ICCJ. Decizia nr. 4355/2013. Civil. Evacuare. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4355/2013
Dosar nr. 1167/36/2012
Şedinţa publică din 9 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 16/C din 21 ianuarie 2013 Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de M.C. împotriva deciziei nr. 46/C din 19 ianuarie 2005 pronunţată de această instanţă în Dosarul nr. 1322/C/2004, reţinând, în esenţă, că hotărârea obiect al căii extraordinare de atac nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de lege, respectiv, aceea de a evoca fondul.
Împotriva acestei decizii formulat recurs, nemotivat, revizuenta M.C.
Examinând recursul în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară faţă de ce a nulităţii, pentru nemotivare, invocată de aceeaşi instanţă, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”.
Aceasta înseamnă că, în cazul în care cererea de revizuire s-a judecat de către o instanţă de recurs, hotărârea dată în revizuire nu mai este susceptibilă de recurs, ea fiind irevocabilă.
Faţă de dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ. anterior citate, cum hotărârea prin care a fost respinsă cererea de revizuire, în speţă, decizia civilă nr. 16/C din 21 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost pronunţată de o instanţă de recurs, rezultă că ea nu mai poate fi supusă căii de atac a recursului.
Aceasta cu atât mai mult cu cât însăşi hotărârea ce a făcut obiect al revizuirii, respectiv, decizia nr. 46/C din 19 ianuarie 2005 a fost pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în soluţionarea recursului împotriva deciziei nr. 249 din 8 octombrie 2003 a Tribunalului Tulcea.
Cum excepţia de inadmisibilitate a prezentei căi de atac, raportat la caracterul irevocabil al hotărârii supuse acesteia, este prioritară, în concurs cu excepţia de nulitate pentru nemotivare, cauza va fi soluţionată din perspectiva celei dintâi excepţii.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta M.C., împotriva deciziei nr. 16/C din 21 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2013 .
← ICCJ. Decizia nr. 4354/2013. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 4356/2013. Civil. Contestaţie decizie de... → |
---|