ICCJ. Decizia nr. 4356/2013. Civil. Contestaţie decizie de concediere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4356/2013
Dosar nr. 2566/121/2012
Şedinţa publică din 9 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2012 pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. 2566/121/2012, T.F. a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 434 din 3 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 4424/121/2009, ca fiind potrivnică faţă de sentinţa civilă nr. 326/2012 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 322/121/2009.
În motivare, revizuenta a arătat că instanţele nu au avut în vedere înscrisurile pe care le-a depus la dosar, respectiv, nu au ţinut seama că în decizia de concediere din 2 iulie 2009, vizată la I.T.M., s-a redactat şi s-a inserat prevederea că aceasta are la bază sentinţa civilă nr. 550/2009, casată la data judecăţii; că postul de contabil nu se mai regăseşte în organigrama societăţii, dar organigrama înainte de concediere a fost contrafăcută; că nu corespunde realităţii înserarea în decizia de concediere a menţiunii privind comunicarea deciziei prin grija compartimentului de resurse umane deoarece acest compartiment nu există; au apărut în dosar două hotărâri AGA din 26 iunie 2009 şi două procese-verbale din aceeaşi dată care poartă semnături diferite; că societatea SC A.S. SRL nu cunoştea la data de 7 mai 2012 faptul că decizia de concediere a fost atacată.
Faţă de precizarea temeiului juridic al cererii formulată de revizuentă la data de 7 mai 2012, şi anume, dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Tribunalul Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 1843 din 9 octombrie 2012, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, ca instanţă superioară celor care au pronunţat hotărârile contradictorii.
Prin decizia civilă nr. 1 din 12 februarie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 434 din 3 martie 2010, Tribunalul Galaţi a respins ca nefondată contestaţia formulată de T.F., în contradictoriu cu SC A.S. SRL, având ca obiect anularea deciziei de concediere din 2 iulie 2009, iar prin sentinţa civilă nr. 326 din 9 februarie 2012, aceeaşi instanţă a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 12 din 13 ianuarie 2009, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri. Prin decizia civilă nr. 1153 din 17 mai 2012, sentinţa a fost modificată în parte, în sensul că au fost respinse capetele de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară şi plata despăgubirii.
Instanţa a constatat că, deşi cauzele s-au purtat între aceleaşi persoane, ele au avut obiecte şi cauze diferite, fiind în discuţie decizii de concediere diferite, neputând fi reţinută tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, iar revizuenta nu urmăreşte anularea celei de-a doua hotărâri, ci doar modificarea acesteia, soluţie care nu este posibilă, sens în care cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta T.F., arătând că la termenul din 7 mai 2012 a precizat temeiul de drept al cererii de revizuire ca fiind art. 322 pct. 1, pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii atacate, conform art. 327 din acelaşi cod.
Recurenta-revizuentă a mai arătat că instanţa ce a soluţionat cererea de revizuire nu a analizat probatoriile administrate în cauză, probatorii ce au atestat că intimata a prezentat înscrisuri falsificate şi declaraţii ce nu au legătură cu realitatea; că revizuenta a fost îndepărtată din firmă în mod abuziv şi nejustificat; că avocata D.I. a indus în eroare instanţa de judecată care a reţinut, în mod greşit, că revizuentei i-au fost acordate drepturile salariale restante şi că aceasta ar fi fost reintegrată încă din iunie 2009; că prin manopere dolosive, reprezentanta intimatei a determinat instanţa să se pronunţe prin decizia nr. 1153 din 17 mai 2012 în Dosarul nr. 339/44/2012.
Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte urmează a constata nulitatea acestuia, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, se constată că succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii cererii de revizuire şi nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ori dispoziţiile legale încălcate, ci recurenta-revizuentă arată că instanţa ce a soluţionat cererea de revizuire nu a analizat probatoriile administrate în cauză, probatorii ce au atestat că intimata a prezentat înscrisuri falsificate şi declaraţii ce nu au legătură cu realitatea; că revizuenta a fost îndepărtată din firmă în mod abuziv şi nejustificat; că avocata D.I. a indus în eroare instanţa de judecată care a reţinut, în mod greşit, că revizuentei i-au fost acordate drepturile salariale restante şi că aceasta ar fi fost reintegrată încă din iunie 2009; că prin manopere dolosive, reprezentanta intimatei a determinat instanţa să se pronunţe prin decizia nr. 1153 din 17 mai 2012 în Dosarul nr. 339/44/2012.
Astfel, susţinerile recurentei-revizuente nu se circumscriu niciunui caz de casare şi nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanţa de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este necesară raportarea la conţinutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalităţii în care instanţa de judecată nu s-a conformat dispoziţiilor legale incidente.
Or, în speţă, recurenta-revizuentă nu arată în ce modalitate decizia instanţei care a soluţionat cererea de revizuire nu este conformă legii, ci evocă chestiuni legate de împrejurările ce au determinat-o pe aceasta să formuleze calea extraordinară de atac şi de faptul că nu ar fi fost luate în considerare toate motivele de revizuire deduse judecăţii.
Cu referire la susţinerea orală a revizuientei, făcută în şedinţa publică de astăzi, prin care a arătat că instanţa ce a pronunţat hotărârea recurată ar fi trebuit să soluţioneze cererea sa de revizuire, în raport de toate temeiurile de drept invocate, aşadar şi în raport de prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., aceasta cu atât mai mult cu cât plângerea sa penală a fost găsită întemeiată, Înalta Curte constată că această „omisiune” de soluţionare nici nu se regăseşte invocată prin cererea de recurs formulată, dar că, şi dacă ar fi fost îndeplinită această cerinţă formală, nici critică nu s-ar fi încadrat în motivele legale de recurs, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 6 constituind motiv recurs cazul când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de revizuenta T.F., împotriva deciziei nr. 1 din 12 februarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4355/2013. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4357/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
