ICCJ. Decizia nr. 4472/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4472/2013
Dosar nr. 1972/1/2013
Şedinţa publică din 11 octombrie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă, urmare a examinării lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 26 martie 2013, revizuenţii M.A.V., Ş.R.E. şi C.N. au solicitat anularea Deciziei civile nr. 476 din 14 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 30050.01/3/2007, cerere formulată în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuenţii au arătat că prin hotărârea judecătorească a cărei anulare o solicită, respectiv Decizia civilă din 14 martie 2013 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 30050.01/3/2007, instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre judecătorească potrivnică următoarelor două hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile:
1. Sentinţa civilă din 12 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 40357/3/2007 şi
2. Decizia civilă nr. 3208 din 21 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 5849/118/2007.
Susţin revizuenţii că prin aceste două hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile, instanţele judecătoreşti au statuat cu putere de lucru judecat în sensul că sunt singurele persoane îndreptăţite să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001 republicată, pentru bunurile preluate de statul român, de la numiţii N.C.G., N.I.C., R.I.C., I.I.C., Z.I.C., M.I.C. (fostă M.), Z.I.I.C. şi L.F. întrucât doar ei au calitatea de moştenitori ai foştilor proprietari.
Mai arată că, în cadrul acestor două procese, soluţionate în mod definitiv şi irevocabil, instanţele naţionale au verificat calitatea revizuenţilor de moştenitori ai foştilor proprietari deposedaţi, ajungând în final la concluzia că doar ei au calitatea de moştenitori şi, implicit, de persoane îndreptăţite la primirea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001.
În continuarea argumentării, în cadrul procesului ce a format obiect Dosarului nr. 30050.01/3/2007, revizuenţii prezintă următoarea situaţie a dosarului:
1. În primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 1584 din 26 septembrie 2012, a considerat ca doar revizuenţii au calitatea de moştenitori şi, implicit, de persoane îndreptăţite la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce au aparţinut numiţilor N.C.G., N.I.C., R.I.C., I.I.C., Z.I.C., M.I.C. (fosta M.), Z.I.I.C. şi L.F., imobil situat în Bucureşti.
2. În instanţa de recurs, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă din 14 martie 2013 a considerat că revizuenţii nu ar avea calitatea de unici moştenitori şi, implicit, de unice persoane îndreptăţite la primirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce a aparţinut numiţilor N.C.G., N.I.C., R.I.C., I.I.C., Z.I.C., M.I.C. (fosta M.), Z.I.I.C. şi L.F., imobil situat în Bucureşti.
Arată că, deşi într-adevăr cele trei dosare ce s-au aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti (nr. 40357/3/2007, nr. 5849/118/2007, nr. 30050.01/3/2007) au avut obiecte diferite, fiind vorba de imobile distincte, este însă adevărat că în fiecare dosar s-a verificat acelaşi lucru: respectiv calitatea lor de unici moştenitori după numiţii N.C.G., N.I.C., R.I.C., I.I.C., Z.I.C., M.I.C. (fosta M.), Z.I.I.C. şi L.F.
Precizează revizuenţii că, în cadrul primelor două dosare, instanţele judecătoreşti au ajuns la concluzia că sunt unicii moştenitori ai defuncţilor N.C.G., N.I.C., R.I.C., I.I.C., Z.I.C., M.I.C. (fosta M.), Z.I.I.C. şi L.F., în sensul Legii nr. 10/2001 şi chiar în cadrul celui de al doilea dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţinând calitatea lor de unici moştenitori prin raportare la cele stabilite cu putere de lucru judecat în cadrul procesului precedent.
În cadrul celui de al treilea dosar însă, Curtea de Apel Bucureşti a ajuns la concluzia că revizuenţii nu ar avea calitatea de unici moştenitori ai defuncţilor N.C.G., N.I.C., R.I.C., I.I.C., Z.I.C., M.I.C. (fosta M.), Z.I.I.C. şi L.F. statuând că au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent numai pentru o cotă de 3/8 din imobilul ce a aparţinut defuncţilor N.C.G., N.I.C., R.I.C., I.I.C., Z.I.C., M.I.C. (fosta M.), Z.I.I.C. şi L.F.
