ICCJ. Decizia nr. 4331/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4331/2013
Dosar nr. 3975/2/2011
Şedinţa publică de la 5 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din camera de consiliu de la 18 martie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis cererea de îndreptare a erorilor materiale formulată de pârâta SSIF - T. SA în cauza comercială privind pe reclamanta V.M. şi pârâtă SSIF T. SA Bucureşti, şi a dispus îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul Sentinţei comerciale nr. 10676 din 12 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială în Dosarul nr. 36555/3/2009, în sensul că denumirea corectă a societăţii pârâte este SC T. SA şi nu T.V. SA cum din eroare s-a menţionat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 497 din 15 decembrie 2011, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta V.M., împotriva încheierii din 18 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 36555/3/2009, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC T. SA Bucureşti.
A obligat reclamanta la plată cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 2.478 RON către intimata SC T. SA.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În şedinţa publică de la 22 septembrie 2011, curtea a respins motivat excepţia tardivităţii apelului.
Instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. 10011/299/2009 din 16 aprilie 2009 la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta V.M. a chemat în judecată pe pârâta SC T. SA, cu sediul în Bucureşti.
S-a observat că s-au operat modificări ulterioare asupra numelui pârâtei, cu altă culoare de pix, în sensul completării formei juridice şi cu SRL, iar T. SA a devenit T. SA, SRL.
Faptul că iniţial cererea a fost formulată cu numele pârâtei SC T. SA rezultă şi din citativul creat la data de 25 mai 2009, dată anterioară modificării.
Curtea a reţinut că cererea formulată de reclamantă vizează nulitatea contractului de prestări servicii de investiţii financiare cu finanţare prin credit bancar înregistrat sub nr. L169 din 29 noiembrie 2007 la societatea de investiţii financiare V. SA, societate pe care reclamanta o menţionează în cererea de chemare în judecată şi care are indicate datele de identificare şi numărul de înmatriculare la registrul comerţului x.
Potrivit înscrisurilor de la dosarul cauzei, a rezultat că SC V. SA, cu care a contractat reclamanta V.M. prin contractul nr. L169 din 29 noiembrie 2007 a cărei nulitate face obiectul acţiunii, şi-a schimbat denumirea în SC T. SA cu menţiunea din 12 martie 2009.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a pronunţat în sensul declinării competenţei de soluţionare a cauzei la Tribunalul Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 8836 din 29 iunie 2009, în dispozitivul sentinţei rămasă irevocabilă prin nerecurare fiind indicată pârâta SC T. SA, potrivit înscrisurilor depuse de pârâtă şi susţinerilor orale din şedinţa publică de la 29 iunie 2009.
Instanţa a reţinut că în Dosarul nr. 36555/3/2009, format după declinare la Tribunalul Bucureşti, toate procesele-verbale de îndeplinire a procedurii de citare şi toate citativele create pârâtei poartă denumirea de SC T. SA, reclamanta formulând cereri şi apărări fără a contesta numele pârâtei ca fiind al altei părţi decât cea cu care a semnat contractul a cărei nulitate a solicitat-o prin cererea de chemare în judecată, astfel că măsura îndreptării erorii materiale strecurate în Sentinţa comercială nr. 10676 din 12 noiembrie 2010, sub aspectul formei de dactilografiere a numelui pârâtei, este una ce respectă cerinţele art. 281 alin. (1) C. proc. civ.
În acest context, curtea a apreciat că alegaţiile apelantei nu sunt întemeiate, instanţa fiind datoare să cerceteze indicarea numelui corect al părţilor şi să ia act de orice schimbare a numelui, fără ca prin aceasta să se considere încălcat principiul disponibilităţii.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligată apelanta să plătească SC T. SA, cheltuieli de judecată în sumă de 2.478 RON, reprezentând onorariu de avocat potrivit dovezilor depuse la dosarul cauzei.
Împotriva Deciziei civile nr. 497 din 15 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta V.M., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului său şi respingerea cererii pârâtei de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul Sentinţei comerciale nr. 10676 din 12 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În criticile formulate, recurenta reclamantă a susţinut în esenţă următoarele:
- Instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În acest sens recurenta a susţinut că, pentru termenul de judecată la care a fost pronunţată încheierea din camera de consiliu de la 18 martie 2011, de Tribunalul Bucureşti, aceasta nu a fost citată.
Mai mult decât atât tribunalul, nu i-a comunicat această hotărâre, pentru a declara apel împotriva ei.
Totodată a susţinut că, în mod greşit persoana sa, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în raport de art. 281 ind. 3 alin. (2) C. proc. civ., situaţie în care părţile nu pot fi obligate la plata acestora.
