ICCJ. Decizia nr. 4329/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4329/2013
Dosar nr. 2085/91/2011
Şedinţa publică de la 5 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 27 din 22 februarie 2012, Tribunalul Vrancea a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M.E. SRL cu sediul procesual ales în Chiajna, în contradictoriu cu pârâta SC F.S. SRL Focşani, având ca obiect pretenţii, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Că reclamanta SC M.E. SRL, prin acţiunea înregistrată la data de 28 aprilie 2011, a chemat în judecată pârâta SC F.S. SRL Focşani, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 49.822,58 RON debit principal reprezentând contravaloarea produselor farmaceutice şi parafarmaceutice livrate în baza Contractului de vânzare-cumpărare şi distribuţie nr. AA din 18 ianuarie 2006 şi neachitate, şi a sumei de 244.259,72 RON penalităţi de întârziere, precum şi actualizarea debitului în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective; că reclamanta a convocat pârâta la conciliere în trei rânduri, la data de 6 octombrie 2010, la 25 octombrie 2010 şi la data de 14 aprilie 2011, pentru rezolvarea pe cale amiabilă a cauzei, că nu s-a ajuns la o soluţie comună, întrucât sumele achitate de către pârâtă nu corespundeau cu cele înscrise în contabilitatea reclamantei, că în procesele-verbale de conciliere încheiate, s-a menţionat de pârâtă, că urmează să efectueze verificări în contabilitate.
Că din conţinutul raportului de expertiză întocmit în cauză, tribunalul a reţinut că, în fapt, diferenţa pretinsă de către reclamantă provine dintr-o relaţie comercială anterioară încheierii Contractului nr. AA din 18 ianuarie 2006, iar suplimentul de expertiză depus la dosar, respectiv Anexa nr. 1, a confirmat faptul că la momentul încheierii acestui contract exista o datorie a pârâtei către reclamantă în sumă de 11.486 RON aferentă raporturilor comerciale necontractuale derulate în perioada 10 octombrie 2005 - 13 decembrie 2005.
Instanţa a reţinut că pentru soldul aferent anului 2005, care era prescris la momentul sesizării instanţei, reclamanta nu şi-a preconstituit niciun înscris şi nici nu a făcut demersuri pentru recuperarea acestuia şi că în cursul anului 2010, din încercările de rezolvare pe cale amiabilă a cauzei, a rezultat că sumele achitate de către pârâtă nu mai corespundeau cu cele înscrise în contabilitatea reclamantei, că reclamanta, contrar voinţei părţilor şi fără notificarea prealabilă a pârâtei, a operat plăţi în contul debitului existent anterior acestui contract, în condiţiile în care a intervenit prescripţia, că în cauză nu poate să opereze imputaţia plăţii, care să confirme modalitatea de înregistrare în contabilitate a plăţilor efectuate de către pârâtă, ca stingând mai întâi datoria mai veche.
Tribunalul, având în vedere obligaţiile asumate, respectiv plata facturilor la 60 de zile, până la 5 iulie 2006, iar ulterior acestei date la 120 de zile conform Anexei nr. 4, faţă de modalitatea de derulare a Contractului nr. AA din 18 ianuarie 2006 şi faţă de împrejurarea că din probele analizate a constatat că pârâta nu are datorii exigibile faţă de reclamantă, nici cu titlu de debit principal şi nici cu titlu de penalităţi, a respins acţiunea ca fiind neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 83/2012 din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, a admis apelul declarat de reclamanta SC M.E. SRL Bucureşti, împotriva Sentinţei civile nr. 27 din 22 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Vrancea, pe care a schimbat-o în sensul că a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta SC F.S. SRL Focşani la plata sumei de 241.095,55 RON către reclamantă, reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la data scadenţei până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
A respins ca rămasă fără obiect cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 49.822,58 RON debit principal.
A respins ca nefondată cererea de reactualizare a debitului în raport cu rata inflaţiei, la data plăţii efective şi a obligat pârâta la plata sumei de 18.557 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă şi a sumei de 3.528,5 RON cheltuieli de judecată în apel, către reclamantă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Că anterior declanşării litigiului, părţile au încercat soluţionarea acestuia prin conciliere directă, situaţie în care acestea şi-au prezentat reciproc dovezile în legătură cu sumele pretinse şi respectiv plăţile efectuate, fără să ajungă la o soluţie comună şi că instanţa de fond nu a avut în vedere Anexa nr. 4 din 5 iulie 2006 la contract, prin care părţile au convenit, conform art. 6 coroborat cu prevederile art. 2, că toate facturile emise anterior datei de 1 ianuarie 2006, adică anterior încheierii contractului, să preia termenul special de plată de 120 zile şi că s-a convenit ca începând cu 1 februarie 2006 obligarea la plata penalităţilor de întârziere şi pentru facturile anterioare contractului, de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, iar sub aspectul imputaţiei plăţii, părţile au convenit ca plăţile efectuate de pârâtă să fie imputate mai întâi asupra ratelor restante, penalităţilor şi ratelor scadente.
