ICCJ. Decizia nr. 4670/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4670/2013
Dosar nr. 8200/193/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 21 octombrie 2013
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 22 august 2012, reclamanta A.P. a chemat în judecată pe pârâtul A.V., solicitând instanţei ca prin hotărâre judecătorească să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de 24 mai 1997 din vina exclusivă a pârâtului şi revenirea reclamantei la numele purtat anterior, respectiv "S.".
Prin Sentinţa civilă nr. 3.988 din 14 martie 2013, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani.
În motivarea acestei soluţii, Judecătoria Iaşi a apreciat că, în determinarea instanţei competente teritorial să judece cauza, sunt incidente dispoziţiile imperative ale art. 607 C. proc. civ. potrivit cărora cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor, cu condiţia ca unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia acelei judecătorii, iar dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei unde se află ultimul domiciliu comun, judecătoria competentă este cea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul.
Ca situaţie de fapt, a reţinut că la ultimul domiciliu comun al soţilor nu mai locuia niciunul dintre ei, astfel că devin incidente dispoziţiile care prevăd competenţa judecătoriei de la domiciliul pârâtului, în speţă Judecătoria Botoşani.
Învestită prin declinare, Judecătoria Botoşani a pronunţat Sentinţa civilă nr. 7.046 din 11 iunie 2013, prin care şi-a declinat, la rându-i, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a se desesiza în favoarea primei instanţe învestite, Judecătoria Botoşani a reţinut că, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, părţile au avut ultimul domiciliu comun pe raza municipiului Iaşi, unde au locuit împreună în timpul căsătoriei. în prezent, aşa cum rezultă din verificările efectuate în cauză, pârâtul nu mai locuieşte pe raza municipiului Iaşi, însă în raza municipiului Iaşi mai locuieşte încă reclamanta.
Chiar dacă, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, reclamanta are reşedinţa în Italia, unde are un loc de muncă, însă aceasta nu înseamnă că reclamanta nu mai locuieşte în România, în înţelesul art. 607 C. proc. civ. Aşa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei, reclamanta are domiciliul actual în România, unde aşa cum s-a arătat în Şedinţa din 31 mai 2013, revine de mai multe ori pe an, menţine o legătură strânsă, aceasta fiind locuinţa sa principală.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că nu se poate reţine ca fiind aplicabile dispoziţiile de excepţie ale art. 607 teza a doua C. proc. civ., potrivit cărora dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care s-a aflat ultimul domiciliu comun, atunci competenta ar aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, întrucât unul din cei doi soţi locuieşte în continuare în România, pe raza municipiului Iaşi - reclamanta, unde aceasta îşi are locuinţa principală, şi unde cei doi soţi au avut ultimul domiciliu comun, competenţa de soluţionare a divorţului se determină potrivit art. 607 teza întâi, în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat desfacerea căsătoriei prin divorţ.
În materie de divorţ, competenţa teritorială este absolută, fiind reglementată prin dispoziţiile imperative ale art. 607 C. proc. civ., de la care nu se poate deroga.
Astfel, art. 607 C. proc. civ. prevede că "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au domiciliu comun sau dacă niciunul din soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul."
În aplicarea corectă a normei enunţate, urmează a se reţine că, atunci când soţii au avut domiciliu comun şi cel puţin unul dintre ei mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, competenţa de soluţionare a cererii de divorţ revine judecătoriei de la ultimul domiciliu comun.
Dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă, deşi au avut domiciliu comun, niciunul nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află acesta, competenţa de soluţionare a cererii de divorţ revine judecătoriei de la domiciliul pârâtului, iar când pârâtul nu are domiciliu în ţară, judecătoriei de la domiciliul reclamantului.
În speţă, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că părţile au avut domiciliul comun în municipiul Iaşi, dar că în prezent reclamanta locuieşte în Italia, revenind în ţară "în concedii şi ori de câte ori este necesar", astfel cum a declarat reprezentanta sa în şedinţa în care s-a pronunţat sentinţa Judecătoriei Botoşani.
Aşa fiind, nu se poate aprecia că reclamanta "locuieşte în circumscripţia instanţei în care se află cel din urmă domiciliu comun", astfel cum a reţinut Judecătoria Botoşani în hotărârea sa de dezînvestire.
Pe de altă parte, din adresa eliberată de Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi - Serviciul de Evidenţă a Persoanelor rezultă că pârâtul domiciliază în Sat Bădărăi, Comuna Santa Mare, Judeţul Botoşani.
Prin urmare, întrucât soţii au avut domiciliu comun, dar niciunul nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află acesta, competenţa de soluţionare a cererii de divorţ revine judecătoriei de la domiciliul pârâtului. Cum domiciliul pârâtului se află în Sat Bădărăi, Comuna Santa Mare, care face parte din circumscripţia teritorială a Judecătoriei Botoşani, această instanţă este competentă teritorial să judece cererea de divorţ dedusă judecăţii.
În consecinţă, reţinând ca incidente dispoziţiile art. 607 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AM
dezinvestire
| ← ICCJ. Decizia nr. 4669/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4672/2013. Civil → |
|---|
