ICCJ. Decizia nr. 4673/2013. Civil. Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Despăgubire, obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4673/2013
Dosar nr. 77143/3/2011
Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea de la 1 iulie 2013, a admis cererea de suspendare a executării Sentinţei nr. 2825 din 22 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, până la soluţionarea recursului declarat împotriva acesteia pentru considerentele ce urmează:
Prin Sentinţa nr. 2825 din 22 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în privinţa căreia s-a formulat cererea de suspendare a executării, a fost admisă în parte contestaţia formulată de contestatoarea C.A.R., în contradictoriu cu intimata SC L. SA, a fost anulată Decizia nr. 125 din 10 noiembrie 2011 emisă de intimată, dispunându-se reintegrarea contestatoarei în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii, precum şi obligarea intimatei la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii şi până la data reintegrării efective şi s-a respins ca neîntemeiată cererea privind obligarea intimatei la plata daunelor morale.
Referitor la aspectele privind executarea acestei hotărâri, s-a constatat din înscrisurile depuse că, dat fiind caracterul executoriu al hotărârii, potrivit dispoziţiilor art. 274, 261 şi urm. din C. muncii, republicat, recurenta a fost notificată de către intimata-contestatoare la data de 8 aprilie 2013 cu privire la executarea obligaţiilor stabilite prin sentinţa recurată, respectiv reintegrarea în funcţia de director financiar contabil, precum şi plata sumei totale de 353.690,59 RON, indicată de contestatoare ca reprezentând echivalentul salariului net de bază, al 13-lea salariu şi concediu neefectuat, pentru perioada 17 noiembrie 2011 - martie 2013.
Se arată că art. 300 alin. (2) C. proc. civ. permite instanţei sesizată cu judecata recursului să dispună, motivat, suspendarea executării sentinţei recurate, iar alin. (3) din acelaşi articol impune plata în prealabil a unei cauţiuni stabilită prin încheiere, în camera de consiliu, după ascultarea părţilor.
Din interpretarea prevederilor legale enunţate rezultă că pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării sentinţei, se impune a fi îndeplinite următoarele condiţii: plata cauţiunii stabilită prin încheiere, în camera de consiliu, după ascultarea părţilor; existenţa unei cereri de recurs împotriva sentinţei a cărei executare se solicită a fi suspendată, până la soluţionarea căreia se poate dispune suspendarea executării sentinţei.
În speţă, recurenta-intimată a făcut dovada achitării cauţiunii, astfel cum s-a dispus prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 iunie 2013, depunând la dosarul cauzei recipisa de consemnare din 27 iunie 2013 emisă de C.E.C.B. - Unitatea Victoria, în original.
În ceea ce priveşte temeinicia cererii de suspendare a executării hotărârii atacate, sub un prim aspect, s-a precizat că nu pot fi reţinute susţinerile recurentei (şi nici apărările intimatei-contestatoare) ce vizează aspecte de nelegalitate şi netemeinicie ale hotărârii contestate întrucât acestea antamează judecăţi pe fondul cauzei, ce nu pot fi valorificate pe calea cererii de suspendare a executării.
Curtea a avut însă în vedere împrejurările invocate de recurentă, susţinute de înscrisurile depuse la dosar, privind afectarea în mod grav a situaţiei sale economice prin imediata executare a hotărârii primei instanţe, în special în privinţa sumei de 353.690,59 RON solicitată de intimata-contestatoare, situaţie ce ar fi greu de reparat sau imposibil de reparat în viitor.
Curtea şi-a însuşit considerentele reţinute prin încheierea din 16 aprilie 2013 în sensul că, prin punerea de îndată în executare a sentinţei, petenta ar suferi prejudicii importante, ce ar putea fi înlăturate doar cu eforturi mari economice, juridice şi de timp, disproporţionate faţă de cele pe care le-ar suferi, prin suspendarea provizorie a executării, partea care a avut câştig de cauză în urma judecăţii în fond.
În ceea ce priveşte obligaţia de reintegrare a intimatei-contestatoare în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii, s-a avut în vedere funcţia importantă îndeplinită în cadrul societăţii, respectiv aceea de director financiar contabil, atribuţiile funcţiei şi aspectele litigioase în cauză, precum şi grava vătămare a relaţiilor dintre părţi, ca urmare a proceselor civile şi penale în curs de derulare.
Curtea a apreciat astfel că este în interesul părţilor în cauză tranşarea irevocabilă a întregului litigiu înainte de efectuarea de acte de executare a hotărârii primei instanţe.
Împotriva încheierii a declarat recurs intimata C.A.R., întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi art. 403 alin. (3) C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea, ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării Sentinţei nr. 2825/2013.
În dezvoltarea recursului se arată că probatoriul administrat de recurentă pentru demonstrarea precarităţii situaţiei financiare (extrasul de cont pe luna iunie 2013) este lipsit de pertinenţă, singurele înscrisuri concludente cu privire la starea financiară reală a recurentei sunt situaţiile financiare anuale pe anul 2012, auditate şi depuse la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, înscrisuri depuse la dosarul cauzei şi insuficient analizate de Curtea de Apel Bucureşti.
Astfel, recurenta face o prezentare sumară a datoriilor pe care aceasta le are faţă de diverşi parteneri contractuali, a cheltuielilor cu salariile şi remuneraţiilor asimilate drepturilor salariale, depunând la dosarul cauzei un set de înscrisuri dintre care cel relevant este bilanţul încheiat la data de 31 decembrie 2012.
Scăderea puterii financiare a recurentei este cauzată artificial, fiind parte componentă a planului concertat de închidere totală a activităţii, prin transfer al fondului de comerţ către o altă societate membră a aceluiaşi grup austriac de firme, de reducere a numărului de angajaţi, paralel cu stoparea aproape totală a operaţiunilor comerciale.