Aşa fiind, plăţile efectuate succesiv de către pârâtă au fost imputate, potrivit acordului părţilor, asupra datoriilor mai vechi, restante în ordine cronologică, fără a fi necesară notificare din partea reclamantei asupra modalităţii în care se realizează imputaţia plăţii, cum greşit a reţinut instanţa de fond, aspect confirmat şi de lipsa menţiunilor din documentele de plată referitoare la obligaţia ce se achită.
Prin urmare, sumele datorate de pârâtă pentru contravaloarea bunurilor cumpărate anterior anului 2006 au fost achitate în cursul anului 2006, aşa cum rezultă din Anexa 1 la suplimentul raportului de expertiză.
Instanţa a reţinut că expertiza contabilă a fost realizată în urma punctajelor efectuate între cele două părţi şi a verificărilor încrucişate a actelor de bancă şi de casă puse, care au evidenţiat faptul că pârâta SC F.S. SRL a înregistrat în evidenţa contabilă toate facturile emise de către reclamantă, inclusiv facturile privind discounturile acordate de către aceasta, cu excepţia a patru facturi în valoare de 2.609,68 RON, identificate în Anexa 1 la raportul de expertiză.
Cât priveşte plăţile efectuate de către pârâtă s-a reţinut că în evidenţa contabilă a reclamantei SC M.E. SRL Bucureşti sunt înregistrate toate plăţile efectuate de către pârâtă, cu excepţia sumei plătite cu O.P. din 25 martie 2010 în sumă de 1.241,17 RON, care s-a dedus din suma reţinută, ca fiind datorată.
De altfel, pârâta, după efectuarea expertizei contabile, a recunoscut debitul principal, efectuând plata acestuia cu O.P. din 3 ianuarie 2012, astfel că acest motiv, capătul principal de cerere având ca obiect plata contravalorii produselor farmaceutice şi parafarmaceutice, a rămas fără obiect.
Cum prin art. 6.4 din contract, părţile au prevăzut că în cazul depăşirii termenului de plată, cumpărătorul datorează vânzătorului penalităţi în cuantum de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, calculate la suma neachitată şi că penalităţile de întârziere pot depăşi cuantumul sumei datorate şi avându-se în vedere faptul că pârâta a executat cu întârziere obligaţia de plată către reclamantă, cu nerespectarea clauzelor contractuale, instanţa de apel a obligat-o la plata sumei de 241.095,55 RON penalităţi de întârziere. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat pârâta la plata sumei de 18.557 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă şi a sumei de 3.528,5 RON cheltuieli de judecată în apel, către reclamantă.
Împotriva Deciziei nr. 83/2012 din 9 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, a declarat recurs pârâta SC F.S. SRL Focşani, întemeiat pe art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerea ca temeinică a sentinţei instanţei de fond.
În criticile formulate, după o prezentare a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă următoarele:
- Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a menţionat că decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, întrucât societatea sa în mod greşit a fost obligată la plata penalităţilor de întârziere, că instanţa de apel nu a luat în considerare nefacturarea penalităţilor de întârziere pretinse de reclamantă, astfel că în lipsa unei facturi, societatea sa este în imposibilitate de a plăti penalităţile în cauză, întrucât operaţiunea de plată nu poate fi înregistrată în contabilitate şi că instanţa a interpretat greşit probele administrate în cauză pe acest aspect.
- S-a mai arătat că au fost încălcate prevederile legii contabilităţii, care impun în sarcina societăţilor comerciale consemnarea oricărei datorii într-o factură fiscală, situaţie ignorată de Curtea de Apel Galaţi şi că a fost interpretat greşit raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, fără să ţină cont că cele două confirmări de sold de la 30 iunie 2007 şi 30 mai 2008, emise de reclamantă, sunt eronate, critică ce se întemeiază pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Mai mult decât atât, recurenta a menţionat şi faptul că înregistrările din contabilitatea reclamantei sunt greşite prin modul de operare şi că prin încasarea penalităţilor aceasta va realiza un beneficiu necuvenit.
De altfel, Curtea de Apel Galaţi a interpretat greşit şi regulile privind imputaţia plăţilor, aceasta fiind făcută şi pentru datorii aparţinând altor societăţi comerciale, în contextul în care pe facturile emise de societatea sa nu au fost făcute menţiuni în acest sens.
- Recurenta a mai susţinut că în cauză este incident şi art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în sensul că decizia recurată este nelegală, întrucât instanţa de apel şi-a depăşit atribuţiile judecătoreşti, pe motiv că a stabilit prin hotărâre cuantumul penalităţilor, încălcând prevederile art. 969 C. civ., fără să ţină cont de faptul că, contractul este legea părţilor.