Consideră revizuenţii că cele statuate prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 479/2013 contrazic cele stabilite prin hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi cele statuate prin hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motiv pentru care susţin necesitatea admiterii cererii de revizuire şi anularea acestei ultime decizii.
Intimaţii deşi legal citaţi nu s-au prezentat şi nu au formulat întâmpinare.
Examinând lucrările dosarului în raport de motivele învederate şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va constata inadmisibilitatea cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pe care revizuenţii îşi întemeiază cererea, revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă este potrivnică unei alte hotărâri dată de o instanţă de acelaşi grad sau grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, dispoziţii aplicabile şi în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs, iar una dintre instanţe este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se judecă de această instanţă.
Fundamentul motivului de revizuire înscris în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. îl reprezintă instituţia puterii lucrului judecat şi nu acela al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora.
Întrucât suportul unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile înscrise în art. 322 pct. 7 îl constituie respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, pentru a statua asupra admisibilităţii unei cereri de revizuire, axată pe un atare temei de drept, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, să fie vorba despre hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu (cu tripla identitate de părţi, obiect şi cauză), hotărârile respective să nu fi fost pronunţate în acelaşi proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepţia puterii lucrului judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată.
Dintre aceste condiţii, interes pentru speţa dedusă judecăţii este cea referitoare la identitatea de părţi, obiect şi cauză, întrucât celelalte cerinţe sunt întrunite care se referă la existenţa unor hotărâri definitive, fiind chiar irevocabile, pronunţate în dosare diferite, fără să se fi discutat aspecte legate de excepţia puterii lucrului judecat în dosarul în care a fost pronunţată Decizia civilă nr. 476 din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a cărei revizuire se cere.
Prin revizuirea de faţă se invocă contrarietatea între Decizia civilă din data de 14 martie 2013 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 30050.01/3/2007 şi alte două hotărâri judecătoreşti, respectiv Sentinţa civilă nr. 285 din 12 februarie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 40357/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 6947 din 25 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Decizia civilă nr. 3208 din 21 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 5849/118/2007.
Examinând prima hotărâre, respectiv Sentinţa civilă nr. 285 din 12 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 40357/3/2007 se constată că instanţa a admis contestaţia formulată de reclamanţii C.N., M.A.V. şi Ş.R.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării, dispunând anularea parţială a Ordinului de restituire în natură nr. A/I 1237 din 26 octombrie 2007 emis de M.A.L în sensul că a dispus restituirea în natură către contestatori şi a cotei de 5/8 din terenul în suprafaţă de 895 mp, fostul lot nr. 177, situat în municipiul Mangalia. Sentinţa a rămas irevocabilă prin epuizarea căilor de atac (Decizia civilă nr. 822 din 11 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi Decizia nr. 6947 din 25 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
În cel de-al doilea dosar înregistrat sub nr. 5849/118/2007 pe rolul Tribunalului Constanţa reclamanţii C.N., M.N.L.Ş., M.A.V., Ş.R.E. şi B.A.I. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Mangalia, prin Primar, Consiliul local Mangalia, A.V.A.S. şi SC T.M.N. au solicitat să se dispună restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă totală de 1458 mp situat în municipiul Mangalia, aferent lotului 49 "Cvartalul între vii" sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 347 din 17 martie 2009 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de SC T.M.N. SA, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Municipiul Mangalia, prin primar, Consiliul local Mangalia, A.V.A.S., a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâta A.V.A.S. să emită dispoziţie motivată de propunere de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobilul teren în suprafaţă de 530,50 mp, care nu poate fi restituit în natură, a obligat pârâţii Municipiul Mangalia, prin primar şi Consiliul local Mangalia să restituie reclamanţilor prin compensare suprafaţa de 1225,60 mp formată din lotul 1 în suprafaţă de 927 mp şi lotul 2 în suprafaţă de 298,60 mp, teren de aceeaşi valoare şi cu aceleaşi caracteristici urbanistice cu terenul fostă proprietate a autorilor reclamanţilor cu suprafaţa de 927,50 mp, identificat prin suplimentul la raportul de expertiză.