Împrejurarea că la data de 6 iunie 2013 în contul companiei se aflau 232.794,57 RON nu înseamnă că în ziua următoare această sumă nu putea fi mai mare.
În condiţiile în care la nivelul datei de 31 decembrie 2012, recurenta avea un sold de 5.108.440 RON, la data de 6 iunie 2013, societatea recurentă nu putea avea în cont doar suma de 232.794,57 RON decât dacă a procedat la transferul diferenţei de lichidităţi către o altă firmă din grup.
În paralel cu contractul de credit încheiat cu R. Austria, compania are încheiate contracte de împrumut cu L.G., compania mamă, în baza cărora ar trebui, cel puţin în teorie să încaseze dobânzi. Existenţa acestor contracte a fost dovedită în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei.
Nu se poate vorbi obiectiv despre o situaţie financiară precară în condiţiile în care conform bilanţului recurenta a înregistrat un profit de 8.702.351 RON, comparativ cu anul 2011 când a înregistrat o pierdere de 428.000 RON.
Veniturile din dobânzi obţinute de la entităţile afiliate sunt conform bilanţului de 981.546 RON, mai mari decât cele înregistrate la 2011, respectiv de 616.829 RON.
Comparativ, veniturile din dobânzi sunt mai mari decât cheltuielile cu dobânzile, ceea ce întăreşte ceea ce s-a mai arătat mai sus că dacă societatea ar încasa dobânzile de la firmele afiliate nu ar avea probleme cu dobânzile de plată la creditul contractat cu R. Austria.
La linia x se arată clar că recurenta are creanţe de încasat de la entităţile afiliate de 29.681.918 RON, iar la linia y se arată că a obţinut venituri din dobânzi de la societăţile afiliate de 981,546 RON.
Analizând demersurile întreprinse de recurentă - transferarea întregului fond de comerţ către S. SA, membră a aceluiaşi grup austriac de firme, reducerea drastică a numărului de angajaţi, diminuarea considerabilă a tuturor operaţiunilor comerciale, modificarea obiectului de activitate prin eliminarea principalului obiect de activitate - comerţul cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare, domeniu în care recurenta şi-a desfăşurat activitatea de la momentul înfiinţării sale - se observă în mod lipsit de echivoc intenţia acesteia de a-şi întrerupe definitiv activitatea.
Litigiile existente între recurentă şi L. nu pot constitui un motiv temeinic pentru suspendarea reintegrării întrucât, litigiile derulate din executarea şi încetarea contractului de muncă tind la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor existente între părţi şi, pe de altă parte, de asemenea, între părţi nu există procese penale în derulare.
Petenta SC L. SA, prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat respingerea recursului, invocând totodată şi nulitatea căii de atac întrucât nu s-au indicat motivele de casare ori modificare prevăzute la art. 304 C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 3041 îi permit instanţei de recurs să examineze hotărârea atacată sub toate aspectele şi nu doar pentru motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. care circumscriu analiza hotărârii doar pentru motive de nelegalitate, nu sunt aplicabile acestei căi de atac.
În acest sens a statuat şi Curtea Constituţională precizând că recursul exercitat în condiţiile art. 3041 C. proc. civ. "constituie în această ipoteză o cale de atac cu caracter devolutiv, în care, ca şi în cazul apelului, instanţa de recurs judecă însăşi cauza, atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub acela al temeiniciei, nelimitându-se să examineze hotărârea pronunţată exclusiv pentru motivele de casare prevăzute în art. 304 C. proc. civ." - Deciziile nr. 5351/2006 şi nr. 671/2006.
Din cele mai sus expuse rezultă că excepţia nulităţii recursului invocată de intimată, pe motiv că niciuna dintre criticile formulate nu se încadrează în vreunul din motivele de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. este vădit nefondată.
Înalta Curte, analizând încheierea prin raportare la criticile formulate reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Prioritar, Înalta Curte învederează că îşi însuşeşte în totalitate considerentele de fapt şi de drept avute în vedere de Curtea de Apel la pronunţarea încheierii prin care a dispus suspendarea executării.
Recurenta, în susţinerea netemeiniciei suspendării executării Sentinţei nr. 2825 din 22 martie 2013, invocă, cu trimitere la probatoriile administrate, intenţia intimatei de închidere totală a activităţii, ceea ce ar determina imposibilitatea punerii în executare a sentinţei în ipoteza respingerii recursului declarat de SC L. SA.
Însă probatoriile analizate de recurentă vizează anul 2012, mai precis bilanţul încheiat la data de 31 decembrie 2012 şi contractele încheiate cu L.G., probe lipsite de relevanţă pentru semestrul II al anului 2013, câtă vreme datele economice şi financiare ale societăţii sunt fluctuante de la o zi la alta, cum de altfel a dovedit intimata prin depunerea extraselor de cont.
Cum recurenta, prin probele administrate în recurs, nu a dovedit o situaţie de fapt diferită se reţine, punerea în executare a hotărârii primei instanţe, cel puţin cu privire la executarea sumei de 353.690,59 RON, ar cauza societăţii angajatoare prejudicii economice grave, disproporţionate faţă de cele ce ar putea fi suferite de recurentă.
Şi aceasta pentru că, chiar în ipoteza avansată de recurentă, transferul fondului de comerţ către S. SA, odată cu activul se transmite şi pasivul unei societăţi.
Aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel, este în interesul părţilor să se tranşeze irevocabil litigiul înainte de executare şi în considerarea funcţiei de director financiar contabil avută de recurentă, câtă vreme se impută acesteia varie nerespectări ale atribuţiilor de serviciu.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata SC L. SA.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.A.R. împotriva încheierii de şedinţă din data de 1 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4672/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4677/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