- Instanţa a aplicat greşit legea contabilităţii, privind plata unei datorii, atunci când este acceptată la plată, fără a se emite în acest sens o factură fiscală pentru penalităţi, astfel că în lipsa unei facturi se apreciază că din punct de vedere contabil nu există o datorie în acest sens. Mai mult, instanţa a aplicat şi interpretat greşit regulile privind imputaţia plăţilor şi clauzele contractului, motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Intimata-reclamantă SC M.E. SRL Bucureşti prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 4 octombrie 2013 a cerut respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele formulate în scris.
Analizând recursul declarat de pârâta SC F.S. SRL Focşani împotriva Deciziei nr. 83/2012 din 9 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În speţă, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a pus în discuţie nerespectarea prevederilor art. 969 C. civ., în raport de executarea obligaţiilor asumate de pârâtă prin contractul ce face obiectul cauzei deduse judecăţii.
Este de necontestat că părţile au încheiat Contractul de vânzare-cumpărare şi distribuţie nr. AA din 18 ianuarie 2006, modificat prin Anexa nr. 4 din 5 iulie 2006, având ca obiect livrarea produselor farmaceutice şi parafarmaceutice de către reclamanta SC M.E. SRL către pârâta SC F.S. SRL Focşani, în condiţiile art. 969 - 970 C. civ. şi că potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, dar în cauză nu se poate reţine că instanţa de apel a încălcat principiul ce se desprinde din dispoziţiile art. 969 C. civ., în condiţiile în care a dat eficienţă tocmai clauzelor inserate de părţi în contractul încheiat.
Ca urmare, în mod corect instanţa de apel a reţinut răspunderea contractuală a pârâtei în calitate de cumpărător al produselor menţionate, având în vedere obligaţiile asumate de părţi prin contractul semnat şi modul de îndeplinire al obligaţiilor.
Cum prin art. 6.4 din contract, părţile au prevăzut că în cazul depăşirii termenului de plată, cumpărătorul datorează vânzătorului penalităţi în cuantum de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, calculate la suma neachitată şi că penalităţile de întârziere pot depăşi cuantumul sumei datorate şi avându-se în vedere faptul că pârâta a executat cu întârziere obligaţia de plată către reclamantă, cu nerespectarea clauzelor contractuale, instanţa de apel în mod corect a obligat-o la plata sumei de 241.095,55 RON penalităţi de întârziere.
Argumentaţia adusă de recurenta-pârâtă, în susţinerea criticilor sale în sensul că, în mod greşit a fost obligată la plata penalităţilor de întârziere, că instanţa de apel nu a luat în considerare nefacturarea penalităţilor de întârziere pretinse de reclamantă, situaţie în care societatea sa este în imposibilitate de a plăti contravaloarea acestora, că operaţiunea de plată nu poate fi înregistrată în contabilitate, că instanţa a interpretat greşit probele administrate, inclusiv raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză legat de situaţia plăţii facturilor, că înregistrările din contabilitatea reclamantei sunt greşite, fapt ce face ca prin încasarea penalităţilor reclamanta să încaseze un beneficiu necuvenit, modul în care s-a făcut imputaţie plăţilor, aceasta fiind făcută şi pentru datorii aparţinând altor societăţi comerciale, în contextul în care pe facturile emise de societatea sa nu au fost făcute menţiuni în acest sens, vizează situaţia de fapt şi administrarea probatoriului, astfel că face imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs.
Practic, prin criticile invocate recurenta-pârâtă îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, aducând în susţinere argumente ce îşi propun să repună în discuţie situaţii de fapt, precum şi reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie, şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
În concluzie, instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză ţinând cont de clauzele stabilite de părţi prin contract şi anexa la contract semnate, ştampilate şi acceptate de părţi, context în care motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.
Examinând actele dosarului, se constată că nici critica recurentei întemeiată pe art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât nu s-au depăşit atribuţiile judecătoreşti, ce se concretizează într-o imixtiune a instanţei de judecată în sfera activităţii executive sau legislative, situaţie ce nu se regăseşte în cauza de faţă.
Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dar decizia recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În raport de acest aspect, se constată că instanţa de apel a analizat toate criticile invocate de reclamantă prin cererea de apel, argumentând motivele avute în vedere pentru care a fost reţinută răspunderea pârâtei, ţinând cont de obligaţiile asumate prin convenţia încheiată în condiţiile art. 969 C. civ.
Din modul în care s-a derulat procesul în faţa Curţii de Apel Galaţi rezultă că, în cauză, părţile au beneficiat de un proces echitabil, aşa cum este conturat în art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar instanţa şi-a exercitat rolul activ respectând dispoziţiile art. 129 C. proc. civ.
Recurenta a încadrat ultimul motiv de recurs în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă prin această critică a vizat de fapt greşita interpretare a dispoziţiilor contractuale, nu natura juridică a actului încheiat de părţi, această critică putând fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în cadrul căruia a şi fost analizată.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F.S. SRL Focşani împotriva Deciziei nr. 83/2012 din 9 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.S. SRL Focşani împotriva Deciziei nr. 83/2012 din 9 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4282/2013. Civil. Partaj judiciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 4331/2013. Civil → |
|---|