Apelurile pârâţilor împotriva Sentinţei civile nr. 347/2009 au fost respinse prin Decizia nr. 238C din 19 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, iar prin Decizia civilă nr. 3208 din 21 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Municipiul Mangalia, prin primar şi a admis recursul declarat de reclamantele G.G.E. şi Ş.R.E. împotriva Deciziei nr. 238 C din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi familie, muncă şi asigurări sociale, modificând decizia recurată în sensul că, a admis apelurile declarate de pârâţii A.V.A.S., Consiliul local Mangalia şi Municipiul Mangalia împotriva Sentinţei nr. 347 din 17 martie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că, a respins acţiunea formulată de reclamanţii M.N.L.Ş. şi B.A.I., ca neîntemeiată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cea de a treia hotărâre, pretins potrivnică primelor două, o constituie Decizia civilă nr. 476 din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. 30050.01/3/2007 prin care s-a admis recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva Sentinţei civile nr. 1584 din data de 26 septembrie 2012, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 30050.01/3/2007, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi C.N., M.A.V., Ş.R.E. şi cu intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi a modificat, în parte, sentinţa civilă recurată, în sensul că măsurile reparatorii au fost acordate pentru o cotă de 3/8 din imobil.
Prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul Dosarului nr. 30050.01/3/2007 reclamanţii C.N., M.N.L.Ş., M.A.V., B.A.I. şi Ş.R.E. au chemat în judecată Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru obligarea pârâţilor la restituirea prin echivalent a imobilului situat în Bucureşti, compus din teren şi 2 clădiri, una cu destinaţia de tipografie, iar cealaltă cu destinaţia de locuinţă şi a utilajelor aflate în imobilul cu destinaţia de tipografie.
Faţă de cele expuse, în analiza hotărârilor evocate, Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu întruneşte cerinţele de admisibilitate întrucât nu se verifică în cauză tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între cele trei dosare, soluţionate prin hotărârile irevocabile invocate.
Hotărârile pretins potrivnice au obiecte diferite, referindu-se la imobile diferite. Astfel, în Dosarul nr. 40357/3/2007 obiectul cererii de chemare în judecată a vizat solicitarea acordării de măsuri reparatorii pentru un imobil-teren în suprafaţă de 898 mp situat în municipiul Mangalia, iar în Dosarul nr. 5849/118/2007 cererea a vizat restituirea în natură a unui imobil-teren în suprafaţă totală de 1458 mp situat în municipiul Mangalia, aferent lotului 49, pe când obiectul cererii de chemare în judecată din Dosarul nr. 30050.01/3/2007 a constat în solicitarea de restituire prin echivalent a imobilului din Bucureşti, compus din teren şi două clădiri. Diferit este şi obiectul cererii de chemare în judecată soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 1584 din 26 septembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 476 din 14 martie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. 30050.01/3/2007, acţiune care a vizat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat la fosta adresă din Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 2123 mp şi construcţiile amplasate pe terenul respectiv.
Nu se verifică elementele lucrului judecat nici în privinţa părţilor litigante întrucât în primul Dosar nr. 40357/3/2007 al Tribunalului Bucureşti au avut calitatea de pârât Ministerul Apărării, în al doilea Dosar nr. 5849/118/2007 au avut calitatea de pârâţi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Municipiul Mangalia, prin primar, Consiliul local Mangalia şi SC T.M.N., iar în Dosarul nr. 30050.01/3/2007 au avut calitatea de pârâţi Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
În consecinţă, Înalta Curte va constata inadmisibilitatea cererii de revizuire atâta timp cât condiţia privind tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ. nu este întrunită, ipoteza legală reglementată de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. având scopul de a salvgarda efectul negativ al puterii de lucru judecat în sensul interzicerii reluării unei judecăţi definitive cu privire la acelaşi obiect, între aceleaşi părţi şi întemeiate pe aceeaşi cauză şi nu funcţia pozitivă a autorităţii de lucru judecat, care impune jurisdicţiilor ulterioare respectarea acelor chestiuni litigioase tranşate deja prin hotărâri anterioare, înzestrate cu autoritate de lucru judecat, drept pentru care cererea va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii M.A.V., Ş.R.E. şi C.N. împotriva Deciziei civile nr. 476 din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4471/2013. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 4483/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