- Decizia pronunţată de instanţa de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că nu a contestat datele de identificare ale S.T. SA, ci faptul că nu a înţeles să se judece cu această societate, refuzând chemarea ei în judecată, astfel că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii, cu atât mai mult cu cât în toate cererile sale a indicat aceeaşi denumire, T. SA SRL şi nu S.T. SA, care nu are calitate procesuală în cauză, neexistând o cerere de introducere în cauză a acesteia şi nici vreo dovadă a plăţii taxei de timbru la dosar.
Intimata SC T. SA prin întâmpinarea depusă la 22 ianuarie 2013 a cerut respingerea recursului reclamantei ca nefondat, pentru motivele expuse în scris.
Înalta Curte, analizând decizia recurată, raportat la toate criticile aduse prin cererea de recurs de reclamantă, constată că acestea sunt nefondate, urmând a respinge recursul, pentru următoarele considerente:
Pârâta S.T. SA, a solicitat în cauză îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul Sentinţei comerciale nr. 10676 din 12 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială în Dosarul nr. 36555/3/2009, în sensul că denumirea corectă a societăţii pârâte este SC T. SA şi nu T.V. SA cum din eroare s-a menţionat.
Este adevărat că în condiţiile art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au apreciat corect în speţă, că împrejurările evocate de pârâtă în cererea sa se circumscriu cadrului legal instituit de dispoziţiile art. 281 alin. (1) din C. proc. civ, că măsura îndreptării erorii materiale strecurate în Sentinţa comercială nr. 10676 din 12 noiembrie 2010, sub aspectul formei de dactilografiere a numelui pârâtei, este una ce respectă cerinţele legale precitate.
Astfel se constată că, aşa cum a apreciat şi instanţa de apel prin considerentele hotărârii recurate, recurenta a identificat societatea pârâtă SC T. SA, în chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată prin numărul de înregistrare în registrul comerţului prin codul unic de înregistrare fiscală, fiind deci fără dubiu că recurenta a înţeles să se judece cu această persoană juridică şi nu cu alta.
În cauză s-a reţinut corect că, prin acţiunea formulată de reclamantă s-a cerut să se constate nulitatea contractului de prestări servicii de investiţii financiare cu finanţare prin credit bancar înregistrat în 29 noiembrie 2007 la societatea de investiţii financiare V. SA, societate pe care reclamanta a menţionat-o în cererea de chemare în judecată şi care are indicate datele de identificare, iar potrivit înscrisurilor de la dosar, a rezultat că aceasta, şi-a schimbat denumirea în SC T. SA cu menţiunea din 12 martie 2009.
Mai mult, aşa cum a constatat şi Curtea de Apel Bucureşti, toate procesele-verbale de îndeplinire a procedurii de citare şi toate citativele create poartă denumirea de SC T. SA, reclamanta formulând cereri şi apărări fără a contesta numele pârâtei ca fiind al altei părţi decât cea cu care a semnat contractul a cărei nulitate a solicitat-o prin cererea de chemare în judecată.
Or, pretinsa pârâtă indicată de recurentă nu există ca persoană juridică înmatriculată în registrul comerţului, fiind deci vorba de o persoană juridică fictivă, fără date de identificare, astfel că nu se poate reţine încălcarea principiului disponibilităţii de către instanţa de judecată.
Faţă de această situaţie, critica recurentei prin care a susţinut că instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât pentru termenul de judecată 18 martie 2011, când a fost pronunţată încheierea din camera de consiliu de Tribunalul Bucureşti, reclamanta nu a fost citată, nu poate fi primită în raport de prevederile art. 281 alin. (2) C. proc. civ., în care se menţionează că instanţa se pronunţă cu privire la erorile materiale, prin încheiere dată în camera de consiliu, iar părţile vor fi citate numai dacă instanţa socoteşte că sunt necesare anumite lămuriri.
Nefondată este şi critica prin care recurenta a arătat că, nu i-a fost comunicată această hotărâre, pentru a declara apel împotriva ei, faţă de dovada de comunicare a acesteia, aflată la Dosar nr. 36555/3/2009 al Tribunalului Bucureşti.
Nici critica prin care recurenta reclamantă a susţinut că, în mod greşit persoana sa, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi reţinută, avându-se în vedere că reclamanta este partea căzută în pretenţii în sensul dispoziţiilor art. 274 pct. 1 C. proc. civ. şi că instanţa a obligat reclamanta numai la acele cheltuieli de judecată pe care partea a dovedit că le-a făcut efectiv.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta V.M. împotriva Deciziei civile nr. 497 din 15 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.M. împotriva Deciziei civile nr. 497 din 15 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 4329/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4333/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
