formuleze apărările pe care le-a crezut de cuviinţă.
2. Nici cea de a doua critică nu poate fi reţinută.
Deşi recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceasta tinde să schimbe starea de fapt reţinută de către instanţa de apel, critica sa vizând, ca atare, temeinicia deciziei recurate, or, în calea de atac, extraordinară, a recursului nu se poate analiza netemeinicia deciziei recurate, ci doar nelegalitatea acesteia, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată Ia 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi F.L. şi F.M.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SRL Slatina împotriva deciziei nr. 129/2012 din 20 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă.
Obligă recurenta-pârâtă SC C. SRL Slatina la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi F.L. şi F.M.L.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4088/2013. Civil. Suspendare provizorie a... | ICCJ. Decizia nr. 4101/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
