ICCJ. Decizia nr. 4352/2013. Civil. Grăniţuire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4352/2013
Dosar nr. 2255/257/2011
Şedinţa publică din 9 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3088 din 30 noiembrie 2011, Judecătoria Mediaş a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind rectificarea suprafeţei imobilelor înscrise în CF X1-nr. top Y1, X2-nr. top Y2 şi X3-Y3 şi, în consecinţă, a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil; a respins, ca nefondate, celelalte capete de cerere ale acţiunii formulate de reclamantul M.A. în contradictoriu cu pârâta B.L., şi anume, obligarea acesteia la respectarea dreptului de servitute şi la demontarea gardului pe aliniamentul E-F.G.; a obligat reclamantul la plata, către pârâtă, a sumei de 1.600 RON cheltuieli de judecată.
Prin încheierea civilă din 21 octombrie 2011 pronunţată în acelaşi dosar, prima instanţă a admis, în parte, excepţia autorităţii de lucru judecat, respingând capătul de cerere privind stabilirea liniei de graniţă dintre proprietăţile părţilor pe aliniamentul E-F-G-H; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, sens în care a respins capătul de cerere privind rectificarea suprafeţei terenului. Instanţa a reţinut că prin două sentinţe irevocabile pronunţate anterior s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor asupra terenurilor din CF X1, X2, X3, X4 Mediaş şi s-a stabilit în mod clar aliniamentul ce desparte aceste loturi, apoi reclamantul a fost obligat să-şi îngrădească proprietatea conform aliniamentului stabilit prin acele hotărâri judecătoreşti. Faţă de aceste împrejurări instanţa a reţinut că formularea unei noi cereri pentru stabilirea liniei de graniţă este inadmisibilă, existând autoritate de lucru judecat. În ce priveşte calitatea procesuală activă, instanţa a reţinut că reclamantul nu are calitatea de a cere rectificarea suprafeţei de teren proprietatea pârâtei.
Prin decizia civilă nr. 96 din 6 aprilie 2012, Tribunalul Sibiu a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei şi încheierii sus-menţionate, şi l-a obligat pe acesta să plătească pârâtei suma de 1.020 RON, cheltuieli de judecată în apel.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa de apel a reţinut că, din moment ce printr-o hotărâre irevocabilă s-a sistat indiviziunea iar aliniamentul care separă loturile formate în urma sistării indiviziunii reprezintă linia de graniţă, o cerere nouă pentru stabilirea liniei de graniţă este inadmisibilă, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ. privind identitatea de părţi, obiect şi cauză. Prin sentinţa civilă nr. 3699/2003 a Judecătoriei Mediaş, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, suprafaţa terenului aflat în coproprietatea părţilor, s-a sistat indiviziunea, stabilindu-se loturi cu anumite suprafeţe. Hotărârea a rămas irevocabilă, astfel că stabilirea unor alte suprafeţe decât cele constatate prin aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat, excepţia fiind corect soluţionată de instanţă.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului de a solicita rectificarea suprafeţei terenului pârâtei, având în vedere că acesta a susţinut că doreşte rectificarea suprafeţei de dinainte de sistarea indiviziunii, raportat şi la existenţa hotărârii irevocabile prin care s-au stabilit loturile părţilor, pârâta fiind singura proprietară a imobilului înscris în CF X4 Mediaş, reclamantul nu are calitatea să ceară rectificarea suprafeţei imobilului proprietatea acesteia.
Pe fondul cauzei, în ce priveşte capătul de cerere de rectificare a suprafeţelor din cele trei cărţi funciare, instanţa de apel a constatat că asupra acestora reclamantul este coproprietar împreună cu fratele său, pe care nu l-a chemat în judecată, ori pentru soluţionarea acestei cereri era obligatoriu ca şi celălalt coproprietar să fie parte în proces, întrucât ar putea fi afectat dreptul său de proprietate. Reclamantul arată că accesul la servitutea de trecere instituită pe aliniamentul AB nu se poate face decât prin apartamentul ZZ, care la acest moment este tot proprietatea lui, ori dacă înstrăinează acest apartament, noii proprietari nu ar avea acces la exterior pentru că uşa acestui apartament este blocată de gardul pârâtei, însă instanţa de fond a constatat, la cercetarea locală, că dreptul de servitute al reclamantului este respectat de pârâtă, conform sentinţei irevocabile.
Prin decizia civilă nr. 490 din 11 octombrie 2012, Curtea de Apel Alba lulia, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva hotărârilor menţionate anterior, obligându-l pe acesta, în temeiul art. 274 C. proc. civ., la plata sumei de 1.600 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a constatat că în mod corect, instanţele anterioare au reţinut că nu este admisibil capătul de cerere care vizează rectificarea suprafeţei de carte funciară, câtă vreme asupra unui lot este proprietară pârâta, iar celălalt lot este în indiviziune coproprietatea reclamantului şi a fratelui său, M.E.
S-a mai reţinut că, în mod corect prima instanţă a constatat că există autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte demolarea gardului şi accesul în apartamentul ZZZ, proprietatea reclamantului, respingând cererile faţă de această excepţie; că din probatoriile administrate în cauză a rezultat că servitutea stabilită în favoarea acestuia a fost respectată şi că eventualele diferenţe de dimensiuni ale laturilor loturilor reclamantului sau pârâtei, constatate de experţi cu ocazia proceselor desfăşurate între părţi, expertize care fac parte integrantă din hotărârea judecătorească, nu pot face obiectul unei alte acţiuni injustiţie, fiind deja intrate în puterea lucrului judecat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.A., reiterând, în totalitate, situaţia de fapt dedusă judecăţii în fazele procesuale anterioare şi criticile privind nerespectarea, de către pârâtă, a servitutii de trecere, prin ridicarea unui gard ce blochează accesul în apartamentul nr. ZZZ, cu consecinţa încălcării dreptului de proprietate al acestuia.
În acest sens, recurentul-reclamant arată că instanţele anterioare au pronunţat hotărâri ce nu au ţinut cont de probatoriile administrate în cauză, fiind încălcate dispoziţiile art. 1201 C. civ. precum şi dispoziţii constituţionale din materia dreptului de proprietate, soluţionând în mod greşit excepţiile invocate în cauză.
Faţă de această situaţie, se impune admiterea recursului şi obligarea pârâtei la respectarea dreptului de servitute, la desfiinţarea gardului ce blochează accesul pe porţiunea dintre marginea stângă a trotuarului comun pentru apartamentele nr. Z, nr. ZZ şi nr. ZZZ, şi la respectarea servitutii de acces spre fântână, cu readucerea acesteia la starea din anul 2007.
Examinând recursul în raport de excepţia de inadmisibilitate, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil pentru următoarele considerente:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdictionale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii”.
Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Decizia civilă nr. 490 din 11 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, împotriva căreia recurentul-reclamant a declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a soluţionat recursul formulat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 96 din 6 aprilie 2012 a Tribunalului Sibiu, fiind, astfel, o decizie irevocabilă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul M.A., împotriva deciziei nr. 490 din 11 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4350/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4353/2013. Civil → |
|---|
