ICCJ. Decizia nr. 4245/2013. Civil. Expropriere. Obligaţie de a face, pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4245/2013
Dosar nr. 62688/3/2010
Şedinţa publică din 03 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 62688/3/23 decembrie 2010, reclamantul T.M.M. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Primăria Sectorului 2, prin Primar şi Consiliul Local al Sectorului 2, pentru a se pronunţa o hotărâre judecătorească prin care pârâţii să fie obligaţi ca în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să convină cu reclamantul modalitatea de transfer a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 285 mp situat în Bucureşti, sector 2, precum şi să stabilească de comun acord cuantumul şi natura despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1430 din 13 septembrie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea, ca inadmisibilă, reţinând că în cauză nu s-a demarat procedura de declarare ca fiind de utilitate publică a terenului şi nici nu s-au efectuat măsurile premergătoare exproprierii cu consecinţa exproprierii efective şi a stabilirii despăgubirilor conform art. 21-29 din Legea nr. 33/1994.
Ţinând seama şi de dispoziţiile art. 4 din această Lege, tribunalul a constatat că, de fapt, reclamantul a solicitat că pârâţii să fie „obligaţi să fie de acord” cu exproprierea, cu natura şi cuantumul despăgubirilor, text de lege care se aplică doar în situaţia în care există acord între părţi, nu şi atunci când acest acord nu se concretizează.
Prin Decizia nr. 131/ A din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamantul T.M.M. şi în consecinţă, s-a anulat sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că tribunalul a respins în mod greşit, acţiunea ca inadmisibilă, deoarece situaţiei de fapt dedusă judecăţii îi sunt aplicabile dispoziţiile cu caracter general cuprinse la art. 1 şi 4 din Legea nr. 33/1994, ale art. 480 C. civ. (1864) şi ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi întrucât prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, s-a admis apelul şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin ca s-a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul menţinerii ca temeinice şi legale a hotărârii instanţei de fond.
La data de 30 septembrie 2013, prin grefa instanţei, reclamantul intimat T.M.M. a înaintat instanţei cerere de renunţare la judecata acestui dosar, arătând că exproprierea s-a realizat.
La termenul de judecată de la 3 octombrie 2013, recurentul pârât prin avocat L.N. a depus în copie Dispoziţia de expropriere din 19 august 2013 şi anexa nr. 1 la această dispoziţie, precum şi Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 17 septembrie 2013, emise de Primăria Municipiului Bucureşti.
Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:
Principiul disponibilităţii procesuale conferă reclamantului dreptul de a se desista de judecată ori de a renunţa la dreptul subiectiv.
Faţă de modalitatea de formulare a actului de dispoziţie, de către reclamant rezultă că este vorba nu de renunţarea la judecata recursului, ci de renunţarea la judecata cererii care a învestit prima instanţă.
Potrivit art. 246 C. proc. civ. (la care dispoziţiile art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ. fac trimitere), renunţarea reclamantului se poate produce în orice moment procesual, însă dacă părţile au intrat în cercetarea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu acordul celeilalte părţi.
În speţă, prin concluziile orale formulate cu prilejul soluţionării cauzei în recurs, reprezentanta recurentului-pârât Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a solicitat a se lua act de cererea de renunţare la judecată, formulată de către recurentul intimat, astfel încât condiţia acordului părţii potrivnice este îndeplinită, urmând ca renunţarea, ca manifestare unilaterală de voinţă, să-şi producă efectele corespunzătoare, respectiv, stingerea procesului civil faţă de toate părţile.
Faţă de cererea de renunţare la judecată, formulată de recurentul intimat, în temeiul art. 246 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din acelaşi cod, va admite recursul împotriva Deciziei nr. 131/ A din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, va casa decizia recurată şi sentinţa nr. 1430 din 13 septembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi va lua act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva Deciziei nr. 131/ A din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi sentinţa nr. 1430 din 13 septembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi ia act de renunţarea la judecată a reclamantului T.M.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4243/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4247/2013. Civil → |
|---|
