ICCJ. Decizia nr. 4556/2013. Civil. Pretenţii. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 4556/2013

Dosar nr. 41552/3/2006

Şedinţa publică de la 16 octombrie 2013

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1916 din 23 decembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul N.I. în contradictoriu cu pârâţii C.D., SC M.F. SRL reţinând că reclamantul nu a dovedit prejudiciul moral cauzat de afirmaţiile defăimătoare formulate împotriva sa în Ziarul Z.

Apelul declarat de reclamant a fost respins prin Decizia civilă nr. 175 din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti care a menţinut sentinţa.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul susţinând că au fost interpretate eronat probele depuse de pârâţi. În ce priveşte nedovedirea prejudiciului a arătat că prejudiciul suferit a fost unul moral şi de imagine, imposibil de cuantificat.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la termenul de la 28 septembrie 2011 judecarea recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu au solicitat judecarea în lipsă şi nici nu s-au prezentat la strigarea cauzei.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen pentru data de 16 octombrie 2013.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.

Aşadar, perimarea sancţionează neglijenţa manifestată prin abandonarea procesului.

În speţă, recurentul, deşi legal citat nu s-a prezentat în instanţă la termenul din data de 23 mai 2012, fixat pentru soluţionarea recursului.

Întrucât nici intimaţii nu au fost prezenţi la strigarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea soluţionării cauzei, constatându-se că nici una dintre părţi nu a cerut judecarea în lipsă.

Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părţilor, conform art. 248 alin. (1) şi 252 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se constata perimarea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul N.I. împotriva Deciziei nr. 175 din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4556/2013. Civil. Pretenţii. Recurs